Filmele tinereții mele românești
Noi ăștia de 40 de ani în sus n-am crescut cu silicoanele Pamelei Anderson, ci cu pieptul colhoznic al Dragăi Olteanu Matei. Nu ne-am îndrăgostit de Brad Pitt, ci de Ovidiu Iuliu Moldovan, Alexandru Repan și chiar Sergiu Nicolaescu la nevoie, dacă patria era la ananghie.
Parfumul unei doamne
Bunica și străbunica miroseau a vacanță la țară. Mătușa mirosea a parfum de mercerie, vrac. Mama, a deodorant comunist. Eu…
Whitney Houston, tinerețea mea, a murit
Aveam 23 de ani și lumea în care puteai s-o asculți pe Whitney și să iubești always părea un loc dureros de frumos.
Amintiri din Epoca de aur
De Crăciun mi-am „întâlnit”, după aproape 30 de ani, foștii colegi din școala generală și din liceu. Cum eram noi la 14 și la 18 ani.
Mirosul toamnei
Mamaie ținea mereu pe sobă niște porumbei din ăștia pentru floricele. Îi creștea în fundul curții, acolo unde avea și buda… În toiul iernii, când erau uscați bine, îi curăța de boabe, încingea ceaunul de tuci, îl stropea cu niscai ulei și îl umplea apoi cu floricele pocnitoare.
Cea mai bună halva
Se numea Unirea, era făcută la Iași și arăta ca o cărămidă învelită în hârtie unsuroasă. Azi am descoperit una la fel ca halvaua copilăriei mele. Feleacul, făcută la Cluj.
Ia-o p-asta de dinți!
Consumul de pastă de dinți în România e printre cele mai mici din Europa, așa că la Real Vitan se vinde la raionul de vinuri, doar-doar…
Voi cum ați petrecut 11 septembrie?
Eram de serviciu pe ziar, și mă gândeam cu ce naiba deschidem ediția? Când a picat pleașca cu turnurile gemene. Curat noroc!


