Souvlaki, potiraki și buzuki

Mâncat bine, băut bine, sculat mort de oboseală după concediu. Cam așa s-ar traduce ce am mâncat, băut și ... ascultat prin Grecia ;)

georgios

Prima interacțiune cu George a fost una care probabil îl enervează cel mai tare pe om: l-am întrebat dacă vorbește englezește. Ulterior am văzut că avea scris peste tot în mica lui dugheană tapetată cu icoane ortodoxe, „we speak english”.  Pesemne l-or fi întrebat câțiva asta, de a simțit nevoia să scrie și în meniu 😉 Oricum n-a dat cu barda după noi, ci ne-a cioplit meticulos carnea de pe rotisorul ăla vertical și ne-a pus-o în cele mai bune gyros-pita pe care puteau să le capete doi oameni înfometați, venind de la câteva sute de km, într-o seară ploioasă, în Ioanina. 3 euro amândouă, plus băutura cu preț redus la meniu.

Cât am mâncat ne-am amuzat de numărul mare de icoane pe metrul pătrat din jurul omului și de cât de ieftin și bun era aici, comparativ cu gyrosul mâncat repede în port la Zakynthos, înainte să ne urcăm pe ferry. Nici acolo nu fusese rău, dar dublu la preț.

La plecare dăm să plătim și omul ne aruncă o privire profesională în portofel, de unde exclamă plăcut surprins: you are from Romania? My wife is Romanian!

gyros-pita-giorgiosla giorgiosCe coincidență! Începe o discuție din categoria „Da de-ai cui sunteți voi din România?”. Ne spune că nevasta lui e din Fetești, că el e grec, dar a plecat la 25 de ani în America, de unde s-a întors, că tot în Grecia îi place. Dar îi place și România, că de câte ori vine cu nevasta pe aici are impresia că în satul românesc se întoarce în timp. Cu cai, căruțe pe drumuri and stuff. Apoi ne spune că pe el îl cheamă George Bocas (like Arsenie Boca – punctează cu vădită erudiție în domeniu) și că numele nevestei e Moldoveanu. Zice că știe că „moldovean” e apelativ peiorativ în România, că așa-i zice lui nevasta când se enervează pe el.

Plătim, mulțumim și plecăm, și cu asta am bifat cam ultima masă relativ organizată în Grecia, înainte de drumul spre România.

„Aperitivele” din Halkidiki

masa

Începutul vacanței, după cum vă spuneam, a abundat la capitolul culinar. De vină au fost niște prieteni cunoscători într-ale Greciei, cu care am stat 4 zile la Neos Marmaras (Halkidiki) și care au știut și ce și unde să comande felurite bucate, că nu mai încăpeau nici pe masă și la un moment dat nici în burtă. Dar ne-am descurcat. Taverna la care am mâncat cel mai bine și mai des se numește Paradisos (!) și e moștenită de Vasili din Neos Marmaras de la tac-su. Pe lângă mâncarea bună, Vasili mai e și bărbat bine, seamănă cu Alec Baldwin 😉

Într-o ordine a preferințelor personale, a fost cam așa:

salata-caracatita– o salată verde cu ceapa aia mare și roșie a lor, plus niscai piciorușe de caracatiță la grătar, aruncate prin verdețuri. Ceva mai bun de atât nu am mâncat apoi, cât a fost Grecia de mare. A mai fost desigur caracatița la grătar simplă sau cu cartofi prăjiți, pe care am mai comandat-o și acolo și în alte zone, și care uneori poate fi fragedă, alteori cam tare, chestie de noroc, că eu n-am descoperit rețeta.

buiurdy– o brânză cu roșii și ardei iute, picantă, băgată la cuptor și adusă pe masă cu pâine prăjită cu ulei de măsline și ierburi – am mâncat de li s-a terminat ălora pâinea la tavernă, de câte ori am comandat reumplerea coșului 🙂 brânza se numește bougiordi și nu am găsit-o în alte meniuri de după Neos Marmaras, unde am mâncat-o prima dată.

midii naturmidii saganaki– niște midii natur care nu au fost ca alea de la Shabla (pe care încă nu le-a detronat nimeni în preferințele mele), dar au fost bune. Varianta 2 – midiile saganaki, adică cu sos roșu – a fost ok, dar nu m-a dat pe spate. Am mai mâncat midii natur foarte mari și bune la o tavernă în Zakynthos, după ce am vizitat celebra plajă Navagio.

