De ce nu plecăm din România

Dacă despre curajul și nerăbdarea celor care pleacă s-a tot scris, teama, lenea, sentimentalismul și, de ce nu, curajul de a rămâne al celorlalți a fost lăsat în umbră.

Dollores Benezic, articol apărut în 2006 în Evenimentul zilei

„Trebuie să fii nebun să ai ocazia să te stabilești în străinătate și tu să vrei să rămâi în țara asta de rahat!” sau “N-aș pleca din România, pentru că aici e patria mea și pot, prin ceea ce fac, să contribui la dezvoltarea ei!”.

Care dintre cele două afirmații vi se pare verosimilă în România lui 2006? Pe baza percepției generale, cum că românii pleacă pe capete din țară, alegi prima variantă. Se scrie în presă, se discută pe forum-uri, se dezbate în talk show-uri despre exodul creierelor, despre depopularea țării de forța de muncă aptă și calificată și despre neputința sistemului de a asimila tânăra generație și de a o stimula să crească odată cu țara.

În realitate, sondajele făcute de sociologi, arată că în ultimii opt ani procentul de români dornici să ne părăsească definitiv n-a avut oscilații dramatice. Nu mai mult de 3-5% dintre conaționali și-au exprimat anual intenția să emigreze definitiv. Grosul alege să rămână în țară sau să facă bani, doar câțiva ani, afară. Dacă despre curajul și nerăbdarea celor care pleacă s-a tot scris, teama, lenea, sentimentalismul și, de ce nu, curajul de a rămâne al celorlalți a fost lăsat în umbră.

I want to be happy

Când eram la liceu, puțin înainte de 1989, aveam, cu colegii, discuții de o inocență soră cu inconștiența. Credeam atunci că e de ajuns să ne prezentăm la granița unei țări occidentale, ca să ni se ofere totul pe tavă. „Tot ce trebuie să știi și să le spui e <I want to be happy>  (vreau să fiu fericit! – n.r.) și ei se vor ocupa de tot”, se legăna cu speranța un coleg. Mai târziu ne-a venit mintea la cap și poate doar acel 3-5%, depistat de sociologi, să fi plecat, dintre noi, în țara lui „I want to be happy”. Nu facem un titlu de glorie din faptul că am rămas, după cum nici cei care au plecat n-ar trebui să ne trateze ca pe niște fraieri. Și nici să considere patetice motivele pe care le vor citi mai jos. Am ales câțiva tineri, cu pregătire, care ar fi putut face față provocărilor „de afară”, unii chiar au făcut, dar au preferat să se întoarcă acasă, în ciuda faptului că, poate câteodată, și lor li se pare că țara nu merge într-o direcție bună.

„La noi e ca într-un parc de distracții”

De Maria Popistașu au auzit cei care au văzut filmul lui Tudor Giurgiu, „Legături bolnăvicioase”. Are 26 de ani, e actriță și lucrează mai mult afară decât în țară.

Mă bucur când primesc oferte din afară, de fapt până acum mai mult afară am lucrat, dar nu-mi imaginez că aș putea trăi în altă țară. Patriotismul e un cuvânt greu pentru mine. Familia și prietenii sunt mai aproape, ca și concepte. România trece printr-o perioadă dificilă, dar și foarte interesantă, iar generația mea poate face să se schimbe fața acestei țări. Generația mea poate face multe și-mi doresc să particip la asta. Afară sistemul e stabilizat, la noi e ca într-un parc de distracții. Te mai amuzi, te mai sperii, dar te simți bine per total”, își explică alegerea Maria.

„E tentant când te gândești că poți să modifici și tu ceva  aici”

Ana Maria Hamza, vede lucrurile mai pragmatic. La 30 de ani e manager public în Ministerul de Finanțe, după ce a absolvit prima serie de bursieri Young Professional Scheme, Facultatea de jurnalism, un master în management la SNSPA și unul în Afaceri  europene în Germania. După doi ani trăiți printre nemți, Ana Maria zice că a văzut adevărata față a capitalismului occidental și are două motive principale pentru care a ales România:

Motivul sentimental. Chiar dacă pare desuet, eu țin la locul ăsta și la oamenii ăștia care în mod eronat sunt prost văzuți în lume. Am văzut multe lucruri urâte și afară. Motivul financiar. |n străinătate omul e exploatat mai mult decât e ajutat să crească. Da, ai un salariu mare, care pe oricine de aici l-ar face să pice de ciudă, dar după ce plătești toate datoriile la care ești silit să te angajezi, nu rămâi cu mare lucru. Rigorile acolo sunt mult mai mari. Capitalismul e rafinat, se ascund în spatele unor drepturi, dar în realitate nu fac decât să te exploateze. La noi lucrurile abia se formează și încă mai poți să te miști. Mai poți să modifici și tu câte ceva, să-ți pui amprenta asupra dezvoltării viitoare a societății. De asta am și ales să lucrez în sectorul de stat, decât să-l îmbogățesc pe unul, la privat. E foarte tentant când te gândești că poți să modifici și tu ceva  aici”.

