Batalha 25

Calatoria in nordul Portugaliei te poarta printre arcadele catedralelor gotice, prin bojdeucile copiilor de ciobani , carora li s-a arata Fecioara Maria la inceputul secolului XX, dar si prin templele moderne construite ca sa celebreze viziunea de la Fatima si, in final, te ademeneste cu miresme de migdale in cramele in care se maturizeaza vinurile de Porto. In cateva cuvinte, iti faci cruce cu evlavie, apoi dai pe gat un pahar de Porto, la o masa cu friptura de vita in sange.

Catedrala Batalha Bolta panteonului regelui Joao I O curte interioara a catedralei Catedrala - partea neterminata

Intrarea strajuita de cei 12 apostoli Coloane si vitralii Coloanele din corpul central Batalha-neterminata Coloane si vitralii

Dupa cetatea medievala de la Obidos, oprirea obligatorie e la 40 de km distanta, tot spre nord, la Batalha. Catedrala, construita intre 1380-1500, i se datoreaza regelui Joao I-ul, care a vrut astfel sa sarbatoreasca victoria impotriva Castilienilor in batalia de la Aljubarotta, din 1385. Initial manastire, catedrala a inceput sa se inalte in 1386, si reprezenta deopotriva puterea regala, dar si un triumf ar artei si mijloacelor moderne de constructie, importate din Spania, pentru ca erau necunoscute in epoca in Portugalia.

Regele Joao si-a facut acolo si panteonul, catedrala devenind astfel locul in care se ingropau regii portughezi, pana la Joao al II-lea. Arhitectul responsabil cu „lucrarea” era Afonso Domingues. In timp, catedralei i s-au adaugat doua curti interioare, construite in acelasi stil ce abunda in dantelarii sculptate in calcar, iar in secolele urmatoare, urmasii la tron ai regelui Joao si-au pus diverse amprente pe lucrarile la Catedrala din Batalha. Dupa cum spune pliantul de 5 euro de la intrare, in actuala constructie se regasesc influente baroce, „manueline” si renascentist italiene.

Aducerea acestor stiluri la Batalha a fost, in timp, o poarta de intrare spre restul Portugaliei, si chiar daca urmatorii regi au uitat de batrana catedrala, luandu-se cu altele, in Lisabona sau aiurea, Batalha rezista si azi ca sa fie admirata de turisti ca noi. Tot pana azi, in mod miraculos, au rezistat vitraliile, o premiera pentru constructiile portugheze, pentru ca de la Batalha s-au raspandit apoi in toate ctitoriile medievale din Portugalia.

Cand am calcat noi pragul catedralei, vitraliile ferestrelor inguste si lungi pana la cer aruncau pe podelele lustruite din granit pete colorate de soare. Marturisesc ca intrarea in Catedrala de la Batalha a atins coarda mistica din fiinta care se zbate intre credinta si ateism din mine. Nu-mi amintesc sa ma fi miscat la fel Notre Dame sau alte biserici vazute prin lume. Poate doar micuta bisericuta a lui Bucur, de la mine din cartier, dar despre ea vorbim alta data.

Iar finalul pe care-l descoperi aproape din intamplare e corpul neterminat al catedralei, care are arcade si vitralii, dar nu si acoperis. Catedrala a fost la un pas de ruina la finele anilor 1800, cand s-a dizolvat ordinul de calugari care a ocupat manastirea atatea secole.  Un alt rege, Fernando, s-a apucat in 1840 s-o restaureze si ingrijirea ei s-a intins pana spre secolul XX, cand UNESCO a inclus-o in patrimoniul cultural mondial.

 

Citiți și:

Drumul vinului

Ce ar fi de văzut și făcut în Portugalia

Etichete: , , , ,

One Response la “Drumul crucii…” Subscribe

  1. Julia 07/08/2009 at 16:12 #

    Felicitari!

    Pentru "glob" si pentru vacanta.

    Inseamna ca trebuie sa ajung si eu la un moment dat in Portugalia, daca tu te-ai dus pentru a patra oara pe-acolo. Tre sa fie ceva la mijloc…

    Ma gandeam insa sa incep cu o Spanie 😀

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Cine-l bate pe prinţul Charles, la popularitate, în Viscri

Patul care asteapta musafiri in casa Gerdei din Viscri

Transilvania li s-a arătat străinilor exact aşa cum este. Un ţinut minunat, locuit de oameni în esenţă buni, dar inconştienţi de valoarea moştenirii pe care o au în bătătură.

Scrisoarea pe care n-a mai primit-o Eugen Ionescu

dosarul-profesorul

Povestea profesorului Ion Nițulescu – un „element dușmănos” față de orânduirea socialistă – și a delatorilor săi, dintre care numai securistul șef mai trăiește azi bine mersi, măncându-și pensia într-o vilă somptuoasă chiar în satul natal al victimei sale

Copiii proști nu ies din școli proaste, ci din părinți

Lasă și tu copiii la școală

După ce dau lunar, la grădiniță, sume cât salariul mediu pe economie, părinții se înghesuie să plătească oricât ca să-și vadă plozii înscriși „la o școală bună”, dar își păstrează intactă lipsa de disponibilitate pentru a petrece timp cu copilul lor.

Nu s-a furat, așa s-a votat. Și numărat

voturi2

Cum am fost observator la numărătoarea voturilor într-o secție de votare din București și mi-am revenit din iluziile cetățenești pe care le aveam.

Regrete eterne fără semnul exclamării

Discuție despre pronumele de politețe pe marginea unei jerbe mortuare în Piața de flori George Coșbuc: se zice „nu vă vom uita niciodată” sau „nu te vom uita, fată?” 😉

Respect pentru sfânta prostie națională

prostie

Senatorii Ficățel și Miki Șpagă vor să ne oblige să le arătăm respect, printr-o lege care ne va măsura sentimentele și va sancționa prompt abaterile de la sentimentele sănătoase, naționale, de iubire și respect față de tot ce e românesc, creștin și … tricolor