miel– niște cotlete de berbecuț foarte fragede, deși berbecuțul cred că era ditamai berbecul, judecând după mărimea oaselor. Totuși bine făcute și aromate. De asemenea mielul făcut la rotisor și servit de Vasili în ziua de Paște a fost gustos. La mare căutare au fost garniturile pe bază de legume la grătar (vinete, dovlecei, ardei, roșii).

branza-mermelitabranze– au mai fost niște feluri de brânză gratinată, prăjită, mermelită, sau cum îi zice grecul tilihti (adică brânză de capră dată prin făină, miere, oțet balsamic și susan, prăjită în tigaie și adusă mesenilor să se bată pe ea). De altfel cam toate brânzele prăjite sau la grătar pe care le-am încercat în Grecia au fost foarte bune, spre deosebire de banalul nostru cașcaval pane, grecii pot să scrie o enciclopedie despre gătitul brânzei. Vasile avea o pagină întreagă numai de brânze în meniu.

branza

calamar umplut

– s-au mai vehiculat și niște calamari uriași, umpluți sau doar făcuți la grătar, care din păcate au fost prea bătrâni ca să mai fie fragezi. Personal îi prefer pe ăia mai mici, dar cică grecii nu-i gătesc decât pe ăștia mari.

Și evident au fost pești de toate soiurile, mărimile și rețetele. Nimic nemaiîntâlnit, diferența la greci e că peștele chiar e proaspăt, iar atunci când pui mai mult decât o întrebare ospătarului, despre cum e peștele, te ia de mână de la masă, te bagă în bucătărie și începe să-ți deschidă pe rând sertarele cu pești. Alege! Cam ca la portughezi.

peste peste2

Sursa peștelui: în Atena am vizitat piața de pește, iar în Zakynthos am dat chiar în port peste pescarii veniți cu prada la mal, într-o duminică dimineață. Video este din Piața de pește din Monastiraki, Atena.

piata-peste piata zakynthos

crab caracatita

În Peloponez, la mamaie în bucătărie

xiropigadoxiropigado2Așa ni s-a întâmplat în Xiropigado, în Peloponez, unde am înoptat într-un hotelaș ținut de o familie, cu mamaie pe post de bucătăreasă. Mamaie nu vorbea engleza, dar parlea câteva cuvinte disparate ango germane, așa că atunci când am întrebat-o dacă putem mânca acolo și ne-a zis că „da”, n-am crezut-o. Nu părea că mai au și alți clienți în afară de noi, dar la fel de pustiu s-a dovedit că era în tot satul ăla, așa că după o tură de „documentare” în care sperasem să găsim măcar o tavernă cu meniu la care să mai vedem și turiști, ne-am întors spășiți, cu coada între picioare, la mamaie, și i-am zis să ne dea ce are.

Ne-a dus la frigider și a început să deschidă sertarele: pește proaspăt, calamari, creveți, pe alese. Ne-a încorpit mamaie o cină dintre cele mai gustoase, cu pește, calamari, vinete prăjite cu parmezan, salată grecească și un vin rose de mai mare bunătatea. La sfârșit ne-a dat și un dulce din partea casei, cum e datina la ei.

În Zakynthos, în buza apei

taverna zakynthos

zakynthos masa-zakynthos

Sarmale light și ardei umpluți cu mentă

Nu pot să spun că am o listă cu mâncăruri care nu mi-au plăcut, că nu m-am sculat niciodată de la masă nemulțumită, dar ce am enumerat mai sus au fost din categoria wow, mai vreau! Mai jos, celelalte:

paste– au fost niște paste cu fructe de mare (bune după cum ziceau comesenii, dar mie nu-mi plac pastele) și niște paella cu fructe de mare și orez cu legume, încercată la o altă tavernă din Halkidiki. Apoi mousakaua a fost la fel de bună ca la mama acasă în orice tavernă grecească. Bineînțeles, nu trebuie uitată salata grecească – asta a fost bună oriunde – și tzatziki;

mousaka orez-midii salata-greceasca tztziki

– la Atena și în Monemvasia am încercat sarmale în foi de viță și ardei umpluți. Ardeii aveau și carne, sarmalele erau de post. Ambele variante aveau cu totul alt gust decât cele din bucătăria românească, pentru că erau aromate diferit (de exemplu ardeii aveau mentă) și păreau mai … light;

miel kleftiko– în Zakynthos aproape toate terasele aveau meniuri similare, iar un fel care nu lipsea de la niciuna era mielul kleftiko, adică bucăți de miel gătite cu legume într-un bol de pământ la cuptor sau în folie de aluminiu mai nou. Nu m-a impresionat, dar a fost mâncabilă și deloc grea pentru cină.

