Tacseişăn ză bilet, pliz

Tipul vorbea tare la telefon, în autobuzul 634, care circulă, de avarie, în locul tramvaiului 34. O să spuneţi că „iar a mers asta cu tramvaiul în weekend“. Ei bine, n-am primit încă bani pentru Audiul ăla despre care zicea un forumist, dar încă-i aştept.

(pastilă publicată în EVZ, aprilie 2008, la rubrica „Bucureștiul la bucată”)

Meanwhile („între timp“ – în engleză), ca să-l citez pe afacerezul din acest weekend, merg cu transportul în comun, care gâfăie din toate bujiile. Ei bine, tipul – un tinerel de 25- 27 de ani – îmbrăcat neglijent într-un trening, cu rucsac în spate, îi povestea graseiat unui prieten despre jobul lui: „Îi trienuiesc pe ăştia, înţelegi, cam după ora şase, că până atunci fiecare are main jobul lui“, povestea cu emfază tinerelul, ţinând cu o mână telefonul şi cu cealaltă biletul de autobuz, introdus strategic în aparatul de taxat.

Trainerul continuă discuţia, la care a invitat tot poporul din 634, povestind cât de busy („ocupat“ – în engleză) e el la job, după care trece graniţa: „By the way (apropo), a fost OK, dar nimic extraordinar. I mean (vreau să spun) că şi la Brăila sunt câteva străzi OK, cu terase şi locuri OK, şi pe Picadilly cam tot aşa. La o anumită oră, seara nu mai iese nimeni pe străzi… Da, măi, I know (ştiu), eu cu tine şi câţiva am mai ieşit din ţara asta şi am mai avut contacte cu exteriorul, dar în rest is fucking shit (e de rahat). Adică mie nu mi-e greu să mă adaptez, venit din Brăila, because is OK (pentru că este în regulă), dar majoritatea sunt varză!“.

Discuţia cu personajul de la capătul GSM-ului nu se întrerupe nici când tinerelul îşi extrage biletul netaxat din aparat, îl netezeşte cu grijă şi-l bagă în buzunar, pregătindu-se să coboare. A stat câteva staţii înţepenit cu un bilet care costă 1,3 lei în aparat, şi ar fi fost gata să-l sacrifice dacă o uniformă de controlor s-ar fi urcat în autobuz, dar dacă tot n-a venit nimeni să-l asking about the ticket (întrebe de bilet), ce rost avea să-l irosească?

M-am abţinut cu greu să-i zic: „Da să tacseişăn ză bilet nu vă învaţă pe acolo pe la trainingurile pe care le faceţi afară?“. Dar m-am gândit că o să mai aibă încă un motiv să urască România şi să ne facă pe toţi „fucking shit“ când mai vorbeşte cu prietenii la telefon.

Tags: , , ,

No comments yet.

Leave a Reply

Oldies but goldies

Ziua 8 – Dumneata scrie ce trebuie, eu mă fac că nu văd… și semnez

Sursa foto: http://monstersketch.blogspot.com/2009_05_01_archive.html

Cea mai drăguță văduvă din blocul recenzat de mine, mă roagă să nu-i arăt ce am bifat la starea civilă, pentru că ea încă îl simte alături pe bărbatul ei mort de 35 de ani.

Dumnezeu preferă proștii

catedrala

A te mai opune acum Catedralei Neamului echivalează cu a cere demolarea Casei Poporului. Istoria ne arată că în 25 de ani nu am învățat valoarea prevenției în tratarea bolilor, nici a dezbaterii publice în luarea deciziilor.

Slăbiciunile unei femei puternice

katharine-graham

„Personal history”, de Kay Graham, cândva cea mai puternică femeie din America, la cârma Washington Post: despre jurnalism, politică, feminitate și neîncredere. O carte despre cum era America great în secolul trecut.

Scrisoarea pe care n-a mai primit-o Eugen Ionescu

dosarul-profesorul

Povestea profesorului Ion Nițulescu – un „element dușmănos” față de orânduirea socialistă – și a delatorilor săi, dintre care numai securistul șef mai trăiește azi bine mersi, măncându-și pensia într-o vilă somptuoasă chiar în satul natal al victimei sale

Metodologia bătutului în ușă

suricate

Sau cât de mult seamănă românul cu americanul, când trebuie să-și dea zăpada din fața casei sau să facă front comun cu vecinii în fața autorităților

Fără dosar cu șină la Consulatul Boliviei

20180224_105612

Aventurile birocratice din lumea care nu vrea să înțeleagă avantajele renunțării la vize turistice.