„Rici garl from za siti”, la cumparat pepeni

A m plecat spre Piatra Neamt si nu puteam sa nu ne oprim pe drum sa cumparam niste pepeni de la bostanariile din Buzau. Am oprit langa un nene cu fata arsa de soare, nebarbierit, cu o palarie ponosita pe cap si care vindea niste pepeni dungati dintr-o dacie alba obosita. „Cum dati pepenii astia?”, il intreb eu in limbaj popular, de piata, dindu-ma jos din Nissan-ul meu rosu de 12.000 de euro pe care l-am julit la colturi de atatea parcari nereusite : D

„Pe bani!”, imi replica nenea, razand, atent totusi nu la cumparatoarea de ocazie, ci la o alta Dacie ponosita din care a coborat o femeie cu o coroana mortuara. Cateva minute omul m-a abandonat cu ochii in pepenii lui si s-a ocupat de doamna cu coroana, i-a platit-o si i-a luat-o din maini. A sprijinit ornamentul funerar kitchos, din plastic, de Dacia lui si a revenit la mine. „50 de bani kilu`, doamna, pentru dumneavoastra!”. Arunca iar o privire spre coroana de la masina si il trece un gand hazliu: „Poate zice lumea ca vand si coroane acuma…!”.

Revenim la pepeni si-i zic sa-mi aleaga el unul care-i bun, ca eu evident nu ma pricep, ca o fata de la oras ce ma aflu. Omul alege unul destul de mare, il pune intr-o sacosa rapanoasa de rafie si-l cantareste. „Opt kile, hai sapte pentru dumneavoastra”, decreteaza vinzatorul. Cand il scoate din sacosa ii descopar un defect minor. Imi da altul, pe care-l compara din ochi cu celalalt: „cam tot sapte kile are”, zice el.

Il incearca si-mi da sa gust. E dulce, dar cald si moale ca o mamaliga de atata stat la soare pe marginea drumului. Il iau mai mult pentru ca niciodata nu am avut tupeu sa refuz sa mai iau un pepene dupa ce mi-a fost incercat. Culmea, ca rostul „dopului” la pepene tocmai asta e, sa nu-l iei daca nu-ti place ce gusti.

Fac un calcul in cap si scot o hartie de 50 de lei (500.000), fiind convinsa ca pepenele de 7 kile face 35 de lei (350.000). Omul incurcat ma intreaba de ceva marunt, ca evident n-are rest. Ii dau si o hartie de 5 lei si-i zic sa-mi dea 20 rest (200.000). „mai bine va mai dau un pepene, de 15 lei, nu vreti?”, ma intreaba el.

Nneee, oscilez, ce sa facem cu atatia pepeni, dar pana sa ma decid eu omul mai ridica un pepene de jos si mi-l pune in brate, la un loc cu hartia de 50 de lei.

La inceput am crezut ca a confundat hartia de 50 cu aia de 5. Si ma simt datoare sa-i explic. El ma priveste neincrezator, si nu intelege daca eu consider ca m-a inselat sau e invers.  Timp de cateva minute ne explicam unul altuia cum devine matematica pepenilor de la marginea drumului. La mine costa 350.000 de lei un pepene, si la el doar 35.000. Firesc, eu aveam in cap numai zerouri.

In fine, ne-am lamurit. „Nu ma bucur io doamna la banii munciti de altul, ca ma vede Dumnezeu. Daca va inselam cu 500.000 ce rezolvam?”, imi explica omul cu pepenii rationamentul care l-a impiedicat sa-i vanda unei fufe de la oras un pepene cu 350.000 de lei, in plina vara, la doi pasi de bostanarie.

