Aoleo, măi stimați călători!

Joi după-amiază, peronul de la Pipera fremăta în așteptarea metroului.

(pastilă publicată în EVZ, aprilie 2008, la rubrica „Bucureștiul la bucată”)

După zece minute de așteptare, garnitura cu nume primăvăratic – Crinul – a înghițit, cu chiu, cu vai, clasa muncitoare care alesese, mai abitir decât în alte zile, minunata ctitorie comunistă. Scaunele s-au ocupat în primele nanosecunde de după deschiderea ușilor. Restul ne-am înghesuit cum am putut în spațiul rămas.

Nici nu s-a urnit bine trenul din stație, că frâna bruscă ne-a aruncat înainte pe toți. „Bine că n-a pus frână!”, a comentat șugubăț cineva din mulțime. O voce dojenitor-părintească ni s-a adresat din difuzoare: „Aoleo, măi stimați călători, păi, după ce că suntem înghesuiți și întârziați, ne mai și acționați butoanele de alarmă! Păi, aveți vreun motiv întemeiat!?”. Monologul mecanicului de metrou s-a transformat într-un dialog al surzilor, un haz de necaz ca pe vremea lui Ceaușescu, când mergeam pe scara autobuzului și făceam glume, chipurile subversive. „Vino mai des pe ruta asta, băi!”, i-a strigat inutil un domn de la ușă.

Vocea expresivă a mecanicului a continuat să stârnească chicoteli în fiecare stație unde marea de oameni de pe peron se încăpățâna să încapă printre stimații călători deja stivuiți în vagoane: „Stimați călători, vă rugăm să permiteți închiderea ușilor, că aveți un tren gol, la un minut în spatele nostru!”. „I-auzi, mă, e gol ăla din spate, hai să coborâm!”, se amuzau în fiecare stație niște tineri care renunțaseră și la muzica din căști de dragul vocii mecanicului.

În timpul ăsta, la Primăria Capitalei, aleșii unora dintre noi tocmai refuzau să voteze continuarea lucrărilor la Pasajul Basarab și la alte patru artere care ar mai fi ușurat un pic traficul de la suprafață. Mulți dintre aleși umblă înghesuiți în niște mașini de toată jena și propovăduiesc teoria conform căreia, dacă ne-am lăsa noi mașinile acasă și am merge la serviciu cu mijloacele de transport în comun, atunci s-ar chema că ei au reușit să rezolve problema traficului.

Cum în ultimii ani n-au reușit nici să fluidizeze traficul, nici să îmbunătățească transportul în comun, ne mai rămâne plăcerea bancurilor despre propria neputință. Ieri a ieșit unul care spune că diferența dintre blonde și Pasajul Basarab ar fi că pasajul nu e de utilitate publică. Dar aleșii or fi?

Etichete: , , , , , ,

No comments yet.

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Nu s-a furat, așa s-a votat. Și numărat

voturi2

Cum am fost observator la numărătoarea voturilor într-o secție de votare din București și mi-am revenit din iluziile cetățenești pe care le aveam.

Cum a salvat Vodafone caii din Deltă

Cai din Letea

Ca un violator care promite să ia fata de nevastă, ca să nu facă pușcărie, Vodafone promite să hrănească cu 20.000 de euro caii salvați de alții anul trecut. După ce le-a folosit imaginea fără să-i întrebe, ca să-și facă publicitate.

Când religia contrazice nevoile societății – eșecul german

biserica catolica

Biserica are monopol pe protecția socială în anumite zone din Germania, așa cum vrea și România să facă. Nemții își dau seama, după 50 de ani, că au greșit.

Peru: buricul incașilor, capcana turiștilor

machupicchu12

Ca să vizitezi Machu Picchu – casa de vacanță a lui Pachacuti, omorât de spanioli cu varicelă, descoperită 500 de ani mai târziu de un american – trebuie să bagi 140 de dolari în pușculița din Bermude a vreunui politician peruan, pe cel mai scump bilet de tren din lume.

Cum stăm cu moralitatea, noi ăștia educați în comunism

pionieri

Dacă e adevărat că predarea religiei în școli are rol de moralizare a maselor, atunci noi decrețeii, pionierii, șoimii patriei, de unde am învățat onoarea și moralitatea?

Viceroy vrea să-și ia permisul, Bianca – doar să se mărite

IMG_2114

Pentru că statusul social adevărat stă în Dacia papuc, cu care se poate căra „marfa”, și în numărul de puradei agățați de fusta nevestei. Restul e deșertăciune.