Generaţia „Silicon Valley” de România, după 50 de ani (II)
S-au adunat sâmbătă în vechiul sediu al Şcolii Politehnice de pe strada Polizu. Vreo 40 de oameni trecuţi de 70 de ani, după aparenţe. Se recunosc între ei abia după ce-şi citesc numele pe ecusoane şi explodează de bucurie. Se îmbrăţişează îndelung şi numai ei ştiu ce e în sufletul lor. Un album cu poze alb-negru, adus de cineva, le e oglinda timpului. Din fotografiile alea râd fericiţi nişte puşti, îmbrăcaţi modest, în stil „comunist”, dar însufleţiţi de idealuri. Aveau atunci între 16 și 20 de ani (școala și liceul durau doar 10 ani pe vremea aia). Azi sunt ridaţi de vreme, albiţi de griji, dar eleganţi şi demni. „Străinezii” fac o notă aparte pentru că par ceva mai bine întreţinuţi, dar per total, toţi se remarcă printr-o „stare bună”, un soi de descriere „politically corect” pentru oameni trecuţi de 70 de ani. Asta înseamnă că deşi sunt înaintaţi în vârstă, nu sunt încă ramoliţi, şi capabili să susţină un speach lucid şi interesant, după cum îmi traduce un domn din adunare. ”Trebuie să ai simțul umorului ca să poți trăi la vârsta asta”, îmi spune domnul care „a slujit patria” până în 2006, apoi a plecat în Canada, unde stă acum ca să-și crească nepoții.