„Aici simt că mă dezvolt în fiecare zi”

Cristina Suma a ales sectorul privat când s-a întors din SUA. Stătuse trei ani la Chicago, după ce, în același an în care a terminat Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică din ASE, 1999, a câștigat Loteria Vizelor. În 2003 s-a hotărât să încerce ospitalitatea americanilor și a lucrat ca manager de evenimente la Marriott Chicago.

De ce m-am întors? Dorul de casă, de modul în care se construiesc şi se menţin relaţiile în România, dorinţa sinceră de a aplica şi «acasă» toate lucrurile frumoase învăţate în Statele Unite au înclinat balanţa în favoarea revenirii. Şi nu am regretat nici o clipă decizia luată. De ce nu vreau sa plec din România? Pentru că aici sunt acasă. Pentru că aici pun suflet în ceea ce fac și oamenii apreciază asta. Am pus și acolo suflet în tot ceea ce am făcut, dar nu era la fel. Nu știu dacă oamenii sunt diferiți sau sistemul este altfel. Am învățat multe lucruri interesante în SUA, dar aici simt că mă dezvolt în fiecare zi. {i asta se datorează, cu siguranță, oamenilor din jurul meu”, crede Cristina care acum lucreaza ca Internal Comunication manager UPC, firma americană care a preluat societatea de televiziune prin cablu Astral.

Un producător de filme și un profesor la Politehnică au ales și ei România. Unul pentru că încă mai copilărește, iar celălalt pentru că e mândru să meargă la festivaluri de film cu producții autohtone. „Am mulți prieteni plecați care se plâng că muncesc foarte mult și nu apucă să se bucure de bani. Ideea ar fi să faci bani afară și să te întorci să-i cheltuiești aici. România, ca țară, e super, ești acasă, ai familia aproape, prietenii, distracția. Banii, deocamdată, nu sunt o problemă, pentru mine, câștig cât pentru o haină de discotecă, un week-end la mare, cam de pe o zi pe alta, dar probabil dacă aș vrea să-mi fac o casă, o familie, ar trebui să plec afară ca să câștig bani. Și apoi să mă întorc și să reușesc să mă ridic deasupra birocrației românești care nu cred că poate fi schimbată vreodată. Cei de afară sunt condiționați de sistem să muncească în continuu. Dacă a doua zi nu ești fresh la serviciu, te dă afară, pierzi casă, mașină, tot. Pe mine aici, dacă mă dă afară, ce să-mi ia, abonamentul RATB? Câștig șase milioane de lei la Politehnică, probabil dacă m-aș angaja ca șofer în altă parte aș câștiga mai mult. De pe de altă parte nu mă plâng, munca mea mi se pare interesantă, interacționez cu oamenii…”, își descrie viața Cristian Ciornei, 26 de ani, cadru didactic la Facultatea de Chimie.

Daniel Mitulescu, 27 de ani, producătorul de la „Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii”, a refuzat să lucreze într-un studio de filme din Spania, pe un salariu dublu, ca să producă filme în România.

Cred că e mai multă nevoie de mine aici, pentru că sunt multe de făcut. Am fost în Franța, doi ani, am făcut Sociologie și Antropologie la Sorbona (ultimul an de facultate și un master) și în Spania am făcut un master la Madrid, pe audio-vizual și am lucrat într-o televiziune. M-am întors pentru că doresc să fac lucrurile care-mi plac aici. Aici simt că aici munca mea valorează mai mult”.

„M-aș plictisi groaznic într-o țară aseptică în care totul merge perfect”

„Rămân în România – și nu m-am gândit niciodată să plec – pentru că aici pot să fac o schimbare, pentru că în acest context cultural gândesc și nu mă văd gândind în altul, pentru că aici sunt familia și prietenii mei (chiar și cei care au plecat din țară sunt pentru mine tot aici; sau, mai degrabă, eu sunt aici pentru ca ei să aibă la ce să se întoarcă), pentru că eu cred în țara asta, pentru că m-aș plictisi groaznic într-o țară aseptică în care totul merge perfect, pentru că totul este dinamic și poți face din rahat bici, pentru că totul se schimbă și ocaziile de a face lucruri extraordinare sunt la tot pasul, pentru că salatele și morcovii din piață sunt plini de pământ, pentru că sunt mulți oameni minunați care au trăit multe și au învățat multe și de la care ai ce să înveți. {i, de fapt, în viața de zi cu zi nu mă întreb niciodată de ce rămân în Romania. Rămân pentru că aici este locul meu” – Georgiana Ilie, 26 de ani, absolventă de Comunicare și Relații Publice, acum lucrează într-o organizație internațională, reprezentanța din România.

