Îi iau de la câteva zile și-i fac de un an-doi, apoi plâng după ei când pleacă în China
Dollores Benezic, articol apărut în 2005 în Cotidianul
Chinezii se simt bine în România. De mai bine de zece ani ne-au invadat comertul, si-au inchiriat apartamente in cartierele noastre muncitoresti, si-au deschis restaurante cu specific si chiar gradinite pentru copii. Unii mai sfarsesc tragic, în vreun geamantan, dar majoritatea isi vad cuminti de afacerile lor, pentru care si-au lasat familiile si casele la mii de kilometri distanta. Cei mai multi vin aici impinsi de saracie, dar exista si exceptii, de proprietari de fabrici de confectii din China, care vin in Romania ca sa-si desfaca marfa. Chinezoaicele fac copii, pe care ii trimit pachet in China, dupa o perioada, variabila, in care sunt crescuti de… romance, pentru ca ele nu au timp de concediu maternal.
Legal, politia stie ca in Romania traiesc numai 3.000 de chinezi. Cati or fi ei in realitate, Dumnezeu stie. Cert este ca in Colentina, de exemplu, fieful asiaticilor care-si castiga existenta in angrourile Europa si Niro, zeci de romance pensionare sau casnice scot un ban frumos de pe urma progeniturilor de chinezi pe care le cresc, de la cateva zile pana la maximum doi-trei ani.
In tara noastra, intrata in atentia media internationale pentru indiferenta cu care-si trateaza copiii orfani, pare un paradox ca romancele sa creasca exact puii altor specii… Si totusi, bucurestencele din Colentina si-au gasit un job bunicel ca baby-sitter pentru chinezi.
“Zborul spre casa”, drama traita de parintii adoptivi si de copilul “romanizat”
Doamna C. (ii spunem asa pentru ca nu a vrut sa-si dezvaluie identitatea, de frica sa nu piarda bunatate de job de la chinezi, dar si pensia de boala pe care o primeste de la statul roman) are aproape 50 de ani, un apartament mare si ingrijit, si se vede de la usa ca e gospodina. Are cinci copii mari, unii deja la casele lor, iar din 2000 ingrijeste de copiii unor chinezoaice. Pana acum are trei in “portofoliu” si fiecare a plecat cu o bucatica din inima ei in China. Prima a fost o fetita, indragita imediat de toata familia doamnei C. O chema Xi O Rung (daca asa s-o scrie numele ei, “oricum era greu sa-i spui xiorung”…), dar mama de imprumut ii spunea pe numele romanesc, cu care o botezase, cu acceptul parintilor. “Ii serbam ziua in fiecare luna. Sotul meu era innebunit dupa ea si in fiecare luna venea acasa cu cate ceva ca sa-i serbam ziua de nastere”, povesteste doamna C, in timp ce imi arata cu nostalgie toate fotografiile inramate, din care ii zambeste, bucalat, prima “clienta”. Asa au serbat vreo 13 zile ale micutei, pentru ca dupa ce a facut un an si o luna, si-a luat zborul in China. Despartirea a fost dramatica. Cu o saptamana inainte, familia naturala si-a luat odrasla acasa, cu cateva etaje mai jos decat locuia doamna C. Copilul plangea acolo, iar mama-surogat pe langa usi. “Nu mai gandeam. Voiam sa ma arunc in fata masinilor. L-am rugat pe tata (pentru ca ei sunt mai calzi, dar chinezoaicele sunt foarte reci si rele cu noi, romanii) sa mi-o mai aduca macar o data inainte de plecare. Baiatul meu cel mic zicea sa luam fata si sa fugim cu ea in lume. Eram disperati toti. Cand ne-a adus-o, baiatul a dus-o in dormitor, unde-i placea ei sa se pupe in oglinda. Si multa vreme nu m-a lasat sa sterg pupicii ei de pe oglinda. Fata ne striga “mama” si “tata” iar cand a ajuns in China nu se mai dezlipea de albumul cu pozele noastre”, retraieste doamna C. drama de acum doi ani.
Cum sa-i faci capul plat, culcandu-l pe punga de orez
Locul micutei Xi a fost luat de un baietel de doua luni. “Zici ca de data asta nu mai pui atata suflet, dar nu poti sa nu te atasezi de ei. Toata dragostea de la cel pe care l-ai pierdut o reversi asupra urmatorului si tot asa. E o situatie pe care o acceptam tacit. Cand ni-i aduc, ei ne spun ca ni-i lasa pana cand se casatoresc, dar apoi vin si ne spun «mama, noi suntem chinezi, trebuie sa mergem la China» si te supui, ce sa faci?”, intelege doamna C.
A urmat al treilea baietel, care acum are 4 luni si pe care-l creste de la doua saptamani. Mama nu a stat nici un pic cu el, pentru ca trebuia sa mearga la serviciu. In schimb, toate mamele naturale dau indicatii pentru cresterea copiilor, cat mai aproape de specificul asiatic. “Mie mi-a dat o carte scrisa chinezeste, ca sa culc copilul cu capul pe ea, ca sa-i fac capul plat la spate, dar nu l-am culcat, ca plangea copilul. Cand auzeam ca suna la usa o puneam repede, sa nu se supere… O vecina din blocul de langa noi se chinuie cu punga cu orez, ca asa i-a dat mama copilului, sa-l puna cu capul pe punga. Au si ei obiceiuri. De exemplu ne-a spus sa nu-l spalam doua saptamani, dar cum sa nu speli copilul? La ei cica nu se spala copiii in primul an de viata, ci doar se sterg cu prosopul”, povesteste doamna C. intrigata.
Plata pentru dragostea cu care romancele cresc copiii de chinezi variaza in functie de negociere. Din 2000 pana acum a crescut de la 2,5 milioane de lei pe luna pana catre 4-5 milioane. E o suma frumusica, daca nu iei in considerare ce inseamna sa cresti un copil inca din primele zile, cand poate sa nu te lase sa dormi cu noptile. In plus, parintii adoptivi platesc la randul lor pretul atasarii de un suflet, timp de un an si ceva, dupa care sunt condamnati sa nu-l mai vada niciodata. Femeile, care in general sunt somere sau pensionare, isi completeaza astfel veniturile si-si gasesc o ocupatie. Stau cu grija cand scot copiii afara, in parc, sa nu cumva sa fie intrebate de necunoscuti ai cui sunt, de frica chinezilor care pot fi dusmanii parintilor copilului. Nu discuta nici macar intre ele despre numele de familie ale copiilor, pe de-o parte pentru ca sunt de neinteles pentru ele, apoi pentru ca niciodata nu stii despre rivalitatile clanurilor de chinezi.
De ce nu cresc copii de romani? Pentru ca pretul oferit de stat este ceva mai mic, conditiile impuse pentru mamele sociale sunt destul de drastice, iar banii primiti de la stat ar anula, probabil, celelalte drepturi pe care femeile le mai primesc (o pensie, un somaj etc). Totusi, dupa trei povesti de dragoste, sfarsite trist, doamna C. s-a hotarat: “Gata, dupa ce pleaca si baiatul asta, iau un roman. Nu mai suport. Macar pe ala il pot creste pana se face mare!”, conchide femeia care a crescut cinci copiii ai ei, dar se simte inca in putere si pentru altii.
