Sicilia, s-o vezi o dată şi gata!

O insulă vulcanică în inima Mării Mediterane, legende apuse despre mafioţi, câteva măgării tipic româneşti, mizerie ca pe la noi şi peisaje dumnezeieşti cât cuprinde.

 

(reportaj publicat în octombrie 2008 în Evenimentul zilei)

Sunt valuri înspumate ce se sparg de stânci abrupte. Pe ele, cocoţate, case mai vechi sau mai noi, aşa de aproape de hău că te ia ameţeala. La poale, apa verde-turcoaz peste care ţipă pescăruşii. Cam asta e Sicilia. O insulă vulcanică în mijlocul Mediteranei, care nu prea are în comun cu restul Cizmei decât limba – italiană – şi faima de cămin al Mafiei, din care azi a mai rămas imaginea Naşului, pictată pe magneţii de frigider ce se vând la tarabele turistice. Sicilia merită văzută o dată. Poţi să rămâi cu amintirea unor imagini naturale spectaculoase, dar şi cu mirosul greu al străzilor murdare din Palermo. Sau poţi să ai ghinionul să întâlneşti privirea sictirită a italianului de la magazinul de peşte, care îţi întoarce spatele când află că eşti român.

Dacă s-ar fi întâmplat acum 20 de ani, Mafia le-ar fi luat gâtul!

Sicilienilor nu le face plăcere să-i întrebi de Mafie. Probabil pentru că toată lumea îi întreabă de asta şi sunt sătui. Apoi, nici Mafia nu mai e ce-a fost. În timpul sejurului nostru, doi tineri din România au legat, bătut şi jefuit o bătrână în propria casă. Când a aflat Sebastian, ghidul nostru, a comentat nostalgic: „Dacă s-ar fi întâmplat acum 20 de ani, Mafia le-ar fi luat gâtul!“. Dar acum, nici măcar poliţia nu le-a dat de urmă.

Singura armă a italienilor împotriva românilor pare a fi atitudinea. Deşi în Sicilia nu şi-au dat în petic ca în restul Italiei, românii au devenit celebri şi aici. Când fotografiam taraba de peşte a unui comerciant din Palermo, omul ne-a întrebat, cu un zâmbet larg, de unde suntem: „France, Spain?“. „No, Romania!“ Ne-a privit apoi ca şi când l-am fi înjurat şi ne-a întors spatele bombănind. Frustrarea a fost mare, mai ales că străzile din Palermo aduc destul de bine cu ale noastre, în materie de gunoi, iar clădirile te fac să te simţi ca în Centrul nostru istoric din Bucureşti. Deci, eram acasă! Şi la Palermo vezi căruţe cu coviltir pe stradă, coşuri de gunoi cu fundul spart, ca pe la noi, şi, tot ca pe la noi, nu e indicat să vizitezi o toaletă publică.

Gunoiul e pus pe seama tinerilor care vandalizează coşurile sau le fură, după cum s-a scuzat Antonio Napoli, primarul din Santa Flavia, o localitate satelit de pe lângă Palermo. În realitate, colectarea deşeurilor e una dintre preocupările Mafiei, care, chiar dacă nu se mai împuşcă pe stradă, îşi apără interesele politico-economice. Tot Napoli ne explică şi de ce traficul lor seamănă izbitor cu al nostru: claxoane, isterie şi cozi de maşini. „Pentru că Palermo are un milion de locuitori, două milioane de maşini şi trei milioane de şoferi orgolioşi“.

Palermo nu e, însă, piesa de rezistenţă a Siciliei, în ciuda clădirii Parlamentului său, vechi de la 1130 (zic ei că ar fi cel mai vechi din Europa), a catacombelor Capucinilor (cu cadavrele mumificate ale călugărilor) sau a catedralei sale despre care ghidul Sebastian spune, într-o engleză greoaie, că ar data dinainte de Hristos. După câteva negocieri italo-franco-engleze despre vechimea religiei creştine, am convenit împreună că nici el nu ştie engleza, nici catedrala n-ar fi dinainte de Hristos.

Faţă în faţă cu Etna

Oraşul-staţiune Taormina, însă, şterge orice impresie proastă de până atunci. Străzile înguste, ce urcă şerpuind de la malul mării până în vârful muntelui, dezvăluie case ridicate cu efort în perioada medievală şi umilesc, prin îngustimea spaţiilor dintre ele, pe orice dezvoltator imobiliar din România. Vegetaţia, arhitectura şi mai ales priveliştile de pe terasele ce dau spre mare te fac să înţelegi de ce berea cea mai ieftină la Taormina costă patru euro. Cu sau fără ghid, n-ai cum să ratezi calea ce urcă spre ruinele teatrului antic grecesc din Taormina, iar de acolo, dacă ai noroc şi e senin, poţi vedea vârful înzăpezit al Vulcanului Etna. Dincolo de asta, nimic nu mai cere loc pe cardul aparatului de fotografiat. Doar dacă, printr-un noroc, nimereşti în zonă chiar când erupe vulcanul.

