Pierderea inocenței electronice

Despre descoperirea că nu e bine să ai toți banii la aceeași bancă și să nu umbli cu cash, și despre mirarea că monitorizarea comunicațiilor electronice nu are nicio legătură cu securitatea individului. Dimpotrivă

Week-end-ul ăsta a fost mare supărare cu pauza de 8 ore neanunțată de la ING, lung prilej de speculații, ipoteze și mai ales înjurături. Cu câteva ore înainte de asta constatasem și eu o chestie neplăcută din partea băncii, dar încă stăteam în dubiu dacă s-o reclam au ba. Plătisem cu cardul la hotelul la care am stat la bulgari, în ultima vacanță, iar când am venit acasă mi-am verificat contul pe homebank. Plata figura în așteptare, neoperată încă. Sâmbătă, înainte de marele crah electronic, verificând homebank-ul am descoperit că plata aia fusese operată, dar de data asta era mai mare cu vreo 17 lei. M-am inflamat, m-am apucat să citesc iar termeni și condiții, cum se fac decontările la plățile în valută etc – texte pe care, recunosc, chiar dacă în diagonală le citesc când le semnez, nu le asimilezi decât atunci când mă lovesc punctulal de ele – și încă eram în dubii. N-am apucat să reclam nimic și nici nu știu dacă mai e cazul, înțeleg că ar putea fi o diferență de curs valutar, între ziua în caree am achitat eu și ziua în care banca a operat plata, deși în continuare nu mi se pare normal să blochezi o sumă în cont în momentul plății și când o operezi ea să difere.

Căderea sistemului bancar ING integral – pentru cine nu știe, sâmbătă nu s-au putut scoate bani de pe card, nu s-au putut face plăți cu cardul și nu a mers nici sistemul de internet banking – mi-a demonstrat ceea ce probabil oamenii mai deștepți știu deja: că nu e bine să  te bazezi pe o singură bancă. Iar eu tot cochetam cu ideea asta de ceva vreme. Așa că am decis să-mi deschid un cont la altă bancă și am și făcut-o. Momentan e de rezervă, dar nu exclud posibilitatea ca el să devină cel principal, dacă folosirea lui pe viitor se va demonstra mai eficientă.

Întâmplarea de sâmbătă cu ING a echivalat pentru mine și cu o pierdere a inocenței electronice, pentru că pe aia bancară o cam pierdusem de la ultimul credit. Judecând după numărul și virulența înjurăturilor încasate de ING de la oameni, aș zice că dușul ăsta rece ne era necesar multora. Personal mi-am dat seama că pe viitor am nevoie nu numai de un card (și) la altă bancă, ci mai ales de cash. Nu sunt încă sigură în ce modalitate ar fi mai bine de păstrat, mai ales că nici în portofel nu e bine să umbli cu bani mulți, nici în casă nu-i bine să-i ții. Oare ne vom îndrepta spre vremurile în care oamenii își coseau mahmudelele în căptușeala hainelor?

Obișnuiam să desconsider oamenii care nu au cont în bancă și nu fac plăți electronice, ca pe niște neadaptați la vremurile moderne, atinși de microbul conspiraționist al ocultei mondiale care urmărește toată planeta prin ochiul dracului electronic. Ba chiar îi invidiam pe nordicii care se îndreaptă cu pași mari spre eradicarea cash-ului din viețile lor (parcă danezii sunt cei mai avansați în asta), dar nu mă întrebam cum ar fi viața cotidiană în cazul unei căderi a serviciilor electronice bancare. Pentru câteva ore, sâmbătă, am văzut. Oameni în pragul crizei de nervi nu atât pentru că nu și-au putut cumpăra înghețată în momentul x, ci mai ales pentru că nu știau cauza căderii și ce ascunde ea, cât de în siguranță sunt banii lor în mâinile unor oameni care, iată, se dovedesc neștiutori în mânuirea unui gaz inert la o simulare de incendiu.

