Aoleo, măi stimați călători!

Joi după-amiază, peronul de la Pipera fremăta în așteptarea metroului.

(pastilă publicată în EVZ, aprilie 2008, la rubrica „Bucureștiul la bucată”)

După zece minute de așteptare, garnitura cu nume primăvăratic – Crinul – a înghițit, cu chiu, cu vai, clasa muncitoare care alesese, mai abitir decât în alte zile, minunata ctitorie comunistă. Scaunele s-au ocupat în primele nanosecunde de după deschiderea ușilor. Restul ne-am înghesuit cum am putut în spațiul rămas.

Nici nu s-a urnit bine trenul din stație, că frâna bruscă ne-a aruncat înainte pe toți. „Bine că n-a pus frână!”, a comentat șugubăț cineva din mulțime. O voce dojenitor-părintească ni s-a adresat din difuzoare: „Aoleo, măi stimați călători, păi, după ce că suntem înghesuiți și întârziați, ne mai și acționați butoanele de alarmă! Păi, aveți vreun motiv întemeiat!?”. Monologul mecanicului de metrou s-a transformat într-un dialog al surzilor, un haz de necaz ca pe vremea lui Ceaușescu, când mergeam pe scara autobuzului și făceam glume, chipurile subversive. „Vino mai des pe ruta asta, băi!”, i-a strigat inutil un domn de la ușă.

Vocea expresivă a mecanicului a continuat să stârnească chicoteli în fiecare stație unde marea de oameni de pe peron se încăpățâna să încapă printre stimații călători deja stivuiți în vagoane: „Stimați călători, vă rugăm să permiteți închiderea ușilor, că aveți un tren gol, la un minut în spatele nostru!”. „I-auzi, mă, e gol ăla din spate, hai să coborâm!”, se amuzau în fiecare stație niște tineri care renunțaseră și la muzica din căști de dragul vocii mecanicului.

În timpul ăsta, la Primăria Capitalei, aleșii unora dintre noi tocmai refuzau să voteze continuarea lucrărilor la Pasajul Basarab și la alte patru artere care ar mai fi ușurat un pic traficul de la suprafață. Mulți dintre aleși umblă înghesuiți în niște mașini de toată jena și propovăduiesc teoria conform căreia, dacă ne-am lăsa noi mașinile acasă și am merge la serviciu cu mijloacele de transport în comun, atunci s-ar chema că ei au reușit să rezolve problema traficului.

Cum în ultimii ani n-au reușit nici să fluidizeze traficul, nici să îmbunătățească transportul în comun, ne mai rămâne plăcerea bancurilor despre propria neputință. Ieri a ieșit unul care spune că diferența dintre blonde și Pasajul Basarab ar fi că pasajul nu e de utilitate publică. Dar aleșii or fi?

Etichete: , , , , , ,

No comments yet.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Visiting Transilvania: “Traditional roma people on the left!”

Port traditional la un copil care cersea in Sighisoara

Turul bisericilor fortificate săseşti din Transilvania a fost, pentru cei şase ziarişti, o ocazie să cunoască România reală, cu drumuri proaste, cu monumente dărăpănate, cu prea mulţi “roma people” în locuri în care li se spunea că au trăit “the saxons”, dar şi cu oameni ospitalieri şi calzi, cu mâncare multă şi gustoasă, şi cu peisaje fabuloase.

Viața și moartea într-un sat românesc. În 2012

Ale lor mâini bătrâne

Despre mutarea clasei muncitoare de la oraș la sat, înmormântarea organizată de firma de pompe funebre a preotului, despre UE care ne obligă să nu mai ținem mortul în casă, dar noi vrem să facem economie. Și despre politicieni.

Când Manhattanu era un soi de Ferentari…

Martha-Cooper-Kids

… iar Martha Cooper, prima femeie fotograf de la New York Post. Azi e septuagenară, dar se aleargă cu poliția și grafferii prin Brazilia ca la tinerețe. Și vine la București în 13-15 octombrie la Make a Point

Cât ne-a costat înflorirea sectorului 3, în campania electorală 2016

begonia1

Primarul Negoiță a cumpărat gazon la preț dublu față de piață, apoi l-a tăiat și aruncat ca să planteze în loc begonii. Cât au costat ele și de ce primarul refuză să spună?

A venit toamna, acoperă-mi gresia cu niște antiderapant

placi

Robert Negoiță, iubitorul primar al sectorului 3, a lipit bucățele de material antiderapant pe plăcile de gresie de pe Bulevardul Unirii – pe care a dat 10 milioane de euro – ca să nu-și rupă trecătorii picioarele când merg să-și plătească impozitele.

Când religia contrazice nevoile societății – eșecul german

biserica catolica

Biserica are monopol pe protecția socială în anumite zone din Germania, așa cum vrea și România să facă. Nemții își dau seama, după 50 de ani, că au greșit.