Părinții tăi cu cine votează?

Despre corupția cu față umană din filmul lui Mungiu și din viețile noastre, deste alegerile greșite pe care le fac părinții, în numele iubirii pentru copiii lor, și cauza pentru care nici anul ăsta n-o să iasă cine vrem noi la primărie.

M ama îmi povestește, pentru a câta oară, la telefon, că niște nepoate pe care le-a ajutat destul de mult când erau mici, nu o vizitează, nu o sună, nu-și amintesc de ea aproape deloc acum, la bătrânețe. „Chiar așa, eu nu mai contez deloc, dacă nu mai au nevoie de mine?!”, mă întreabă cu amărăciune. Îi simt aproape organic frustrarea, dar în același timp le înțeleg cumva și pe fete. Sunt tinere, abia intrate în viață, abia mai încap în preocupările lor mama și tata, darmite mamaie. Mie, care sunt fii-sa, mi-e greu de multe ori să bifez îndatorirea zilnică de a o suna, știind că de cele mai multe ori voi auzi aceleași povești răsspuse, dar o fac pentru că e „datoria mea”, iar unul dintre pilonii educației mele este ăsta, spiritul datoriei.

Am auzit de multe ori lamentarea asta a mamei, că n-o mai bagă nepoții în seamă. Are mai mulți, copiii fraților ei și copiii lor, dar nu s-a atașat emoțional decât de câțiva pe care i-a și ajutat mai mult în diverse perioade și de la care probabil așteaptă acum recunoștință. Dar acum pentru prima dată am avut revelația asta, a legăturii dintre senzația de abandon și de insignifianță pe care oamenii ăștia o trăiesc, la pensie, și semnificația votului lor. Lăsați acasă, lăsați în urmă de fapt de noi ăștia care am luat-o înainte, care vedem lucrurile altfel, care credem că înțelegem mai bine jocurile, dar nu avem timp, chef și uneori ni se pare că nici „nu face sens” să le explicăm și lor care-i treaba, nu facem decât să-i predăm, cu toate frustrările, dorurile și neîmplinirile lor, în ghearele celor care știu să le fure votul, pedalând exact pe dorința lor de a mai conta în viață. Măcar la patru ani. Iar asta o fac cel mai bine, ca să vezi fatalitate, ăia pe care noi îi disprețuim.

Mama a încetat să mai voteze cu PSD-ul de îndată ce eu am început să îi explic ce vedeam zilnic în activitatea mea de jurnalist. Iar asta s-a întâmplat cam de la primul mandat al lui Băsescu la primărie. De atunci n-a mai trebuit să-i explic de ce nu trebuie să mai voteze cu ăia, ci cu ceilalți. Ba chiar am „educat-o” așa de bine că acum n-a trebuit deloc să-i mai explic de ce e bine să votăm cu noile partide. Simte, citește, privește știrile un pic mai informată decât alții, și asta cred – fără modestie – că mi se datorează și mie, pentru că am discutat mereu cu ea, i-am povestit lucruri care mă pasionează sau mă enervează, și prin mine le-a asimilat și ea. Asta, plus discernământului ei sănătos, de om de la țară, care a ghidat-o, totuși, toată viața, chiar și la oraș.

În ultimii ani am văzut-o enervându-se pe rude sau prieteni de-ai ei, de-o vârstă, prinși iremediabil în plasa antenelor 3, captivi ai urii viscerale fără fundament pe care televiziunile au cultivat-o sistematic în inimile oamenilor. Nu pricepea cum de oamenii ăia nu văd lucrurile ca ea, și sinceră să fiu nici eu. Dar azi, pentru prima dată, m-am gândit că asta o fi o explicație: faptul că milioanele astea de oameni, care merg la prima oră la urne și prin votul lor ne tot fură startul de 25 de ani încoace, sunt de fapt bine intenționați, doar că au rămas prinși undeva ca niște insecte în bula de chihlimbar a facerii de bine…