Eram în acele ore cu mama (pensionară și neposesoare de card) și o prietenă (dintr-o familie în care toți banii se țin doar la ING) și întâmplător aveam ceva cash la mine, ceea ce nu ne-a afectat seara în oraș pe care o plănuisem împreună. Dar o vedeam pe prietena mea îngrijorată pentru că nu-și poate accesa banii și că își punea aceste întrebări: oare banii mei sunt în siguranță? Am făcut un pic mișto de ea, pe motiv că oricum niciuna nu avem în bancă bani mai mulți (nici pe departe) decât limita garantată de sistemul bancar (100.000 de euro), deci indiferent ce s-ar întâmpla, modestele noastre conturi curente vor fi în siguranță. La nevoie, dacă criza ar fi persistat, amândouă ne-am gândit că vom apela, ca în vremuri de tristă amintire, eu la pensia mamei, ea la banii de înmormântare ai buncii, singurii cash din casă.

Desigur că astel de accidente sunt până la urmă mai probabile decât ne place să credem. Și pentru că tehnica nu este infailibilă, mai ales dacă e sabotată chiar de om, și pentru că pe măsură ce tehnica tinde spre infailibil, omul sau suma inteligenței umane tinde în jos, iar accidente stupide cauzate de Dorei vor fi tot mai frecvente. Nu cred că trebuie să-i tragem pe roată pe cei de la ING, mai cu seamă că nu suntem nici noi mai breji pe feliile noastre de activitate, ci cred că trebui să învățăm din accidentul ăsta ceea ce în înțelepciunea lor strămoșii noștri neînvățați cu cardurile au definit ca „nu-ți ține toate ouăle în același coș”.

*

Mutându-ne într-o altă sferă electronică, dar nu fără legătură cu ce ziceam mai devreme, am citit azi un articol foarte interesant în WSJ, despre incompetența serviciilor secrete occidentale de a-i monitoriza pe autorii atentatelor teroriste din Paris și Bruxelles, deși aveau la dispoziție toate mijloacele: interceptări telefonice și de date de Internet. Nu e vreo revelație, era o chestiune de timp să se ajungă și aici, și chiar dacă nu citează surse oficiale, ci surse din interiorul serviciilor, articolul echivalează cu o pierdere a inocenței pentru aceia care credeau că tehnica va ușura munca autorităților întru apărarea cetățenilor. Articolul explică de ce serviciile credeau că Abdelhamid Abaaoud, considerat autorul atentatelor de la Paris din noiembrie 2015, se plimbă prin Siria, când de fapt el era în Europa și plănuia atacurile.

Weeks before Islamic State militant Abdelhamid Abaaoud led the Nov. 13 terror attacks in Paris, French authorities thought he was holed up in northern Syria. Western Intelligence agencies pursuing Abaaoud had tracked him there using cell-phone location data and other electronic footprints. The Paris attacks, which killed 130 people, showed how badly they were fooled. Abaaoud had slipped past the dragnet and entered the city unnoticed.

Foarte simplu, ca orice infractori care se respectă, ISIS a luat-o înaintea „forțelor de ordine” și a învățat să folosească tehnica în avantajul lor, lăsându-i pe alde 007 să creadă că prin interceptarea convorbirilor și a comunicațiilor electronice ale tuturor cetățenilor pot stăpâni lumea. Mai exact, zice articolul, Abaaoud i-a păcălit pe agenți că ar fi în Siria, pentru că probabil telefonul pe care-l folosea el fusese lăsat acolo. Sunt câteva pasaje din text care vorbesc de la sine despre epoca în care trăim:

We relied too much on technology. And we lost track.” – zice una din sursele ziaristului de la WSJ, dintr-un serviciu secret european.

și

„Officials aren’t certain exactly when or how Abaaoud and the others landed in Europe. Evidence assembled after the attacks suggests that Abaaoud and other attackers were on the continent at least by late September.”

Deci nu numai că agenturili au fost păcălite crezând că-i interceptează telefonul lui Abaaoud, dar autoritățile europene nu au știut nici când a intrat individul în Europa. Încă o dovadă pentru adepții teoriei „las să ne monitorizeze serviciile, că nu avem nimic de ascuns, dar așa suntem mai în siguranță” că  monitorizarea în masă servește oricăror altor scopuri decât cele declarate și în niciun caz nu este folosită pentru securitatea cetățenilor.