drob-lichid– tot din miel, grecii gătesc un soi de drob lichid, care trece drept supă, dar nu e, nici drob ca al nostru nu e, deși are aceleași ingrediente, pare mai degrabă o tocană cu măruntaie. Mie nu mi-a plăcut.

arici– la capitolul curiozități pe care trebuie să le încerci o dată în viață, dar nu are rost să persiști după, a fost ariciul de mare, care a venit într-un vas cu ulei, și alături cu garnitură de roșii și ceapă. Conținutul ariciului de mare are consistența unor icre crude și practic nu are niciun gust, dar dacă le pui pe pâine prăjită, adaugi ceapă și storci lămâie… merge. Totuși e o fiță.

Deserturi din partea casei

placinta– patiseria grecilor ocupă un loc destul de important în gastronomie, și pe astea nu le-aș trece chiar la rele, dimpotrivă, am nimerit niște plăcinte cu spanac și brânză foarte bune, mai ales la drum lung, asortate cu iaurt, mmm.

coliva– ar mai fi deserturile, pe care de regulă le-am primit din partea casei, ca să îndulcească nota de plată – care în general pentru două persoane s-a învârtit în jurul a 30 de euro + sau – la o masă cu cel puțin trei feluri comandate și băuturi. Deserturile au fost ba niște chestii făcute din griș, ca o colivă, ba niște prăjiturele cu cremă, ba mici înghețate pe băț sau un soi de salam cu biscuți sau fructe pur și simplu, dacă bucătarul nu a gătit desert, cum a fost în cazul lui mamaie din Xiropigado, care ne-a dat niște felii de măr stropite cu miere și scorțișoară.

ekmek kataifLa cererea publicului cititor, martor și tartor al ospățului de la Neos Marmaras, adaug și prăjitura ekmek kataifi, un fel de kataif turcesc, dar cu caimac pe deasupra – foarte bun – achiziționat de la o patiserie anume, cunoscută doar de neofiții patiseriei grecești 🙂 Dintr-o regretabilă eroare poza asta nu se mai găsea prin memoria selectivă a telefonului. Am mai mâncat un kataiki la Atena, bun dar fără caimac. Oricum, de remarcat că porțiile sunt peste tot generoase.

notaRevenind la notă, de regulă se prezintă sub forma unei file din carnetul în care chelnerul scrie comanda. În timp real el notează prețul alături și la final trage linie și adună. Se întâmplă uneori să nu înțelegi ce a scris acolo, mai ales dacă e grecește. Uneori mai primești și bon fiscal. Ni s-a întâmplat mai des decât credeam.

În Ioanina, tot pe ultima sută de metri, gândind să facem aprovizionarea pentru drumul de întoarcere, am cumpărat niște merdenele, niște plăcinte cu spanac și ciuperci și un desert, un strudel cu mere căruia i-a venit rândul să fie mâncat abia pe culmile Meteorei. Acolo ne-am dat seama că ăla este The strudel, dar era prea târziu ca să mai luăm altul, că patiseria rămăsese în Ioanina. Dar dacă aveți drum vreodată pe acolo, căutați neapărat pe strada principală, nu departe de primărie, patiseria Διεθνές care se citește „diethnes” și înseamnă „internațional”. Are niște strudele mari și grele de cât de însiropate sunt și în general nu poți mânca singur una bucată. Nu departe de patiserie faceți dreapta pe o străduță și dați de George cu gyrosul lui greco-american 🙂

