Cât de mult îți iubești animalul

Cât de mult îți iubești animalul

Ai fi în stare să-l bocești în stradă, cu voce tare și să te întrebi de ce nu ai murit tu în locul lui?

Metroul bucureștean a împlinit 32 de ani

Metroul bucureștean a împlinit 32 de ani

Ghici ce personaj din istoria României a avut în anii 30 ideea construirii metroului în București. Și ce a zis Elena Ceaușescu atunci când l-a inaugurat.

Ruta progresivă

Ruta progresivă

Despre liceenii din ziua de azi și cum am trimis eu prima – și ultima – scrisoare la radio, ca să fac o dedicație muzicală pentru mama. Două chestii care arată că generațiile sunt la fel de proaste la aceeași vârstă, indiferent de epoca istorică în care trăiesc.

Mirosul toamnei

Mirosul toamnei

Mamaie ținea mereu pe sobă niște porumbei din ăștia pentru floricele. Îi creștea în fundul curții, acolo unde avea și buda… În toiul iernii, când erau uscați bine, îi curăța de boabe, încingea ceaunul de tuci, îl stropea cu niscai ulei și îl umplea apoi cu floricele pocnitoare.

De ce să schimbi ceva care merge?

De ce să schimbi ceva care merge?

Noul Nissan Micra, într-o lume plină de botoxate și siliconate ei schimbă o mașină dodoloață și veselă cu una cu liposucții și cu buzele strânse ca o acritură.

Surpriză pentru mama

Surpriză pentru mama

Celebra mea mamă împlinește 70 de ani peste o lună. Dacă aveți vreo idee de cârciumă ieftină, primitoare, cu personal amabil și mâncare bună, în jurul sectoarelor 2 și 3, pentru un soi de surprize party combinat cu pomană în viu, vă rog să dați cu link-urile în mine.

Pup și poop

Pup și poop

Nu credeți că verbul ăsta „a (se) pupa” ar trebui să se dea numai cu rețetă compensată, și numai după ce demonstrezi un oarecare grad de rudenie sau prietenie cu persoana cu care-l folosești?

… la poarta nouă

… la poarta nouă

Spiritul portarului român se manifestă plenar într-un spațiu modern, de birouri corporate

Patronul hrăpăreț și angajatul sictirit

Patronul hrăpăreț și angajatul sictirit

România, o țară de căcat, cu oameni de valoare

Când ieși din țară, ești român sau te prefaci?

Când ieși din țară, ești român sau te prefaci?

Cum procedezi când ești în străinătate și auzi vorbindu-se românește lângă tine: te faci că plouă sau intri în vorbă cu conaționalul, împărtășind cu bucurie impresii despre locul care v-a reunit? :D

Jump to«34567»