Epilog la o eroare judiciară – cum își cere statul scuze

Corupția face mai multe victime decât prostia, în cazul judecătorilor? Cât mai costă o eroare judiciară în România zilelor noastre.

Cazul Daniela Tarău, despre care vă povesteam anul trecut pe vremea asta, a ajuns la un binemeritat final. Arestată și condamnată pe nedrept, femeia s-a judecat cu statul timp de 15 ani ca să i se recunoască nevinovăția și a reușit. Epilogul de azi se referă la despăgubirile primite și cum au fost motivate de doi judecători. Statul îi va plăti Danielei Tarău 100.000 de euro daune morale pentru anii pierduți din viață. Statul adică noi. Articolul 52 din Constituția României prevede că statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, dar asta nu înlătură răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă. Statul ar trebui acum să se îndrepte împotriva judecătorilor care au făcut eroarea judiciară și să le impute banii ăștia. Din câte știu nu se întâmplă niciodată asta. Motivația adesea invocată este că judecătorii au inamovibilitate și e bine să fie așa pentru a nu simți nicio presiune, de vreun fel, atunci când iau decizii sensibile. Dar asta se referă la mutarea/transferarea/suspendarea lor din postul în care au fost numiți de președinte, nu și eventuala penalizare din salariu/avere pentru cazurile în care își fac treaba cu rea credință sau greșesc din prostie/neglijență. Dincolo de detaliile acestui caz, pe care le veți citi mai jos, vă propun această temă de gândire: judecătorul ar trebui să răspundă patrimonial măcar pentru greșelile pe care le face, așa cum medicul are asigurare obligatorie de mal praxis? Sau ne mulțumim doar cu cazurile de judecători corupți, dovediți și închiși pentru asta? Corupția doare mai mult decât prostia?

Cazul Tarău este, poate, unul fericit. Dar dacă condamnatul ar fi murit înainte de a apuca să-și vadă nevinovăția demonstrată sau nu ar fi avut tenacitatea să se bată până în pânzele albe pentru asta? Câte astfel de cazuri or fi, neștiute! Poate că prostia/slaba pregătire a unora dintre judecători ar trebui să ne preocupe cel puțin la fel de mult cum ne preocupă combaterea corupției. Pentru că e posibil ca aceste neglijențe să facă în realitate victime mai multe decât corupția.

tarau-iorga3-an

Daniela Tarău a cerut 900.000 de euro daune morale și 17.000 de euro daune materiale. Instanța de fond – Tribunalul Ilfov – îi oferise, în noiembrie 2015, 900.000 de euro daune morale și 7.200 de euro daune materiale, plus cheltuieli de judecată. Statul, prin Ministerul public și Ministerul de Finanțe, a făcut apel și a reușit diminuarea semnificativă a daunelor morale, pe motiv că reclamanta s-ar îmbogăți fără temei dacă ar primi această despăgubire. Mai jos sunt motivările fiecărei părți.

Instanța de fond: Statul se face vinovat de privare ilegală de libertate 

Tribunalul Ilfov a acceptat pretențiile Danielei Tarău, argumentând că după studierea dosarului și a pledoariilor celor două părți, speța îndeplinește toate criteriile prevăzute de Codul civil în astfel de cazuri:

a) existenţa unei fapte ilicite – Daniela Tarău a fost privată de libertate ilegal, fapt demonstrat atât de decizia CEDO obținută în 2009 (care spune că nu a avut parte de un proces echitabil) cât și prin procesul în care a fost achitată în România în 2015;

b) săvârşirea faptei cu vinovăţie – statul prin reprezentanții săi, care nu și-au făcut datoria în dosarul Tarău, se face vinovat de privarea de libertate ilegală a reclamantei;

c) producerea unui prejudiciu – privarea de libertate de 1 an și 9 luni, condițiile de detenție mizere, perioada de șase ani de după eliberare, în care nu a putut să se angajeze din cauza cazierului, suferința și umilințele îndurate de familie etc, toate au fost luate în considerare de instanță la stabilirea prejudiciului produs reclamantei;

d) existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu.

