crab 25

Dupa atata vin si biserici ne-am indreptat spre mult doritul sud. Autostrada traverseaza campiile verzi, cu porumb sau floarea soarelui din nord, ca sa ajunga intre pasunile maronii si arse de soare din sud, pe care cresc din loc in loc maslini, portocali sau smochini. Pe toate dealurile se invart palele eolienelor si din loc in loc mai vezi cate o moara veche de vant, care te duce cu gandul la Don Quijote. Dati „read more” ca sa vedeti ce n-ati vazut, cum arata o scoica in pielea goala… : ).

Abia cand am ajuns in tara si am auzit de cozile de km de masini care asteapta sa plateasca taxa de pod la Fetesti, mi-am dat seama cat de normal se intampla taxarea in Portugalia. Cand intri pe autostrada iei un tichet din automat, iar cand iesi, te anunta din timp ca urmeaza un „portagem”, unde platesti cu cardul sau cash. Indiferent de varianta, functionarul iti zambeste si-ti da chitanta cu un „obrigado” – multumesc – dupa care pleci. Nu se face coada pentru ca totul dureaza mai putin de un minut.

In sud, asadar, am ajuns dupa mai multe „portagem” si cateva ore de condus, unde am avut neplacuta surpriza sa constatam ca hotelul era mai rustic decat ne-am fi asteptat. Dar, camera era la ultimul etaj, cu fata spre ocean, si o terasa imensa la dispozitie. Prin urmare, au devenit mai suportabili si tantarii din camera, de vreme ce in baie aveai un geam pe care vedeai oceanul cand faceai dus. Suna prostesc, poate, dar nu-ti dai seama de senzatie decat dupa ce o incerci.

pescari 25

Dimineata, la plaja. Statiunea Monte Gordo e ultima  din sud estul Portugaliei, langa granita cu Spania. Are o plaja intinsa si lata, care se termina hat, in est, in raul ce desparte cele doua tari, si tine loc de frontiera naturala.

Obiceiul locului e neschimbat de zeci de ani, daca nu cumva chiar mai mult. Dincolo de nenumaratele hoteluri mai luxoase sau mai banale, stau bastinasii care se ocupa cu pescuitul de scoici. Tehnologia e rudimentara si artizanala: fiecare pescar e echipat cu costum similar cu unul de scafandru, fara labe si casca, pentru ca trebuie sa reziste in frigul din apa in cele cateva ore cat pescuieste scoici. Scula e o bata lunga de aproape doi metri, la capatul careia e legata un soi de grebla, care rascheteaza fundul marii si baga tot ce gaseste sub nisip intr-un sac din plasa. Dupa ce dragheaza in sus si in jos malul oceanului, pana la umeri cufundati in apa rece de dimineata, pescarii ies pe plaja si sorteaza scoicile. Totul dureaza cateva ore, de regula de pe la 9-10 pana pe la 12-13, cat dureaza refluxul si apa e mai scazuta pana hat, departe de mal.

Un filmulet in care se poate vedea cum arata o scoica scoasa pe mal, care-si asteapta sfarsitul intr-o farfurie, am reusit sa fac intr-una din zile. Uitati-va pana la sfarsit, si veti vedea ceva ce n-ati vazut: cum arata o scoica in pielea goala, disperata : )

Cand Raiul e o carciuma aglomerata

Spre deosebire de alti ani, cand am fost in septembrie si era aproape pustiu, acum locul semana cu Mamaia noastra. Aglomeratia a reusit intr-o zi sa ne ucida si impresia excelenta pe care ne-o facusem despre una din terasele de pe plaja, la care mai mancasem in alti ani. E o constructie alba, acoperita cu stuf, la care asculti in surdina muzica portugheza, iar in spatele barului sta, de ani de zile, aceeasi doamna trecuta prin viata, imbracata in alb, care se cunoaste cu toata lumea si-si saluta clientii de parca ar fi cei mai buni prieteni, pe care nu i-a vazut demult. Aici petrecusem niste ceasuri minunate, mancasem niste creveti la gratar cu sos de unt absolut dumnezeiesti si bausem un vin verde rece si intepator. Ce mai, raiul pe pamant. Chiar asa si botezasem carciuma.