Clementina Ionescu, 29 de ani

„Principalul motiv pentru care nu plec este că am un job pe care mi l-am dorit și pentru care m-am pregătit. Sunt manager de proiect la oficiul de plăți și contractare PHARE din cadrul Ministerului de Finanțe, care este autoritatea contractantă pentru proiectele cu finanțare europeană (PHARE și ISPA). Am absolvit un master pe integrare europeană în Marea Britanie și acum pot pune în practică cunoștințele acumulate acolo. Nu aș pleca din țară deoarece în altă parte aș face aceeași muncă în alte condiții, poate nu tocmai favorabile: departe de părinți, de prieteni etc. Romania va primi multe fonduri europene și vor fi nenumărate posibilități de finanțare, pentru care trebuie depuse proiecte. Astfel, se va mări cererea de specialiști în redactarea de proiecte precum și de specialiști pentru asistență tehnică, așadar, nu exclud posibilitatea de a-mi face propria firmă de consultanță pe proiecte cu finanțare europeană și nu numai”.

Alexandru Toth, sociolog, manager de proiect la Gallup Romania:

„Italia este ținta celor mai mulți dintre cei care vor să emigreze definitiv din România. Aceștia sunt 3% din populația urbană, și 25% dintre ei aleg peninsula iberică. Alți 15% se orientează spre Canada, iar câte 10% spre SUA și Spania. |n toate barometrele de opinie făcute din 1998 până acum procentul a oscilat între 3 și 5 pentru intenția de emigrare definitivă. Dar de la intenție la faptă mai renunță mulți. Portretul robot al emigrantului: tânăr cu calificare și studii superioare, care nu a apucat încă să-și facă o familie”.

Etichete: , , ,

2 comentarii la “De ce nu plecăm din România” Subscribe

  1. Crisan Marius 09/07/2014 at 10:55 #

    Foarte frumos articol, frumosi oameni 🙂

  2. Ronnie 21/11/2017 at 10:44 #

    ar fi interesant de vazut daca persoanele pomenite in articol mai sunt in Ro

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Nu există o legătură între creșterea avuției bisericii și calitatea vieții enoriașilor

oti

Interviu cu fondatorul Asociației Secular Umaniste din România, Atila Nyerges, despre religie, credință, știință și imoralitatea legăturii dintre biserică și politicieni, pe la spatele poporului prezumat credincios.

Învățăm greu, mimăm mult și uităm repede

iohannis

Săptămâna trecută, după 25 de ani de tergiversări, dosarul Revoluției s-a închis, fără să fie cineva pedepsit și fără să știm vinovații. Dar asta e deja istorie, acum ne arde incendiul din club, de data asta va fi altfel, acum au murit tineri nevinovați pentru profitul unora, nu pentru democrație și alte abureli.

Eu sunt lucrător sexual, legea e o curvă

sexworker

Interviu în 3 episoade cu „Profesoara”, una dintre cele mai vechi prostituate din București. Azi, începuturile – „Epoca de aur”, când comunismul tolera prostituția, marca era mai tare ca dolarul iar clientul era domn.

Generaţia „Silicon Valley” de România, după 50 de ani

Politehnica Bucuresti, Falcultatea de Electronica si Telecomunicatii - Generatia 1960 - numai vise

Au absolvit în 1960 Politehnica. Erau 150. Mai târziu unii au emigrat și au ridicat cu creierele lor celebra Silicon Valley din California. Cei care au avut cu adevărat vână de aventurieri au rămas aici, în România. Acum mai sunt vreo 50.

Life’s a bitch, prison bitch

irina-jianu-6-560x419

Irina Jianu, condamnată în lotul „Trofeul calității” alături și pentru Adrian Năstase, ispășește șase ani de pușcărie în închisoarea construită chiar de firma ei, în 2006, la Bacău

De ce ea? (3)

tarau-victoriei

Viața de după: reabilitarea, mai grea decât pușcăria, a muncit la negru pentru că nu o angaja nimeni, victoria de la CEDO și rejudecarea procesului în țară, pierderea și regăsirea dosarului, apariția unor „victime” noi atrase de ideea de potențial câștig, facultatea de drept, doctoratul și victoria finală.