Un maratonaki prin Grecia

Trei săptămâni în Grecia, țara în care se îmbină perfect muntele cu marea, agricultura cu mâncarea gustoasă, religia cu turismul și în general toată lumea se simte bine.

harta

Am colindat în ultimele trei săptămâni prin Grecia, în ceea ce s-a constituit un soi de concediu ad-hoc, nepregătit, dar cu atât mai captivant prin spontaneitatea alegerilor de la marginea drumului. 4300 de km în total și cam tot atâtea poze făcute, un tur al Greciei pornit prin nord-est, continuat spre sud până la cel mai de jos colț continental al Eladei și întors prin vest, după cum arată harta. Chiar dacă mai fusesem de câteva ori în Grecia până acum, nu am explorat niciodată mai mult de câteva plaje, o insulă și un pic de Atena, ceea ce, abia acum am înțeles, e complet nedrept pentru ceea ce are de oferit țara asta. Iar după trei săptămâni de plimbat prin ea nu pot să constat decât că am văzut încă foarte puțin. A fost un soi de maratonaki (particula „aki” din finalul unui cuvânt reprezintă modul în care grecii își formează diminutivele) în care doar am gustat din câteva dintre cele mai faimoase și frumoase „bucate” turistice grecești.

Halkidiki

golf2

Am plecat inițial pentru Paște combinat cu 1 Mai, într-o stațiune din Halkidiki – Neos Marmaras – peninsula cu trei brațe din aproperea Salonicului, din care biserica greacă deține un braț – ăla cu Muntele Athos. Vremea nu a fost bună de plajă în zilele alea de 1 Mai, așa că tot ce am făcut a fost să mâncăm (urmează o postare numai despre mâncăruri, pregătiți-vă papilele 😉 să bem și să colindăm împrejurimile, ceea ce ne-a deschis apetitul pentru niște excursii ulterioare, extinse.

stea-de-mare o-casa golf athos athos2 panorama taverna

Pelion

makrintitza2

Din 3 mai am pornit spre sud, sperând în secret că se va îmbuna și vremea și că vom apuca să ne și scăldăm în apele alea albastre-verzui cu care ne ațâța drumul „scenic” pe care ne-a purtat Google maps-ul. Ne-am oprit întâi la altă peninsuliță, Pelion, tot pe malul estic, dar mai la sud. Capitala, Volos, e un orășel tipic grecesc, mai degrabă industrial decât turistic, reconstruit după un cutremur masiv de prin 1955. Dar spre încântarea turistului, nu departe de Volos, cocoțat pe vârful muntelui adiacent, șade Makrinitsa, zisă și „balconul muntelui Pilio”, unul dintre cele mai frumoase sate pe care le-am văzut vreodată. Drumul până acolo suie niște pante atât de abrupte că-ți pare că-ți vor da mașina peste cap. De sus nu știi ce să admiri mai întâi, priveliștea Volos-ului de la malul mării sau căsuțele agățate în poziții nefirești pe sub culmile alea mustind de vegetație înflorită de primăvară. Dacă nu ne-ar fi izgonit un potop care ne-a urmărit pe tot drumul, și s-a spart deasupra noastră taman acolo, probabil că am fi mai umplut cardul de fotografii din Makrinitsa.

volos2 volos makrinitza3 makrinitza makrinitza2 zorbas pisica-baie paris-eleni mare afissos old-bridge caine2 caine casa-pilio2 casa-pilio

În seara aia am poposit însă tot la malul mării, într-o stațiune ceva mai la sud de Volos, Afissos, unde era cât pe ce să nu avem ce mânca, pentru că după zilele libere de Paște și 1 Mai nu ieșise nimeni la pescuit, așa că singurele feluri de mâncare de la terasele deschise la malul mării erau pe bază de miel rămas de la Paște.

Ne-am mai învârtit pe peninsula Pelion în ziua următoare, pe drumuri șerpuite de munte, când sus în Vizitsa, când jos la plajă, în Agios Ioanis, admirând casele ascunse pe culmi, cel mai bătrân copac din Grecia (la Tsakarada) sau un pod bătrân din piatră, cotropit acum de vegetație, într-o vale în care s-ar fi putut filma foarte bine Stăpânul inelelor.

