Bătătorul de covoare, ucis de integrarea în UE

Bara metalică ruginită de vremuri, din spatele blocului, martor tăcut la atâtea destine aduse de viață la oraș, a marcat se pare generații întregi. Întrebați copilul din voi ce amintiri îl leagă de bătătorul de covoare și veți surprinde cu siguranță un zâmbet complice și mirat de faptul că cineva își mai aduce aminte.

Adus de la țară de primii locuitori ai cartierelor dormitor, conceptul a marcat generații de copii crescuți la bloc

Dollores Benezic, articol publicat în Evenimentul zilei în 2006

A suportat carpete cu Răpirea din Serai și covoare musai persane. A sprijinit complice siluete adolescentine, în prima declarație de dragoste și s-a încovoiat ușor sub povara greutății micilor “Nadii”, în încercarea de doborâre a recordurilor mondiale, faza pe bloc. Bara metalică ruginită de vremuri, din spatele blocului, martor tăcut la atâtea destine aduse de viață la oraș, a marcat se pare generații întregi. Întrebați copilul din voi ce amintiri îl leagă de bătătorul de covoare și veți surprinde cu siguranță un zâmbet complice și mirat de faptul că cineva își mai aduce aminte.

Spartul semințelor, bârfa și etalarea covoarelor

Chiar dacă nu mai e folosit ca pe vremuri, bătătorul de covoare îi face pe mulți, azi, să simtă un pic febra musculară din timpul curățeniei de Paște, când mama îi încovoia sub povara covorului făcut sul și îi trimitea la bătător. La blocurile cu mai multe scări, și tot atâtea bătătoare, se iscau și certuri între vecini, dacă vreunul folosea bătătorul de la altă scară. Uneori certurile se prelungeau în case, când soțiile invidioase le reproșau soților culorile mai vii din covoarele vecinelor. „Bătătorul de covoare este o prelungire firească a unui mod de viață adus de populația săracă din mediul rural în cartierele muncitorești ale orașelor. În București găsim așa ceva în Balta Albă, în Drumul Taberei, Rahova, Militari, dar sunt aproape inexistente în cartierele noi, riverane centrului. Bătătorul de covoare face parte dintr-un set, împreună cu scăunelele de la poartă (transformate în banca din fața blocului, pe care se stă la bârfă), cu mâncatul semințelor și chiar tăiatul porcului în spatele blocului. Iar etalarea covorului pe bătător, cu ocazia curățeniei făcute de sărbători, era un indicator al statusului înainte de 1989 pentru oamenii care, deși trăiau la oraș, păstrau obiceiurile de la țară”, crede sociologul Marius Pieleanu.

Integrarea în UE ucide bătătorul

Bătătorul de covoare nu-și mai găsește azi locul între blocurile construite după 1989. Explicația sociologică ar fi că în comunitățile noi se tinde mai degrabă spre stilul de viață european. „În Europa foarte rar găsești cartiere cu blocuri de zece etaje. Iar stitul de viață european diferă de ceea ce au adus din mediul rural, la bloc, părinții noștri în anii comunismului: carpeta, covorul persan, care trebuie aerisite, bătute pe gard și etalate. În casele europene predomină gresia, parchetul, covoarele ca element de decor, dar care se aspiră cu aparatură modernă și chiar se poartă mochetarea în întregime a casei. Deci sunt excluse etalările din fața blocului”, explică misterul sociologul Marius Pieleanu.

Nostalgicii de dincolo de cortină

Bătrânul bătător a murit pentru noile generații, la un loc cu bicicletele Pegas, cu fetele care săreau coarda, cu înghețatele vafe de 3 lei, creveții vietnamezi, stilourile chinezești, oracolele școlărești, cozile la carne, apa caldă și căldura după program. Internetul e plin de forumuri pe care generații de adulți, trecuți de 30 de ani, deapănă amintiri despre copilăria lor și lucrurile de care mulți ne bucuram atunci, deși acum sunt considerate periculoase pentru copii.

Bătătorul de covoare pare să fie un loc comun, pentru că se regăsește în toate amintirile legate de copilăria din blocurile comuniste. „Mă leagă amintiri de silueta lui rece, de la colțul de bloc. O fi el ruginit acum, și-o fi fost și atunci, dar atunci n-am dat importanță acestui aspect. Prietenul meu gol și tăcut, martor al conspirațiilor și marilor mistere stradale. Mi-ai fost martor al primelor săruturi, furate seara iubitei, puncul meu de sprijin…”, scrie pe forumul revistei Asociației Româno-Germane un expatriat, Nicky Caratus, din Germania.

