Scrisoarea pe care n-a mai primit-o Eugen Ionescu

Povestea profesorului Ion Nițulescu - un „element dușmănos” față de orânduirea socialistă - și a delatorilor săi, dintre care numai securistul șef mai trăiește azi bine mersi, măncându-și pensia într-o vilă somptuoasă chiar în satul natal al victimei sale

dosarul-profesorul

În ziua de 20.05.78, la trenul rapid înternațional 23 care a ieșit din R.S.R la orele 6.20, echipa de control formată din lt.maj Munteanu Gheorghe și lucrătorul vamal Bulboacă Ioan, cu ocazia controlului executat la cetățeana română Vonica Natalia, născută la 03.09.1905, domiciliată în București (…) posesoare a pașaportului nr… cu viză simplă  nr. … din 23.03.1978 valabilă până la 30.09.78 pentru Franța, a descoperit o scrisoare în plic închis, pe care declară că a primit-o în cursul zilei de ieri, 19.05.78 de la prof. Nițulescu Ion domiciliat în București (…) pentru a o duce în Paris numitului Eugen Ionescu.

Din conținutul acestei scrieri rezultă că prof. Nițulescu Ion aduce injurii și insulte la adresa conducerii statului nostru. Anexez alăturat plicul cu scrisoarea în cauză.

eugen-ionescu

Conținutul scrisorii:

ei ei2 ei3 ei4

Scrisoarea nu a mai ajuns niciodată la destinatar, iar autorul ei avea să mai trăiască doar câteva luni după asta. La 18 noiembrie 1978 a fost găsit mort în casa din satul natal, Baia de Fier județul Gorj. Avea 64 de ani și abia ieșise la pensie. Povestea lui este publicată azi de una dintre fiicele lui, doctorița Doina Nițulescu, după ce a reușit să-i studieze dosarul de la Securitate și a recuperat câte ceva din manuscrisele confiscate de la tatăl ei. A rezultat o carte de peste 600 de pagini care cuprinde autobiografia profesorului, atâta cât apucase să și-o scrie, și mii de delațiuni despre el, făcute la Securitate de rude, colegi de serviciu și prieteni, între 1960 și 1978. În total sunt 16 „surse” înșirate la finalul cărții, după numele lor de cod, din care nici jumătate nu sunt deconspirate oficial și probabil nici nu vor mai fi. Fiica profesorului spune că a reușit să-și dea seama din împrejurările descrise în diversele turnătorii despre ce cunoscuți ar fi vorba. Așa a descoperit că la Baia de Fier Ion Nițulescu fusese turnat, printre alții, de un văr, iar sursa cea mai longevivă și care furniza cele mai elaborate delațiuni era cel mai bun prieten al profesorului, el însuși profesor și coleg de serviciu timp de 20 de ani pe la toate liceele la care predase Nițulescu.

Doina crede că toți cei care l-au turnat pe tatăl ei sunt morți acum, dar demersul ei de a publica tot dosarul nu e despre răzbunare sau dreptate – prea târziu pentru ambele – ci pentru ca povestea asta să fie cunoscută. Întâmplător, după ce a publicat cartea, fiica profesorului a descoperit și că unul dintre securiștii care a gestionat timp de aproape 20 de ani dosarul tatălui ei trăiește azi chiar în Baia de Fier. Căpitanul Iosif Neghirlă a intrat în viața profesorului Ion Nițulescu la începutul anilor 60, semnând rezoluții pe diversele delațiuni despre profesor, și și-a încheiat rolul în 1978, semnând fila de închidere a dosarului la moartea lui Nițulescu, atunci când deja avea grad de colonel. Gradele pe umărul securistului par a fi de altfel singurele câștiguri din acest dosar absurd.

rezolutia-sefului

casaDupă ce i-a citit numele în dosarul de la CNSAS, Doina Nițulescu l-a descoperit pe Iosif Neghirlă acasă, pe „ulița primarilor”, adică acea stradă cu vile și pensiuni construite de foștii potenți ai Gorjului. Ea spune că oamenii din sat știu că Neghirlă a fost securist, de altfel nici el nu se ascunde, doar că acum pretinde că nu a fost „din ăla rău” și trece drept un pensionar oarecare, deși locuiește într-o vilă ce depășește mult potența financiară a unui pensionar (foto).