Delphi

drum-delphi

Apoi am pornit spre Delphi, ba cu ploaie, ba cu soare și curcubeu, cu primele taxe de autostradă plătite (ni se părea nouă) prea repede una după alta. După câteva ore de mers, și vreo 7 euro plătiți pe autostrăzi, am înoptat la Delphi, în primul hotel care ne-a dat și chitanță din sejurul ăsta. Recepționerul era un soi de hippie de vârstă mijlocie, cu freză blondă zbârlită cu spumă, bentiță pe frunte și mustață pe oală.

spre-delphi ploaie maslini eu dupa-delphi clopote biserica2 templu2

Cam pe aici se cade să vă spun o observație ce trebuie făcută în legătură cu Grecia. În ciuda tuturor știrilor pe care le-ați auzit despre țara asta, despre dolce far niente-ele pe care-l trăiesc grecii, despre datoriile pe care nu vor să și le plătească, și cum stau ei ca niște paraziți pe spatele europenilor muncitori, trebuie spus că, vizitată așa de la un capăt la altul, cel puțin din goana mașinii, Grecia apare ca o țară în care fiecare palmă de pământ este lucrată, cultivată, irigată, peste tot te împiedici de turme de oi, capre sau vaci, iar cine nu lucrează în agricultură sigur lucrează în turism. Desigur, se spune că Grecia este unul dintre marii beneficiari ai politicii agricole europene, bravo ei, iar dincolo de aranjamentele birocratice eu spun ce am văzut cu ochiul liber pe pământul grecesc. Poate că grecii au o detașare anume în viață, pe care nu o au europenii mai de la nord vest, dar aia nu arată deloc a țară în care nu se muncește. Mi-ar plăcea să văd și în România astfel de câmpii atât de chivernisite. Dar na, noi suntem doar grădina Maicii Domnului, n-am avut noroc să fim și noi leagănul zeilor și al democrației 😉

capra capre capre2

Atena

acropole

Și încet-încet am ajuns la Atena, unde locuiesc peste 3 milioane din cele 11 milioane de greci. Mă rog, or fi și imigranți printre ei, mai ales în ultima vreme, eu nu am văzut deloc în vizita asta, deși am ajuns în Portul Pireu și mă gândeam că o să dau peste tabăra de refugiați. N-am dat decât peste niște terase întinse la soare cu prețuri destul de piperate.

atena-piata atena atena-suvenir pisica-atena psiri-atena templu-atena

Atena a ocupat vreo două zile jumătate din timpul nostru, cu Acropole, vizita în bazarul de pește, masa prin cartierele celebre Psiri, Plaka, Monastiraki, două seri cu buzuki și plimbări luuungi prin diverse cartiere, de la camera închiriată de pe Airbnb (în jur de 30 de euro pe noapte) până în centru și înapoi, pe jos, pentru că am nimerit în săptămâna de după Paște, când tot bugetarul grec a fost în grevă, ca să digere mai bine Paștele și 1 Mai-ul. În cele 3 zile de grevă nu am avut metrou, autobuze, ferry, ba chiar se spunea că intră în grevă și Electrica lor, dar pe întuneric nu ne-au lăsat, totuși.

Peloponez

monemvasia4

De la Atena am trecut peste celebrul canal Corint, săpat pe la 1800 și ceva ca să despartă peninsula Peloponez de Grecia continentală și să scurteze astfel rutele maritime. Din câte am înțeles canalul ăsta a fost o frumoasă utopie antică, pusă în practică până la urmă degeaba printr-o colaborare franco-maghiaro-greacă (din care cam toți au dat faliment pe rând), din care a rezultat un soi de Canalul Dunăre-Marea Neagră. Corintul e prea îngust, iar la capete are curenți periculoși, ceea ce îl face greu practicabil pentru navele de mare tonaj. E folosit acum de vaporașe de agrement și pozat din toate pozițiile de turiști de pe cele două-trei poduri care-l traversează. De pe poduri se mai face, evident, și bungee jumping.

