„Rici garl from za siti”, la cumparat pepeni

A m plecat spre Piatra Neamt si nu puteam sa nu ne oprim pe drum sa cumparam niste pepeni de la bostanariile din Buzau. Am oprit langa un nene cu fata arsa de soare, nebarbierit, cu o palarie ponosita pe cap si care vindea niste pepeni dungati dintr-o dacie alba obosita. „Cum dati pepenii astia?”, il intreb eu in limbaj popular, de piata, dindu-ma jos din Nissan-ul meu rosu de 12.000 de euro pe care l-am julit la colturi de atatea parcari nereusite : D

„Pe bani!”, imi replica nenea, razand, atent totusi nu la cumparatoarea de ocazie, ci la o alta Dacie ponosita din care a coborat o femeie cu o coroana mortuara. Cateva minute omul m-a abandonat cu ochii in pepenii lui si s-a ocupat de doamna cu coroana, i-a platit-o si i-a luat-o din maini. A sprijinit ornamentul funerar kitchos, din plastic, de Dacia lui si a revenit la mine. „50 de bani kilu`, doamna, pentru dumneavoastra!”. Arunca iar o privire spre coroana de la masina si il trece un gand hazliu: „Poate zice lumea ca vand si coroane acuma…!”.

Revenim la pepeni si-i zic sa-mi aleaga el unul care-i bun, ca eu evident nu ma pricep, ca o fata de la oras ce ma aflu. Omul alege unul destul de mare, il pune intr-o sacosa rapanoasa de rafie si-l cantareste. „Opt kile, hai sapte pentru dumneavoastra”, decreteaza vinzatorul. Cand il scoate din sacosa ii descopar un defect minor. Imi da altul, pe care-l compara din ochi cu celalalt: „cam tot sapte kile are”, zice el.

Il incearca si-mi da sa gust. E dulce, dar cald si moale ca o mamaliga de atata stat la soare pe marginea drumului. Il iau mai mult pentru ca niciodata nu am avut tupeu sa refuz sa mai iau un pepene dupa ce mi-a fost incercat. Culmea, ca rostul „dopului” la pepene tocmai asta e, sa nu-l iei daca nu-ti place ce gusti.

Fac un calcul in cap si scot o hartie de 50 de lei (500.000), fiind convinsa ca pepenele de 7 kile face 35 de lei (350.000). Omul incurcat ma intreaba de ceva marunt, ca evident n-are rest. Ii dau si o hartie de 5 lei si-i zic sa-mi dea 20 rest (200.000). „mai bine va mai dau un pepene, de 15 lei, nu vreti?”, ma intreaba el.

Nneee, oscilez, ce sa facem cu atatia pepeni, dar pana sa ma decid eu omul mai ridica un pepene de jos si mi-l pune in brate, la un loc cu hartia de 50 de lei.

La inceput am crezut ca a confundat hartia de 50 cu aia de 5. Si ma simt datoare sa-i explic. El ma priveste neincrezator, si nu intelege daca eu consider ca m-a inselat sau e invers.  Timp de cateva minute ne explicam unul altuia cum devine matematica pepenilor de la marginea drumului. La mine costa 350.000 de lei un pepene, si la el doar 35.000. Firesc, eu aveam in cap numai zerouri.

In fine, ne-am lamurit. „Nu ma bucur io doamna la banii munciti de altul, ca ma vede Dumnezeu. Daca va inselam cu 500.000 ce rezolvam?”, imi explica omul cu pepenii rationamentul care l-a impiedicat sa-i vanda unei fufe de la oras un pepene cu 350.000 de lei, in plina vara, la doi pasi de bostanarie.