Având în vedere perioada extrem de lungă în care reclamanta a fost privată de libertate (1 an şi 9 luni), de la data de 21.02.2001 până la 21.11.2002, nu pot fi negate repercusiunile pe care le-a avut arestul preventiv, atât pe plan moral, cât şi pe plan social pentru oricine, faptul ca a fost dusă acolo cu forţa, nevinovată, constituie un element de constrângere care a afectat nu doar libertatea de deplasare a acesteia, ci şi libertatea sa în general, fiind contrar dispoziţiilor art. 5 din CEDO.” – extras din decizia instanței de fond.

Judecătoarea de la Tribunalul Ilfov este de părere că despăgubirile în cuantum neglijabil ar transforma dreptul la despăgubiri într-unul teoretic şi iluzoriu. Prin urmare, ea și-a explicat decizia de a-i acorda reclamantei despăgubirile morale de 900.000 de euro astfel:

Sub aspectul cuantumului mai reţine tribunalul că, în verificarea jurisprudenţei naţionale, inclusiv a instanţei supreme, se constată acordarea de despăgubiri în limita unui plafon minim de 1.500 lei/zi de privare nelegală de libertate. Or, aplicând acest criteriu în speţa de faţă, tribunalul urmează a realiza o medie a tuturor componentelor faptei ilicite (privare de libertate, restrângere libertate de mişcare, obligarea de a se supune verificării Serviciului de Probaţiune şi perioada necesară pentru reabilitare), urmând a acorda un plafon de 787 lei/zi corespunzător numărului total de 5.150 de zile necesare reclamantei pentru dovedirea nevinovăţiei.

Ce zice statul: Daunele morale nu trebuie să acopere în întregime prejudiciul, ci doar să-l diminueze

Ministerul Public zice că nu a fost eroare judiciară de fapt. În apelul făcut la decizia instanței de fond, Ministerul Public susține că despăgubirile nu se justifică deloc, întrucât procesul prin care Daniela Tarău a fost achitată în 2015 nu este altceva decât „o analiză diferită a aceluiași probatoriu, de către instanța de rejudecare, în comparație cu instanțele inițiale”, iar în opinia Ministerului Public aceasta nu a fost o eroare judiciară, pentru că eroarea s-ar fi dovedit numai dacă în procesul de achitare s-ar fi adus probe noi care să-i demonstreze nevinovăția.

Ministerul Finanțelor, chemat să achite despăgubirile cerute de reclamantă, argumentează că daunele morale pretinse nu au fost demonstrate și că oricum sunt prea mari, că „o posibilă reparaţie cu titlu de daune morale nu ar putea avea decât un rol de a diminua un prejudiciu psihic, şi nu de a-l acoperi în întregime.Ministerul citează în ajutorul său Decizia civilă nr. 1095/1994 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit căreia „principiul reparării prejudiciului împiedică, însă, acordarea unor sume mai mari, nejustificate în raport de întinderea prejudiciului real suferit, instituţia răspunderii civile delictuale neputând-se transforma într-un izvor de îmbogăţire fără just temei a celor ce se pretind prejudiciaţi”.

Curtea de Apel e de acord, dar vrea ceva mai simbolic

Curtea de Apel București, care a judecat apelul formulat de stat, a decis în luna iunie 2016 să diminueze cuantumul despăgubirilor morale la 100.000 de euro și să păstreze restul despăgubirilor materiale acordate reclamantei de instanța de fond.

În decizia motivată abia zilele trecute, Curtea de Apel este de acord cu raționamentul instanței de fond, în demonstrarea vinovăției statului în această speță, admite de asemenea că este vorba despre o eroare judiciară, ca atare respinge apelul formulat de Ministerul Public, pentru că „soluția finală de achitare a reclamantei echivalează cu stabilirea caracterului ilegal al privării de libertate”.

