Circuitul hartiilor la ANAF

A m fost sa-mi declar un contract de drepturi de autor la ANAF (Agentia Nationala de Administrare Fiscala). Un vechi camin de liceu transformat in administratie financiara in sectorul 3, un hol intunecos, cu birouri vechi de-o parte si de alta si niste scaune jerpelite. Stiam ca imi trebuie formularul 020, asa ca m-am dus direct la registratura. Intreb cum fac.  O tanara zambitoare (pe cuvant!) imi spune ca imi trebuie formularul 050. Ii zic ca eu stiam altceva, dar poate ea stie mai bine. Fata se repliaza: „Sau cum spuneti dumneavoastra, eu sunt noua aici, si nu stiu”. Imi da formularul (dublu exemplar, fiecare cu cate doua foi) si-mi zice sa ma duc la functionarul care raspunde de litera B (a numelui meu). O intreb daca au vreun xerox, ca nu aveam contractul copiat. „Nuuu gasiti asa ceva la noi. Veniti alta data, cand vreti!”, ma indeamna aceeasi domnisoara flower-power.

O ignor si ma duc sa vorbesc cu gardianca de la usa, ca aia stie sigur unde gasesc un xerox. Aia la fel, numai zambete, desi am intrerupt-o dintr-o discutie la telefon. Zice ca gasesc xerox pe strada cealalta, la primarie.

Dupa un drum de 5 minute si 1 leu dat la xeroxul primariei, ma intorc victorioasa, cu multe alte hartii. Copie dupa contract, copie dupa buletin…  N-am pix. Ca sa completez formularele. Dupa ce fac rost de el ma uit ca curca-n lemne la rubricile alea. Cine le-a facut a avut o minte incalcita, de finantist. Dibuiesc cam ce ar trebui sa completez, si ca sa nu stric ambele exemplare din formular zic sa ma duc sa iau lumina de la doamna care raspunde de litera B. Intru in birou, doamna ma intreaba fara zambete, dar calm, daca am tot ce-mi trebuie, ii arat si ma linisteste, ca toate rubricile alea de pe cele doua foi nu ma privesc, deci erau acolo degeaba. Zice ca e bine cat am completat, si sa reproduc si pe al doilea exemplar. N-am inteles de ce decat cand m-am intors la registratura, la fata zambitoare, unde am primit al doilea exemplar pentru acasa. De ce naiba era nevoie sa consume doua hartii A4 ca sa-mi dea o dovada acasa ca am inregistrat contractul la ei? Ca doar hartia aia nu continea decat datele mele de identificare (pe care le stiu) si stampila cu numarul lor de inregistrare. Ar fi fost suficient un bon, ca dovada ca am fost pe la ei.

Bomboana de pe coliva a fost ca atunci cand am vrut sa verific daca sunt un contribuabil corect n-am avut cum. Pentru ca nu le mergea programul de gestiune a datelor pe calculator. Daca ar face economie la hartia aia pe care o consuma aiurea poate ar avea bani sa-si cumpere niste servere mai bune 😀 Zic si io!

Altfel, jos palaria, nu m-am enervat azi, si am reusit sa bifez formalitatea in mai putin de o jumatate de ora. Pana la urma, exista serviciu de finante perfect pe lume?

Etichete: ,

No comments yet.

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Zen and the Art of Marcela Maintenance*

marcela

Calitatea service-urilor din București: prețuri europene, servicii făcute românește, pentru că „așa facem noi și n-am avut niciodată probleme”. Avatarurile unui șofer care se încăpățânează să citească manualul mașinii.

De ce ea? (3)

tarau-victoriei

Viața de după: reabilitarea, mai grea decât pușcăria, a muncit la negru pentru că nu o angaja nimeni, victoria de la CEDO și rejudecarea procesului în țară, pierderea și regăsirea dosarului, apariția unor „victime” noi atrase de ideea de potențial câștig, facultatea de drept, doctoratul și victoria finală.

Ce înseamnă să fii cioban

cioban

În pofida unei potenţe proverbiale, datorată chipurile cărnii de oaie, ciobanii nu mai au căutare la fete, iar o viaţă de celibat şi mizerie la oi nu mai e pe placul tinerilor.

De ce a fost mai bine în iarna lui 54

București în iarna din 1954

Pe vremea aia oamenii știau să-și facă provizii pentru iarnă, să se scoată singuri din rahatul alb și reușeau să îndeplinească și planul în uzină. Acum avem televiziuni de știri al căror unic rol educativ e ăla de a perpetua mentalitatea asistată a cetățeanului care în curând va aștepta să fie șters și la cur de către autoritățile incompetente.

Plasturii lui Negoiță – cât au costat și de ce s-au dezlipit

lipire-plasturi

50.000 de bucățele de „not so safety walk” cumpărate de la 3M au fost lipite bucată cu bucată de oamenii ADPB, pare-se la fel de prost cum a fost gândită toată lucrarea de pe Bulevardul Unirii

Când un gard pe mijlocul drumului e cel mai smart lucru din oraș

bucuresti

Gabriela Firea are mai multe atuuri decât au avut predecesorii ei: un buget mare, un consiliu obedient, guvernul de aceeași culoare politică și marele talent de a vorbi ca la televizor. Este un mister de ce nu reușește mai mult decât niște paranghelii jenante.