Dollores Benezic, articol publicat în Evenimentul zilei, în 2008
O legislație simplă și fermă, implementată din timp, a stat la baza democratizării cu succes a sistemului centralizat de încălzire din blocurile comuniste. Oamenii au fost obligați să-și reabiliteze termic blocurile, să-și pună contoare și repartitoare de costuri, pe banii lor, iar azi nu beneficiază de niciun ajutor de încălzire de la stat. Nimeni nu și-a pus centrală proprie în bloc, rău platnicii nu pun în primejdie încălzirea sau dușurile vecinilor cu datoriile lor, iar cei care vor să trișeze sistemul sunt rapid descurajați de aceeași legislație cuprinzătoare. Cum au reușit cehii și noi nu? Prin disciplină și educație.
Cooperativa de locatari
Asociația de locatari, în Cehia, se cheamă “cooperativă”. În anii de glorie ai socialismului, oamenii se asociau în cooperative, puneau la un loc niste avansuri și începeau să-și construiască blocuri. După ce se mutau, cooperativa trăia în continuare pentru administrarea noilor imobile. După căderea comunismului cooperativele au supraviețuit, adaptându-se la piață. La fel și conducătorii lor. Vaclav Kapsa este președintele unei astfel de organizații, din orașul Plzen, cunoscut mai ales pentru cea mai bună bere cehească, fabricată chiar în oraș. Kapsa e un bărbat în vârstă, care în România ar fi trecut cu siguranță pe la ghișeele caselor de pensii în așteptarea taloanelor de pensie. În Plzen, însă, Kapsa vorbește fluent engleza și e capabil să susțină o prezentare în Power Point despre cooperativa pe care o conduce, în fața unor străini.
Au 13.000 de apartamente în administrare, adică un sfert din populația orașului. Toate beneficiază de încălzire centrală. În perioada 1995-1996 au instalat repartitoare de costuri pentru căldură și contoare de apă. Erau obligați prin lege. În 2001 au început să schimbe ferestrele cu geamuri termopan și să izoleze termic blocurile. Deocamdată n-au reușit decât cu 10% din clădiri. Între 2003 și 2006 au desăvârșit transformările prin montarea robineților termostatici și a vanelor de echilibrare termică, adică acei robineți ce reglează și mențin constantă temperatura în cameră, în funcție de sursele de frig sau căldură care ar putea influența radiatorul.
Costurile se învârt în jurul a 8000 de euro de apartament pentru aceste transformări, bani proveniți din credite și din fondurile cooperativei. Nimic de la stat. De ce? “Nu te poți baza pe asta! Când plănuiești ceva nu te poți baza pe ceva care e doar promis, cum ar fi bugetul primăriei…”, explică firesc, dar cu un zâmbet în colțul gurii, Vaclav Kapsa.
Facturi la jumătate
Reabilitarea termică a unui bloc durează cam un an în Cehia. Cel mai greu de convins au fost bătrânii, care erau sceptici la început, deoarece aveau experiența promisiunilor neonorate din vremea comuniștilor. Kapsa spune că munca de lămurire n-a fost floare la ureche, mai ales că nici la ei băncile nu dau credite cu ușurință vârstnicilor, iar promisiunea că după această investiție le va fi mai cald pe bani puțini venea fără vreun exemplu concret. Abia după ce primii curajoși și-au călcat pe inimă și au acceptat, exemplul lor a fost urmat și de alții când au văzut primele facturi.
Președintele cooperativei admite că întreaga reabilitare a dus la scăderea la jumătate a consumului. Ce părere au locatarii? Nu sunt dați pe spate, deoarece “noi economisim căldura, dar ei măresc prețul, deci facturile rămân cam la fel”, recunoaște zâmbind Kapsa. Totuși, regia lor de termoficare, rămasă neprivatizată, spre deosebire de alte orașe, practică prețuri ceva mai mici decât altele.Cam12 euro/lună, față de 20 de euro cât e prin alte orașe.
Modalitatea de plată a întreținerii într-o cooperativă este diferită de cea practicată în România. Acolo locatarii dintr-o cooperativă decid de comun acord ce sumă fixă să plătească lunar ca întreținere. Din acea sumă cooperativa plătește lunar facturile la utilități, apoi dacă mai rămân bani, îi capitalizează în folosul cooperativei.
COSTURI 5-6000 de euro/apartament
Un bloc cu 46 de apartamente, construit în 1970, a fost reabilitat cu 5,8 milioane de coroane (cam 230.000 de euro), adică 126.000 de coroane/apartament (cam 5000 de euro). Au primit de la stat numai dobânda subvenționată.
Reabilitarea unui bloc cu 60 de apartamente, din 1961, a costat 8 milioane de coroane (peste 320.000 de euro), 130.000 de coroane/apartament (cam 5200 de euro). Aceasta a fost cea mai veche clădire reabilitată din orașulPlzen.
Un bloc cu 80 de apartamente, din 1963, a costat 13 milioane de coroane (peste 520.000 de euro), adică 160.000 coroane/apartament (aproape 6500 de euro). În aceste prețuri nu intră contoarele sau repartitoarele.
“Noi economisim căldura, dar ei măresc prețul, deci facturile rămân cam la fel”, Vaclav Kapsa, președintele cooperativei din Plzen
UN ORĂȘEL MINIER ALTFEL Când primarul e ales de partidul locatarilor
În orașul Most, la 40 de km de granița de nord a Cehiei, președintele Frantisek Ryba conduce Krusnohor, o cooperativă de 17.500 de apartamente. A doua ca mărime din țară. Most e un oraș minier. Nu-l trădează nimic în afară de șomajul mare – 20% – generat de închiderea minei. Străzile sunt curate, căldirile frumoase, nimic care să semene măcar un pic cu Valea Jiului.
