… si al vinului

Z iua a doua a calatoriei:

Fatima, diferenta dintre credinta si religie

Fatima, aleea ispasirii

De la Batalha, pasul firesc e Fatima, cu cativa pasi inainte de Coimbra, unul dintre cele mai vechi orase universitare din Europa. La Fatima se zice ca Fecioara li s-a aratat unor copii de ciobani care pasteau caprele pe campurile din imprejurimi.  Initial au fost doua fete si un baiat. Cei trei au fost sanctificati ulterior, dar numai una dintre fete, Lucia, a ajuns la o varsta venerabila, cat sa-i divulge Papei Ioan Paul al II-lea cele trei secrete spuse de Fecioara.

Fatima, o biserica

Cum o fi fost Fatima inainte de sfanta aparitie nu stiu,  se pare ca era un satuc amarat. Acum e o statiune construita comercial pe bazele unei legende oportune. Hoteluri de 4 stele pline de turisti veniti din toata lumea, cu autocarul, ca sa aprinda lumanari si sa participe la procesiuni pe un platou imens, cat doua stadioane de fotbal, marginit la capete de doua biserici impozante. Intre ele, statuia lui Ioan Paul al II-lea si o alee, lustruita de credinciosii care isi marturisesc pacatele tarandu-se in genunchi intre cele doua capete ale … „stadionului credintei”.

Fatima, casuta ciobanasilor

Peste tot magazine cu suveniruri de la … locul sfant, un trenulet care face turul statiunii, bifand toate locurile prin care s-ar fi aratat Fecioara de cateva ori si casele in care au copilarit micutii vizionari.

Fatima, casa Luciei

Vazute prin comparatie cu moderna si megalomana constructie de mai devreme, casutele ciobanasilor ilustreaza perfect diferenta dintre credinta si religie.

Fatima, celalata biserica, centru de conferinte

Coimbra si atat

Despre Coimbra nu gasesc multe de spus. E un oras universitar, cu o universitate celebra, cateva locuri placute de relaxare, de-a lungul unui rau, si multe carciumi in care se mananca bine, se bea de fel si se asculta Fado. A, despre Fado o sa va povestesc alta data, pentru ca merita mai mult, poate chiar o mica auditie. Dar trebuie sa ma dumiresc cu se face asta pe blog 🙂

Coimbra 20

Uitasem, o chestie foarte amuzanta si desteapta, in Coimbra exista „Portugalos dos pechenitos”, adica Portugalia pentru cei mici. E un muzeu in aer liber unde pustimea poate sa invete despre cuceririle portugheze si despre stilurile arhitectonice ale diverselor monumente din tara lor, vizitandu-le in miniatura. Printre constructii se afla o multime de catedrale, palate, castele, casute specific portugheze din diverse zone, dar si paviloane ce reprezinta fostele colonii portugheze. Pe un mapamond imens sunt desenate expeditiile maritime ale cuceritorilor portughezi, si nominalizati vitejii. Printre ei nu se afla si Columb, desi acolo figureaza si prima calatorie in  America.

Portugalos-pechenitos 30

Porto, vin de Porto

Podul lui Eiffel peste raul Douro, la Porto

Si am ajuns la Porto. Ploua si era al naibi de frig pentru hainele noastre de plaja. Pe unii dintre noi ( 😀 ) i-a apucat amocul si voiau sa plece in sud, la soare. Am rezistat eroic, intr-un hotel la etajul 17, pe un vant care trimitea rafale de ploaie peste geamuri si indoia copacii.

Degustare la Ferreira

A doua zi, printre nori, am zis sa bifam macar actiunea pentru care batusem atata drum: degustarea unui vin de Porto intr-o crama pe malul raului Douro. In timp ce aflam despre secretele Donei Ferreira – o femeia vasnica si desteapta , cu fata de domnisoara batrana, care a reusit intr-o epoca a barbatilor sa-si impuna brand-ul vinului din propria ferma – in subsolurile cramelor Ferreira, afara soarele stralucea cu bucurie peste cele sase poduri ce brazdeaza Douro. Unul dintre ele, se vede in poza, cica ar fi proiectat chiar de Eiffel. A urmat o plimbare cu o barcuta ca de pirati, in acorduri de Fado si sunet de valuri pe raul care despica Portugalia de la est la vest si se opreste drept in ocean.

Dupa plimbare mi-am scantit piciorul si n-am mai reusit sa degustam si celelalte vinuri disponibile pentru biletul de 6 euro pe care-l cumparasem, ca sa vizitam trei crame. Ne-am multumit cu Ferreira, care de altfel nu e rau deloc, fie ca aperitiv (alb), fie ca digestiv (rosu).

Daca va aflati prin zona nu va scumpiti la benzina si plimbati-va de-a lungul coastei, arata superb, ca toate falezele portugheze de altfel

Etichete: , , , , , , , , ,

No comments yet.

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Dacă ai vrea să trăiești doar atât cât poți

maini

Când mai vedeți reclame cu bătrâni râzând cu toată placa într-o lumină caldă, solară, să știți că ăia nu sunt nici români, nici la azil. Și poate nici așa bătrâni 😉

Rulată Germania

marcela

Cum mi-am înscris mașina nemțească în România și am trăit să povestesc despre asta

Când religia contrazice nevoile societății – eșecul german

biserica catolica

Biserica are monopol pe protecția socială în anumite zone din Germania, așa cum vrea și România să facă. Nemții își dau seama, după 50 de ani, că au greșit.

Nu sunt dezamăgit de România, pentru că nu m-am lăsat amăgit

Camil Petrescu fiul

Camil Petrescu fiul, despre cum se vede România de peste ocean și din mijlocul Bucureștiului. De ce a plecat acum 43 de ani, de ce s-a întors azi și de ce ar mai pleca o dată, dacă ar avea iar 22 de ani. Despre salamul cu soia de New York.

Zen and the Art of Marcela Maintenance*

marcela

Calitatea service-urilor din București: prețuri europene, servicii făcute românește, pentru că „așa facem noi și n-am avut niciodată probleme”. Avatarurile unui șofer care se încăpățânează să citească manualul mașinii.

De ce nu plecăm din România

Mâini de români - copiii culegători de afine din Pasul Prislop

Dacă despre curajul și nerăbdarea celor care pleacă s-a tot scris, teama, lenea, sentimentalismul și, de ce nu, curajul de a rămâne al celorlalți a fost lăsat în umbră.