Când mi-a dat cartea despre tatăl ei, doctorița Nițulescu m-a întrebat dacă ar putea și ea să-l reclame acum pe securistul Neghirlă undeva, așa cum a fost și tatăl ei „băgat la ilicit” în vremea când era urmărit.

„Nu vreau să-i fac rău, dar aș vrea să se știe de unde are atâția bani. Poate să aibă ditamai casa aia doar din pensie? Ce pensie are un securist? Și e moral, după ce a chinuit atâția oameni, să trăiască liniștit și să-și ridice ditamai mausoleul în cimitirul construit de tata pe vremea când era preot aici în sat?”

Profesorul

Povestea lui Ion Nițulescu începe în 1914 în satul Baia de Fier în care trăiește doar cu mama, tata fiind plecat la război. Paginile autobiografice recuperate de la Securitate sunt o introducere bucolică și duioasă în lumea săracă lipită a sodolenilor din valea Oltețului, care trăiau de azi pe mâine din vânzarea de șițe – bucăți din lemn cu care se acopereau casele. Venirea tatălui de la război, cu o conservă cu carne de cal pe care o varsă într-o strachină și-și invită copilul și nevasta s-o mănânce, e o scenă înduioșătoare în amintirea puștiului de câțiva ani. Urmează primii ani de școală, peripețiile de la stână din anii 20, apoi plecarea la București la Seminarul teologic, o dorință a părinților, căreia copilul nu îndrăznește să i se opună, deși recunoaște că nu avea chemare pentru preoție.

În 1939, asasinarea premierului Armand Călinescu, apoi uciderea celor nouă legionari considerați vinovați de moartea premierului, îl îngrozesc pe Ion Nițulescu, student la Teologie și la Drept la București. „Am detestat uciderea lui Armand Călinescu ca mijloc de acaparare a puterii politice. Am detestat însă și împușcarea fără judecată a celor nouă legionari. Eram student al unei facultăți juridice, în care învățasem că în societatea umană dreptul trebuie să primeze întotdeauna asupra forței. (…) Dacă legionarii nu vor capitula ca urmare a uciderii celor 9, îmi dădeam seama că numărul morților va crește de ambele părți ostile. De o parte regele Carol al II-lea cu oamenii lui, iar pe de altă parte legionarii cu metodele și mentalitatea lor. Eram îngrozit de viitor, deși nu aparțineam vreunei tabere” – scrie Ion Nițulescu în autobiografia lui.

Ulterior, în dosarul securității găsim și o explicație detaliată dată de profesor, despre „dezvrăjirea” de Coneliu Codreanu, liderul legionarilor. Nițulescu participase de curiozitate la o conferință în care Codreanu avea să spună că pedeapsa cu moartea pe care voiau s-o aplice legionarii nu contravenea deloc doctrinei creștine. Nițulescu s-a declarat dezamăgit de lipsa de elocvență a liderului legionar:

codreanu codreanu2

Totuși, întreaga lui viață avea să fie afectată de mișcarea legionară, deși nu-i fusese nici membru, nici adept. Gestul jandarmului din sat care-l trece pe o listă cu legionari, din răzbunare, îl va urmări până la moarte, pentru că deși face memorii peste memorii, este anchetat și se stabilește în mai multe rânduri că nu a fost legionar, cuvântul ăsta continuă să-i stea agățat de nume în toate rapoartele securității, până la ultima filă din dosar.

plutonierul-popi recunoastere-popi

certificat-buna-purtare-primarieÎn 1942 se căsătorește și revine ca preot în satul natal, unde nu rămâne mai mult de un an jumate. Primește și un fel de certificat de bună purtare și dovadă că nu a fost legionar, de la primăria comunei. Ar părea hilar dacă situația n-ar fi fost de așa natură atunci încât oamenii să fie nevoiți să-și caute dovezi de origine sănătoasă și bună purtare doar ca să-și păstreze libertatea.

Între timp, având licență și în drept, dă un examen de admitere în învățământ și se clasează al 9-lea pe țară, poziție ce-i permite să devină profesor de drept și economie politică la un liceu comercial din Târgu Jiu, apoi la Timișoara și în final la București, la fostul Liceul economic numărul 3.

