Clienta viitorului

Într-un pet shop intră stăpâna unui hamster și cere rumeguș. Fără rășinoase!

C oadă azi la magazinul de la care îi cumpăr mâncare Toshibei. Eram a treia persoană înghesuită pe cărarea îngustă formată din saci cu grăunțe cu diverse arome, forme și gusturi. Pe stânga pentru căței, pe dreapta pentru pisici. În capătul cărării, vânzătoarea aparent depășită de avalanșa de clienți, cântărea de zor la ronțănele. Din spatele meu își face loc pe lângă coadă, de parcă n-ar fi fost, și ajunge în față, la cântar, o puștoaică de maxim 8-9 ani. Cu o voce stridentă își strigă însoțitoarea rămasă afară din magazin, să îndrăznească să vină în față.

Ajunsă acolo, fata o întreabă pe vânzătoare dacă are rumeguș pentru hamsteri. Între cântărit, luat banii și dat produsele celor din fața mea, vânzătoarea îi dă puștoaicei un pachet mare cu rumeguș. Dar fata nu e mulțumită cu atât. Ea vrea să știe:

– Conține rășinoase?

– … nu știu!, recunoaște zâmbind încurcată vânzătoarea

– Că rășinoasele nu sunt bune!, explică cu aceeași voce stridentă copila.

Vânzătoarea se uită pe etichetă și declară ușurată:

– Nu scrie!

– Ia să mă uit eu să văd ce scrie!, cere fata.

Între timp îmi vine și mie rândul, așa că cer pentru ce venisem. Vânzătoarea se uită încurcată la mine și la puștoaica cu rășinoasele. Îi zic că mult înainte de rășinoasă eram eu la rând, dar că ea s-a grăbit și s-a băgat în față cu tupeu. Rășinoasa aia mică a privit superior prin mine, fără să mă vadă, la fel ca atunci când se băgase în față, și a continuat să o întrebe netulburată pe vânzătoare:

– Scrie pe etichetă că este rumeguș integral natural. Asta ce înseamnă, conține rășinoase?!

– Nnnu cred, dacă nu scrie concret nu cred că conține, se intimidează vânzătoarea în continuare, de parcă tocmai fusese călcată de garda financiară, nu de o mucoasă care descoperise voluptatea de a pronunța rășinoase.

Eu o privesc insistent pe vânzătoare și-i indic sacii din care doresc să-mi cântărească grăunțele pentru Toshiba. Cu sau fără rășinoase, îmi murea pisica de foame acasă. Ea se execută, neglijând-o pentru o clipă pe rășinoasă. Fata nu se dă bătută, vine cu pachetul cu rumeguș după vânzătoare, în dreptul sacului din care tocmai cântărea grăunțele. Insistă, plimbându-se după ea când la saci, când la cântar, și călcându-ne pe noi ăștilalți de la coadă în picioare:

– Eu vreau să știu dacă conține rășinoase!

– Măi, dacă nu scrie înseamnă că nu conține, nu? intervine și cucoana cu care era și care până atunci tăcuse suspect.

– Cum să luăm așa? Și dacă conține rășinoase. Vrei să moară Snowie?

Oh, yeah! Mă simt ca Elaine în scena cu: maybe the Dingo ate your Baby!

– Atunci dacă nu suntem sigure, nu vrei mai bine să mai căutăm, să ne documentăm, să mai întrebăm în altă parte? insistă timid doamna însoțitoare.

– Nu, eu vreau să știu dacă ăsta e bun. Văd că are copaci pe etichetă, dar nu scrie nimic de (o să-l pronunțe din nou, o Doamne!) rășinoase.

Îmi stă pe marginea limbii s-o întreb dacă ea știe ce sunt alea rășinoase, și mai ales dacă știe din ce se face rumegușul în general. Mă abțin pentru că de fapt aș fi rea gratuit cu ea, doar pentru că are o voce stridentă și pentru că s-a băgat în față. În fond ea își urmărește interesul foarte bine.

– Rășinoasele pot proveni și de la alte chestii, conuri, de exemplu, nu numai copaci, îi explică femeia care o însoțea.