Articolul vine la fix într-un moment în care în România, de câteva zile a apărut pe șest pe site-ul Ministerului Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională un proiect de ordonanță de urgență prin care statul vrea iar să introducă înregistrarea cartelelor preplătite, pe motiv de, firește, siguranță națională și combatere a terorismului. Este a cincea încercare a serviciilor noastre de a impune acest gen de măsură, deși toate celelalte au eșuat, ba chiar una a fost declarată neconstituțională de CCR. Este o dezamăgire (pentru unii) care credeau că un guvern de tehnocrați nu poate fi penetrat/păcălit de astfel de șopârle băgate de servicii, dar iată că poate, ba chiar știe să și mintă (în proiect) că ar fi organizat dezbateri cu niște ONG-uri pe marginea lui – dezbateri care nu au existat – și știe să și mimeze transparența, postând proiectul pe site într-un loc în care nu se uită multă lume, și așteptând să treacă termenul legal de dezbatere ca să poată susține că noi l-am făcut public, dar n-a avut nimeni nimic de zis.

Vom vedea dacă proiectul ăsta va avea altă soartă decât precedentele, spre deosebire de noi, cetățenii, serviciile secrete române nu par a fi dispuse să-ți piardă „inocența” electronică. Vor să aibă toate acele mijloace de care dispun deja serviciile secrete occidentale, ca să pară și ele la fel de incompetente în caz că ne lovește vreun atac terorist.

*Poza nu are nicio legătură nici cu supravegherea electronică, nici cu internet banking-ul. Dar niciuna 😉

Etichete: , , , , , ,

12 comentarii la “Pierderea inocenței electronice” Subscribe

  1. Gabriela 13/09/2016 at 05:42 #

    Din cate m-am informat eu, banii din conturile si depozitele ING nu sunt garantati de BNR in caz de ceva, deoarece ING nu are entitate juridica romana ci este doar o filiala a unei banci internationale.

    • Dollo 13/09/2016 at 09:13 #

      Sunt garantate de schema de garantare din Olanda, țara mamă, dar limita de garantare e aceeași, 100.000 de euro. Dacă ai încredere în schema din România cred ca poți avea și în aia din Olanda. Plus că până una alta suntem în UE

      • mihai 13/09/2016 at 12:37 #

        Teoretic e asa. Practic, UE e o uniune benevola si nu are mecanisme reale de a obliga statele membre sa respecte normele comune. Prin urmare, daca dintr-un motiv sau altul Olanda gaseste vreun motiv sa nationalizeze depozitele nerezidentilor, asa cum a facut Islanda in 2008, o sa se intample tot ca in Islanda: scandal international, si foarte putini bani returnati deponentilor 🙂

  2. Ștefan Brăgărea 13/09/2016 at 08:40 #

    S-ar putea ca poza să nu fie legată de text, dar e super…

    • Dollo 13/09/2016 at 09:14 #

      Ca orice imagine din Rusia 😉

      • zuzu 13/09/2016 at 11:29 #

        Aaaaa….deci in poza nu esti tu dupa ce s-a terminat „pana” de ING????

  3. mihai 13/09/2016 at 12:43 #

    Folosesc ING doar pentru contul de salariu si relativ putine economii, pentru comisioanele zero. Grosul economiilor il tin in alte doua „banci romanesti cu capital strain” 😉

    Pentru cumparaturile curente (inclusiv facturi) am doua carduri de credit (daca nu merge unul, merge celalalt).

    In casa tin doar atata cash cat imi trebuie pana la salariul urmator (platesc cu el intretinerea si painea proaspata cand vin acasa seara…).

  4. Xanaxdoo 15/09/2016 at 15:49 #

    M-am tot gindit daca sa comentez sau nu, ca om care lucreaza in banking. Hai sa spun citeva chestii din interior:

    1) Clientii trebuie sa priceapa ca si in banci, ca oriunde, e o colectie „normala” de indivizi, de la foarte destepti la foarte prosti si incompetenti. Si, cu tristete o spun, adesea cei din urma sint in pozitiile cheie

    2) Intr-o banca sint mult mai multe caderi ale sistemelor informatice decit ajung la urechile clientilor, asa cum exista si in sistemele de telefonie, si in cam orice care depinde de sisteme informatice. In general, se depun eforturi foarte mari in a anticipa erorile si crizele posibile, se fac teste-pilot etc (cu scenarii multiple, de la cele mai banale la cele mai neverosimile), dar este, totusi, imposibil sa anticipezi orice posibila contingenta. Pina la urma, tot oameni lucreaza si in banci, superhumans.
    Erorile pot sa se incadreze de la erori de concept, erori de hardware pina la banala stupiditate sau conflictul intre 2 persoane care se sicaneaza, nimic nu este strain de noi.