*

Am văzut zilele astea filmul lui Cristian Mungiu, Bacalaureat. Nu vă spun că e un film bun sau prost, vă spun doar că am ieșit de la el cu o amărăciune în suflet de parcă îmi muriseră toate speranțele. Pentru un român filmul ăla nu e ceva nou sau extraordinar. E viața cotidiană, filmată și rulată pe un ecran cu sunet dolby surround. E o culegere de truisme, șabloane, platitudini pe care le auzim, le trăim, le folosim fiecare. E viața cenușie și lipsită de orizont dintr-un oraș de provincie, e tensiunea mocnită dintr-o căsnicie ratată pe care o mai ține în corzi numai plecarea copilului de acasă, e așteptarea frustrată dintr-o relație clandestină în care ceasul biologic al amantei sună alarmant în cel mai nepotrivit moment al vieții, e blazarea criminală a funcționarului din instituțiile de stat, dar e și inconștiența minunată, inocentă, a tinereții din clasa a 12-a, de pe pragul vieții, când crezi că tot ce zboară se mănâncă și că ce va urma va fi cumva, printr-un miracol, numai lapte și miere.

Ca și cu După dealuri, Mungiu ne pune o oglindă cinică în față cu Bacalaureat, ne arată cum suntem, mai devreme sau mai târziu, toți complici la corupția asta cu față umană, în care polițistul prieten face trafic de influență cu viceprimarul, care e om bun, a ajutat pe toată lumea, i-a angajat nevasta la primărie șefului de școală, care poate nota cu 10 teza de BAC a fetei doctorului, care-l poate ajuta să avanseze pe lista de transplant pe viceprimarul care are nevoie de un ficat. Niciunul dintre personajele astea – cu excepția doctorului – nu are sentimentul că face ceva rău, nicicum greșit, pentru că totul este în numele binelui, al într-ajutorării aproapelui. Și  totuși, toate acțiunile lor sunt parte dintr-un cancer generalizat care ne mănâncă în cele din urmă viitorul. Îl acceptăm, intrăm în el sau fugim în altă țară unde umblă câinii cu covrigi în coadă? Mungiu pare să opteze pentru a treia cale: lupta contra lui, deși nu dă nicio garanție că poate să-l și vindece. Vă recomand să mergeți să vedeți filmul, pentru că din când în când ne prinde bine tuturor o oglindă din asta în față.

*

Legătura dintre filmul lui Mungiu și ce vă spuneam mai sus este exact veriga asta lipsă din legătura dintre copii și părinți. Punctul slab al oricărui părinte, care face uneori cele mai proaste alegeri cu iluzia că prin asta își salvează copilul, când de fapt nu face decât să-i otrăvească viața îndatorându-i viitorul. Dar o face cu cele mai bune intenții și asta e cel mai trist lucru. Părintele din filmul lui Mungiu face alegeri greșite cu iluzia viitorului luminos al copilului, pentru că crede că știe mai bine ce e bine pentru copilul lui. Părinții din viețile noastre au făcut la rândul lor alegerile pe care le-au crezut bune pentru noi. Copilul din filmul lui Mungiu alege și el, la final, să-și urmeze propria viziune. La fel facem și noi. Doar că uneori uităm să le spunem și părinților de ce facem asta și că noi credem că altceva e bine pentru noi.

Am cunoscuți care mi-au spus de multe ori, triști, că părinții lor sunt captivi ai sistemului antenelor și că nu-i pot convinge să iasă din plasa asta. Cred că nu există vot corect sau vot greșit, există însă întotdeauna o ușă mereu deschisă la mama și la tata, pe care noi de prea puține ori am mai intrat după ce am plecat de acasă. Însă continuăm să ne mirăm, refugiați pe conturile noastre de socializare, de ce oare ei îi primesc pe alții pe ușa aia, pe care ne tot așteaptă pe noi să intrăm. La ora la care public acest text (14.00 în ziua votului), conform statisticilor BEC grosul celor care s-au prezentat la urne este format din oameni de peste 50-60 de ani. 26% dintre alegătorii români. Mai sunt șase ore și se închid urnele. Afară e frumos, soare, clad, și miroase a lehamite.

Pentru azi e prea târziu, dar poate până la toamnă sau peste patru ani … cine știe.