Legionar fără voie…

În 1950 este reținut pentru câteva luni și cercetat în legătură cu acuzațiile ce i se aduc unui vechi prieten de școală, Gheorghe Lăzăroiu, care cochetase cu legionarii și cu care Nițulescu purtase o corespondență în tinerețe. Este găsit nevinovat și revine în învățământ. În 1952 este arestat din nou, de data asta pentru opt luni, anchetat pentru aceleași acuzații. Absolvit din nou, se mută la București. Până în 1962 Securitatea încearcă să-l racoleze ca informator, pentru că pe perioadele în care fusese anchetat pentru presupusele legături legionare avusese și caracterizări elogioase ca profesor, din partea unor surse.

„Din punct de vedere profesional e bine pregătit, a predat economie politică și cunoștințe de drept, cu rezultate bune a obținut definitivatul și gradele, e autor a două manuale de drept pentru elevi și a monografiei Băii de Fier. În 1968  a făcut demersuri ca să fie lector la catedra de drept la ASE dar nu i s-a aprobat pentru că nu avea titlul științific corespunzător. – scrie în dosarul de la securitate

Dar Nițulescu nu acceptă să fie informator, așa cum nu acceptase să intre nici în partid – de aia nu avusese voie să-și facă doctoratul ca să poată accede în corpul profesorilor universitari. Iar de atunci începe să fie „lucrat” informativ de un aparat monstruos de anchetă, format din securiști, milițieni, informatori.

I se reiau la puricat vechile acuzații, este urmărit și suspectat pentru că în mod nejustificat face vizite prea dese de la București în satul natal, unde – raportează sursele – se întâlnește cu diverși oameni și discută politică. Una dintre surse – văr cu Nițulescu – raportează chiar că știe că profesorul are aur ascuns în sat, că are legături cu legionari din alte țări, că e plătit de un serviciu de spionaj străin. Asta e atât de gogonată încât nici securiștii nu o cred și-i pun în vedere sursei să-și revizuiască minciunile.

Motivul pentru care profesorul făcea atâtea vizite în Baia de Fier era faptul că lucra la o monografie a satului, pe care a și publicat-o câțiva ani mai târziu. Totuși, urmărirea a dat alte roade, chiar dacă nici securiștii nu au reușit să-l dovedească legionar. Din delațiunile surselor, în cei 18 ani de urmărire, reiese un portret interesant al profesorului, un om trăindu-și deceniile 4, 5 și 6 ale vieții, integru, bine pregătit, preocupat de lumea în care trăiește și de mersul societății, care vede realitățile comunismului prin ochii unui economist și jurist care nu poate fi păcălit de planul cincinal și raportările entuziaste la hectar. Deși în teorie îmbrățișează valorile comunismului, Nițulescu rămâne până la capăt un idealist care se încăpățânează să creadă că lumea poate fi mai bună dacă îi spui unde greșește. Dar comuniștii și securiștii nu greșeau niciodată.

Comuniștii au criticat și critică mereu partidele din trecut, fie liberali, țărăniști, legionari, dar dacă stai să te gândești s-a îmbunătățit situația azi, sub aspectul noțiunii de etică, echitate și dreptate? Eu pot dovedi că nu. Azi dacă ai aceste lucruri, riști să fii lăsat muritor de foame. Risipa, furturile, jaful caracterizează societatea de azi, nu calitatea muncii. Dacă aceștia sunt oamenii pe care se bazează Ceaușescu, pe farsori, plagiatori, pe profitori, este dureros ținând seama de sarcinile care sunt în fața acestui popor. Mi-e scârbă de asemenea oameni care fără muncă vor să-și creieze platforma, să pozeze în fața șefilor în vedere promovării în funcție. ”

Scria informatorul Androvici (cel mai bun prieten al profesorului) că ar fi spus Nițulescu. Sau:

Sunt oameni care când scriu sau vorbeesc îl tămâiază pe președinte. Ascultă numai ce vorbesc la televiziune la orele când se dau telejurnalele. Eu personal consider că aceste manifestări nu sunt bune. Cred că dacă toate activitățile președintelui ar fi prezentate într-o formă naturală, normală, fără fraze bombastice, omenirea, poporul, ar vedea cu totul altfel realitatea, adică ar aprecia și mai mult toată activitatea statului și într-un mod deschis. Se pune întrebarea, de către foarte mulți cetățeni: acest mod de prezentare a activității tov. președinte este cu sau fără acordul lui, este o știință a lui?”