Băutura-i temelie, muzica – bucurie

bautura

Înțeleg că oamenii sunt de două feluri, ăia cărora nu le place ouzo din cauza aromei, și ceilalți. Mie-mi place. Iar grecul oricum nu te lasă să mănânci de capul tău, dacă te vede că n-ai început masa cu un potiraki (păhărel) de ouzo, îți bagă el din partea casei unul la desert, cu mastică. De data asta am degustat mai multe soiuri și l-am stabilit și pe ăla preferat: Loukatos. La Vasile am încercat în cele 4 zile tot atâtea mărci, plus un vin rose vărsat, aparent ușor, dar care te cam ducea după câteva pahare. De altfel vinul vărsat părea destul de popular prin Grecia, de la Vasile până la Atena, Peloponez, Zakynthos și înapoi.  Diferențele de gust erau insesizabile (probabil au același soi de viță pe care o cresc doar pe araci, nu o întind pe sârme ca noi, și o culeg înainte de măslini), dar prețul era destul de diferit. În Atena și Zakynthos (deh, mai pline de turiști) era 8-12 euro litrul de vin „al casei”, la mamaie în Xiropigado am băut cu 4 euro litrul.

Nici berea nu e rea, parcă ceva mai slabă decât e pe la noi. Ba chiar ni s-a întâmplat, în Zakynthos, să cerem o bere fără alcool, să vină cu una pe care am descoperit, cam pe la jumătate, că avea niscai 2% alcool. Or n-a știut chelnerul, ori o fi fost din categoria „peștele și fructele de mare nu sunt carne”, teorie cu care grecii trec posturile.

ouzo3 ouzo2 ouzo bere

La Atena am întârziat special în oraș noaptea după ora 10 ca să ascultăm concerte de buzuki la terase. Nu erau mulți în perioada asta a anului, și nici prea veseli, dar melodiile nu erau rele. Un soi de Cenaclul Flacăra stropit cu ouzo sau vin și în miros de grătare. În ultima seară am dat și peste o trupă itinerantă care mergea din terasă în terasă cu vioară, contrabas, buzuki, chitarist și gurist și o pereche de dansatori și încântau mesenii. Unul umbla și cu pălăria  în mână printre privitori, dar nu cred că le ieșea de vreun gyros la fiecare, părea mai degrabă un hobby.

portocaleO altă chestie încercată pentru prima dată în viață a fost să mănânc o portocală culeasă de mine din copac. A fost cea mai bună portocală, evident, zemoasă, dulce, prea bună, prea ca în Peloponez 🙂 Ulterior am luat o mică țeapă cu o tanti care vindea portocale la pungi de 10 kg pe marginea drumului, la poarta livezii. Ne-a văzut străini și ne-a vândut kilul cu 75 de cenți, iar la supermarket avea să fie și 60 de cenți. Dar acum am în frigider portocale direct de la marginea livezii 🙂

hartieȘi ca o concluzie firească a subiectului, trebuie să amintesc și faptul că, după câte se pare, grecii nu au canalizare. De aceea în orice budă grecească – întotdeauna curată, cu hârtie, săpun și apă caldă – veți găsi anunțul ăsta. Nu-l ignorați. Oamenii au fose septice care se înfundă repede de la hârtie, se pare.

Ca să închid totuși postarea asta că tot mi-e foame de când scriu la ea, vă îndemn să încercați o vacanță în Grecia unde să nu vă limitați să mâncați ce știți de acasă, ci să explorați lucruri noi. Rău n-are cum să fie, iar cel mai rău lucru care vi se poate întâmpla e ca după atâtea mese să dați peste cap cântarul. Eu mi-am încercat înainte de a ajunge acasă greutatea pe o bancă în Grecia, și uite ce a ieșit 😉

banca-rupta

Uitasem să vă arăt și cu cine am împărțit mare parte din bunătățile descrise mai sus:

pisica-zakynthos pisica-xiropigafo pisica-caracatita pisica-atena pisica2

Va mai urma ceva 😉

Etichete: , , , , , , , , , , ,

9 comentarii la “Souvlaki, potiraki și buzuki” Subscribe

  1. spufi 23/05/2016 at 05:06 #

    Hai sa-ti fie de bine Dollo. Frumos te-ai mai distrat, spor la cura de slabire acum 😛 Si ce crocsi ti-ai tras :)) Btw, stii de ce au crocsii gaurele?

    • Dollo 23/05/2016 at 10:58 #

      I-am luat cu 10 lei din Piața Vitan, repede înainte de plecare că nu aveam papuci. Găurile presupun că sunt ca să intre prin ele nisipul și apa, să iasă doar apa și să te apuce pandaliile de câte ori scoți talpa dublă ca să cureți nisipul din ea 😉 Oricum, sunt foarte buni în apă, dacă plaja are bolovani în loc de nisip.