 

Puteți prelua maximum 500 de caractere din acest articol dacă precizați sursa și dacă inserați link către articol. Pentru mai mult vă rog să accesați butonul de like-uri în euro, amplasat imediat pe coloana din dreapta. Vă mulțumesc. 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

3 comentarii la “Părinții tăi cu cine votează?” Subscribe

  1. gheo 05/06/2016 at 17:00 #

    Pacat ca trebuie sa spunem mereu, peste patru ani poate va fi altfel! Asa spunem de 26 de ani si iata ce a iesit! Peste 4 ani va fi ca si azi, ca si acum 4 ani, 8 ani si tot asa! Viata trece peste noi, adica ne sare, ca la jocul capra si noi tot apleccati raminem! Asa vad eu lucrurile! In ’90 am avut o sansa! Eu am inccercat-o si nu a iesit! A iesit FSN-ul! Acum cred ca este prea tirziu! Nu vedeti ca tinerii de azi, asa cum am fost noi in „90, s-au dat cu ei? Noi atunci am incercat sa schimbam ceva, nu am putut, din varii motive. Copiii nostri vor putea? Nu cred! Sunt bulversati sau indiferenti, vor doar bani si distractie, nu-i intereseaza viata cetatii! De ce? Poate ca asa au vazutt la parintii lor, tinerii din ’90, care au esuat in mersul lor inainte, impiedicati, poate, de schimbarea de atunci.

  2. Constantin 05/06/2016 at 20:44 #

    Mama a votat pe linie cu USB-ul lui Nicuşor Dan!!!??

    O surpriză uriaşă pentru mine – ţinând cont că este lipită de A3 şi (era?) de PSD.

    Sper să nu vină vreun cataclism ceva.

    Nu mi-a luat decât 26 de ani….

    Constantin

  3. unu 06/06/2016 at 08:59 #

    RUSINE celor care n-au fost la vot. Va meritati cu prisosinta soarta. Ati contribuit la supravietuirea bolsevismului.
    RUSINE Blaga si Gorghiu. Sunteti o rusine. Ati distrus cu buna stiinta pnl-ul.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Moarte chiaburilor din sănătate!

Rares Nechifor, embolizare uterina

Care n-a plecat din țară până acum – ca să se trateze sau să profeseze într-un sistem civilizat – e invitat s-o facă de la 1 martie 2013. România nu-și permite să mai încurajeze existența unei alternative private în sănătate.

Maidanezul antrenat să fie Saint Bernard

Codruț și nepotul lui, Vasile

Codruț a fost cules de pe străzile din Craiova, în 2004, și a devenit azi unicul maidanez cu atestat de câine de căutare și salvare din dărâmături. O performanță la care ajung maximum 10% din câinii de rasă la nivel internațional.

Ce caută englezii în Grecia

karaoke

În timp ce milioane de estici se dau peste cap să emigreze în vest ca să facă bani, englezi, germani sau canadieni vin în Grecia ca să trăiască decent, în căutarea unui stil de viață care nu le mai e accesibil în propriile țări.

Cum stăm cu moralitatea, noi ăștia educați în comunism

pionieri

Dacă e adevărat că predarea religiei în școli are rol de moralizare a maselor, atunci noi decrețeii, pionierii, șoimii patriei, de unde am învățat onoarea și moralitatea?

Îmi pasă de turci, dar de noi mi se rupe

proteste-turcia

Mai știe cineva azi de ce au ieșit revoltații noștri la Universitate în iarna lui 2012? Merge sănătatea mai bine? Țara e mai bine guvernată? Au ieșit din foame cetățenii ăia însetați de demnitate?

Je suis doamna de la litera B

realitate

Doamna care răspunde de litera B mănâncă dintr-o caserolă, lucrează la un birou care nu se vede de dosare, zilnic cu o armată de oameni nerăbdători la ușă, care nu lasă nici măcar timpul să iasă bășina celui dinaintea lor din birou, că dau năvală să-i ia locul. Nu vreau să știu ce s-ar întâmpla dacă pe doamna ar apuca-o pântecăraia.