Asa era si acum, doar ca mesele fiind pline, chelnerul parea depasit de situatie, si noi am asteptat cam doua ore sa ne faca un peste la gratar si niste creveti. In plus a uitat sa ne aduca „couvert”-ul – adica aperitivul pe care orice restaurant din Portugalia ti-l pune pe masa, chiar daca nu vrei – desi il cerusem. A fost o dezamagire crunta, pentru ca anul trecut traisem dupa amieze minunate in carciuma aia. Finalul s-a consumat dupa vreo trei ore, si s-a lasat cu priviri piezise intre noi, care asteptam cei 2 euro si ceva rest, si chelnerul care uitase sa-l aduca : D

Asta a fost, insa singura experienta neplacuta in Portugalia.

s ultima-plaja 25

Update: Pentru azi iau o pauza, la sfatul unei prietene care zice sa-mi dozez povestile, ca sa tin publicul in suspans. Si dupa ce am tinut azi asistenta cu sufletul la gura pana am reusit sa postez pe blog filmuletul cu scoica in pielea goala, am zis sa va mai relaxati un pic, pana maine. Maine o sa va povestesc despre cum se gatesc scoicile alea prinse de pescari si ce gust au. Mmmmm, deja imi lasa gura apa!

Etichete: , ,

5 comentarii la “Cum arata o scoica in pielea goala” Subscribe

  1. Oana B. 07/08/2009 at 20:27 #

    Unde-i scoica in pielea goala, femeie?!!

  2. Oana B. 07/08/2009 at 21:22 #

    Pic de rusine n-au scoicile astea!!! :)))))))

  3. Andreea 07/08/2009 at 23:58 #

    Foarte tare scoica aia! A invatat ea niste chestii de la Mica Sirena :))

    Sa ne mai scrii de Portugalia, ca mai am un pic si ma duc sa nasc acolo. Si atunci sa vezi scoici in pielea goala! 😛

    • Dollo 08/08/2009 at 00:17 #

      he, he, negociem o nastere in direct pe http://www.dollo.ro ? si promit sa-ti fac o categorie proprie cu denumirea "Ce pielea scoicilor!?" in care sa postezi si primul gangurit al lui Rares (bonus). Ce zici, te bagi? Ca am auzit ca vrei sa nasti odata …:P

  4. Oana B. 09/08/2009 at 14:42 #

    Bai, Dollo, nu te baga!!! Propun sa se nasca in direct pe B1TV, ca tot e in vacanta „cea mai importanta femeie din emisiune”. :))

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Cum s-a făcut de am aflat povestea Amitei Bhose

AmitaBhose_Vaideeni1980

Fascinanta istorie a unei indience care s-a îndrăgostit de România citindu-l pe Eminescu, a lăsat familie și avere în urmă și a venit să trăiască în comunismul fără apă caldă și curent în căminele din Regie.

Strâns uniți în jurul SRI, întru salvarea planetară a Internetului

dumbrava-cosmoiu

Cum se derulează o ședință în Parlamentul României, în care SRI încearcă și reușește să impună o lege abuzivă, iar deputații se fac că se opun.

O zi la probațiune

alb-negru

Ce face un VIP condamnat cu suspendare, când ajunge în biroul consilierului de probațiune, unde trebuie să-și demonstreze îndreptarea: răspunde la telefon cu „dragă, sunt în oraș, la un interviu, vorbim mai târziu” 😉

Consilierul Victor Stan: cum să mă adoptați, doamnă, dar ce, sunt câine?

victor ion stan

În proiectul „Nu aștepta supereroi, cere-ți orașul înapoi”, orice bucureștean poate să adopte un consilier general și să-l întrebe ce face el pentru oraș. Eu l-am adoptat pe Victor Stan, unul dintre veteranii consiliului, și așa a decurs prima mea discuție cu el.

Jadranska magistrala

drum4

Este motivul care ar trebui să vă ducă în Croația, drumul cel mai frumos spre o destinație care nu face decât să confirme preludiul ăsta auto, suspendat între munte și mare.

Scrisoarea pe care n-a mai primit-o Eugen Ionescu

dosarul-profesorul

Povestea profesorului Ion Nițulescu – un „element dușmănos” față de orânduirea socialistă – și a delatorilor săi, dintre care numai securistul șef mai trăiește azi bine mersi, măncându-și pensia într-o vilă somptuoasă chiar în satul natal al victimei sale