      • spufi 24/05/2016 at 01:48 #

        hehe, poate si de asta, dar cica scopul primar e sa aiba pe unde se scurge demnitatea bipedului de-i poarta :)) http://www.funnywebsite.com/funny-website/wp-content/uploads/2014/05/crocs-235×190.jpg

        • Dollo 24/05/2016 at 05:20 #

          Și cu ea și eventualele mirosuri 😉

  2. mihai 23/05/2016 at 10:33 #

    As vrea sa dezbatem un pic despre teoria budelor, pentru ca am vazut afise din alea si pe la noi. Din cate mi-am dat seama, exista doua feluri de hartie: felul „igienic”, care se dezintegreaza in contact cu apa, si din care se face cur-papirul obisnuit, si felul „ne-„, din care se fac toate celelalte obiecte de hartie, absorbante sau nu, incepand de la batistele de hartie, prosoapele de bucatarie si terminand cu hartia de ziar (pentru cei care n-au ajuns la peria de wc, daca stiti bancul).

    In aceste conditii, inteleg de ce hartia „ne-” nu trebuie aruncata in wc. In fond, multe gospodarii de la parter din tarisoara au aflat ce inseamna canalizare infundata din cauza prostilor de la etaj. Dar cu hartia dezintegrabila care e problema? Am vazut rahati mai greu dezintegrabili decat hartia igienica!

    • Dollo 23/05/2016 at 11:05 #

      Înțeleg ce zici, și mie mi se pare aiurea, mai ales că sunt unele situații în care e jenant să arunci la coșul de lângă budă unele hârtii. Despre tampoane, ce să zic, oricum alea nu se aruncă în budă, orice fel de canalizare ai avea. Dar așa mi s-a explicat și mie chestia cu fosa, că nu ar avea timp hârtia, indiferent cum ar fi ea de degradabilă, să se topească în timp util ca să nu înfunde instalația. Iar afișele alea nu fac deosebire între hârtii.

  3. Al. V. 25/05/2016 at 22:17 #

    Un pic cam aiurea sa tot povestiti la persoana a I-a plural, „noi”, „ne”, fara sa pomeniti cine mai era cu dv., macar la modul general – un grup, mama dv., un popa, o vatmanita?

    • Dollo 25/05/2016 at 22:30 #

      E vorba de pluralul de majestate

    • mihai 26/05/2016 at 08:52 #

      Eu cred ca domnul vrea sa ramana anonim 😉

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Doctorul cu 2000 de pacienţi şi 350 de oi

doctorul

Medicul Emil Crişan a făcut medicina de drag, dar a moştenit şi dragostea de animale de la strămoşii săi, aşa că azi îşi împarte priceperea între oameni şi animale.

Cu cât ne-a botezat Samsung Biblioteca Națională

Biblioteca Națională Samsung

Statul român plătește un credit de 104 milioane de euro pentru clădirea Bibliotecii Naționale, iar firma Samsung și-a pus numele pe ea, cu câteva televizoare în valoare de 300.000 de euro. O afacere marca Ministerul Culturii și Patrimoniului Național.

De ce ea?

tarau-victoriei-an

Povestea neromanțată a unei românce care a făcut pușcărie nevinovată, ca urmare a unui lanț de erori judiciare, deschis în 2000 de o anchetă a procurorului Cristian Panait, închis abia după 15 ani de procese

Ce bucurie aș vrea eu să-mi facă Volksbank

bucurie

Banca pe care au dat-o mii de clienți în judecată oferă trei „lozuri” de câte 1000 de euro pentru satisfacerea unor bucurii omenești. Bucuria mea de client ar fi să-mi achit mai repede creditul la ei și să nu-i mai calc pragul niciodată.

Și ce ne-a dat nouă UE? Mai mult ne-a luat!

dabuleni

Cum se vede Uniunea Europeană de la margine, de pe malul românesc și mai prost al Dunării – de la Cazane până la Dăbuleni.

Ziua presei: Cum pui pe butuci o publicație

free press

Îi interzici secțiunea cea mai profitabilă, sub pretextul săvârșirii unei infracțiuni, apoi tărăgănezi ancheta penală și procesul până când concurența îi ia locul. La final nici nu mai contează verdictul judecătorului. Se întâmplă în România.