Bătătorul de covoare, ucis de integrarea în UE

Bara metalică ruginită de vremuri, din spatele blocului, martor tăcut la atâtea destine aduse de viață la oraș, a marcat se pare generații întregi. Întrebați copilul din voi ce amintiri îl leagă de bătătorul de covoare și veți surprinde cu siguranță un zâmbet complice și mirat de faptul că cineva își mai aduce aminte.

Adus de la țară de primii locuitori ai cartierelor dormitor, conceptul a marcat generații de copii crescuți la bloc

Dollores Benezic, articol publicat în Evenimentul zilei în 2006

A suportat carpete cu Răpirea din Serai și covoare musai persane. A sprijinit complice siluete adolescentine, în prima declarație de dragoste și s-a încovoiat ușor sub povara greutății micilor “Nadii”, în încercarea de doborâre a recordurilor mondiale, faza pe bloc. Bara metalică ruginită de vremuri, din spatele blocului, martor tăcut la atâtea destine aduse de viață la oraș, a marcat se pare generații întregi. Întrebați copilul din voi ce amintiri îl leagă de bătătorul de covoare și veți surprinde cu siguranță un zâmbet complice și mirat de faptul că cineva își mai aduce aminte.

Spartul semințelor, bârfa și etalarea covoarelor

Chiar dacă nu mai e folosit ca pe vremuri, bătătorul de covoare îi face pe mulți, azi, să simtă un pic febra musculară din timpul curățeniei de Paște, când mama îi încovoia sub povara covorului făcut sul și îi trimitea la bătător. La blocurile cu mai multe scări, și tot atâtea bătătoare, se iscau și certuri între vecini, dacă vreunul folosea bătătorul de la altă scară. Uneori certurile se prelungeau în case, când soțiile invidioase le reproșau soților culorile mai vii din covoarele vecinelor. „Bătătorul de covoare este o prelungire firească a unui mod de viață adus de populația săracă din mediul rural în cartierele muncitorești ale orașelor. În București găsim așa ceva în Balta Albă, în Drumul Taberei, Rahova, Militari, dar sunt aproape inexistente în cartierele noi, riverane centrului. Bătătorul de covoare face parte dintr-un set, împreună cu scăunelele de la poartă (transformate în banca din fața blocului, pe care se stă la bârfă), cu mâncatul semințelor și chiar tăiatul porcului în spatele blocului. Iar etalarea covorului pe bătător, cu ocazia curățeniei făcute de sărbători, era un indicator al statusului înainte de 1989 pentru oamenii care, deși trăiau la oraș, păstrau obiceiurile de la țară”, crede sociologul Marius Pieleanu.

Integrarea în UE ucide bătătorul

Bătătorul de covoare nu-și mai găsește azi locul între blocurile construite după 1989. Explicația sociologică ar fi că în comunitățile noi se tinde mai degrabă spre stilul de viață european. „În Europa foarte rar găsești cartiere cu blocuri de zece etaje. Iar stitul de viață european diferă de ceea ce au adus din mediul rural, la bloc, părinții noștri în anii comunismului: carpeta, covorul persan, care trebuie aerisite, bătute pe gard și etalate. În casele europene predomină gresia, parchetul, covoarele ca element de decor, dar care se aspiră cu aparatură modernă și chiar se poartă mochetarea în întregime a casei. Deci sunt excluse etalările din fața blocului”, explică misterul sociologul Marius Pieleanu.

Nostalgicii de dincolo de cortină

Bătrânul bătător a murit pentru noile generații, la un loc cu bicicletele Pegas, cu fetele care săreau coarda, cu înghețatele vafe de 3 lei, creveții vietnamezi, stilourile chinezești, oracolele școlărești, cozile la carne, apa caldă și căldura după program. Internetul e plin de forumuri pe care generații de adulți, trecuți de 30 de ani, deapănă amintiri despre copilăria lor și lucrurile de care mulți ne bucuram atunci, deși acum sunt considerate periculoase pentru copii.