– Și totuși nu știți dacă conține rășinoase? o mai întreabă o dată fata pe vânzătoarea care între timp reușise să-mi cântărească tot ce-i cerusem.

Eram de zece minute în magazinașul ăsta și deja făceam alergie la cuvântul ăsta, pe care fătuca îl rostea cu atâta patimă de zici că era vorba despre organisme modificate genetic. Am plecat lăsând-o acolo, cu pachetul în brațe, cu aceeași întrebare pe buze, în fața aceleiași vânzătoare încurcate că fata nu pricepe: dacă e un pachet pe care scrie rumeguș pentru hamsteri, iar hamsterilor nu le este indicat rumegușul din rășini cu mirosuri puternice, înseamnă că sacul ăla nu conține rășini. Sau rășinoase, ca să fie mai clar 😉

Nu vreau să fiu în pielea unei vânzătoare de la mall, când o să descopere asta mică parabenii din produsele cosmetice 😀

 

Etichete: , , , , , ,

12 comentarii la “Clienta viitorului” Subscribe

  1. Doc 18/08/2016 at 22:01 #

    Hahahahah, made my night!

  2. Fluieratorul 18/08/2016 at 22:44 #

    O mica printesa chaperonata, bag sama… Targetata. Ca sa nu zic tupeista.

  3. GR 18/08/2016 at 22:48 #

    Apropo, ce mai face Toshiba ?
    Am dus gunoiul afara zilele trecute si de langa container a rasarit o matza mica-mica (poate avea o saptamana…) , neagra si scancind de mi se rupea sufletul. S-a uitat in ochii mei si ma trageau toate atele sa o iau acasa (nu am luat-o ca sotia e alergica…). Episodul mi-a amintit de povestea cum ai gasit-o pe Toshiba…

    • Dollo 19/08/2016 at 08:12 #

      Dă rev rev 4 postări mai la vale și o să vezi ce mai face Toshiba

  4. Ady 19/08/2016 at 04:15 #

    Sau aluminiul din deodorante! 🙂

  5. Andor 19/08/2016 at 07:03 #

    Mie-mi vine in minte episodul cu fetita vecinilor care se lauda afara: „Noi mergem la antoooold”, ” avem bilete la antooold”, „la vara mergem la antoooold” etc. Dupa vreo 10 min au inceput inca vreo 2 parinti s-o imite si asa, in sfarsit s-a potolit. Dar fetitei de 5 ani ii placea cum suna: antoooold.
    Oricum, de Untold a fost lasata la bunici si s-a dus numa’ ma-sa cu tata- su’…

  6. Tiberiu Popescu 19/08/2016 at 09:06 #

    ”Așteptați vă rog să vă vină rândul!”

  7. Xanaxdoo 19/08/2016 at 11:53 #

    Ioi, ce m-am enervat, doar citind. Daca eram eu la rind, cred ca ii spuneam vreo doua si rasinoasei, si ma-sii, de nu stiau ce le-a lovit. Una din problemele societatii actuale a propos de toti kinderii astia suferind de „entitlement”, si hipsterii de generarie Y un pic mai in virsta ca ei, este ca toti adultii de generatie X si mai batrina stau si inghit in sec, in loc sa strecoare printre dinti niste blagoslovenii asa, mai old school.

    Asta imi aminteste cum acum vreo 2 luni, incercam sa intru intr-un magazin DM a carei usa era blocata de un kinder de vreo 3-4 ani care facea un „tantrum” (daca nu stiti, nu se mai spune „criza de nervi/isterie”, acum se spune „tantrum” – vezi toate blogurile de mamici „urbane” si de „parenting”). Deci, istericul ala urla si se tavalea pe pragul usii DMului, din motive necunoscute mie, istericalele incepind inainte ca eu sa ajung acolo. Ei bine, nimeni nu indraznea nici sa intre, nici sa iasa din DM, in vreme ce ma-sa copilului, cu inca o fetita dupa ea, ii spunea cu calm nebunului „nu plecam de aici pina nu te linistesti, ai promis ca te linistesti” si alte texte care evident nu percutau in creierasul supraturat al micului diavol. Eh, eu mi-am luat elan, si am calcat cu curaj si peste kinder si peste ma-sa, aplecata peste el, careia i se parea normal sa opreasca traficul in zona, pina ce dementului ii trece criza.