    Unde lucrez eu, rasalaltaieri un sistem informatic (legatura cu Biroul Central Bancar, echivalentul CRBului din Romania), a cazut timp de 48 de ore). Panica generala, intrucit, conform legii, nu ai voie sa dai imprumuturi fara consultarea Biroului de Credit. Eh, cu aprobari speciale, am continuat activitatea de creditare (sperind si rugindu-ne sa nu primim in viitor amenzi din cauza asta de la Banca Nationala), ca stateau clientii cu televizoarele si microundele pe banda la casa in diverse magazine partenere, si nu puteam bloca vinzarile. In timpul asta, cei de la ITul local se certau cu ITul de la firma mama si cu providerii externi (cei care mentin interfata intre noi si Birou), si aratau cu degetul de la unii la altii. Bun, dupa 48 de ore, in care CEOul nostru cerea sa ii concediem pe outsourceri, a reiesit ca vina e a celor de la firma mama, care au facut nu stiu ce schimbare peste noapte, si, la final, au uitat sa re-branseze un cablu intr-un server. Situatie de criza serioasa (cu potentiale efecte legale!) datorata unui Gigel ITist cretin. Normal ca nu s-a simtit nimeni sa iti seara scuze (doar ei sint ditamai firma mama, lupoaica la sinul careia noi sugem – cam asta e atitudinea), in schimb noi nu mai stim cum sa ne scuzam fata de outsourceri, care si-au chemat toti oamenii si le-au cerut sa lucreze 24 de ore continuu ca sa gaseasca o greseala care de fapt nu exista in sistemele lor.

    Deci, cum spuneam, sa nu subestimati niciodata incompetenta care exista in banci. Gigei si Dorei sint si in IT, si in Finante, si in Marketing, peste tot. Mereu imi vine sa rid cind boborul iese in strada si manifesta impotriva „relei credite” a bancilor. Reaua credinta a bancherilor e infima fata de marea incompetenta care afecteaza sistemul bancar al creditelor pentru consum (nu cunosc Corporate si Investment Banking)

    3) Depozitele sint garantate, one way or another, n-are rost sa plecati urechea la toti alarmistii care citesc si recitesc printre rinduri toate legislatia europeana.

    4) Cei 17 lei ar trebui r-adevar sa fie datorati diferentei de curs valutar intre ziua cind ai platit, si ziua cind operatiunea se inregistreaza in contul tau, desi mi se pare cam mult. E posibil si ca banca celui la care ai platit sa fi folosit ce curs de schimb a vrut, adica unul bine tras de par. Daca ai face multe operatiuni din astea, uneori ai putea observa si varianta inversa, ca ti se trage mai putin decit platisesi initial, din cauza unei schimbari favorabile de curs in cele 3-4 zile de asteptare. Faptul ca unele plati se fac si se proceseaza instantaneu, in timp ce altele (chiar in interiorul tarii) treneaza citeva zile depinde de prin cite banci/intermediari trec banii. Banii tai platiti in Bulgaria au trecut de la banca bulgareasca a proprietarului hotelului in registrele electronica ale Mastercard/Visa/Maestro, si de acolo la ING, si ceva comisioane s-au platit intre timp. Avantajul platii cu cardul in magazine, benzinarie, etc, este ca nu tu platesti comisionul, ci hotelul/magazinul/whatever catre Mastercard/Visa samd

    4) Eu am o cutie cu bani tinuta in casa pentru urgente, alimentata in fiecare luna cu o fractiune din salarul meu si al barbatului. Mai am niste savings in EURO/USD tinuti in cash intr-un seif in casa, de care nu intentionez sa ma ating in graba, dar imi place sa stiu ca sint acolo.

    Am trei carduri – de debit, de savings si de credit, la aceeasi banca, si majoritatea platilor le fac online sau cu cardul. Am in portmoneu echivalentul a maxim 80 de euro, care ma tin cite 2 saptamini pina trebuie sa il „realimentez”.