Krusnohor e o cooperativă atipică. Din banii capitalizați de-a lungul timpului a făcut investiții de succes. Așa că acum le oferă locatarilor televiziune cu circuit închis, fribă optică, internet, internet banking. Cooperativa are un RADET al ei, și mici puncte termice de bloc, astfel că-și permite să negocieze direct cu producătorul de energie termică prețul de achiziție.
“Pentru că aveam dese neînțelegeri cu primăria, și cu primarul, am decis să constituim un fel de partid cu care am participat la alegeri. Am câștigat 18 locuri de consilieri din 45 și postul de primar. Pentru că au fost ceva probleme și cu finanțările de la județ, pentru Most, am decis să candidăm și la județ”, arată Frantisek Ryba, mândru, ziarul cooperativei, în care-și face reclamă partidul cooperativei.
Șomajul și datornicii
Ryba a făcut pentru cooperativa pe care o conduce un program pe zece ani de “energy saving” care include și izolarea termică a clădirilor. Din 1998- 2002 au început să instaleze repartitoare și contoare. Ca și cooperativa dinPlzen, locuitorii din Most au preferat firmele Danfoss și Techem. De la Danfoss au pus senzorii de căldură – fixați la 15 grade – pe fiecare calorifer. De ce a fost nevoie de asta? “Pentru că, la început unii au închis robinetul la calorifer și au încercat să se încălzească de la vecini. Au făcut igrasie. De aceea am instalat robineții termostatați care nu le permit locatarilor să închidă caloriferele mai jos de 15 grade”, explică Ryba. Mai târziu au aderat și alte blocuri la sistem.
Chiar dacă pare, situația nu e roz nici în Most. Cooperativa are liste de datornici, pentru că mai ales șomerii nu și-au permis să plătească cele 11.000 de euro de apartament, cât a fost reabilitarea termică. Cooperativa încasează anual 1 miliard de coroane.Cam20 de milioane de coroane sunt datoriile, adică exact fondul de rezervă. Când cineva nu plătește întreținerea e dat în judecată și i se ia apartamentul.
După instalarea contoarelor s-au făcut economii de 17%la platafacturilor.
De ce ei nu fură contorul
Încercări de fraudă au avut și cehii. E în natura umană să încerce să păcălească sistemul, recunosc președinții de cooperative. “Am avut un administrator care era nemulțumit de facturile mari la încălzire, și s-a gândit să aplatizeze țeava de căldură cu ciocanul, ca să vină mai puțină căldură. Dacă a văzut că n-a mers a închis vana de la subsolul blocului. Când veneau vecinii la el să reclame, că e frig, el se dezbrăca în maieu și le spunea: da? Cum e frig, că la mine nu e!”, povestește amuzat Ryba din peripețiile cooperativei.
Legislativul din Cehia a gândit, însă, înainte, astfel de scenarii, așa că a prevăzut și antidotul
Dacă încerci să păcălești repartitorul sau contorul, legea spune că vei plăti cu 60% mai mult decât factura medie de cădură, pe apartament, din blocul tău, și de trei ori mai mult decât consumul maxim înregistrat în bloc, la apă. “În primul an, după ce le-am instalat, au fost câteva zeci de încercări de fraudare, dar s-au lăsat păgubași când au văzut că sunt prinși și puși să plătească”, explică președintele Kapsa.
DEOSEBIRI LEGISLATIVE Legea lor are 10 pagini, a noastră 89
Circulara 372/2001 a Ministerului pentru Dezvoltare Locală din Cehia reglementează sistemul de calcul și plată a energiei termice la ei. La noi există o legislație stufoasă, niște norme ale ANRSC, dar multe dintre situații sunt nereglementate.
Perioada de calcul a facturii la căldură: la ei 12 luni, la noi lunar. Practic facturile mari de iarna sunt diminuate prin împărțirea costurilor pe toate cele 12 luni cota comună este la ei de 40-50%, ca și în legislația germană, deoarece se consideră că această prevedere descurajează eventualele tentații de fraudare a sistemului. La noi, din cauza apartamentelor cu centrală proprie, cota comună este de maximum 10-15%, restul de 90% din cheltuieli fiind împărțite pe apartamente metoda de verificare a repartizării costurilor la consumatorii finali cu contoare sau repartitoare la noi nu e reglementată. În schimb la ei diferențele de costuri între apartamente, ce revin pe metru pătrat, nu au voie să depășească valoarea de 40% față de media de calcul dintr-o perioadă stabilită prin lege. Dacă apar astfel de diferențe înseamnă că cineva fraudează sistemul.
Citirea contoarelor și a repartitoarelor se face la ei cel puțin o dată pe an, la sfârșitul perioadei de calcul, la noi se face lunar, în sezonul de încălzire
Plata anticipată la noi nu există, în timp ce la ei consumatorul plătește lunar o cotă egală, iar la finele perioadei de calcul platește sau primește diferențele
Separarea paușală a facturilor pe costuri de încălzire și costuri de apă caldă, atunci când nu există contoare, se face la ei astfel: 60% costuri de încălzire, 40% de apă caldă. La noi sunt 80% costuri de încălzire și 20% de apă caldă.
Repartizarea costurilor e trimisă direct către consumatorul final la ei, iar la noi ajunge la administratorul blocului
Termenul de înaintare a reclamațiilor referitoare la calculele de repartizare e de maximum 21 de zile la ei. La noi unii reclamă și după doi ani
Legislația lor e extrem de concisă și simplă, are 9 articole și 3 aneze pe 10 pagini. La noi legislația e stufoasă, cu formule fără rost, are 89 de articole și 3 anexe care se întind pe 89 de pagini.