Munca la români, ce căutam în 1991 (p)

Cum căutau românii de lucru la începutul anilor 90 și cine mai sunt cei care dau azi anunțuri la ziar ca să-și găsească de muncă.

Oferim orice loc de muncă în toată lumea, pentru bărbați și femei.” Nu știu cum sună pentru voi anunțul ăsta, dar mie îmi amintește de o expresie dragă din liceu, când (și eu și colegii mei) credeam că tot ce zboară se mănâncă, și că dacă am vrea să emigrăm, de exemplu, tot ce ar trebui să știm să spunem, când ajungem în poarta americanilor, va fi magica frază „I want to be happy”. Și ni se vor deschide oportunități nebănuite de viață.

anuntul

Cam așa cred că gândeau mulți români în febrilii ani 90, când credeam că tot ce a fost rău în viețile și istoria noastră s-a dus, urmează o eră cu adevărat de aur, de prosperități și fericire. Anunțul ăsta e din ziarul Anunțul telefonic, 4 iunie 1991, retipărit recent cu ocazia împlinirii a 26 de ani de existență pe piața românească. O firmă susținea că poate oferi orice loc de muncă, oricui, în orice parte a lumii. Trebuia să trimiți un plic timbrat la o adresă în Timiș și totul se rezolva. Pe aceeași pagină mustea de anunțuri de la oameni în căutarea unui loc de muncă: tineri, tinere, licențiați, prezentabili, întreprinzători, serioși, doreau angajare în firme particulare sau de stat, din țară sau străinătate. Era un chef de muncă asortat cu chef de ducă pe care cu greu îl mai găsim azi pe piața muncii din România.

anuDacă citiți ziarul Anunțul telefonic din 1991 aflați că dolarul se zbătea între 60 și 80 de lei, aproape dublu față de marca germană, nu aveam decât două posturi TV (TVR1 și 2) la care se difuzau desene cu Pif și Hercule, Steaua juca cu Fiorentina iar Becali probabil își vedea de oile lui, o geacă de blugi „Levis Strauss” se vindea cu 3400 de lei (eu aveam salariu de debutant de 2400 de lei în 1991), iar unii clarvăzători vindeau deja Congresul X al PCR cu 500 dolari, Capitalul lui Marx cu 100 de dolari, iar Omagiul lui Nicolae Ceaușescu cu 250 de mărci germane.

ANUNTUL4Dacă citești azi anunțurile date de români la ziar în urmă cu 25 de ani vezi că România era noul vest sălbatic al Europei. Se făceau și desfăceau firme, se căutau parteneri, se vindea, cumpăra, închiria, se credea în dragoste, dar numai între parteneri serioși, arătoși, supli, văduvi și cu cel mult unul-doi copii. Desigur că se dădeau și țepe, în afaceri sau în dragoste.

Anunțul telefonic era doar un stop-cadru al acelei vieți trepidante, pesemne un vârf de aisberg pentru adevărata viață a societății abia trezită din comunism. O fotografie alb negru și cu un pic de roșu pe alocuri, care  ne arată azi cum eram atunci. Nici mai buni, nici mai răi, doar ceva mai naivi și deci entuziaști. La fel ca noi era și statul, condus de unii care încă trăgeau spre socialismul cu față umană, nepregătit deci pentru piața liberă, incapabil să reglementeze relația de muncă dintre noii patroni și proaspeții angajați la privat. Așa că ne-a lăsat multă vreme de capul nostru, să ne descurcăm. Unii ar zice că și azi suntem la fel, diferența e că acum avem formele, dictate de aderența la UE, dar ne lipsește fondul.

anuntul5Masca de gaze

Între cursul valutar și matrimoniale, un tip vinde o bormașină, un costum de ginerică (impecabil), niște boxe și, ultima pe listă, probabil ce s-a mai găsit prin casă, masca de gaze nouă, contra 155 de lei, adică aproape gratis. Pentru cine nu știe, pe vremea lui Ceaușescu măștile de gaze se distribuiau prin fabrici și uzine, mai exact oamenii muncii erau obligați să le cumpere (li se opreau bani din salariu) pentru că era ordin de la partid că fiecare casă trebuia să aibă mască de gaze, în caz că ne ataca chimic dușmanul. Numai că totul era o butaforie, măștile alea stăteau cu anii prin debaralele românilor și se uzau fără să fie folosite. Și oricum, dacă chiar ar fi fost cazul să fie scoase din gentuțele lor verzi, de camuflaj, măștile alea te-ar fi pus în postura ingrată de a alege pe cine salvezi din familie, pentru că mama de exemplu primise una singură de la uzină. Or acasă avea un copil. Fără mască.

anuntE interesant să compari nevoia, forța și dorința de muncă a românilor de atunci, reflectată în anunțurile astea, și ceea ce găsești azi pe site-urile de job-uri sau chiar pe Anunțul telefonic. La „cereri locuri de muncă” numai doamne serioase, 40+, care se oferă să facă menaj, să îngrijească bătrâni sau copii, să primească privilegiul de a administra o pensiune contra casă, masă și salariu modic. În 1991 nu se înghesuia nimeni la menaj în România, cel mult vreo pereche de tineri în căutare de locuință, încerca să coabiteze cu vreun bătrân fără moștenintori. Paradoxal, mulți au ajuns să facă menaj, dar în vest.