…și element dușmănos din convingere

avertizarea-1970

În 1970, Nițulescu e avertizat pentru prima dată – chemat la securitate – din cauza poziției „ostile și dușmănoase față de regimul nostru social politic”. După avertizare devine mai reținut, vorbește numai față de cunoscuții în care avea încredere, deși în continuare, la școală, îi place să îi pună în încurcătură pe secretarii de partid cu întrebări de genul „cum se face că noi apelăm la realizările științifice din țările caapitaliste, la sprijinul acestora pentru dezvoltarea țării noastre? Care este cauza? Nimeni nu a putut să-mi dea o explicație, ceea ce a scos în evidență superficialitatea pregătirii profesorilor pentru învățământul de partid. Ei învață mecanic ce scrie în documentele de partid fără a înțelege ceea ce spun, fără a trece prin filtrul raționamentului ceea ce își însușesc. Oare cu aceștia vom realiza noi societatea socialistă multilateral dezvoltată?”.

Este supravegheat la București și la Baia de fier de numeroși informatori, milițianul din sat și un maior de la Târgu Jiu trec mereu prin fața casei când e el acolo – i se plânge profesorul lui Androvici, sursa cea mai perfidă din dosar.

„Te rog să mai vii pe la mine, numai în dumneata am încredere, sunteți singurul care-mi susțineți moralul, toți ceilalți m-au părăsit, nici măcar telefon nu-mi dau….te-aș ruga să nu mă renegi și dumneata pentru firea mea, ci să vii chiar mai des pentru a sta de vorbă, fiindcă ești singurul care-mi dai sfaturi bune și ai fost mereu alături de mine, chiar și în aceste momente grele prin care trec și care nu se știe dacă nu-mi vor afecta libertatea, căci sănătatea oricum e grav șubrezită, inima, inima…”

Despre noțiunea de dreptate în perioada de după 1944 până azi

pungan

Pe la mijlocul anilor 70 devine aproape de notorietate în rândul securiștilor faptul că Nițulescu stă pe o „scriere bombă”, cu care are de gând să arunce în aer sistemul. De altfel profesorul nici nu se ascunde, când e întrebat de colegi, la școală, ce face, răspunde că-și scrie memoriile, pe care are de gând să le lase moștenire copiilor săi, ca să afle și generațiile care vor veni după căderea comunismului despre cum s-a trăit în comunism.  Pe măsură ce titlul lucrării – „Despre noțiunea de dreptate în perioada de după 1944 până azi” – apare în tot mai multe rapoarte de la surse, securiștii cer insistent confiscarea „lucrării dușmănoase de sertar”, iar în unele rezoluții puse pe rapoarte se scrie că aceste scrieri nu trebuie să ajungă la Ceaușescu.

Nu se știe exact ce conținea lucrarea și în ce proporție fusese elaborată la momentul confiscării, în 1977, când pretextul pentru percheziție au fost de fapt cei câțiva firfirei turcești (încadrați la deținere de valută) găsiți în casă. Dar chiar și fără acel manuscris, despre noțiunea de dreptate în comunism vorbeau suficient declarațiile făcute cu franchețe de profesor în orice împrejurare, declarații care erau reproduse mai mult sau mai puțin fidel de turnătorii săi.

Nițulescu Ion pretinde că lucrarea sa are menirea ca în viitor, când România se va elibera de sclavia pe care i-a impus-o dictatura comunistă oamenii care vor căuta să descifreze actualele condiții de învățătură, educație și muncă în societatea comunistă, să se cutremure de genocidul intelectual exercitat prin toate mijloacele de propagandă, incluziv prin activitatea de instruire și educație, de către cea mai cruntă dictatură impusă vreodată poporului român. Orele de dirigenție sunt veritabile ședințe de infuzie comunistă, ele devenind cel mai dureros calvar pentru profesorii școlii românnești.”

Susnumitul Nițulescu Ion dă dovadă de subiectivism și reacredință în prezentarea unor realități social politice, pretinde că în RS România nu ar exista libertatea presei, a cuvântului, a întrunirilor, că ar fi suprimate libertățile fundamentale ale omului, că poporul român ar suferi în condițiile unui regim de închisoare, frică și pauperitate economică, lipsindu-i doar hainele vărgate, pentru a arăta că sunt captivii unei uriașe închisori.”

