Mi-am distrus viitorul de pensionara prospera

Sunteti al cincilea client din portofoliul meu care renunta la asigurare pe vreme de criza. Si nu ma asteptam. Unul dintre ei mi-a spus ca vrea sa-si traiasca viata. Auzi! Si stiti ce i-am spus? Trebuia sa-i administrez un dus rece, nu-l puteam lasa asa…. I-am dat exemplul unui copil de 12 ani. Daca ar fi dupa el, cum si-ar trai el viata? Pai n-ar vrea sa mearga la scoala, ar manca numai inghetata si fast food si ar petrece tot timpul la calculator. Ce ar ajunge el ca adult? Un ratat! Trebuie sa va ganditi ca in viata aveti si niste responsabilitati, si sa vi le asumati. Apoi, ganditi-va, nimeni nu intinereste, da?!”

Asta a fost consultantul meu financiar, angajat acum patru ani de la ING ca sa-mi investeasca cu pricepere putinii bani pe care reuseam eu sa-i pun de-o parte pentru pensie. Adica imi facusem o pensie privata, constienta fiind la vreme aia ca… nu intineream, ca toti patronii la care lucrasem pana atunci in presa imi platisera pe cartea de munca numai salariul minim, iar pensioara de la stat nu mi-ar fi ajuns nici de medicamente, nu? Deci acum patru ani am fost un om responsabil, care se gandea la viitor cu preocupare si lua masuri, daca ar fi sa ma folosesc tot de o caracterizare a consultantului financiar.

Ei bine, ieri am decis sa traiesc periculos. Am reziliat contractul cu ING si am dat cu piciorul ocaziei de a ma bucura, peste 20 de ani, de o batranete linistita la umbra palmierilor.

Marturisesc ca scanteia care a aprins fitilul in capul meu a fost un interviu publicitar dat online pe hotnews de o directoare din ING (apropos, daca as fi ING m-as gandi inca o data daca as mai alege astfel de metode de promovare). Erau acolo o multime de postari in care oamenii spuneau ca au renuntat la asigurarile ING pentru ca au constatat ca sumele date de ei in loc sa creasca, au scazut. Asta m-a trimis si pe mine la hartiile pe care, anual, mi le dadea consultantul meu, si le-am citit cu atentie, adica asa cum ar fi trebuit s-o fi facut-o mai din vreme.

Lucrurile stateau asa: dadeam trimestrial cate 330 de lei la ING, ca sa-mi asigur batranetile. Anual, deci, 1320 de lei, in patru ani – 5.200 de lei. 52 de milioane, nu e mult, dar erau banii munciti de mine, bani pe care cu capul meu fara apetenta pentru aritmetica n-as fi reusit sa-i inmultesc pe piata de capital, deci m-as fi bucurat daca la ei expertii financiari ai ING ar fi reusit sa adauge macar 1 leu.

N-a fost asa. Situatia financiara prezentata de consultant in fiecare an la reinnoirea politei arata ca „unit-urile” alea detinute de mine in portofoliu valorau mai putin decat dadeam eu trimestrial pentru ele. Daca as fi tinut la saltea cele 13 milioane de lei anual acum le-as fi avut, probabil, tot pe alea, dar asa, la ING din ele s-au platit comisioane si alte costuri de intretinere a contului. Desi banii erau investiti in niste fonduri financiare care teoretic ar fi avut niste profituri an de an, la mine in cont nu se vedea nimic din asta. Era ca si cand eu dadeam  bani la ING si ei imi luau din ei ca sa mi-i pastreze , fara sa-i puna la treaba, cum zic oamenii de afaceri.

La discutia de ieri cu consultantul am aflat ca bilantul celor 4 ani in contul meu era de 4.000 de lei, adica in patru ani de investitii „cu cap” la ING pierdusem 1.200 de lei. Normal, i-am zis ca vreau sa renunt sa mai finantez ING si in urmatorii 20 de ani, considerand ca decizia mai inteleapta e sa limitez pierderea la cei patru ani si nu s-o extind la 25, in sperantza ca mai apuc pensia privata promisa de olandezi.

Omul s-a straduit o jumatate de ora sa ma convinga sa n-o fac. Argumentele gata invatate la training-urile companiei sunau foarte fals in urechile mele de contributor, brusc trezite la realitate. Intotdeauna am avut o admiratie pentru oamenii astia care au o minte asa de odihnita incat sunt capabili sa reproduca cu intonatie si patos niste texte nedigerate, invatate de la altii. Dar am zis ca platisem suficient patru ani aceasta calitate a omului din fata mea si m-am straduit si eu sa-i contraargumentez, crezand un moment ca putem chiar sa ne intelegem. I-am zis sa se puna in locul meu si sa-mi zica daca i-ar conveni sa dea bani fara sa vada niciu beneficiu din ei. Era clar ca nu se putea pune in locul meu, de vreme ce job-ul lui era finantat fix din taxa pe prostia mea. La toate argumentele mele imi raspundea psihologic, cu scenarii de genul: „in caz de invaliditate din accident aveti o pensie, un ajutor pe care altfel cine vi-l da? In caz de deces, mama dumneavoastra primeste o suma…In caz de…”. Nimic despre lipsa de performanta a lor.

Omul imi daduse la inceputul relatiei noastre doua scheme financiare, reprezentand scenariul optimist si cel pesimist al evolutiei mele financiare. Banii pe care ii aveam eu acum in cont nu se incadrau nici macar in scenariul pesimist, care prevedea totusi o minima crestere in cei 4 ani.

Singurul argument al omului era criza financiara, desi i-am tot repetat ca criza e acum, iar eu pierd bani cu ei de 4 ani. N-am reusit sa rezonam si ne-am despartit. Nu inainte de a ma pune sa completez o cerere de reziliere, in care trebuia sa spun si motivele renuntarii mele. Asa am aflat ca de fapt nu voi primi nici macar cei 4.000 de lei pe care-i aveam in portofoliu, ci „vom vedea la ce valoare de reziliere a unit-urilor s-a ajuns azi”, minus costurile si comisioanele de reziliere…

Valoarea de reziliere a unit-urilor mi-a fost comunicata ulterior – 3.200 de lei aproximativ.  Asadar, aventura mea financiara cu ING m-a costat deocamdata 2.000 de lei in patru ani. O sa constat peste doua saptamani, daca in cont paguba nu e mai mare, date fiind comisioanele alea de care zicea omul. „Treaba dumneavoastra, timpul ne va arata cine a avut dreptate!”, mi-a spus la despartire consultantul, lasandu-ma sa plec in lume neasigurata, fara aparare in fata vietii.

Tags: ING, pensie, pensie privata