Desigur că între timp s-a schimbat moda intermedierii locurilor de muncă, au apărut firme specializate de recurtare, site-uri pe care oamenii își construiesc CV-uri cosmetizate care îi îndreptățesc, poate, să ceară salarii mari și bonusuri. Un anunț de recrutare se dă azi din share în share pe toți pereții Facebook și cu toate astea mulți patroni și multe firme se plâng că nu găsesc forță de muncă, oameni dispuși la orice, cum păreau românii din anunțurile din 1991.

Poate pentru că tinerii de azi au alte așteptări, în timp ce ăia entuziaști de atunci au îmbătrânit, poate că parte din ei or fi găsit de muncă în străinătate și au rămas acolo, poate că aici or fi rămas numai doamnele de 40+ pe care nu le mai angajează nimeni și deci nu mai au decât alternativa menajului. Poate că nu ele sunt toată forța de muncă a României de azi, ci doar acel segment scăpat din statisticile oficiale care încă mai crede în clasicul anunț la ziar, cum era odată.

Și probabil că asta le va și păstra în istorie, pentru că așa cum e organizat azi Internetul și site-urile de anunțuri și de recrutare mi se pare imposibil de aflat cam ce căutau românii de lucru într-o anumită perioadă. Anunțurile se postează, au un trafic, niște vizualizări, o viață, apoi se duc într-un loc necunoscut, din care nu le mai scoate nimic la lumină. Nu știu cum va arăta Internetul peste alți 25 de ani, nici dacă va mai fi vreun ziar tipărit atunci, dar cred că dacă cineva va avea curiozitatea să afle cum era în 2016 o să creadă că românii erau doar niște doamne de vârstă mijlocie, care făceau menajul.

Și totuși, chiar când scriu aceste rânduri, îmi intră în mesageria personală emailul unei firme de recrutare care se intitulează: „Căutăm un Purchasing Director International Fashion”. Ce-o să se întâmple oare peste 25 de ani cu acest Purchasing Director International Fashion? 😉

at1991-bigDacă aveți jumătate de oră la dispoziție puteți să răsfoiți Anunțul telefonic de acum 25 de ani. Conține și doza de umor aferentă oricărui anunț de mică publicitate.

Etichete: , , , , ,

3 comentarii la “Munca la români, ce căutam în 1991 (p)” Subscribe

  1. Moi - meme 15/06/2016 at 13:29 #

    Doamne, m-a omorât anunțul acela fascinant de romantic „Ingineră 31/169/60 doresc cunoștință cu intelectual corespunzător cu fetiță maxim 4 ani (fără mamă..”

    • Dollo 15/06/2016 at 13:32 #

      Da, și mie mi-a rupt inima 😉

    • mihai 15/06/2016 at 18:19 #

      „2 Studenți drăguți 178, 183 doresc să cunoască două fete suple, simpatice”.

      Yeeeeee-haaaaa!

      Pe partea cealaltă, mă întreb dacă „licențiata, frumoasă, 164, cu apartament și auto neridicat, 1 copil” și-a găsit titratul 35-43 ani înainte sau după ridicarea auto… și dacă da, iar auto nu, ce a zis titratul…

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Dubița albă din Vitan, monumentul neputinței poliției și Primăriei sectorului 3

Celebra dubiță abandonată în fața Poștei Vitan

O dubiță zace de câteva luni încurcând traficul din Vitan. Poliția locală știe, dar nu are platformă de ridicat, Poliția rutieră o filmează și-l amendează pe proprietar, Primăria Capitalei zice să apelăm la țiganii care fură fier vechi, să fure și mașina abandonată.

Strâns uniți în jurul SRI, întru salvarea planetară a Internetului

dumbrava-cosmoiu

Cum se derulează o ședință în Parlamentul României, în care SRI încearcă și reușește să impună o lege abuzivă, iar deputații se fac că se opun.

Generaţia „Silicon Valley” de România, după 50 de ani

Politehnica Bucuresti, Falcultatea de Electronica si Telecomunicatii - Generatia 1960 - numai vise

Au absolvit în 1960 Politehnica. Erau 150. Mai târziu unii au emigrat și au ridicat cu creierele lor celebra Silicon Valley din California. Cei care au avut cu adevărat vână de aventurieri au rămas aici, în România. Acum mai sunt vreo 50.

Mergând pe sârmă

domnul i

Împrumutam bicicleta și mergeam noaptea în parc la Icoanei. Îmi era rușine altfel, pe zi, să nu râdă lumea de mine, că sunt ditamai bărbatul și cad de pe bicicletă. Că am căzut de câteva ori, dar de aia am și ales Grădina Icoanei, că are aleile de nisip și pământ, nu mă răneam prea tare când cădeam. În trei nopți am învățat.

Secretul Rozaliei din Criţ: “Ne-a ferit Dumnezeu de emigrare aicea, că avem mult de lucru”

Minunata ciorba ardeleneasca a adunat Europa la aceasi masa

Cu timpul oamenii au constatat că activităţi pe care noi le considerăm plictisitoare, pentru că le facem zi de zi, pot fi vândute foarte bine străinilor, care nu le-au văzut niciodată

Copiii proști nu ies din școli proaste, ci din părinți

Lasă și tu copiii la școală

După ce dau lunar, la grădiniță, sume cât salariul mediu pe economie, părinții se înghesuie să plătească oricât ca să-și vadă plozii înscriși „la o școală bună”, dar își păstrează intactă lipsa de disponibilitate pentru a petrece timp cu copilul lor.