… si al vinului

Z iua a doua a calatoriei:

Fatima, diferenta dintre credinta si religie

Fatima, aleea ispasirii

De la Batalha, pasul firesc e Fatima, cu cativa pasi inainte de Coimbra, unul dintre cele mai vechi orase universitare din Europa. La Fatima se zice ca Fecioara li s-a aratat unor copii de ciobani care pasteau caprele pe campurile din imprejurimi.  Initial au fost doua fete si un baiat. Cei trei au fost sanctificati ulterior, dar numai una dintre fete, Lucia, a ajuns la o varsta venerabila, cat sa-i divulge Papei Ioan Paul al II-lea cele trei secrete spuse de Fecioara.

Fatima, o biserica

Cum o fi fost Fatima inainte de sfanta aparitie nu stiu,  se pare ca era un satuc amarat. Acum e o statiune construita comercial pe bazele unei legende oportune. Hoteluri de 4 stele pline de turisti veniti din toata lumea, cu autocarul, ca sa aprinda lumanari si sa participe la procesiuni pe un platou imens, cat doua stadioane de fotbal, marginit la capete de doua biserici impozante. Intre ele, statuia lui Ioan Paul al II-lea si o alee, lustruita de credinciosii care isi marturisesc pacatele tarandu-se in genunchi intre cele doua capete ale … „stadionului credintei”.

Fatima, casuta ciobanasilor

Peste tot magazine cu suveniruri de la … locul sfant, un trenulet care face turul statiunii, bifand toate locurile prin care s-ar fi aratat Fecioara de cateva ori si casele in care au copilarit micutii vizionari.

Fatima, casa Luciei

Vazute prin comparatie cu moderna si megalomana constructie de mai devreme, casutele ciobanasilor ilustreaza perfect diferenta dintre credinta si religie.

Fatima, celalata biserica, centru de conferinte

Coimbra si atat

Despre Coimbra nu gasesc multe de spus. E un oras universitar, cu o universitate celebra, cateva locuri placute de relaxare, de-a lungul unui rau, si multe carciumi in care se mananca bine, se bea de fel si se asculta Fado. A, despre Fado o sa va povestesc alta data, pentru ca merita mai mult, poate chiar o mica auditie. Dar trebuie sa ma dumiresc cu se face asta pe blog 🙂

Coimbra 20

Uitasem, o chestie foarte amuzanta si desteapta, in Coimbra exista „Portugalos dos pechenitos”, adica Portugalia pentru cei mici. E un muzeu in aer liber unde pustimea poate sa invete despre cuceririle portugheze si despre stilurile arhitectonice ale diverselor monumente din tara lor, vizitandu-le in miniatura. Printre constructii se afla o multime de catedrale, palate, castele, casute specific portugheze din diverse zone, dar si paviloane ce reprezinta fostele colonii portugheze. Pe un mapamond imens sunt desenate expeditiile maritime ale cuceritorilor portughezi, si nominalizati vitejii. Printre ei nu se afla si Columb, desi acolo figureaza si prima calatorie in  America.

Portugalos-pechenitos 30

Porto, vin de Porto

Podul lui Eiffel peste raul Douro, la Porto

Si am ajuns la Porto. Ploua si era al naibi de frig pentru hainele noastre de plaja. Pe unii dintre noi ( 😀 ) i-a apucat amocul si voiau sa plece in sud, la soare. Am rezistat eroic, intr-un hotel la etajul 17, pe un vant care trimitea rafale de ploaie peste geamuri si indoia copacii.

Degustare la Ferreira

A doua zi, printre nori, am zis sa bifam macar actiunea pentru care batusem atata drum: degustarea unui vin de Porto intr-o crama pe malul raului Douro. In timp ce aflam despre secretele Donei Ferreira – o femeia vasnica si desteapta , cu fata de domnisoara batrana, care a reusit intr-o epoca a barbatilor sa-si impuna brand-ul vinului din propria ferma – in subsolurile cramelor Ferreira, afara soarele stralucea cu bucurie peste cele sase poduri ce brazdeaza Douro. Unul dintre ele, se vede in poza, cica ar fi proiectat chiar de Eiffel. A urmat o plimbare cu o barcuta ca de pirati, in acorduri de Fado si sunet de valuri pe raul care despica Portugalia de la est la vest si se opreste drept in ocean.

Dupa plimbare mi-am scantit piciorul si n-am mai reusit sa degustam si celelalte vinuri disponibile pentru biletul de 6 euro pe care-l cumparasem, ca sa vizitam trei crame. Ne-am multumit cu Ferreira, care de altfel nu e rau deloc, fie ca aperitiv (alb), fie ca digestiv (rosu).

Daca va aflati prin zona nu va scumpiti la benzina si plimbati-va de-a lungul coastei, arata superb, ca toate falezele portugheze de altfel

Etichete: , , , , , , , , ,

No comments yet.

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Învățăm greu, mimăm mult și uităm repede

iohannis

Săptămâna trecută, după 25 de ani de tergiversări, dosarul Revoluției s-a închis, fără să fie cineva pedepsit și fără să știm vinovații. Dar asta e deja istorie, acum ne arde incendiul din club, de data asta va fi altfel, acum au murit tineri nevinovați pentru profitul unora, nu pentru democrație și alte abureli.

Jadranska magistrala

drum4

Este motivul care ar trebui să vă ducă în Croația, drumul cel mai frumos spre o destinație care nu face decât să confirme preludiul ăsta auto, suspendat între munte și mare.

O zi la probațiune

alb-negru

Ce face un VIP condamnat cu suspendare, când ajunge în biroul consilierului de probațiune, unde trebuie să-și demonstreze îndreptarea: răspunde la telefon cu „dragă, sunt în oraș, la un interviu, vorbim mai târziu” 😉

Parcul meu IOR

Parcul IOR

Mi-a fost alături 40 de ani, m-a crescut și relaxat. Acum e rândul meu să-l apăr de șmecheri. Dacă sunteți din sectorul 3, veniți mâine la Titan ca să ne păstrăm parcul.

De ce ea? (3)

tarau-victoriei

Viața de după: reabilitarea, mai grea decât pușcăria, a muncit la negru pentru că nu o angaja nimeni, victoria de la CEDO și rejudecarea procesului în țară, pierderea și regăsirea dosarului, apariția unor „victime” noi atrase de ideea de potențial câștig, facultatea de drept, doctoratul și victoria finală.

Eu sunt lucrător sexual, legea e o curvă

sexworker

Interviu în 3 episoade cu „Profesoara”, una dintre cele mai vechi prostituate din București. Azi, începuturile – „Epoca de aur”, când comunismul tolera prostituția, marca era mai tare ca dolarul iar clientul era domn.