corint2 corint

Drumul ne-a dus apoi în Mycene, unde am vizitat ce mai rămăsese din cetatea și civilizația miceniană, care s-a remarcat cu vreo mie-două de ani înainte de Hristos printr-un grad impresionant de dezvoltare și civilizație (arme, unelte, bani, organizare, cultură) – plus niște bijuterii din aur foarte frumoase expuse prin muzee acum. Istoricii nu știu exact de ce s-a ales praful de micenieni, dar e posibil tocmai pentru că erau prea bogați și n-au fost în stare să exporte bunăstarea și civilizația și în zonele din jur. Un exemplu din care s-ar putea învăța câte ceva și azi.

mycene mycene-maslini bijuterii

Peninsula Peloponez e o comoară ce ar fi trebuit explorată temeinic. Noi nu am avut la dispoziție decât trei zile pentru asta, timp în care am dat iama prin livezile de portocale și am trecut scurt prin:

Nafplio – se pare prima capitală a republicii elene, pe la 1821 când făcea și Tudor Vladimirescu revoluție pe la noi – azi e doar un port cochet în care se întâmpla, când am trecut noi, o expoziție de yahturi de lux;

nafplio4 nafplio3 nafplio2 nafplio drum-pelopones

– prin Monemvasia – o insuliță în sudul Peloponesului pe care s-au aciuat oameni de pe la anul 500 și de atunci au trăit și construit o cetățuie bijuterie sub otomani, bizanț, venețieni și greci – azi e un sătuc turistic exclusivist, cu priveliști formidabile;

monemvasia monemvasia3 monemvasia5 monemvasia6 monemvasia7 monemvasia2 hotel epava epava2

Peștera Diros, de pe brațul Mani – o încrengătură de canale cu apă limpede și verde-albăstruie, prin care, pentru 12 euro, te plimbă cu barca un nene care are o lopățică de lemn în mână cu care se împinge în diverșii pereți ai peșterii ca să ghideze barca înainte, stânga, dreapta. După câțiva km, când ieși de acolo dai peste cel mai frumos golf în care nu-ți dorești decât să-ți lași la înmuiat oasele umblate și să dai dracului restul excursiei și Grecia cu tot cu pietrele ei milenare. Așa că stai câteva ore ca o șopârlă, la soare, și ratezi restul obiectivelor, adică Sparta și Olimpia, care ar mai fi fost de bifat în Peloponez, și te decizi că gata, ajunge cu alergătura, hai să stăm pe o insulă la soare, pentru restul vieții noastre… În fond câte pietre antice poți să vezi într-un concediu?

livada pestera pestera4 pestera3 pestera2 plaja-mani apa-mani mani mani2 mani3 mani4 mani5 biserica-mani mani6 mani7 pisica-pelopones

Zakynthos

zakynthos3

Așa am ajuns în Zakynthos, cea mai apropiată insulă de Peloponez, în Marea Ionică – deja suntem în sud vestul Greciei. Prima privire, când am coborât de pe feribot, a fost de groază. Lăsasem în urmă Peloponez-ul, cu munți, plaje, golfuri, livezi de portocali, lămâi, măslini, cetățile lui vechi, orășelele lui cochete, aerul lui însorit și pustietatea de început de sezon, și am nimerit pe insula în care aterizează tot lower-class-ul britanic, de la tinerime dornică de cluburi și băutură, la pensionari veniți la cure pentru reumatisme. O Mamaie multiplicată în câteva stațiuni înșirate de-a lungul coastei de est a insulei. Ce căutam noi aici?

Înainte să luăm următorul feribot înapoi am avut totuși răbdarea să colindăm insula, s-o înconjurăm și să-i găsim părțile bune. Așa am sfârșit într-un hotel relativ bun, cu cea mai ieftină cameră din tot sejurul – 20 de euro pe noapte – dar cu cele mai proaste perne pe care ne-am rupt gâturile. Am colindat în următoarele trei zile plajele, munții, câmpiile insulei, am făcut plajă, baie și ne-a venit inima la loc că nu făcusem o alegere proastă plecând mai departe.