    5) In fiecare luna,dupa ce iau salariul, transfer (gratuit) cam o treime din el din contul curent in contul de economii. Apoi incerc sa traiesc viata „normala” cu restul de bani. Daca astepti sfirsitul lunii ca sa pui bani deoparte, nu o vei mai face. Uneori trebuie sa intru in savings pina la sfirsitul lunii(transfer- din nou gratuit, bani din contul de savings in cel curent), dar daca reusesc sa nu o fac, in fiecare luna banii aia fac un mic comision.

    6) De peste 10 ani am aceeasi banca (pentru care am lucrat, cindva). Dupa un numar de ani de fidelitate, primesti pachete preferentiale de comisioane, oferte de imprumuturi, samd. Dar in Romania, am observat ca este o adevarata obsesie a clientilor sa isi schimbe banca pentru avantaje marunte, nu exista cultura lui „si tata si bunicul si-au tinut banii la banca asta”. Cind spun avantaje „marunte” ma refer la faptul ca oamenii nu calculeaza efortul de timp, stres, maculatura, banzina, bilete de metrou, etc, pe care il depun tot schimbind banca, ca sa obtina 2-3 lei mai putin la un comision lunar, iar daca ar calcula, probabil „avantajul” ar da cu semn negativ.

    • mihai 16/09/2016 at 11:26 #

      Ai un punct de vedere foarte realist și echilibrat. Dar, fiind antrenat în ocupația de căutător de nod în papură, vin cu următoarele observații:

      3) Ce s-a întâmplat cu banii celor 343,306 retail depositors in the UK and Netherlands that held accounts in the „Icesave” branch of Landsbanki, între 7 octombrie 2008, când Landsbanki a intrat în insolvență, și 8 decembrie 2010, când s-a găsit o soluție legală acceptabilă politic? Dacă te aflai în perioada aia, ai fi considerat că banii tăi sunt garantați?

      4-al doilea) De ce ai seif cu bani acasă, dacă ai 100% încredere că banii tăi sunt 100% garantați? Eu n-am seif, apropo 🙂

      6) În România există o adevărată obsesie a băncilor de a-și bate joc de clienții vechi, ceea ce împiedică semnificativ apariția culturii de tip „și tata și bunicul…”. Exemple: fosta Casă de Economii și Consemnațiuni, actualmente CEC Bank, care a girat cu numele său „garantat de stat” diverse jafuri (depunerile pentru achiziția unui autoturism Dacia, dobânzile real negative din anii ’90, Fondul Național de Investiții al lui Sorin Ovidiu Vântu), BRD care tot în anii ’90 îți oferea depozite în dolari pe un an, la care depuneai 100$ azi și scoteai 99$ anul viitor, bănci care au dat faliment – Banca Dacia Felix, Banca Română de Comerț Exterior – Bancorex, Banca Internațională a Religiilor; BCR care în 1999 m-a bancarizat pentru prima dată în facultate, cu un card Visa Electron albastru (cu hologramă, oau!) și care a început după câțiva ani să perceapă comisioane de administrare (inițial 2500 lei /luna, când am desființat cardul 7500 lei /lună, după mai mulți ani și după denominare 3,5 lei/lună). Nu în ultimul rând, HVB Bank-> HVB Țiriac-> Unicredit Țiriac -> Unicredit, care s-a pișat pe propria ei reputație de bancă spălată (și scumpă!) și când mi-am luat casa n-a contat că rulam câte 1200$/lună prin ei, tot mi-au ținut dosarul de credit în sertar (really!) o lunâ de zile, de era să pierd vânzătorul, timp în care, ca să nu mă prind, m-au pus fără motiv să-mi reziliez cardurile de credit de la alte bănci. Și exemplele pot continua.

      Aici în România e vestul sălbatic, nimeni n-are nici tată, nici mamă, nici bunic. Băncile se uită la interesul imediat, așa că și clienții fac la fel.

      • Xanaxdoo 19/09/2016 at 11:56 #

        Acum am vazut doar comentariul.

        Cred ca e o gluma sa astepti ca banii aia garantati sa iti fie returnati de o banca in ziua a doua dupa declararea falimentului. Evident ca intre timp au loc o multime de operatiuni legale, iar multimea aia de incompetenti de care vorbeam la punctul 1 isi vor da mult cu stingul in dreptul, vor plati multi consultanti si bagatori de seama inainte de a lua o decizie.
        Ca sfat: Daca ai peste 100,000 de euro, ideal e sa ii tii in banci diferite.