UPDATE: Dupa ce a stat o noapte la frigider, pepenele e o minune, dulce si bun ca sufletul omului care l-a cules si vandut : )

Etichete:

5 comentarii la “„Rici garl from za siti”, la cumparat pepeni” Subscribe

  1. Oana B. 16/08/2009 at 16:16 #

    Moldovenii mei (pentru ca da, eu cred ca si cei din Buzau sunt moldoveni) nu ma fac de ras niciodata! 🙂

  2. Andreea 16/08/2009 at 19:16 #

    :)) De aia e buna niste matematica la casa omului. Trebuia sa-ti iei ingineru' cu tine. 😛

    Si sa mai zici ceva de moldoveni 😀

  3. Aristocle 22/08/2009 at 18:09 #

    Bei, dacă buzoienii îs moldoveni, eu de şe nu vorbesc cu acşent?

  4. adfghanistan 23/08/2009 at 09:27 #

    blondo :))

  5. Radu Vasile 10/10/2009 at 22:23 #

    nu prea cred ca are vreo legatura cu regiunea oamenilor, ci mai de graba cu structura lor interioara.

    M-am dus eu intr-o zi la mine jos aici ca mi se terminase butelia si l-am rugat pe ala cu buteliile de jos din colt sa ia o butelie si sa mi-o duca si mie sus, sa mi-o monteze si sa o ia pe ailalta goala.

    Omul s-a uitat la mine si cum m-a vazut cu betesug a luat butelia, a venit dupa mine si a facut ce i-am spus.

    Am intrebat cat face, mi-a zis 40 ron, i-am dat 50 si am multumit.

    Omul a plecat, s-o fi dus la el la masina si cum stateam eu linistit in casa bucuros ca montasem butelia si ca aveam butelie aud ca bate la usa.

    Deschid, era nenea de la butelii care imi intinde 5 ron si imi spune, restul dumitale. I-am explicat ca nu trebuie ca eu stiam clar cati bani ii dadusem, dar nu a vrut sa auda, a zis:

    "O fi munca mea, dar mi-ai dat prea mult!".

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Generaţia „Silicon Valley” de România, după 50 de ani

Politehnica Bucuresti, Falcultatea de Electronica si Telecomunicatii - Generatia 1960 - numai vise

Au absolvit în 1960 Politehnica. Erau 150. Mai târziu unii au emigrat și au ridicat cu creierele lor celebra Silicon Valley din California. Cei care au avut cu adevărat vână de aventurieri au rămas aici, în România. Acum mai sunt vreo 50.

Ce bucurie aș vrea eu să-mi facă Volksbank

bucurie

Banca pe care au dat-o mii de clienți în judecată oferă trei „lozuri” de câte 1000 de euro pentru satisfacerea unor bucurii omenești. Bucuria mea de client ar fi să-mi achit mai repede creditul la ei și să nu-i mai calc pragul niciodată.

Pur și simplu Norvegia

16

Impresii de călătorie din Norvegia, încă o țară care nu suferă vreo comparație cu România.

Fiecare moment dificil din istoria unei țări are nevoie de victime

mineriada

Ce or mai face oamenii ăia care au bătut la Mineriadă? Or fi bine, sănătoși, or avea copii, planuri, or fi mulțumiți de viața lor, de deciziile pe care le-au luat, or dormi liniștiți? Or face politică?

Restul de 60% e tăcere

deget

Portret colectiv al celor 60% absenți de la vot: Vine inspecția sanitară și o întreabă pe asistentă dacă anumite aparate de pe care trebuie să ia probe sunt dezinfectate. Asistenta zice că nu, că nu a avut timp. Inspectorul pune mâna pe soluție, dezinfectează aparatul, ia proba și pleacă mulțumit

De ce ea? (3)

tarau-victoriei

Viața de după: reabilitarea, mai grea decât pușcăria, a muncit la negru pentru că nu o angaja nimeni, victoria de la CEDO și rejudecarea procesului în țară, pierderea și regăsirea dosarului, apariția unor „victime” noi atrase de ideea de potențial câștig, facultatea de drept, doctoratul și victoria finală.