Casiera de la Carrefour Unirea

D uminica pe la ora 16.00 am vrut sa ne bagam si noi carutul la prima casa de la Carrefour Unirea care ne-a iesit in cale. S-a intamplat sa fie aia „pentru cosuri de manaaa”, dupa cum ne-a anuntat intepata o mofluza care statea in spatele casei si astepta sa vina ora de plecat acasa, ca altfel nu facea nimic. M-a enervat tonul pe care ne-a vorbit, de parca i-am fi blocat accesul la o coada de oameni cu cosuri de mana, si astfel ii luam painea de la gura. Ce tupeu pe noi sa vrem ca ea, care oricum statea cu bucile obrajilor in palme si contempla in gol magazinul, sa ne taxeze marfurile cumparate din magazinul ala de unde-si lua si ea salariul lunar. M-am uitat in jur, nimeni. Si-i zic: „doamna, dar nu e ca si cand ar fi vreo coada de cosuri si noi va stam in drum. Tot n-aveti ce face….!”. „E, na, dar daca nu am voie, ce?!”, mi-a strigat ea revoltata peste casa, pentru ca deja Gabi ma trasese cu cos cu tot spre celelalte case. Dupa ce am dat roata pe la alte cateva care erau ocupate, am gasit una mai goala si ne-am rezolvat problema. Adica le-am dat banii francezilor ca s-o plateasca pe mofluza de la prima casa, ca sa stea degeaba….

In fine, poate ca asta e o regula interna si poate ca noi, cu cosul semi-plin, am fi intarziat un pic accesul la casa al unuia care cumpara numai scobitori. Dar momentan nu era niciunul cu scobitori pe acolo, iar aia chiar nu putea sa ne incaseze banii, in loc sa se revolte ca am avut tupeul s-o deranjam?

Etichete: ,

5 comentarii la “Casiera de la Carrefour Unirea” Subscribe

  1. Nelu 14/09/2009 at 21:14 #

    O regula foarte buna.

    Sunt locuri unde sunt rezervate:

    1 casa pentru cei cu probleme motrice si batrani

    1 casa pentru cei care cumpara pana la 8 produse alimentare

    1 casa pentru cei care cumpara pana la 16 produse alimentare

    E drept ca la ore mai putin incarcate functioneaza numai 2 dintre ele.

    Intri in magazinul alimentar grabit sa iti cumperi ceva pentru masa de pranz sau un produs de care ai nevoie urgenta, mergi la casa dedicata si acolo un nesimtit e la jumatatea descarcatului caruciorulu plini.

    E greu cu civilizatia si profesorii nu sunt cei mai buni dar nu vanzatoarea conteaza ci modul cum a fost bine instruita de sefii ei.

    E ca si cum ai trece noapte pe rosu pentru ca e strada pustie.

    Data viitoare cand o sa ai lectia invatata si asa usor usor o sa devii o persoana civilizata.

    E mai greu pentru unii mai ales daca nu au cei 7 ani de acasa!

    • Dollo 14/09/2009 at 21:25 #

      E drept ca in cei 7 ani de acasa mama nu m-a invatat treaba asta cu casele prioritare. Pentru ca pe vremea aia era una singura, cu coada mare in fata ei. Poate de aia ieri as fi vrut sa evit micile cozi de la celelalte case si s-o pun la munca pe doamna de la casa pentru cei cu 7 ani… Dincolo de gluma, nu neg utilitatea acestor reguli, dar mi-ar placea sa-mi fie explicate mai putin ofensator. Inclusiv de cei care posteaza pe aci 😉

  2. Iulia 15/09/2009 at 00:22 #

    Eu zic ca una e sa iti explice frumos, eventual cu un zambet care nu o costa nimic din leafa ei lunara, ca acea casa trebuie sa fie libera pentru cazul in care cineva care cumpara X produse se trezeste sa plateasca chiar atunci, si cu totul altceva este sa iti raspunda cum ti-a raspuns.

    Un "va rog sa ma scuzati, insa aceasta este regula magazinului" sunt sigura ca te-ar fi convins.

    • Dollo 15/09/2009 at 00:43 #

      Bingo! 🙂

  3. Radu Vasile 09/10/2009 at 01:20 #

    mde, nici nenea Nelu de mai sus nu are in totalitate dreptate.