        Legat de seiful meu: am cumparat casa cu seif cu tot, zidit frumos intr-un perete fals, era pacat sa nu il folosesc decit pentru pastrat acte si cheia de rezerva a masinii, ca bijuterii si ceasuri n-am.

        (A propos, casa e solida, construita in 1890 de o familie upper middle class, a stat in aceeasi familie pentru 4 generatii, pina ne-a vindut-o noua o doamna al carei fiu a emigrat in Australia, deci nu mai avea nevoie de ea. Interesant e ca toti middle class-ii astia, in orice vreme si in orice vremuri, tot au simtit nevoia sa aiba un seif, chiar daca isi tineau probabil banii in banca tatalui si bunicului,)

        Banii din seiful meu sint o suma modica (dupa ce am luat si renovat casa, nu putem sa mai vorbim de economii), si ii tin in seif pentru ca, dupa ani de stat in depozite la banca, la inchiderea conturilor, am platit mai mult comision decit au facut ei dobanda. Asa ca banca nu imi satisfacea nevoia de capitalizare pe suma respectiva (dobinzile la depozitele in valuta sint o rusine, da, stiu). Iar nevoia de securizare a economiilor mi-o satisface la fel de bine seiful din zidul casei si ascuns asa de bine, ca nici macar mesterii care au renovat casa integral nu au dat de el.

        • mihai 19/09/2016 at 13:11 #

          Nu, nu mă aștept ca banii garantați de FGDB în România să-mi fie returnați în ziua a doua, din moment ce procedura de compensare necesită 7 zile (deși, în SUA, FDIC a returnat în ultimii ani luni dimineața depozitele din bănci închise vineri seara). Dar dacă erai cetățean britanic cu depozite la Landsbanki, pe data de 31 decembrie 2008 ți-ai fi pus dorință de An Nou să-i ia dracu pe toți cei care au inventat băncile și schemele lor de garantare care te-au lăsat fără bani!

          (Eu n-am seif nu din vreo încredere nețărmurită în sistem, ci pentru că nu am găsit până acum un loc potrivit pentru el! Deh, comuniștii care mi-au construit blocul au considerat că oamenii muncii nu au nevoie să țină lucruri de preț în casă…)

  5. Xanaxdoo 15/09/2016 at 15:50 #

    * nu superhumans 🙂

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Casa Becali, fostă Groza, fostă Auschnit, fostă Manu

Palatul lui Becali din București

“Intrați, bey, fotografiați ce vreți voi, vizitați tot, mi se rupe! O să văd eu ce-o să scrieți după aia, dacă sunteți cu sufletul curat… Intrați, faceți ce vreți, numa’ să nu furați!”. Așa ne-a primit Gigi Becali în curtea casei sale din Aleea Alexandru nr.1

Sanssouci, casa de la țară a unui rege cool

pajiste

La 1740 oricine putea să intre pe domeniul lui Frederick cel mare al Prusiei, cu condiția să fi fost îmbrăcat corespunzător. Azi intrarea costă 19 euro și îți dezvăluie un colț de rai și o poveste frumoasă.

Cât ne costă să „stârpim” prostituția și cât am câștiga dacă am legaliza-o

ashley

Statul a cheltuit un milion de lei și doi ani de anchete ca să descopere că prostituția se face și prin mica publicitate. Printre „proxeneți” – o femeie de serviciu care cumpăra prezervative la un salon de masaj, o studentă care-i organiza agenda unei fete, un ziar de mică publicitate…

Depre ziduri

pano

și oamenii care se încăpățânează să le construiască și să repete istorii de care omenirea ar trebui să se rușineze.

Cum stăm cu moralitatea, noi ăștia educați în comunism

pionieri

Dacă e adevărat că predarea religiei în școli are rol de moralizare a maselor, atunci noi decrețeii, pionierii, șoimii patriei, de unde am învățat onoarea și moralitatea?

De ce nu plecăm din România

Mâini de români - copiii culegători de afine din Pasul Prislop

Dacă despre curajul și nerăbdarea celor care pleacă s-a tot scris, teama, lenea, sentimentalismul și, de ce nu, curajul de a rămâne al celorlalți a fost lăsat în umbră.