Totuși, Curtea de Apel consideră că daunele morale acordate de Tribunal sunt prea mari, așa că admite apelul Ministerului de Finanțe și micșorează cuantumul despăgubirilor. Pentru că: „daunele morale nu reprezintă prețul plătit pentru suferințele fizice sau psihice, care nu poate fi estimat, ci reprezintă o reparație simbolică, stabilită din perspectiva consecințelor negative în planul vieții personale, familiale și sociale. (…) Curtea apreciază că acordarea sumei de 900.000 de euro, stabilită de prima instanță nu ar reprezenta o despăgubire stabilită în considerarea celor arătate mai sus, fiind un exces reparatoriu care deturnează acordarea daunelor morale de la scopul și finalitatea prevăzută de lege, devenind astfel o sursă de venituri necuvenite și nejustificate.”

Pas cu pas

Am revăzut-o pe Daniela Tarău pe 27 iunie când am vizitat împreună Penitenciarul Rahova, de Ziua porților deschise. La poarta închisorii, printre cei 15-20 de curioși să vadă cum e înăuntru, i-am stat alături ca să vedem ce reacții va avea revăzându-și celula după 15 ani. În corpul pentru femei, în care a petrecut un an și trei luni, într-o cameră cu 15 paturi și tot atâtea deținute, sunt azi închiși bărbați care încearcă să se lase de droguri. Camerele sunt neschimbate, chiar dacă au doar 6 paturi iar ușile sunt deschise permanent, pentru că acum regimul de executare a pedepsei este altul. La plecarea din penitenciar, primim toți, din partea deținuților, câte un semn de carte artizanal, cu câte o inscripție cu tâlc, ca răvașele chinezești. Ca un făcut, pe al Danielei  scrie „Pas cu pas”. Înghite în sec. Mai are destui pași de făcut până la „eliberare”.

Daniela Tarău este nemulțumită de rezultatul procesului deschis pentru despăgubiri. E decisă să ceară o revizuire a deciziei judecătorului de la Curtea de Apel.

Indiferent de deznodământul acestui caz, rămâne în urmă un fapt incontestabil: o eroare judiciară, care i-a răpit 15 ani, poate cei mai frumoși din viață. Constituția prevede că victimele erorilor judiciare sunt îndreptățite să ceară despăgubiri, dar și că magistrații care au comis acele erori pot fi trași la răspundere. Deocamdată acest detaliu figurează doar trecător în motivarea instanței de fond:

„Criteriile particulare de apreciere a vinovăţiei celor care au fost implicaţi în instrumentarea dosarului penal şi a eventualelor cauze de exonerare a răspunderii acestora rămân în sarcina unei alte instanţe, ce poate fi ulterior învestită pe calea unei acţiuni îndreptată contra persoanelor ce au provocat situaţia generatoare de daune.”

Până atunci, Daniela Tarău încearcă prin forțe proprii să schimbe sistemul din interior. Pas cu pas. A absolvit facultatea de drept, în septembrie anul acesta își va susține doctoratul, iar pasul următor va fi să-și găsească un post didactic într-o universitate, în care să-i învețe pe viitorii magistrați despre justiție. Va fi un profesor care înainte de orice a absolvit școala vieții: 635 de zile de arest, 376 de zile de restrângere a libertăţii de mişcare, 1.095 de zile de supunere la verificările Serviciului de Probaţiune, 2.920 de zile necesare reabilitării şi un total de 5.150 zile necesare pentru dovedirea nevinovăţiei. Iar pentru asta se va îmbogăți cu 100.000 de euro de la stat.

 

Etichete: , , ,

4 comentarii la “Epilog la o eroare judiciară – cum își cere statul scuze” Subscribe

  1. mihai 06/07/2016 at 11:21 #

    Mda. Principalul vinovat e Panait, că nu s-a uitat atent la situația pe care a documentat-o, dar e oale și ulcele de mult. Ceilalți or să zică „famelie mare, renumerație mică, după buget!”