Mario Caniglia e directorul Hotelului Kafara din Santa Flavia. Deşi conduce un hotel cu servicii de patru stele din Italia, Caniglia are un discurs aproape românesc: „La noi sezonul e 365 de zile, dar problema e că autorităţile nu promovează suficient de mult turismul cultural din Sicilia, ca să avem mai mulţi turişti“. Hotelurile din Sicilia trebuie alese după recomandare. Tarifele cele mai ridicate sunt în perioada iunie-octombrie, când o noapte la o vilă de trei stele poate costa 65-70 de euro/persoană, iar la patru stele ajunge la 100-120 de euro. Dacă vă încredinţaţi vacanţa în mâinile unei agenţii de turism, găsiţi variante de „Sicilia“ la diverse preţuri, în funcţie de mijlocul de transport. O excursie de 11 zile, cu vaporul – care include şi câteva insule din Grecia, cazări pe vapor sau la hoteluri de două stele pe uscat, autocar şi mic dejun – costă 550-700 de euro/persoană. Transportul cu avionul dublează costurile, dat fiind că nu există zboruri directe Bucureşti-Palermo.

Pizza cu urmări. Mănânci ce mănânci…

Experienţa culinară siciliană are şi ea suişuri şi coborâşuri. În Mondelo, un soi de Snagov de pe lângă Palermo, găseşti case vechi, frumoase, destul de bine întreţinute, o plajă mică şi o piaţetă cu câteva terase. Una dintre ele, extinsă pe jumătate din şosea, te îmbie cu o ladă plină cu arici de mare proaspeţi. Pe feţele de mese se citeşte lesne meniul, iar ospătăriţa, între două vârste, le întoarce cu îndemânare pe partea cealaltă, la venirea clienţilor. Femeia nu rupe conversaţii decât strict în denumirile din meniu, dar înţelege când îi cerem să ne schimbe furculiţele între dinţii cărora se ghicesc urmele pastelor mâncate de alţii. Pizza picantă cu salami vine târziu, după multe insistenţe, şi fără nicio urmă de salam.

La nota de plată aflăm că în Italia se plătesc doi euro de persoană numai pentru că… ai stat la masa lor. Bomboana de pe terasa cu pricina s-a dovedit a fi Viorel, un român brunet din Botoşani, care s-a oferit să ne cânte tarantele la acordeon preţ de câteva secunde, până când l-am luat direct cu „De unde eşti, frate?!“.

Să zicem că Sicilia nu e cel mai nimerit loc în care să mănânci pizza, însă e posibil să ai noroc cu fructele de mare, dacă te uiţi cu atenţie în josul meniului, unde scrie mic dacă sunt congelate sau proaspete. Îngheţata, în schimb, e bună şi relativ ieftină. Cu 1,5 euro lingi umplutura generoasă şi untoasă a unui cornet sau chiar a unei chifle obişnuite.

… apoi cauţi de nebun un WC

După o masă copioasă sau nu, dar stropită neapărat cu un vin destul de bun, gândul că WC-ul nu miroase bine se estompează. La Cefalu, o altă staţiune din nordul insulei, tocmai se spărsese o conductă de apă ce alimenta localitatea. Chelnerii nu ştiau decât „sorry, no water!“ (ne pare rău, nu e apă – n.r.), scuză care nu calma deloc presiunea din vezică.

Am luat la rând străduţele înguste şi magazinele de mirodenii în speranţa că vreun suflet milostiv de italiancă se va îndura de nevoile unor turişti care tocmai le aduseseră ceva venituri la buget. Dar nimic! Am nimerit într-un târziu într-un birou oarecare, în care doi funcţionari miraţi ne-au făcut semn spre uşa toaletei lor, crucindu- se probabil de expresiile disperate de pe feţele noastre. O altă colegă din grup n-a fost atât de norocoasă, şi a fost nevoită să se uşureze pe stradă, la adăpostul a doi prieteni care-i ţineau de şase.

Per total, experienţele amestecate din Sicilia n-au făcut decât să sublinieze asemănările izbitoare dintre noi şi ei: două ţări fascinante, locuite de oameni deosebiţi.

Etichete: , , , , , ,

No comments yet.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Nostalgii maso-comuniste de 1 Mai

steaguri

O frântură dintr-o zi grea, muncitorească, a unui chelner hâtru de la Restaurantul Riviera din Parcul 23 August.

De ce a fost mai bine în iarna lui 54

București în iarna din 1954

Pe vremea aia oamenii știau să-și facă provizii pentru iarnă, să se scoată singuri din rahatul alb și reușeau să îndeplinească și planul în uzină. Acum avem televiziuni de știri al căror unic rol educativ e ăla de a perpetua mentalitatea asistată a cetățeanului care în curând va aștepta să fie șters și la cur de către autoritățile incompetente.

Ziua presei: Cum pui pe butuci o publicație

free press

Îi interzici secțiunea cea mai profitabilă, sub pretextul săvârșirii unei infracțiuni, apoi tărăgănezi ancheta penală și procesul până când concurența îi ia locul. La final nici nu mai contează verdictul judecătorului. Se întâmplă în România.

Pur și simplu Norvegia

16

Impresii de călătorie din Norvegia, încă o țară care nu suferă vreo comparație cu România.

Primăria Capitalei cumpără lumina soarelui la suprapreț

panouri

Aministrația parcurilor București a cârpit sistemul de iluminat din Parcul Tineretului cu niște panouri fotovoltaice pe care le-a cumpărat cu de patru ori prețul pieței, de la o firmă care a făcut în viața ei o singură afacere: asta.

Parcul meu IOR

Parcul IOR

Mi-a fost alături 40 de ani, m-a crescut și relaxat. Acum e rândul meu să-l apăr de șmecheri. Dacă sunteți din sectorul 3, veniți mâine la Titan ca să ne păstrăm parcul.