Cum să critici guvernul norvegian pe banii lui

Avocatul poporului și Armata salvării, două organisme independente finanțate de guvern ca să îi arate unde greșește. Culmea e că au ce să critice

barbati

Vremea e morocănoasă și rece. Abia se crapă de ziuă la ora la care plecăm din hotel, ca să vizităm ce au să ne arate norvegienii în sistemul lor de justiție, iar când ne întoarcem după ora 5 începe deja să se întunece. Orașul nu pare foarte prietenos, dar poate e doar impresia cauzată de prețurile înfiorător de mari. Nici Londra nu e așa de scumpă ca Oslo.

Spiritul oamenilor, însă, reușește inexplicabil să surprindă. Pe clădirea gării centrale își arată nurii durdulii niște bărbați care presupun că nu sunt norvegieni, că nu seamănă deloc cu ăștia chipeși care circulă pe stradă 😉 Probabil poza are rolul de a le înveseli diminețile navetiștilor. Cu noi a reușit.

În fața parlamentului, o clădire mai mică decât Ateneul nostru, protestează cu pancarte, portavoci și tot tacâmul, o gașcă veselă de elevi de liceu, nemulțumiți că parlamentarii au dat o lege care-i obligă să se limiteze la maximum 10% absențe. Protestează pentru dreptul lor la chiul.

elevi

Palatul regal tronează în mijlocul unui parc public, pe care-l traversăm și noi de două ori pe zi pe drumul spre metrou, la fel ca mii de norvegieni trăitori în Oslo. Nu are gard, nu are gărzi de securitate. Doar trei soldați rebegiți de frig își mai flutură ciucurii caschetelor în fața palatului, ca să se încălzească. Pe o stradă vecină am mers ieri dimineață în urma unei fumătoare, care s-a aplecat să-și strivească țigara cu piciorul, apoi a ridicat chiștocul și l-a aruncat în coș. Pe jos sunt numai frunze ruginii.

palat

Norvegia e țara în care trăiesc toți oamenii ăștia, care nu sunt așa de diferiți de noi. Doar că fac lucrurile un pic altfel. Ieri am vorbit cu niște oameni plătiți de guvernul norvegian ca să-i spună unde greșește. Și culmea e că au și ce critica. V-ați imagina așa ceva în România?

Țara care-și exportă deținuții

Deținuți dezbrăcați la pielea goală și închiși în celule de izolare pentru câteva zile, încălcarea dreptului la asistență medicală în închisoare, gardieni care stau lângă deținut atunci când e consultat de medic sau deținuți legați cu cătușe chiar și când sunt cu gura căscată pe scaunul stomatologului. Acțiunea se petrece în 2015, în închisoarea Kongsvinger, la câțiva kilometri de Oslo, acolo unde sunt ținuți 120 de străini, care vor fi expulzați după ispășirea pedepsei. Așa scrie în raportul întocmit de Avocatul poporului norvegian, secția Mecanismul Național pentru Prevenirea Torturii (NPM), care face vizite de monitorizare a condițiilor din penitenciare, începând din 2014.

Helga Fastrup Ervik, șefa NPM, ne povestește că la început făceau vizite anunțate, dar în timp au dezvoltat o altă tehnică ce le permite să vadă realitatea necosmetizată din spațiile de deținere – fie că e vorba de penitenciare sau secții de psihiatrie. Merg în vizite inopinate și nu stau de vorbă cu conducerea, ci cer să vadă direct secțiile de maximă siguranță, unde știu că ar putea să existe deținuți izolați. Abia la finalul vizitelor trec pe la directorul închisorii. Au descoperit astfel lucruri revoltătoare, dar și practici bune, pentru că deși Norvegia are o singură lege de executare a pedepselor privative de libertate, cele 42 de penitenciare au într-un mod inexplicabil libertatea de a interpreta legea după bunul plac.

Așa se face că „unii directori de închisori interpretează legea în favoarea deținuților și alții în defavoarea lor”, spune Helga Evrik. Spre deosebire de Correctional Service, de unde situația din penitenciare se vedea foarte bine, din birourile Avocatului poporului, situate undeva în coasta Parlamentului norvegian, lucrurile se văd diferit. Chiar și soluția găsită de guvern, de a exporta deținuți în Olanda, pentru că nu mai aveau loc în închisorile naționale, e privită rău de șefa NPM. Ea spune că aranjamentul nici măcar nu e ieftin, pentru că implică chiria plătită pentru închisoare (care nu e deloc mică, probabil știu și olandezii că norvegienii au bani) plus cheltuieli mari cu transportul deținuților și plata angajaților în regim de expați. În plus, atunci când se produce un incident în închisoarea din Olanda, acesta nu poate fi investigat decât de autoritățile olandeze.