    • Dollo 06/07/2016 at 12:37 #

      Interesant e că tocmai Panait e scos nevinovat prin decizia instanței de fond. Judecătoarea care a decis să-i dea 900.000 daune morale zice că singura arestare legală a fost prima, cea decisă de Panait, care se justifica prin aceea că încerca să stabilească o vinovăție. Dincolo de primele 30 de zile de arest să zicem normale, necesare cercetării penale, prelungirile succesive care au durat 8 luni și au continuat cu condamnarea din prima instanță sunt imputabile judecătorilor care nu au citit dosarul și au refuzat să îi accepte inculpatei probele cerute cu martori, ca să se poată apăra. Asta de fapt a constatat și CEDO. Ei sunt vinovații arătați cu degetul în motivarea tribunalului care a decis despăgubirile.

      • mihai 06/07/2016 at 13:44 #

        Sunt de acord că primele 30 de zile au fost incluse în situație. Omul a găsit un cuib de viespi, bineînțeles că a aruncat plasa pe tot ce a putut, doar n-avea de unde să știe cine sunt infractorii. Sunt de acord și cu câteva prelungiri, până să înțeleagă în detaliu situația. Însă, la un moment dat ar fi trebuit să-i fie clar că Daniela era „în trecere prin cadru” și să nu mai _ceară_ prelungirea arestului în cazul ei! Daniela trebuia să primească „scoatere de sub urmarirea penala”, chiar si după două luni de arest, dacă n-a fost timp mai devreme! Dosarul EL l-a făcut, deci era cel mai în măsură să știe în ce măsură hârtiile din dosar reflectau realitatea. Iar dacă boii de judecători și-ar fi făcut meseria, în loc să creadă că procurorul a lămurit tot ce era de lâmurit, tot LUI i-ar fi scăzut procentul de condamnări!

        • mihai 07/07/2016 at 08:53 #

          Ăla care dai cu minusul, te poftim să argumentezi poziția ta!

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Pe barba mea, poliția face ce vrea

barba

În era datelor biometrice, în care computerul face recunoașteri faciale chiar și sub burka, poliția română îi refuză unui bucureștean înnoirea permisului de conducere pentru că nu vrea să-și radă barba

De ce ea? (3)

tarau-victoriei

Viața de după: reabilitarea, mai grea decât pușcăria, a muncit la negru pentru că nu o angaja nimeni, victoria de la CEDO și rejudecarea procesului în țară, pierderea și regăsirea dosarului, apariția unor „victime” noi atrase de ideea de potențial câștig, facultatea de drept, doctoratul și victoria finală.

Suni la 112 și te sună înapoi niște ciocli

morturary

O întrebare pentru domnul Raed Arafat: ce comision primesc operatoarele de la 112 ca să le furnizeze firmelor de pompe funebre numerele de telefon ale rudelor celor decedați?

Sărăcia se învață în familie și e ocrotită de stat

teclas

În Deltă oamenii se zbat ca peștii pe uscat: nu au de lucru, dar fac copii ca să trăiască din alocații. Copiii lor le vor călca pe urme. Needucați, necalificați, vor fi următoarele generații de votanți cu sacoșa.

A venit toamna, acoperă-mi gresia cu niște antiderapant

placi

Robert Negoiță, iubitorul primar al sectorului 3, a lipit bucățele de material antiderapant pe plăcile de gresie de pe Bulevardul Unirii – pe care a dat 10 milioane de euro – ca să nu-și rupă trecătorii picioarele când merg să-și plătească impozitele.

Secretul Rozaliei din Criţ: “Ne-a ferit Dumnezeu de emigrare aicea, că avem mult de lucru”

Minunata ciorba ardeleneasca a adunat Europa la aceasi masa

Cu timpul oamenii au constatat că activităţi pe care noi le considerăm plictisitoare, pentru că le facem zi de zi, pot fi vândute foarte bine străinilor, care nu le-au văzut niciodată