    Odata in DM, am avut onoarea sa il aud pe copil urlind in continuare, nu exagerez, neintrerupt, timp de vreo 10 minute, pina mi-am gasit chestiile de pe lista. Iar nu exagerez daca spun ca TOATA lumea din magazin, clienti si vinzatoare deopotriva, eram iritati, nervosi, strigam unii la altii ca ne stam in cale, din cauza ca nervii ni se lichefiau de la urletele istericului. La casa, am intrebat-o pe vinzatoare ce se intimplase, si ea a spus „nu stiu, e doar un copil caruia i se cauta prea mult in coarne”.

    In fine, cind am platit ce aveam de luat, pe cind sa ies (usa in continuare fiind blocata de copil si de cretina de ma-sa), o aud pe mama explicind unei alte cliente care nu putea intra „copilul e alergic si nu are voie sa intre in magazin”. Pai bine cucoana cretina, daca offspringul ti-e alergic, de ce il duci taman in fata magazinului unde nu ii dai voie sa intre??? Mai mult, il tii insistent in fata usii ??? Daca tot face crize, de ce nu il muti cu 2 metri mai departe de usa, ca macar aia nealergici (la ra-si-noa-se) sa poata intra in amaritul ala de DM?

    Ca sa inchei, cind sa ies din magazin, iar trebuind sa fac slalom printre kinderul acum in picioare si ma-sa care il cocolosea, in continuare blocind usa, nu m-am putut abtine, m-am aplecat, m-am uitat direct in ochii istericului si am inceput si eu un urlet similar cu al lui, cit ma tinea gura. Super de efect, copilul a tacut imediat, insa a inceput sa urle ma-sa la mine, ca asa ceva sa fac cu copiii mei, pe ai ei sa ii las in pace. Ca stie ea cum sa ii creasca. I-am spus ca putea macar sa isi mute urmasul la 2 metri distanta de usa magazinului, ca sa nu le dea tuturor din magazin ocazia sa discute intre ei „ce copil idiot cu o mama cretina” stau la intrare. Apoi am plecat spre masina, fluturindu-mi satisfacuta plasa de DM.

    Nu erau oameni pe strada in jurul nostru, dar, la cum evolueaza lumea, inspre political correctness, copii care nu mai au voie sa primeasca palme, care primesc medalii doar pentru ca exista, ale caror programe scolare nu vor mai avea materii si note, nici lecturi obligatorii, nici examene, ca sa nu ii obosim si stresam, deci, la cum evolueaza lumea, ma astept ca eventualii martori sa ma fi luat pe mine la bataie, nicidecum pe mama careia i se parea normal ca Universul sa stea in loc pentru ca tica al ei se isterizeaza dement.

    • Matilda 19/08/2016 at 13:37 #

      nu te cred 🙂

    • mihai 19/08/2016 at 14:16 #

      Cred ca tocmai am descoperit conceptul de „cargo cult parenting”. Adica parintii prosti aud de principii de parenting si cat de mult ajuta copiii, insa nu le inteleg mecanismele si rostul, asa ca le aplica fara discernamant.

      La fel cum populatiile izolate de pe insulele din Pacific au inceput, dupa WWII, sa construiasca turnuri de control din bambus populate cu indivizi cu casti din nuci de cocos, pentru a readuce avioanele cargo americane pline cu bunatati care plecasera definitiv dupa terminarea razboiului.

