Aoleo, măi stimați călători!

Joi după-amiază, peronul de la Pipera fremăta în așteptarea metroului.

(pastilă publicată în EVZ, aprilie 2008, la rubrica „Bucureștiul la bucată”)

După zece minute de așteptare, garnitura cu nume primăvăratic – Crinul – a înghițit, cu chiu, cu vai, clasa muncitoare care alesese, mai abitir decât în alte zile, minunata ctitorie comunistă. Scaunele s-au ocupat în primele nanosecunde de după deschiderea ușilor. Restul ne-am înghesuit cum am putut în spațiul rămas.

Nici nu s-a urnit bine trenul din stație, că frâna bruscă ne-a aruncat înainte pe toți. „Bine că n-a pus frână!”, a comentat șugubăț cineva din mulțime. O voce dojenitor-părintească ni s-a adresat din difuzoare: „Aoleo, măi stimați călători, păi, după ce că suntem înghesuiți și întârziați, ne mai și acționați butoanele de alarmă! Păi, aveți vreun motiv întemeiat!?”. Monologul mecanicului de metrou s-a transformat într-un dialog al surzilor, un haz de necaz ca pe vremea lui Ceaușescu, când mergeam pe scara autobuzului și făceam glume, chipurile subversive. „Vino mai des pe ruta asta, băi!”, i-a strigat inutil un domn de la ușă.

Vocea expresivă a mecanicului a continuat să stârnească chicoteli în fiecare stație unde marea de oameni de pe peron se încăpățâna să încapă printre stimații călători deja stivuiți în vagoane: „Stimați călători, vă rugăm să permiteți închiderea ușilor, că aveți un tren gol, la un minut în spatele nostru!”. „I-auzi, mă, e gol ăla din spate, hai să coborâm!”, se amuzau în fiecare stație niște tineri care renunțaseră și la muzica din căști de dragul vocii mecanicului.

În timpul ăsta, la Primăria Capitalei, aleșii unora dintre noi tocmai refuzau să voteze continuarea lucrărilor la Pasajul Basarab și la alte patru artere care ar mai fi ușurat un pic traficul de la suprafață. Mulți dintre aleși umblă înghesuiți în niște mașini de toată jena și propovăduiesc teoria conform căreia, dacă ne-am lăsa noi mașinile acasă și am merge la serviciu cu mijloacele de transport în comun, atunci s-ar chema că ei au reușit să rezolve problema traficului.

Cum în ultimii ani n-au reușit nici să fluidizeze traficul, nici să îmbunătățească transportul în comun, ne mai rămâne plăcerea bancurilor despre propria neputință. Ieri a ieșit unul care spune că diferența dintre blonde și Pasajul Basarab ar fi că pasajul nu e de utilitate publică. Dar aleșii or fi?

Etichete: , , , , , ,

No comments yet.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Moartea iedului, mănânc și trăiesc

cioban-ied

Ciobanul mi-a zis să nu mă uit, că la ei femeile pleacă de acasă când se taie mieii. Am decis să nu-l ascult. Credeam că o să fiu mai tare ca Labiș și n-o să mai pot mânca după asta.

Cum s-a făcut de am aflat povestea Amitei Bhose

AmitaBhose_Vaideeni1980

Fascinanta istorie a unei indience care s-a îndrăgostit de România citindu-l pe Eminescu, a lăsat familie și avere în urmă și a venit să trăiască în comunismul fără apă caldă și curent în căminele din Regie.

Moarte chiaburilor din sănătate!

Rares Nechifor, embolizare uterina

Care n-a plecat din țară până acum – ca să se trateze sau să profeseze într-un sistem civilizat – e invitat s-o facă de la 1 martie 2013. România nu-și permite să mai încurajeze existența unei alternative private în sănătate.

Cum se aproba un film pe vremea lui Ceaușescu

gabriela petre

Povestește Mihai Constantinescu, regizor care și-a început cariera cu niște pușcărie pentru delict de opinie, a stat pe bară zece ani după asta, fiindu-i interzis să lucreze în branșă, apoi a făcut un balet ideologic ca să nu-i fie rușine azi cu filmele semnate în vremea aia

Miron Radu Paraschivescu, jurnalul unui comunist fără partid

Miron Radu Paraschivescu

Cine ar ști să se roage cu adevărat pentru sufletul meu decât o curvă – însemnările unui ratat oarecare din România secolului trecut. Miron Radu Paraschivescu, Jurnalul unui cobai

Metodologia bătutului în ușă

suricate

Sau cât de mult seamănă românul cu americanul, când trebuie să-și dea zăpada din fața casei sau să facă front comun cu vecinii în fața autorităților