Soup, soap, salvation (Supă, Săpun, Salvare)

Sistemul penitenciar norvegian cuprinde și câteva case denumite „halfway houses”, în care deținuții care mai au de ispășit câteva luni de pedeapsă sunt lăsați să trăiască aproape ca în comunitate, ca să se acomodeze mai rapid la libertate. În „casele de la mijlocul drumului” (două sunt situate chiar în Oslo) locuiesc împreună deținuți de ambe sexe, se gospodăresc singuri, merg la lucru și se întorc seara ca și când ar trăi pe cont propriu.

Dar pentru că sistemul nu are capacitatea să le ofere tuturor condamnaților care merită astfel de condiții spre finalul detenției, atunci angajează servicii similare oferite de ONG-uri. O astfel de organizație este Armata salvării, fondată la 1865 în Irlanda, ca protest la modul în care îi trata biserica anglicană pe săraci. Între timp Armata salvării, al cărei motto este „Soup, soap, salvation” (Supă, Săpun, Salvare), s-a extins în 127 de țări, iar printre serviciile oferite o parte importantă îi vizează pe deținuți în timpul încarcerării și după eliberare. În Oslo are sediul într-o clădire lipită de o biserică norvegiană (deși n-are nicio legătură cu ea), undeva într-o zonă plină de imigranți și miros de kebab și curry.

armata

Statul norvegian scoate la licitație, pe perioade de 6 ani, servicii în domenii diverse, iar Armata salvării a câștigat finanțarea pentru proiectul Elevator. Adică tot un fel de case halfway, dar în care sunt primiți deținuții care au avut pedepse mai lungi, de 10-15-20 de ani, și care au nevoie de sprijin mai mare înainte de liberare. Ei primesc casă, un loc de muncă în rețeaua Fretex a Armatei salvării (care are peste 40 de magazine în Norvegia), sunt ajutați să-și deschidă cont la bancă și să-și gestioneze banii și viața încă dinainte de eliberarea oficială.

Țelul principal este ca atunci când ne întâlnim cu ei pe stradă, noaptea, să ne simțim și noi și ei în siguranță, explică Elen, responsabila proiectului, pentru că în Norvegia toată lumea e eliberată la un moment dat în comunitate.

„Sau expulzată”, adaugă Yuri Zelentsov, un rus care s-a înrolat în Armata salvării în Finlanda și a ajuns să-i fie ofițer în Norvegia. Yuri poartă uniformă și e mândru de gradele de pe umărul lui, spre amuzamentul colegilor norvegieni, care spun că el e singurul preocupat de titluri și grade, datorită educației lui est europene.

Yuri Zelentsov își exploatează rădăcinile și limbile străine pe care le vorbește ca să ajute străinii închiși în penitenciarele norvegiene. Programul derulat de el, „Safe way home” este finanțat tot de guvernul norvegian și prevede sprijinirea străinilor expulzați după eliberare, să-și găsească un loc de muncă în țările lor, astfel încât norvegienii să nu-i mai prindă din nou pe la ei prin închisori. Yuri se folosește de rețeaua de 127 de țări a Armatei salvării ca să le găsească expulzaților ajutor la destinație. Colaborează cu polițiștii de la imigrări și bate zilnic închisorile ca să vorbească cu deținuți încă din prima perioadă a condamnării lor și să-i pregătească pentru întoarcerea acasă. Dar de multe ori nu există o casă. Unii sunt victime ale traficului de ființe umane și trebuie salvați de capii rețelelor care îi dețin ca pe sclavi.

Salvarea nu vine, însă, niciodată cu forța. Deținuții trebuie să vrea să se ajute și singuri, iar printre condițiile obligatorii se numără sinceritatea. Dacă un deținut minte în legătură cu trecutul lui, asta se află mai devreme sau mai târziu și se transformă în dezastru la expulzare.

Cererile trebuie să vină de la deținuți, nu poți ajuta pe cineva care nu vrea. E o condiție recunoscută în asistența socială, că nu-i dai trei feluri de mâncare unui om care îți cere doar o coajă de pâine”, explică Yuri.

Ce scârțâie în penitenciarele norvegiene

Cele două instituții sunt, așadar, finanțate de guvern ca să-și spună părerea despre modul în care guvernul își face treaba și să-i completeze serviciile acolo unde sistemul de stat nu reușește. Iar guvernul apreciază criticile, susține reprezentanta Armatei salvării, care adaugă că totuși nici ei nu folosesc un ton contondent atunci când le fac. Oricum ar fi, asta pare de neconceput pentru România.

