Calatoria in nordul Portugaliei te poarta printre arcadele catedralelor gotice, prin bojdeucile copiilor de ciobani , carora li s-a arata Fecioara Maria la inceputul secolului XX, dar si prin templele moderne construite ca sa celebreze viziunea de la Fatima si, in final, te ademeneste cu miresme de migdale in cramele in care se maturizeaza vinurile de Porto. In cateva cuvinte, iti faci cruce cu evlavie, apoi dai pe gat un pahar de Porto, la o masa cu friptura de vita in sange.
Dupa cetatea medievala de la Obidos, oprirea obligatorie e la 40 de km distanta, tot spre nord, la Batalha. Catedrala, construita intre 1380-1500, i se datoreaza regelui Joao I-ul, care a vrut astfel sa sarbatoreasca victoria impotriva Castilienilor in batalia de la Aljubarotta, din 1385. Initial manastire, catedrala a inceput sa se inalte in 1386, si reprezenta deopotriva puterea regala, dar si un triumf ar artei si mijloacelor moderne de constructie, importate din Spania, pentru ca erau necunoscute in epoca in Portugalia.
Regele Joao si-a facut acolo si panteonul, catedrala devenind astfel locul in care se ingropau regii portughezi, pana la Joao al II-lea. Arhitectul responsabil cu „lucrarea” era Afonso Domingues. In timp, catedralei i s-au adaugat doua curti interioare, construite in acelasi stil ce abunda in dantelarii sculptate in calcar, iar in secolele urmatoare, urmasii la tron ai regelui Joao si-au pus diverse amprente pe lucrarile la Catedrala din Batalha. Dupa cum spune pliantul de 5 euro de la intrare, in actuala constructie se regasesc influente baroce, „manueline” si renascentist italiene.
Aducerea acestor stiluri la Batalha a fost, in timp, o poarta de intrare spre restul Portugaliei, si chiar daca urmatorii regi au uitat de batrana catedrala, luandu-se cu altele, in Lisabona sau aiurea, Batalha rezista si azi ca sa fie admirata de turisti ca noi. Tot pana azi, in mod miraculos, au rezistat vitraliile, o premiera pentru constructiile portugheze, pentru ca de la Batalha s-au raspandit apoi in toate ctitoriile medievale din Portugalia.
Cand am calcat noi pragul catedralei, vitraliile ferestrelor inguste si lungi pana la cer aruncau pe podelele lustruite din granit pete colorate de soare. Marturisesc ca intrarea in Catedrala de la Batalha a atins coarda mistica din fiinta care se zbate intre credinta si ateism din mine. Nu-mi amintesc sa ma fi miscat la fel Notre Dame sau alte biserici vazute prin lume. Poate doar micuta bisericuta a lui Bucur, de la mine din cartier, dar despre ea vorbim alta data.
Iar finalul pe care-l descoperi aproape din intamplare e corpul neterminat al catedralei, care are arcade si vitralii, dar nu si acoperis. Catedrala a fost la un pas de ruina la finele anilor 1800, cand s-a dizolvat ordinul de calugari care a ocupat manastirea atatea secole. Un alt rege, Fernando, s-a apucat in 1840 s-o restaureze si ingrijirea ei s-a intins pana spre secolul XX, cand UNESCO a inclus-o in patrimoniul cultural mondial.
Citiți și:
Felicitari!
Pentru "glob" si pentru vacanta.
Inseamna ca trebuie sa ajung si eu la un moment dat in Portugalia, daca tu te-ai dus pentru a patra oara pe-acolo. Tre sa fie ceva la mijloc…
Ma gandeam insa sa incep cu o Spanie 😀