• 23Sep

    Mama mi-a zis azi la telefon ceva ce m-a lasat fara replica. “Trebuie sa comunicam, mama, ca refuzul tau de a-mi spune unele lucruri doare mai tare decat daca mi le spui. Daca le stiu imi fac griji, dar ma doare mai putin!” Daca mi-ar fi vorbit in engleza si n-as fi fost mai perplexa decat dupa ce am auzit asta. Ca sa intelegeti mai bine, mama e genul de femeie “barbata” care m-a crescut singura, in comunism, temandu-se permanent de doua lucruri: sa nu-i vin cu burta la gura acasa si sa nu cumva sa nu avem ce manca. Comunicarea era pentru ea un concept la fel de inutil precum ar fi  o pereche de skiuri in debaraua unui paraplegic. Mai mult »

  • 22Sep

    Am constatat ca ideile care s-au lovit ieri ca liliecii de peretii interiori ai craniului meu au starnit reactii diverse in randul publicului.  Cumva m-am simtit ca pictorul care a trasat o linie pe o panza, in pana de inspiratie, si acum se vede perplex la reactia criticilor, care-i aroga banalei lui linii valente artistice nebanuite. Mai mult »

  • 21Sep

    Un negru sictir mi s-a asezat pe taste si pe creier de cateva zile si ma tine in starea vegetala de privitor la tv, la filme siropoase, cu personaje aflate intr-o rascruce a vietii, din care ies pana la final cu ajutorul prietenilor providentiali si al sortii. Ma obsedeaza intrebarea propriei rascruci si ma invart in labirintul unor circumvolutiuni cam vestede in cautarea unei solutii. Ma vad pe pragul ce desparte apogeul vietii (femeia la 30 de ani) si amurgul prevestitor de menopauza, osteoporoza, kilograme in plus si vizite lunare la medic pentru medicatia antihipertensiva. Sunt gata sa pun pasul si-mi dau seama, cu resemnare, ca la 50 de ani nu voi fi ca Madona, ci mai degraba ca mama, in drum spre piata Obor de unde pot sa cumpar cele mai bune (raport calitate pret) muraturi. Mai mult »