      PS: Tantrum este o calchiere din engleza, e drept, insa se va naturaliza pentru ca este mai scurt decat „criza de nervi/isterie” si in plus mai specific (e un comportament normal la varsta micii copilarii, spre deosebire de criza care e anormala)

      • Xanaxdoo 19/08/2016 at 15:24 #

        Stiu ca tantrum e o calchiere din engleza, asa cum insusi „parenting” l-a inlocuit deja pe conceptul de „cei 7 ani de acasa”. Tot asa, ca e mai scurt, ca e mai fancy, ca ne face sa ne simtim mai importanti, mai cool, mai „autentici” si „auto-actualizati”

        Nu am eu asa imaginatie ca sa inventez istoria. Si doar amintindu-mi-o, m-am enervat din nou. De fapt, istoria lui Dollo m-a facut sa cred ca „bebeul” (alt neologism de „mamica”) pe care l-am intilnit eu e un fel de frate mai mic al ra-si-noa-sei. Cind imi amintesc de fata lui rosie de nervi, de plins, de urlat, de frustrare ca nu obtine ce vrea, mi se face frica. Nu de el cel de acum, la care am urlat, ci de el de peste 20 de ani, cind ma va intilni pe mine de 60+ de ani pe strada. (Asta daca va trai inca 20 de ani, si nu il va rapune pina atunci faptul ca nu poate sa obtina totul, cind vrea el).

        Si mi-e simultan frica si lehamite de toate mamele astea care oscileaza intre doua atitudini: una e frica de a-si disciplina kinderii in orice fel („vai, saracul, sa nu ii distrugem personalitatea”, dupa care, de fapt, se ascunde un „vai, ce frica mi-e ca nu o sa ma mai iubeasca daca il corijez”), si ailalta e sa il convinga pe urmas ca e un bot de aur, unic, nepretuit, care merita „tot ce e mai bun pe lumea asta, acum, cu orice pret”.

        Imi frec miinile asteptind ca multiplele astea boturi de aur sa ajunga pe la 14-16 ani, si sa afle the hard way ca nu-s chiar asa de unici si nepretuiti. N-o sa fie destui psihanalisti sa ii ia pe toti in tratament, nici pe ei, nici pe mamele care se vor vaita ca „nu stiu ce am gresit, am facut totul pentru domnul Goe”

    • cristina 25/08/2016 at 08:05 #

      Pot sa-ti garantez ca „opinia publica”, „vocea poporului”, „oamenii de bine” ti-ar fi sarit tie in cap, te-ar fi blamat pe tine, nu pe ei. Iti pot garanta asta. Norocul tau ca n-ai avut oameni in jur, cu toate ca le-ai fi facut si lor fata, la o adica. Mi-a placut comentariul tau.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Nu sunt dezamăgit de România, pentru că nu m-am lăsat amăgit

Camil Petrescu fiul

Camil Petrescu fiul, despre cum se vede România de peste ocean și din mijlocul Bucureștiului. De ce a plecat acum 43 de ani, de ce s-a întors azi și de ce ar mai pleca o dată, dacă ar avea iar 22 de ani. Despre salamul cu soia de New York.

(III) Clientul român e mitocan și nespălat

sexwork is work

Ultima parte a interviului cu „Profesoara” – una dintre cele mai vechi prostituate din București – face un portret robot al clientului român, de la gunoier și căcănar, până la politician și preot.

De ce nu-i prieşte Mioriţei iarba din UE

turma-alergand

Oieritul românesc supravieţuieşte cu greu, între subvenţia europeană care vine târziu, dezinteresul tineretului pentru meseria de cioban, şi supremaţia supermarketurilor care ne bagă pe gât brânză de import.

Cine-l bate pe prinţul Charles, la popularitate, în Viscri

Patul care asteapta musafiri in casa Gerdei din Viscri

Transilvania li s-a arătat străinilor exact aşa cum este. Un ţinut minunat, locuit de oameni în esenţă buni, dar inconştienţi de valoarea moştenirii pe care o au în bătătură.

Și ce ne-a dat nouă UE? Mai mult ne-a luat!

dabuleni

Cum se vede Uniunea Europeană de la margine, de pe malul românesc și mai prost al Dunării – de la Cazane până la Dăbuleni.

Cât ne costă să „stârpim” prostituția și cât am câștiga dacă am legaliza-o

ashley

Statul a cheltuit un milion de lei și doi ani de anchete ca să descopere că prostituția se face și prin mica publicitate. Printre „proxeneți” – o femeie de serviciu care cumpăra prezervative la un salon de masaj, o studentă care-i organiza agenda unei fete, un ziar de mică publicitate…