    Dar Dollo, ma stii, sau ma rog afli acuma ca sunt omul care priveste situatia din toate unghiurile.

    Ce e mai interesant, nu e ca erai tu acolo si ai fi descarcat si ai fi platit, dar avem un groaznic spirit de turma si eu am observat la cora de exemplu, se ducea unu cu caruciorul la casa prioritara pana descarca ala il mai vedeau 3 si se puneau si ei la rand. Acum caserita ce sa zica, ii incasase lu primu de ce sa nu ii incaseze si lu urmatorul si tot asa.

    E drept ca mai au de lucrat la mod de a vorbi, dar in romania unde subiecte precum Comunicarea, socializarea sunt povesti ce poti sa te astepti.

    Mai mult calitatea serviciilor si a vietii in general este omorata de dorinta romanului de a nu pierde bani ca si numar nu ca si valoare.

    Astfel daca nenea ala a avut la concurs 2 gagicute una cu zambete si reguli de comunicare bune, dar care cerea 15 milioane si o alta, mofluza dar care disperata sa aiba un job cerea numai 8 milioane, fi sigura ca nenea ala a ales-o pe mofluza, ca doar ce, la casa stiu sa bata amindoua si lui asta ii trebuie.

    Eu imi amintesc din cora cum am stat 2 ore la coada la casa pentru persoane cu handicap si cand i-am cerut unuia sa ma lase mai in fata s-a ratoit la mine ca ce nu pot sa astept ca doar si el sta la coada.

    Ei bine eu nu puteam sa astept ca ma dusesem cu taxiul (unul din putinele moduri de locomotie posibil independent) si ala astepta. Noroc ca taximetristul a fost de inteles si cand a vazut ca intarzii a oprit ceasu si nu am platit foarte mult.

    Mentionez ca inaintea mea la coada nu era nicio alta persoana cu handicap. Deasemenea nici casernita nu a avut vreo atitudine sa zica, ia spargeti gasca si lasati-l pe domnu.

    Problema handicapului meu e ca pot sa stau pe picioarele mele si lumea daca te vede pe picioarele tale zice ca nu ai nimic.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Generaţia „Silicon Valley” de România, după 50 de ani

Politehnica Bucuresti, Falcultatea de Electronica si Telecomunicatii - Generatia 1960 - numai vise

Au absolvit în 1960 Politehnica. Erau 150. Mai târziu unii au emigrat și au ridicat cu creierele lor celebra Silicon Valley din California. Cei care au avut cu adevărat vână de aventurieri au rămas aici, în România. Acum mai sunt vreo 50.

Miron Radu Paraschivescu, jurnalul unui comunist fără partid

Miron Radu Paraschivescu

Cine ar ști să se roage cu adevărat pentru sufletul meu decât o curvă – însemnările unui ratat oarecare din România secolului trecut. Miron Radu Paraschivescu, Jurnalul unui cobai

Dubița albă din Vitan, monumentul neputinței poliției și Primăriei sectorului 3

Celebra dubiță abandonată în fața Poștei Vitan

O dubiță zace de câteva luni încurcând traficul din Vitan. Poliția locală știe, dar nu are platformă de ridicat, Poliția rutieră o filmează și-l amendează pe proprietar, Primăria Capitalei zice să apelăm la țiganii care fură fier vechi, să fure și mașina abandonată.

Sărăcia se învață în familie și e ocrotită de stat

teclas

În Deltă oamenii se zbat ca peștii pe uscat: nu au de lucru, dar fac copii ca să trăiască din alocații. Copiii lor le vor călca pe urme. Needucați, necalificați, vor fi următoarele generații de votanți cu sacoșa.

De ce nu plecăm din România

Mâini de români - copiii culegători de afine din Pasul Prislop

Dacă despre curajul și nerăbdarea celor care pleacă s-a tot scris, teama, lenea, sentimentalismul și, de ce nu, curajul de a rămâne al celorlalți a fost lăsat în umbră.

De ce ea? (2)

tarau-curte

Cazul Daniela Tarău: viața în arestul Capitalei, pentru un om care se știe nevinovat, ancheta lui Cristian Panait și procesul absurd, în care niciun judecător nu catadicsea să citească dosarul.