• 13Jan

    Dupa lupte seculare care au durat pret de trei volume – mama, n-am mai citit asa carti groase demult :D – am terminat si eu “Cronica de familie” a lui Petru Dumitriu. N-o citisem pe vremea lui Ceausescu pentru ca atunci cand am deschis eu ochii pe carti, asta fusese interzisa, cred. Apoi, in anii 90 cand a fost reeditata eram ocupata cu altele, am fost in greva de carti din astea, o vreme, atrasa de copertile colorate ale Sandrei Brown et co. Stiti isteria cu cartile de dragoste si sex care invadasera tarabele prin 90, toate aveau pe coperta lucioasa cate una seminuda, luata pe la spate de unul cu muschi si priviri arzatoare. Iar textele din interior erau pe masura copertii…

    Mai mult »

  • 05Dec

    In 1941, noaptea de Sfantul Nicolae, Aritina – o taranca din satul Smeeni, judetul Buzau – se chinuia sa-si nasca al treilea copil. Barbatul ii era pe front, de unde nici nu s-a mai intors ca sa-si cunoasca al treilea plod, pentru ca s-a intamplat sa fie unul din cei peste 100.000 de tarani care au murit la Cotul Donului. Elena, fata care i s-a nascut in noaptea sfantului Nicolae afla, in primii ani de viata, de la frati, ori de cate ori trecea vreun avion pe deasupra satului, ca “acolo e tata care vine acasa si te ia la goana, ca pe tine nu te cunoaste!”.

    Mai mult »

  • 23Sep

    Mama mi-a zis azi la telefon ceva ce m-a lasat fara replica. “Trebuie sa comunicam, mama, ca refuzul tau de a-mi spune unele lucruri doare mai tare decat daca mi le spui. Daca le stiu imi fac griji, dar ma doare mai putin!” Daca mi-ar fi vorbit in engleza si n-as fi fost mai perplexa decat dupa ce am auzit asta. Ca sa intelegeti mai bine, mama e genul de femeie “barbata” care m-a crescut singura, in comunism, temandu-se permanent de doua lucruri: sa nu-i vin cu burta la gura acasa si sa nu cumva sa nu avem ce manca. Comunicarea era pentru ea un concept la fel de inutil precum ar fi  o pereche de skiuri in debaraua unui paraplegic. Mai mult »