Aoleo, măi stimați călători!

Joi după-amiază, peronul de la Pipera fremăta în așteptarea metroului.

(pastilă publicată în EVZ, aprilie 2008, la rubrica „Bucureștiul la bucată”)

După zece minute de așteptare, garnitura cu nume primăvăratic – Crinul – a înghițit, cu chiu, cu vai, clasa muncitoare care alesese, mai abitir decât în alte zile, minunata ctitorie comunistă. Scaunele s-au ocupat în primele nanosecunde de după deschiderea ușilor. Restul ne-am înghesuit cum am putut în spațiul rămas.

Nici nu s-a urnit bine trenul din stație, că frâna bruscă ne-a aruncat înainte pe toți. „Bine că n-a pus frână!”, a comentat șugubăț cineva din mulțime. O voce dojenitor-părintească ni s-a adresat din difuzoare: „Aoleo, măi stimați călători, păi, după ce că suntem înghesuiți și întârziați, ne mai și acționați butoanele de alarmă! Păi, aveți vreun motiv întemeiat!?”. Monologul mecanicului de metrou s-a transformat într-un dialog al surzilor, un haz de necaz ca pe vremea lui Ceaușescu, când mergeam pe scara autobuzului și făceam glume, chipurile subversive. „Vino mai des pe ruta asta, băi!”, i-a strigat inutil un domn de la ușă.

Vocea expresivă a mecanicului a continuat să stârnească chicoteli în fiecare stație unde marea de oameni de pe peron se încăpățâna să încapă printre stimații călători deja stivuiți în vagoane: „Stimați călători, vă rugăm să permiteți închiderea ușilor, că aveți un tren gol, la un minut în spatele nostru!”. „I-auzi, mă, e gol ăla din spate, hai să coborâm!”, se amuzau în fiecare stație niște tineri care renunțaseră și la muzica din căști de dragul vocii mecanicului.

În timpul ăsta, la Primăria Capitalei, aleșii unora dintre noi tocmai refuzau să voteze continuarea lucrărilor la Pasajul Basarab și la alte patru artere care ar mai fi ușurat un pic traficul de la suprafață. Mulți dintre aleși umblă înghesuiți în niște mașini de toată jena și propovăduiesc teoria conform căreia, dacă ne-am lăsa noi mașinile acasă și am merge la serviciu cu mijloacele de transport în comun, atunci s-ar chema că ei au reușit să rezolve problema traficului.

Cum în ultimii ani n-au reușit nici să fluidizeze traficul, nici să îmbunătățească transportul în comun, ne mai rămâne plăcerea bancurilor despre propria neputință. Ieri a ieșit unul care spune că diferența dintre blonde și Pasajul Basarab ar fi că pasajul nu e de utilitate publică. Dar aleșii or fi?

Etichete: , , , , , ,

No comments yet.

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Depre ziduri

pano

și oamenii care se încăpățânează să le construiască și să repete istorii de care omenirea ar trebui să se rușineze.

Suntem mai proști decât ne credem, dar ne și cam place

ignoranta

Oamenii sunt mai puțin înclinați să caute informații după ce află că se înșală, deoarece le place să se simtă bine, nu incompetenți. În plus, când li se confirmă părerile, chiar false, creierul lor secretă dopamină și se simt ca atunci când fac sex sau mănâncă ciocolată.

A venit toamna, acoperă-mi gresia cu niște antiderapant

placi

Robert Negoiță, iubitorul primar al sectorului 3, a lipit bucățele de material antiderapant pe plăcile de gresie de pe Bulevardul Unirii – pe care a dat 10 milioane de euro – ca să nu-și rupă trecătorii picioarele când merg să-și plătească impozitele.

Ce zice FMI de finanțarea găurii negre „biserica”, de la buget?

prefericitul Daniel arata calea

Biserica Ortodoxă Română nu vrea concurență pe piața lumânărilor și a locurilor de veci, dar vrea bani de la buget pentru salarii și catedrale. Oare FMI știe?

Ce înseamnă să fii cioban

cioban

În pofida unei potenţe proverbiale, datorată chipurile cărnii de oaie, ciobanii nu mai au căutare la fete, iar o viaţă de celibat şi mizerie la oi nu mai e pe placul tinerilor.

Strâns uniți în jurul SRI, întru salvarea planetară a Internetului

dumbrava-cosmoiu

Cum se derulează o ședință în Parlamentul României, în care SRI încearcă și reușește să impună o lege abuzivă, iar deputații se fac că se opun.