Bătătorul de covoare pare să fie un loc comun, pentru că se regăsește în toate amintirile legate de copilăria din blocurile comuniste. „Mă leagă amintiri de silueta lui rece, de la colțul de bloc. O fi el ruginit acum, și-o fi fost și atunci, dar atunci n-am dat importanță acestui aspect. Prietenul meu gol și tăcut, martor al conspirațiilor și marilor mistere stradale. Mi-ai fost martor al primelor săruturi, furate seara iubitei, puncul meu de sprijin…”, scrie pe forumul revistei Asociației Româno-Germane un expatriat, Nicky Caratus, din Germania.

Fetițele încă se mai joacă la bară

Un altul își amintește cum nimerea cu sania direct în barele bătătorului : „În fața blocului aveam derdeluș în fiecare iarnă. Era o adevarată tragedie când nimeream cu sania în stâlpii de la bătătorul de covoare de care ne agățam momițele. Și n-a fost o singură dată. Asta nu a afectat pe nici unul dintre noi mai târziu. Și concursul de cărucioare făcute din lemn cu rulmenți în loc de roți, ehe… ce vremuri!

Chiar dacă nu-și mai împlinește menirea de bază, bătătorul de covoare, acolo unde mai există, continuă să fie prietenul copiilor. „Nepoțica mea ar sta toată ziua atârnată de bara aia, la fel și colegele ei, când le aduc de la școală. Sunt în clasa I și recunosc că și fiica mea făcea la fel când era mică. Doar că ea săraca mai bătea și covoarele. Acum avem parchet în casă și niște carpete mici, nu le mai scoatem pe bătător, că nimeni nu mai are timp de așa ceva”, povestește doamna Paraschiv din Drumul Taberei, în timp ce stă la soare cu vecinele pe banca din fața blocului.

Băieții exersează poziții

Mă aflam cu prietena mea pe bătătorul de covoare, pe bara de jos, cum ar veni. Am început să ne sărutam și să ne mângâiem și n-am mai putut… Bătătorul nu se vede de la bloc, e în spatele ghenei unde sunt tomberoanele. Era foarte târziu, dar un vecin s-a trezit să ducă gunoiul la ora aia. I-a scăpat găleata din mână când ne-a văzut. Am început să-i zic că nu mai știu ce să fac, că mamei nu-i place de ea, dar eu o iubesc, că n-avem bani de casă și că nici nouă nu ne place să stăm pe-afara, ca maidanezii. Ea a început să plângă… În fine, i s-a făcut omului o milă de noi… că ne-a propus să stăm la el cu chirie”, povestește tânărul Andi, de 25 de ani, pe un forum pe care generațiile de decreței fac schimb de nostalgii despre copilăria comunistă.

Etichete: ,

No comments yet.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Viața și moartea într-un sat românesc. În 2012

Ale lor mâini bătrâne

Despre mutarea clasei muncitoare de la oraș la sat, înmormântarea organizată de firma de pompe funebre a preotului, despre UE care ne obligă să nu mai ținem mortul în casă, dar noi vrem să facem economie. Și despre politicieni.

Copiii proști nu ies din școli proaste, ci din părinți

Lasă și tu copiii la școală

După ce dau lunar, la grădiniță, sume cât salariul mediu pe economie, părinții se înghesuie să plătească oricât ca să-și vadă plozii înscriși „la o școală bună”, dar își păstrează intactă lipsa de disponibilitate pentru a petrece timp cu copilul lor.

Fiecare moment dificil din istoria unei țări are nevoie de victime

mineriada

Ce or mai face oamenii ăia care au bătut la Mineriadă? Or fi bine, sănătoși, or avea copii, planuri, or fi mulțumiți de viața lor, de deciziile pe care le-au luat, or dormi liniștiți? Or face politică?

Nu s-a furat, așa s-a votat. Și numărat

voturi2

Cum am fost observator la numărătoarea voturilor într-o secție de votare din București și mi-am revenit din iluziile cetățenești pe care le aveam.

Plasturii lui Negoiță – cât au costat și de ce s-au dezlipit

lipire-plasturi

50.000 de bucățele de „not so safety walk” cumpărate de la 3M au fost lipite bucată cu bucată de oamenii ADPB, pare-se la fel de prost cum a fost gândită toată lucrarea de pe Bulevardul Unirii

Life’s a bitch, prison bitch

irina-jianu-6-560x419

Irina Jianu, condamnată în lotul „Trofeul calității” alături și pentru Adrian Năstase, ispășește șase ani de pușcărie în închisoarea construită chiar de firma ei, în 2006, la Bacău