Dollores Benezic, articol apărut în 2006 în Evenimentul zilei
Mişu e vestit printre hingheri. Dacă-şi pune mintea prinde şi o sută de câini într-o zi. Dar asta e doar umbra faimei de odinioară. Azi Mişu preferă să-şi ducă viaţa în anonimatul uniformei verzi, de „prinzător necalificat” pe care primăria i-o oferă ca să adune maidanezii de pe străzi. S-a codit ca o fată mare în faţa interviului şi în general se fereşte de publicitate precum câinele de laţ de când a văzut că oameni-şi dau coate prin supermarket, după ce l-au văzut la televizor. Are pe mâini semnele colţilor de maidanezi, dar se mândreşte că n-a făcut niciodată anitrabice.
Concurs de aptitudini
În 1995 a concurat pe post cu alţi 20 de bărbaţi dornici să scape oraşul de câini. Era sudor, proaspăt disponibilizat şi, deşi mândru locatar al Ferentarilor, spune că a preferat „brăţara de aur” a ecarisajului decât furtişagurile de cartier. Acum are 37 de ani şi zice că duce acasă doar cele patru milioane de lei câştigate cinstit de la primărie.
„Ne-a întrebat dacă ne place câinii, ne-a arătat cum să-i prindem cu crosa, cum să ţinem uşor laţu ca să nu cherlăie câinele şi să se spânzure şi la urmă am rămas doar patru. La restu s-a văzut că le e frică de câini”, povesteşte Mişu mândru începturile.
A intrat în pâine şi a învăţat şi el şmecheriile hinghereşti. O scăpare legislativă îl ţine şi acum, după zece ani de carieră, necalificat cot la cot cu colegii mai nou intraţi în branşă. Şefii lor, veterinarii, se luptă să bage în nomenclatorul de meserii job-ul lui Mişu, dar încă nu i-au găsit o denumire mai puţin zgârietoare de urechi sensibile. „Prinzător sună altfel decât hingher, nu!?”, gândeşte retoric şefa lui Mişu, doctoriţa Magda Popescu.
Mişu îl apără pe Negruş în faţa blocului
Mişu e în sufletul lui un sensibil. Iubeşte animalele şi nu crede în agresivitate fără motiv. „Japonezu ăla… o fi dat în el vreodată şi câinele l-a ţinut minte”, îşi scuză Mişu clienţii. Brâncoveanu, o corcitură frumoasă care a scăpat de eutanasie şi mişună fără emoţii prin curtea adăpostului de la Chiajna, îl iubeşte şi el pe Mişu, chiar dacă el i-a pus laţul de gât şi l-a adunat de pe drumuri. „I-am botezat după locul de unde i-am prins şi chiar dacă nu i-a luat nimeni ne-am legat de ei şi-i ţinem p-aci prin curte”, explică un veterinar. Mişu mai are un protejat şi la bloc, în Ferentari. Negruş. Un dulău pe care băiatul de 13 ani al hingherului îl mulţumeşte zilnic cu pacheţelul de la şcoală. „De-ar fi să mă trimită să-l ridic pe Negruş… nu-ş ce-aş face. Cred că l-aş băga în casă. Cum să-l ia hingherii?”, se revoltă Mişu.
Animal Planet de Dîmboviţa
Mişu e mulţumit de slujba sigură la stat. Dar are şi neîmpliniri profesionale. „Nu ştiu dacă aţi văzut la Animal Planet un episod când unu a fost amendat că nu pusese cuburi de gheaţă în apa câinelui, că era căldură afară. Aşa ar trebui să fie şi la noi. Să le dea amendă la ăştia care ia câini şi-i lasă pe stradă. Şi când ne ducem şi ridicăm câinii aruncă cu sticle în noi de la etaj sau ne aşteaptă cu bâte”, povesteşte Mişu, dezamăgit de protecţia animalelor din Romania.
Atitudinea oamenilor e singura care-l supără. N-are de obiectat în privinţa dotărilor. Zice că oricum cel mai bine prinde câinii „la mână” sau cu laţul. Cum s-ar spune în tratatele de specialitate „prin câştigarea încrederii câinelui”. Are şi puşcă cu tranchilizante, tot ca-n Animal Planet, dar spre deosebire de televizor, la noi seringile de unică folosinţă cu care se împuşcă maidanezii au urme de colţi pentru că sunt folosite de mai multe ori.
Afacere cu înjurături
Mişu rămâne impasibil la aflarea veştii că primăria a cheltuit în ultimii cinci ani tot atâtea milioane de euro pentru maidanezi, iar situaţia e neschimbată. El se jură că munca la ecarisaj nu e nici o afacere, cum ar spune gurile rele, că ei vând câinii sau mâncarea lor. Şi colegi lui, dotaţi cu telefoane mobile personale, zâmbesc pe sub mustăţi şi se îndepărtează spre maşini când îi întrebi de câştiguri ilicite. Spectrul şomajului, generat de o iluzorie dispariţie a maidanezilor nu-l sperie pe Mişu. „Nu ştiu unde o să fiu peste cinci ani, da ştiu sigur că m-am săturat de blesteme şi înjurături. Într-un an sper să mă văd în altă parte!”, ne spune Mişu la plecarea din baza Chiajna unde, trişti, în cuşti, câteva sute de maidanezi aşteaptă tot atâtea sute de bucureşteni milostivi să-i ia acasă. Altfel vor plăti cu viaţa moartea japonezului