Despre cazul unui tânăr cercetător de la Institutul Central pentru Informatică, care este exclus din UTC și i se interzice să facă doctoratul pe motiv că taică-su ar fi fost legionar, profesorul Nițulescu se revoltă față de prietenul lui, sursa Androvici:

Cu ce este vinovat acest cadru tânăr, excelent, din toate punctele de vedere, care era atașat de partid, și care putea să contribuie constructiv la construirea comunismului? Așa se pierd cadrele foarte bune care apar rar. Cum este posibil să fie acuzat că știa că tatăl său a simpatizat cu legionarii, când el s-a născut în 1948 (după 6 ani), iar tatăl lui era conștient că dacă declară aceasta avea să sufere copilul, care era crescut ca un cadru corect și cinstit?”

alimentara

Despre lipsurile alimentare din România și o vizită amuzantă în Turcia, în 1969:

În ceea ce privește masa țin să precizez că a fost mizerabilă în Turcia, din punct de vedere cantitativ. Adică ne-au hrănit la limita minimă. În schimb în Bulgaria puteau să mănânce 2 persoane din porțiile date. Toată lumea a comentat și a ajuns la concluzia că și sub această formă regimul comunist vrea să facă propagandă lagărului.  (…) Interesându-mă la restaurant de ce nu se dă mai multă mâncare, ni s-a răspuns: pentru banii care ni se dau atât vă dăm. Gramajul a fost stabilit de delegatul ONT. În Turcia am vizitat piețele de legume și zarzavat. Mărturisesc cinstit că mi-e rușine de ceea ce este la noi. Toate produsele la ei erau prezentate sub o formă (mărime, calitate, curățenie etc) cum la noi nu s-au mai văzut din anul 1944. Nu am văzut cozi. Erau toate felurile de legume, zarzavat, vânzătorii au o ținută ireproșabilă, ceea ce de asemenea la noi nu se întâlnește. În rest am văzut locuri care merită să le vezi, indiferent din ce parte ai venit, însă nu în sensul de a rămâne în acea țară, unde după informațiile căpătate românii nu găsesc situația visată.

Nițulescu continuă să fie el însuși în toate rapoartele securității. Nu se abține să-și spună părerea sinceră despre mersul lucrurilor în comunism, despre creșterea prețurilor, necorelarea salariilor și pensiilor cu piața, lipsurile de tot felul, ascensiunile politice ale unor nulități și discrepanța tot mai vizibilă între vârfurile politice și realitățile de la firul ierbii, atât din societatea bucureșteană cât și din aia de la țară, de la Baia de Fier. Profesorul este nemulțumit și că de mai bine de 20 de ani încearcă să-și recapete casa din Baia de Fier, naționalizată și transformată în sediu poștal. El face tot felul de memorii, demersuri, reclamații, dar fără succes, deși nu încetează să spere că se va retrage acolo la pensie, ca să fie liniștit.

La un moment dat un securist recomandă într-un raport „să se intervină pe linie de inspectorat județean Gorj să i se dea casa înapoi, ocupată de Poștă, pentru că dacă s-ar stabili acolo ar fi izolat și mai ușor de supravegheat, mai puțin periculos”. Nu se acceptă propunerea. În mai 1978 îi este interceptată scrisoarea pe care încerca să i-o trimită lui Eugen Ionescu la Paris și de aici nu mai există întoarcere. Este chemat la securitate, anchetat, sâcâit. Ultimele luni se derulează rapid, cu o internare la spital pentru o cădere nervoasă, apoi altă chemare la secruritate și după ultima vizită pe „scaunul special” de la securitate pleacă la Baia de Fier unde moare subit, într-o noapte. A doua zi după înmormântare, colonelul Neghirlă semnează nota finală a dosarului lui Nițulescu:

Întrucât cel în cauză la data de 17/18 nov.1978 a decedat în com. Baia de Fier unde a și fost înmormântat în ziua de 21 nov. 1978, propunem închiderea dosarului de urmărire informativă, clasarea materialului la CID cu menținerea elementului în cartoteca general documentară.

nitulescu

Securitatea i-a făcut viața imposibilă profesorului Nițulescu. Cu ajutorul prietenilor lui, ce-i drept, dar asta nu e o noutate. Mormanul ăsta de hârtii, de o inutilitate criminală, și pentru care am plătit toți, ba încă mai plătim (dacă judecăm după pensia colonelului Neghirlă) vorbește probabil despre noțiunea de dreptate în sistemul comunist mai mult decât ar fi reușit Ion Nițulescu să o scrie, dacă ar fi fost lăsat s-o facă. Viața lui, compusă ca un puzzle din minciunile sau adevărurile turnate de prieteni, este după mine cel mai frumos omagiu adus de un copil, părintelui său. Pentru că citindu-le pe toate ajungi să-l apreciezi pe omul ăsta. Din păcate cartea scoasă de Doina Nițulescu nu poate fi cumpărată, pentru că nu a avut bani ca s-o tipărească în mai mult de câteva exemplare de protocol, pe care le oferă cunoscuților ei. Mi-am propus s-o ajut să urce toate informațiile din carte pe un site dedicat, unde să poată fi studiat de oricine vrea să știe cum a fost atunci. Dacă credeți că mă puteți ajuta în demersul ăsta (găzduire de site, configurare) primesc orice sugestie.