Rugați să puncteze cele mai mari probleme pe care le are sistemul lor penitenciar, văzute dinspre niște evaluatori relativ independenți (chiar dacă finanțati de guvern) oamenii de la Armata salvării au identificat aceleași deficiențe ca și Avocatul poporului. Unele există și în sistemul nostru penitenciar, altele izvorăsc exact de unde nu te-ai aștepta, adică din acele părți pe care noi în România le considerămm bune – de exemplu fiecare deținut să aibă celula lui.

  1. Izolarea: Norvegia este singura țară care-și permite luxul izolării, iar asta este, culmea, una dintre cele mai serioase violări ale drepturilor omului în sistemul penitenciar. Am întâlnit oameni care spun că ar prefera să stea într-o cameră cu 20 de deținuți și să nu aibă loc să se întindă, decât să stea singuri într-o cameră, spune Elen, de la Armata salvării;
  2. Situația femeilor închise, care beneficiază de mai puține facilități decât bărbații și sunt mai izolate, deoarece sunt puține (cam 5% din totalul deținuților) și înghesuite în spații mici, nu au acces la servicii și activități sportive, pe motiv că ele sunt femei și oricum nu fac altceva decât să stea de vorbă – spune șefa NPM;
  3. Chiar dacă nu sunt supraaglomerate ca ale noastre, faptul că închisorile lor sunt ocupate aproape 100% face grea sau imposibilă trecerea dintr-un regim de detenție mai aspru într-unul mai ușor, pentru bună purtare sau ispășirea unei părți din pedeapsă. Chiar dacă un deținut de la maximă siguranță îndeplinește condițiile să treacă în regim deschis, de multe ori nu se poate din cauza lipsei locurilor.
  4. Respectarea drepturilor populației Sami – o minoritate indigenă care trăiește în nordul Norvegiei – atunci când sunt închiși au nevoie de traducători, pentru că nu vorbesc nici norvegiana, nici engleza, și practic sunt tratați ca niște deținuți străini, adică nu prea beneficiază de aceleași drepturi ca deținuții norvegieni, deși le sunt conaționali.
  5. Aplicarea neunitară a legii de la un penitenciar la altul, în funcție de mentalitățile directorilor de unități.

În episodul de mâine vizităm penitenciarul de femei din Oslo, un fost lagăr nazist în vremea războiului.

 

Etichete: , , , , , , ,

10 comentarii la “Cum să critici guvernul norvegian pe banii lui” Subscribe

  1. mihai 19/10/2016 at 11:36 #

    „Pe o stradă vecină am mers ieri dimineață în urma unei fumătoare, care s-a aplecat să-și strivească țigara cu piciorul, apoi a ridicat chiștocul și l-a aruncat în coș.”

    Săptămâna trecută eram cu puștiul la plimbare, pe lângă bloc, în preajma ghenei (blocuri de 4 etaje, ghenă comună mai multor blocuri). Constat cu coada ochiului cum îi cade unei cucoane, îmbrăcată cu halat de baie și papuci, un șervețel mototolit. Îi atrag atenția că i-a căzut șervețelul. Se uită surprinsă în urmă: „da, din greșeală” și merge mai departe. O rog să-l ridice și să-l ducă la ghena aflată la 10 metri în spatele ei. Protestează mergând mai departe că de ce să-l ducă, că i-a căzut din greșeală, nu a făcut intenționat. Spun că intenționat sau nu, a făcut mizerie pe stradă și normal e să curețe. Mă întreabă dacă mă plătește cineva să-i fac ei observație (WTF!). Răspund că nu mă plătește nimeni, dar și eu locuiesc pe strada asta și vreau curățenie pe strada mea. Între timp se îndepărtase de mine, de șervețel și de ghenă așa că i-am strigat că o să-i duc eu șervețelul la gunoi, că mie nu-mi cad galoanele.

    Cu vreo 2 ani în urmă am făcut o scenă similară în centru, zona Pieței Rosetti. Atunci șervețelul fusese aruncat intenționat, din vina primăriei că nu pune coșuri de gunoi peste tot (!). Și atunci am fost întrebat cine mă plătește, însă apoi am fost atacat la cacialma „Ce ar trebui să fac, să-l iau cu mine?” așa că am răspuns „Da! Așa cum fac și eu!” și am produs pe loc două șervețele mototolite din buzunar. Surpriza a fost maximă, și pe urmă am fost apreciat pentru atitudine.