UPDATE: Dupa ce a stat o noapte la frigider, pepenele e o minune, dulce si bun ca sufletul omului care l-a cules si vandut : )

Etichete:

5 comentarii la “„Rici garl from za siti”, la cumparat pepeni” Subscribe

  1. Oana B. 16/08/2009 at 16:16 #

    Moldovenii mei (pentru ca da, eu cred ca si cei din Buzau sunt moldoveni) nu ma fac de ras niciodata! 🙂

  2. Andreea 16/08/2009 at 19:16 #

    :)) De aia e buna niste matematica la casa omului. Trebuia sa-ti iei ingineru' cu tine. 😛

    Si sa mai zici ceva de moldoveni 😀

  3. Aristocle 22/08/2009 at 18:09 #

    Bei, dacă buzoienii îs moldoveni, eu de şe nu vorbesc cu acşent?

  4. adfghanistan 23/08/2009 at 09:27 #

    blondo :))

  5. Radu Vasile 10/10/2009 at 22:23 #

    nu prea cred ca are vreo legatura cu regiunea oamenilor, ci mai de graba cu structura lor interioara.

    M-am dus eu intr-o zi la mine jos aici ca mi se terminase butelia si l-am rugat pe ala cu buteliile de jos din colt sa ia o butelie si sa mi-o duca si mie sus, sa mi-o monteze si sa o ia pe ailalta goala.

    Omul s-a uitat la mine si cum m-a vazut cu betesug a luat butelia, a venit dupa mine si a facut ce i-am spus.

    Am intrebat cat face, mi-a zis 40 ron, i-am dat 50 si am multumit.

    Omul a plecat, s-o fi dus la el la masina si cum stateam eu linistit in casa bucuros ca montasem butelia si ca aveam butelie aud ca bate la usa.

    Deschid, era nenea de la butelii care imi intinde 5 ron si imi spune, restul dumitale. I-am explicat ca nu trebuie ca eu stiam clar cati bani ii dadusem, dar nu a vrut sa auda, a zis:

    "O fi munca mea, dar mi-ai dat prea mult!".

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Sanssouci, casa de la țară a unui rege cool

pajiste

La 1740 oricine putea să intre pe domeniul lui Frederick cel mare al Prusiei, cu condiția să fi fost îmbrăcat corespunzător. Azi intrarea costă 19 euro și îți dezvăluie un colț de rai și o poveste frumoasă.

Cum am fost jefuiți în Valparaiso

20180312_112948

Tâlhăriți de bagaje în piața centrală a celui mai vechi port sud-american, Valparaiso, orașul chilian de patrimoniu UNESCO.

De ce picură în Casa Poporului

casa poporului senat

Un accident umed a fost descoperit ieri, pe Facebook, în Parlament. Pentru că am apucat s-o cunosc pe mama Casei Poporului înainte să moară, vă invit să citiți un text din care veți afla și voi cum e când se sparge o țeavă în Palat, cum intră zăpada în birouri iarna, de ce unii zic că ar fi nevoie de termopane noi, câtă apă, curent și nervi consumă Casa Poporului ca să fie ceea ce este: locul în care cei mai iubiți fii ai poporului muncesc zi de zi pentru propășirea noastră, a tutulor.

Slăbiciunile unei femei puternice

katharine-graham

„Personal history”, de Kay Graham, cândva cea mai puternică femeie din America, la cârma Washington Post: despre jurnalism, politică, feminitate și neîncredere. O carte despre cum era America great în secolul trecut.

Visiting Transilvania: “Traditional roma people on the left!”

Port traditional la un copil care cersea in Sighisoara

Turul bisericilor fortificate săseşti din Transilvania a fost, pentru cei şase ziarişti, o ocazie să cunoască România reală, cu drumuri proaste, cu monumente dărăpănate, cu prea mulţi “roma people” în locuri în care li se spunea că au trăit “the saxons”, dar şi cu oameni ospitalieri şi calzi, cu mâncare multă şi gustoasă, şi cu peisaje fabuloase.

Secretul Rozaliei din Criţ: “Ne-a ferit Dumnezeu de emigrare aicea, că avem mult de lucru”

Minunata ciorba ardeleneasca a adunat Europa la aceasi masa

Cu timpul oamenii au constatat că activităţi pe care noi le considerăm plictisitoare, pentru că le facem zi de zi, pot fi vândute foarte bine străinilor, care nu le-au văzut niciodată