Puteți prelua maximum 500 de caractere din acest articol dacă precizați sursa și dacă inserați link către articol. Pentru mai mult vă rog să accesați butonul de like-uri în euro, amplasat imediat pe coloana din dreapta. Vă mulțumesc. 

Etichete: , , , , , , , , , , , , ,

6 comentarii la “Scrisoarea pe care n-a mai primit-o Eugen Ionescu” Subscribe

  1. eu 11/10/2016 at 09:37 #

    Gazduire gratuita se poate gasi usor. De facut un site fara fantezii (in esenta vrei sa publici un text) e usor de facut, cateva ore de lucru. Costul ar fi sa rezervi un domeniu .ro sugestiv, nu costa mult nici asta. ( vreo 200 lei)

    • Dollo 11/10/2016 at 13:26 #

      Știu că totul e ușor, pentru cine se pricepe să facă chestiile tehnice. Eu în afară de cumpărat domeniu și urcat text+poze pe o platformă de wordpres nu mă pricep la mai mult. Aici am nevoie de ajutor.

  2. bogdan 11/10/2016 at 12:06 #

    curiozitate morbida:
    dna vonica natalia a avut ceva probleme dupa?

    • Dollo 11/10/2016 at 13:25 #

      Am întrebat același lucru după ce am citit cartea. Înțeleg că nu a mai ajuns nici ea în Franța, dar în afară de niște chemări pe la secu nu a fost mai rău. Era oricum destul de bătrână atunci.

  3. Merllin 14/10/2016 at 18:50 #

    wordpress.com poate fi solutia gratuita, ionnitulescu.wordpress.com e disponibil, poate sa puna acolo toate informatiile

  4. Tudor 31/10/2016 at 01:37 #

    Cam tarziu vin si eu la petrecere dar nu ar exista posibilitatea publicarii PDF-ului redactat pentru tiparire folosind un serviciu gen Scribd? 🙂

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Când religia contrazice nevoile societății – eșecul german

biserica catolica

Biserica are monopol pe protecția socială în anumite zone din Germania, așa cum vrea și România să facă. Nemții își dau seama, după 50 de ani, că au greșit.

Parcul meu IOR

Parcul IOR

Mi-a fost alături 40 de ani, m-a crescut și relaxat. Acum e rândul meu să-l apăr de șmecheri. Dacă sunteți din sectorul 3, veniți mâine la Titan ca să ne păstrăm parcul.

Moarte chiaburilor din sănătate!

Rares Nechifor, embolizare uterina

Care n-a plecat din țară până acum – ca să se trateze sau să profeseze într-un sistem civilizat – e invitat s-o facă de la 1 martie 2013. România nu-și permite să mai încurajeze existența unei alternative private în sănătate.

De ce ea?

tarau-victoriei-an

Povestea neromanțată a unei românce care a făcut pușcărie nevinovată, ca urmare a unui lanț de erori judiciare, deschis în 2000 de o anchetă a procurorului Cristian Panait, închis abia după 15 ani de procese

Consilierul Victor Stan: cum să mă adoptați, doamnă, dar ce, sunt câine?

victor ion stan

În proiectul „Nu aștepta supereroi, cere-ți orașul înapoi”, orice bucureștean poate să adopte un consilier general și să-l întrebe ce face el pentru oraș. Eu l-am adoptat pe Victor Stan, unul dintre veteranii consiliului, și așa a decurs prima mea discuție cu el.

Viața și moartea într-un sat românesc. În 2012

Ale lor mâini bătrâne

Despre mutarea clasei muncitoare de la oraș la sat, înmormântarea organizată de firma de pompe funebre a preotului, despre UE care ne obligă să nu mai ținem mortul în casă, dar noi vrem să facem economie. Și despre politicieni.