Aoleo, măi stimați călători!

Joi după-amiază, peronul de la Pipera fremăta în așteptarea metroului.

(pastilă publicată în EVZ, aprilie 2008, la rubrica „Bucureștiul la bucată”)

După zece minute de așteptare, garnitura cu nume primăvăratic – Crinul – a înghițit, cu chiu, cu vai, clasa muncitoare care alesese, mai abitir decât în alte zile, minunata ctitorie comunistă. Scaunele s-au ocupat în primele nanosecunde de după deschiderea ușilor. Restul ne-am înghesuit cum am putut în spațiul rămas.

Nici nu s-a urnit bine trenul din stație, că frâna bruscă ne-a aruncat înainte pe toți. „Bine că n-a pus frână!”, a comentat șugubăț cineva din mulțime. O voce dojenitor-părintească ni s-a adresat din difuzoare: „Aoleo, măi stimați călători, păi, după ce că suntem înghesuiți și întârziați, ne mai și acționați butoanele de alarmă! Păi, aveți vreun motiv întemeiat!?”. Monologul mecanicului de metrou s-a transformat într-un dialog al surzilor, un haz de necaz ca pe vremea lui Ceaușescu, când mergeam pe scara autobuzului și făceam glume, chipurile subversive. „Vino mai des pe ruta asta, băi!”, i-a strigat inutil un domn de la ușă.

Vocea expresivă a mecanicului a continuat să stârnească chicoteli în fiecare stație unde marea de oameni de pe peron se încăpățâna să încapă printre stimații călători deja stivuiți în vagoane: „Stimați călători, vă rugăm să permiteți închiderea ușilor, că aveți un tren gol, la un minut în spatele nostru!”. „I-auzi, mă, e gol ăla din spate, hai să coborâm!”, se amuzau în fiecare stație niște tineri care renunțaseră și la muzica din căști de dragul vocii mecanicului.

În timpul ăsta, la Primăria Capitalei, aleșii unora dintre noi tocmai refuzau să voteze continuarea lucrărilor la Pasajul Basarab și la alte patru artere care ar mai fi ușurat un pic traficul de la suprafață. Mulți dintre aleși umblă înghesuiți în niște mașini de toată jena și propovăduiesc teoria conform căreia, dacă ne-am lăsa noi mașinile acasă și am merge la serviciu cu mijloacele de transport în comun, atunci s-ar chema că ei au reușit să rezolve problema traficului.

Cum în ultimii ani n-au reușit nici să fluidizeze traficul, nici să îmbunătățească transportul în comun, ne mai rămâne plăcerea bancurilor despre propria neputință. Ieri a ieșit unul care spune că diferența dintre blonde și Pasajul Basarab ar fi că pasajul nu e de utilitate publică. Dar aleșii or fi?

Tags: , , , , , ,

No comments yet.

Leave a Reply

Oldies but goldies

Sanssouci, casa de la țară a unui rege cool

pajiste

La 1740 oricine putea să intre pe domeniul lui Frederick cel mare al Prusiei, cu condiția să fi fost îmbrăcat corespunzător. Azi intrarea costă 19 euro și îți dezvăluie un colț de rai și o poveste frumoasă.

Cât valorează un om? Dar după moarte?

sidonia cu geo bogza si miron

Cum am descoperit-o pe Sidonia Drăgușanu – scriitoare, ziarist freelancer în timpul războiului, activistă feministă, sfătuitoarea doamnelor, prietena domnilor – deși o uitase toată lumea, inclusiv Uniunea Scriitorilor

Suni la 112 și te sună înapoi niște ciocli

morturary

O întrebare pentru domnul Raed Arafat: ce comision primesc operatoarele de la 112 ca să le furnizeze firmelor de pompe funebre numerele de telefon ale rudelor celor decedați?

Biblioteca națională s-a deschis, dar nu funcționează

Biblioteca Națională Samsung

Biblioteca te păcălește că-ți face legitimație online, dar nu ți-o face decât la sediu, îți zice pe site că are anumite cărți, dar în depozit ele nu există, și nu împrumută cărți acasă. Niciodată. Avem un sediu ultracentral și modern de 100 de milioane de euro, doar ca suport pentru o reclamă Samsung deocamdată.

Construcția unei case în România, când nu ai bani, dar ai pretenții (I)

trasare

Arhitectul și proiectul – România geme de Gaudi nedescoperiți; 12 arhitecți în doi ani și al 13-lea care ne-a pus capac; Care e treaba cu proiectul casei – diferența dintre DTAC și PTh

Stăm prost cu nervii

sacrificat

O jumătate de oră într-un autobuz Mercedes, în cel mai bogat oraș al țării.