    Scor 1-1, meciul încă se joacă.

    • Dollo 19/10/2016 at 19:29 #

      Se joacă, dar durează

  2. john doer 19/10/2016 at 19:00 #

    a propos de mirarea din titlu: presupunand ca dna Dollo s-a dus acolo tot pe banii Guvernului din Norvegia (most likely, finantare directa/indirecta), va putea sa isi arate recunostinta eterna la momente potrivite, atunci cand s-ar putea pune problema sa critice Norvegia insa nu o va face.
    deci daca a fost frapata de libertatea asta prost inteleasa, va putea sa contribuie cu o abordare prietenoasa, dambovitseaska, legea lui ‘om’, esti om cu mine, sunt om cu tine
    frumos, curat, la vedere

    • Dollo 19/10/2016 at 19:32 #

      Păi mai vino pe aici, măi dragă John, poate la un moment dat o să ne și cunoaștem.

    • mihai 20/10/2016 at 09:36 #

      John, nu crezi că cei care cunosc chestiunile (chiar fiind plătiți de subiecți) sunt mai în măsură să le critice, decât cei care nu le cunosc deloc?

      • moreact 22/10/2016 at 13:42 #

        ……food for thought

        ‘Experiența da, aduce confort, aduce cu sine niște rafinament, dar aduce confort și în a spune tâmpenii cu multă siguranță, poate aduce și o devastatoare lipsă de întrebări, o înspăimântătoare lipsă de curiozitate. E plină lumea de neghiobi bătrâni și neghiobii bătrâni de azi au fost tinerii neghiobi de ieri, că n-am văzut în viața mea un mediocru tânăr care a devenit strălucitor pentru că a căpătat experiență. Poate a devenit un mediocru mai sigur pe el, un mediocru care funcționează mai bine după un anumit model pe care l-a asimilat în timp, ba chiar un mediocru care poate simula cu talent uneori că nu e mediocru’….

        http://www.caia.ro/2016/10/22/e-o-chestie-de-experienta/?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+caiaro+%28Depozit%29

  3. moreact 22/10/2016 at 13:48 #

    draga dollo,

    imi place gandul ascutit din tot ce scrii….. te astept iar si iar….

    …..e de invidiat…..ce modest poate trai monarhia norvegiana….dupa poza atasata…..

    totusi, ‘anexa’ cu paza este una dintre multele cladiri ale parcului regal

    nu-i asa….?

    de bine,

    mo

    • Dollo 22/10/2016 at 17:08 #

      Drept să spun nu știu. Nu am văzut altceva, nu sunt multe construcții în parc

      • moreact 22/10/2016 at 22:08 #

        ….eeeeei, deci, de invidiat…….povesti

      • Bubu 23/10/2016 at 20:43 #

        Casa regala nu locuieste acolo.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Life’s a bitch, prison bitch

irina-jianu-6-560x419

Irina Jianu, condamnată în lotul „Trofeul calității” alături și pentru Adrian Năstase, ispășește șase ani de pușcărie în închisoarea construită chiar de firma ei, în 2006, la Bacău

Rulată Germania

marcela

Cum mi-am înscris mașina nemțească în România și am trăit să povestesc despre asta

De ce a fost mai bine în iarna lui 54

București în iarna din 1954

Pe vremea aia oamenii știau să-și facă provizii pentru iarnă, să se scoată singuri din rahatul alb și reușeau să îndeplinească și planul în uzină. Acum avem televiziuni de știri al căror unic rol educativ e ăla de a perpetua mentalitatea asistată a cetățeanului care în curând va aștepta să fie șters și la cur de către autoritățile incompetente.

Suni la 112 și te sună înapoi niște ciocli

morturary

O întrebare pentru domnul Raed Arafat: ce comision primesc operatoarele de la 112 ca să le furnizeze firmelor de pompe funebre numerele de telefon ale rudelor celor decedați?

Sărăcia se învață în familie și e ocrotită de stat

teclas

În Deltă oamenii se zbat ca peștii pe uscat: nu au de lucru, dar fac copii ca să trăiască din alocații. Copiii lor le vor călca pe urme. Needucați, necalificați, vor fi următoarele generații de votanți cu sacoșa.

Megastructuri și mini-popoare

catedrala2

Cum ne privesc turiștii care ne vizitează Casa Poporului. Ce diferență e între uimirea lor și a noastră când le vizităm catedralele lor, vechi de secole. Și la ce ne ajută clădirile astea impunătoare pe noi, oamenii de rând.