Zakynthos, ca și Grecia în mare, are de oferit câte ceva pentru toate gusturile, dar este, din păcate, victima propriei frumuseți și ospitalități, o insulă exploatată și dezvoltată haotic de dragul turismului, care-și pune în pericol nu numai țestoasele care mai vin (teoretic) să depună ouă pe plajele din sud, dar și propria existență la un moment dat. Luna mai pare ideală pentru vizitat, pentru că încă nu au dat năvală turiștii care să umple toate capacitățile alea construite pentru ei, însă chiar și așa, în afara sezonului, pe Zakyntos erau mai mulți turiști decât am văzut în restul  stațiunilor vizitate. O să revin cu subiectul ăsta într-o postare viitoare.

zakynthos7 zakynthos6 zakynthos5 zakynthos4 coperta zakynthos2 zakynthos moara-zakynthos kalimera fereastra epava-zakynthos catei calugar apa-zakynthos ferry

Ioanina

vapor

Am revenit pe teren peloponesian, de unde am traversat spre continent pe podul Rio din Patras (o construcție albă croșetată din ațe peste apele albastre ale mării, care costă 13 euro ca s-o traversezi) și am condus în sus spre Ioanina. Aici am descoperit un orășel universitar modern, cu un miez vechi, turcesc, care încă își păstrează moscheile cu turle înfipte în niște nori fotogenici, pe malul lacului Pamvotis. O încântare, un melanj de case vechi, turcești, cu bătrâni la ferești, și de cafenele moderne pline cu tineri veseli. În Ioanina am mâncat un gyros-pita bun, făcut de un grec trăit în America și însurat cu o româncă din Fetești. Povestea lui, în numărul următor.

pod-rio2 pod-rio strada-ioanina lac-ioanina ioanina2 casa-ioanina casa-ioanina2

Meteora

meteora

De la Ioanina am plecat spre Meteora, unde ne-am cățărat, ca tot turistul, fără evlavie, pe stâncile golașe pe care și-au urcat călugării ortodocși credința, în Grecia modernă. Parfum de tămâie, imnuri religioase și bani frumoși scoși din turism, care se văd deja în toate facilitățile construite în ultimii ani, astfel încât clientul să ajungă cât mai confortabil din câmpie direct în fața altarului din vârful stâncii. Contra unor sume cam piperate, trebuie să recunosc – 6 euro vizitarea unei singure mănăstiri.

meteora5 meteora4 meteora3 meteora2

Ultima seară a fost cea mai tristă pe cam toate nivelurile: aveam în față un drum înapoi la București de 700 de km, se încheia vacanța, nimerisem într-un hotelaș cam mizer, care contra sumei de 30 de euro nu ne-a oferit nici măcar un bec în baie.

Și apoi am ajuns acasă 🙂

Va urma.

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

One Response la “Un maratonaki prin Grecia” Subscribe

  1. VASILIU MIRCEA PAUL 20/05/2016 at 19:19 #

    Ca de obicei pragmatică, ironică ȘI poetică. Dincolo de toate splendorile Mediteranei (să fiu al naibii dacă mă tentează Antilele) cel mai bine mi-au picat mîțele, cîinii și florile.

    Cel mai rău ?

    CURĂȚENIA !

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

În așteptarea telefonului de la Angela Merkel

tausance-bun

Ce mai face echipa care l-a ajutat pe Iohannis să strângă un milion de like-uri pe Facebook și să ajungă președinte

Nu s-a furat, așa s-a votat. Și numărat

voturi2

Cum am fost observator la numărătoarea voturilor într-o secție de votare din București și mi-am revenit din iluziile cetățenești pe care le aveam.

Parcul meu IOR

Parcul IOR

Mi-a fost alături 40 de ani, m-a crescut și relaxat. Acum e rândul meu să-l apăr de șmecheri. Dacă sunteți din sectorul 3, veniți mâine la Titan ca să ne păstrăm parcul.

Moarte chiaburilor din sănătate!

Rares Nechifor, embolizare uterina

Care n-a plecat din țară până acum – ca să se trateze sau să profeseze într-un sistem civilizat – e invitat s-o facă de la 1 martie 2013. România nu-și permite să mai încurajeze existența unei alternative private în sănătate.

O masă cinstită la cea mai umană închisoare din lume

curte

Halden este cea mai nouă închisoare din Norvegia, a costat 250 de milioane de dolari și le oferă deținuților condiții de viață ca în libertate

Pur și simplu Norvegia

16

Impresii de călătorie din Norvegia, încă o țară care nu suferă vreo comparație cu România.