Fetițele încă se mai joacă la bară

Un altul își amintește cum nimerea cu sania direct în barele bătătorului : „În fața blocului aveam derdeluș în fiecare iarnă. Era o adevarată tragedie când nimeream cu sania în stâlpii de la bătătorul de covoare de care ne agățam momițele. Și n-a fost o singură dată. Asta nu a afectat pe nici unul dintre noi mai târziu. Și concursul de cărucioare făcute din lemn cu rulmenți în loc de roți, ehe… ce vremuri!

Chiar dacă nu-și mai împlinește menirea de bază, bătătorul de covoare, acolo unde mai există, continuă să fie prietenul copiilor. „Nepoțica mea ar sta toată ziua atârnată de bara aia, la fel și colegele ei, când le aduc de la școală. Sunt în clasa I și recunosc că și fiica mea făcea la fel când era mică. Doar că ea săraca mai bătea și covoarele. Acum avem parchet în casă și niște carpete mici, nu le mai scoatem pe bătător, că nimeni nu mai are timp de așa ceva”, povestește doamna Paraschiv din Drumul Taberei, în timp ce stă la soare cu vecinele pe banca din fața blocului.

Băieții exersează poziții

Mă aflam cu prietena mea pe bătătorul de covoare, pe bara de jos, cum ar veni. Am început să ne sărutam și să ne mângâiem și n-am mai putut… Bătătorul nu se vede de la bloc, e în spatele ghenei unde sunt tomberoanele. Era foarte târziu, dar un vecin s-a trezit să ducă gunoiul la ora aia. I-a scăpat găleata din mână când ne-a văzut. Am început să-i zic că nu mai știu ce să fac, că mamei nu-i place de ea, dar eu o iubesc, că n-avem bani de casă și că nici nouă nu ne place să stăm pe-afara, ca maidanezii. Ea a început să plângă… În fine, i s-a făcut omului o milă de noi… că ne-a propus să stăm la el cu chirie”, povestește tânărul Andi, de 25 de ani, pe un forum pe care generațiile de decreței fac schimb de nostalgii despre copilăria comunistă.

Etichete: ,

No comments yet.

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Dubița albă din Vitan, monumentul neputinței poliției și Primăriei sectorului 3

Celebra dubiță abandonată în fața Poștei Vitan

O dubiță zace de câteva luni încurcând traficul din Vitan. Poliția locală știe, dar nu are platformă de ridicat, Poliția rutieră o filmează și-l amendează pe proprietar, Primăria Capitalei zice să apelăm la țiganii care fură fier vechi, să fure și mașina abandonată.

Ce înseamnă să fii cioban

cioban

În pofida unei potenţe proverbiale, datorată chipurile cărnii de oaie, ciobanii nu mai au căutare la fete, iar o viaţă de celibat şi mizerie la oi nu mai e pe placul tinerilor.

Parcul meu IOR

Parcul IOR

Mi-a fost alături 40 de ani, m-a crescut și relaxat. Acum e rândul meu să-l apăr de șmecheri. Dacă sunteți din sectorul 3, veniți mâine la Titan ca să ne păstrăm parcul.

Pentru Dan. Și pentru toți cei care au murit „ca fraierii” la Revoluție

O bunică de pe strada care-i poartă numele lui Dan

Azi e doar un nume de stradă în Berceni. Pe ea locuiesc oameni. Probabil unii dintre ei s-au enervat acum câțiva ani când au fost nevoiți să-și schimbe buletinele pentru că primăria le schimbase numele străzii.

Ziua 2: Dragă, eu unde dorm? că mă întreabă recenzorul….

Ospitalitate, dar nu degeaba

Dacă vă calcă recenzorul oferiți-i, vă rog eu, un pahar cu apă. Nici nu știți ce nevoie are!

Cum le iertăm greşiţilor noştri

Roland Jahn, intre dosarele Stasi

Şeful arhivelor Stasi din Berlin a aflat, când şi-a văzut dosarul, că avocatul care-l apăra era informatorul securităţii. Acum le predă lecţii de organizare şi de iertare trimişilor din ţările arabe care s-au trezit că au eliberat arhivele şi nu ştiu cum să le mânuiască