Cartierul Reînvierea

După moarte nu ajungi la loc cu verdeaţă. În București cel puțin

(pastilă publicată în EVZ, aprilie 2008, la rubrica „Bucureștiul la bucată”)

Liniştea ţi-e tulburată de sunetul mistriei ce azvârle cimentul pe stâlpii de prost gust ai cavourilor cu aspect de vilă fără dependinţe. De dalta ce ciopleşte marmura cu regrete eterne şi aripi de îngeri. De bormaşina ce instalează termopanul la vila de mai sus, ca să aibă vizitatorii vedere la tabloul din tinereţe al mortului. Cimitirul e oglinda fidelă a oraşului: betoane, marmuri, termopane. Niciun pic de verdeaţă, la fel ca-n oraş. Mă întreb de unde o fi scos Primăria Capitalei statisticile alea cu zeci de mii de metri pătraţi de verdeaţă din cimitire? Că nu-s. Ici, colo, strivite printre marginile aproape încălecate ale mormintelor, precum bordurile din oraş, se mai iţeşte câte un smoc de iarbă. În rest, praf şi prost gust.

Bucureşteanul e condamnat să-şi ducă viaţa de apoi la fel ca-n metrou la ora de vârf, umăr lângă umăr cu vecinul cu care a împărţit şi vederea de la fereastra prea strâmtă a blocului. Într-o zi de lucru, în Cimitirul Reînvierea (pesemne şi-n oricare alt cimitir din aglomerata Capitală) ar trebui inventat un program de reculegere, precum orarul de linişte pentru siesta din cartiere.

În timp ce rudele şi prietenii vorbesc în şoaptă la căpătâiul mortului ce-şi aşteaptă binecuvântarea din urmă în capelă, pe aleea principală a cimitirului rulează gospodăreşte un Bobkat cu cupa plină cu mortar, iar muncitorii răspândiţi printre cavouri îşi văd de trebile lor şantiereşti. Dacă n-ar fi doliul din privirile triste ale viilor ce însoţesc mortul, nimic din jur n-ar trăda cimitirul, ci mai degrabă un cartier în construcţie.

Românul simte nevoia să-şi dovedească potenţa financiară şi după moarte, îngropându-se în materiale de construcţie. Metrul pătrat de mormânt rivalizează, pe bursă, cu metrul pătrat construit în cartierele rezidenţiale. Nici cartierul, nici cimitirul nu excelează la locuri de parcare, iar de asta are grijă băiatul de la poartă, care nu lasă să intre în „rai“ decât maşinile cu permis pe viaţă: ale florăreselor, lumânăreselor sau meşterilor ziditori de cavouri. Picul de linişte, după moarte, n-are preţ, pentru că nimeni nu-l cere.

Tags: , , , , , ,

No comments yet.

Leave a Reply

Oldies but goldies

Când Manhattanu era un soi de Ferentari…

Martha-Cooper-Kids

… iar Martha Cooper, prima femeie fotograf de la New York Post. Azi e septuagenară, dar se aleargă cu poliția și grafferii prin Brazilia ca la tinerețe. Și vine la București în 13-15 octombrie la Make a Point

Sanssouci, casa de la țară a unui rege cool

pajiste

La 1740 oricine putea să intre pe domeniul lui Frederick cel mare al Prusiei, cu condiția să fi fost îmbrăcat corespunzător. Azi intrarea costă 19 euro și îți dezvăluie un colț de rai și o poveste frumoasă.

De ce nu plecăm din România

Mâini de români - copiii culegători de afine din Pasul Prislop

Dacă despre curajul și nerăbdarea celor care pleacă s-a tot scris, teama, lenea, sentimentalismul și, de ce nu, curajul de a rămâne al celorlalți a fost lăsat în umbră.

De ce picură în Casa Poporului

casa poporului senat

Un accident umed a fost descoperit ieri, pe Facebook, în Parlament. Pentru că am apucat s-o cunosc pe mama Casei Poporului înainte să moară, vă invit să citiți un text din care veți afla și voi cum e când se sparge o țeavă în Palat, cum intră zăpada în birouri iarna, de ce unii zic că ar fi nevoie de termopane noi, câtă apă, curent și nervi consumă Casa Poporului ca să fie ceea ce este: locul în care cei mai iubiți fii ai poporului muncesc zi de zi pentru propășirea noastră, a tutulor.

Generaţia „Silicon Valley” de România, după 50 de ani

Politehnica Bucuresti, Falcultatea de Electronica si Telecomunicatii - Generatia 1960 - numai vise

Au absolvit în 1960 Politehnica. Erau 150. Mai târziu unii au emigrat și au ridicat cu creierele lor celebra Silicon Valley din California. Cei care au avut cu adevărat vână de aventurieri au rămas aici, în România. Acum mai sunt vreo 50.

Când gardul te dă de gol că ești nababul satului (III)

gardul

Proba șanțului și a zidului drept la sate; Viață de turnător de beton la mână; Azi ești tânăr și mâine îți cumperi gard jaluzea