Circuitul hartiilor la ANAF

A m fost sa-mi declar un contract de drepturi de autor la ANAF (Agentia Nationala de Administrare Fiscala). Un vechi camin de liceu transformat in administratie financiara in sectorul 3, un hol intunecos, cu birouri vechi de-o parte si de alta si niste scaune jerpelite. Stiam ca imi trebuie formularul 020, asa ca m-am dus direct la registratura. Intreb cum fac.  O tanara zambitoare (pe cuvant!) imi spune ca imi trebuie formularul 050. Ii zic ca eu stiam altceva, dar poate ea stie mai bine. Fata se repliaza: „Sau cum spuneti dumneavoastra, eu sunt noua aici, si nu stiu”. Imi da formularul (dublu exemplar, fiecare cu cate doua foi) si-mi zice sa ma duc la functionarul care raspunde de litera B (a numelui meu). O intreb daca au vreun xerox, ca nu aveam contractul copiat. „Nuuu gasiti asa ceva la noi. Veniti alta data, cand vreti!”, ma indeamna aceeasi domnisoara flower-power.

O ignor si ma duc sa vorbesc cu gardianca de la usa, ca aia stie sigur unde gasesc un xerox. Aia la fel, numai zambete, desi am intrerupt-o dintr-o discutie la telefon. Zice ca gasesc xerox pe strada cealalta, la primarie.

Dupa un drum de 5 minute si 1 leu dat la xeroxul primariei, ma intorc victorioasa, cu multe alte hartii. Copie dupa contract, copie dupa buletin…  N-am pix. Ca sa completez formularele. Dupa ce fac rost de el ma uit ca curca-n lemne la rubricile alea. Cine le-a facut a avut o minte incalcita, de finantist. Dibuiesc cam ce ar trebui sa completez, si ca sa nu stric ambele exemplare din formular zic sa ma duc sa iau lumina de la doamna care raspunde de litera B. Intru in birou, doamna ma intreaba fara zambete, dar calm, daca am tot ce-mi trebuie, ii arat si ma linisteste, ca toate rubricile alea de pe cele doua foi nu ma privesc, deci erau acolo degeaba. Zice ca e bine cat am completat, si sa reproduc si pe al doilea exemplar. N-am inteles de ce decat cand m-am intors la registratura, la fata zambitoare, unde am primit al doilea exemplar pentru acasa. De ce naiba era nevoie sa consume doua hartii A4 ca sa-mi dea o dovada acasa ca am inregistrat contractul la ei? Ca doar hartia aia nu continea decat datele mele de identificare (pe care le stiu) si stampila cu numarul lor de inregistrare. Ar fi fost suficient un bon, ca dovada ca am fost pe la ei.

Bomboana de pe coliva a fost ca atunci cand am vrut sa verific daca sunt un contribuabil corect n-am avut cum. Pentru ca nu le mergea programul de gestiune a datelor pe calculator. Daca ar face economie la hartia aia pe care o consuma aiurea poate ar avea bani sa-si cumpere niste servere mai bune 😀 Zic si io!

Altfel, jos palaria, nu m-am enervat azi, si am reusit sa bifez formalitatea in mai putin de o jumatate de ora. Pana la urma, exista serviciu de finante perfect pe lume?

Etichete: ,

No comments yet.

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Depre ziduri

pano

și oamenii care se încăpățânează să le construiască și să repete istorii de care omenirea ar trebui să se rușineze.

Cu cât ne-a botezat Samsung Biblioteca Națională

Biblioteca Națională Samsung

Statul român plătește un credit de 104 milioane de euro pentru clădirea Bibliotecii Naționale, iar firma Samsung și-a pus numele pe ea, cu câteva televizoare în valoare de 300.000 de euro. O afacere marca Ministerul Culturii și Patrimoniului Național.

Cu prejudecățile la Roma

Vaticanul după ploaie

Cum am cheltuit pensia pe o lună a mamei la o masă de fițe la Pierluigi în Roma

Și nevaccinați, și cu sănătatea garantată de stat

vaccinare2

Dialog între doi medici la Comisia de Sănătate din Senat:
– Niciun guvern nu poate impune ca în corpul supușilor săi să fie inoculate cu forța anumite medicamente.
– Dar de ce obligăm bolnavii de sifilis să se trateze?
– Da, îi tratăm cu forța pentru că sifilisul se transmite pe cale sexuală, dar SIDA și minoritățile sunt libere…

Copiii proști nu ies din școli proaste, ci din părinți

Lasă și tu copiii la școală

După ce dau lunar, la grădiniță, sume cât salariul mediu pe economie, părinții se înghesuie să plătească oricât ca să-și vadă plozii înscriși „la o școală bună”, dar își păstrează intactă lipsa de disponibilitate pentru a petrece timp cu copilul lor.

Sărăcia se învață în familie și e ocrotită de stat

teclas

În Deltă oamenii se zbat ca peștii pe uscat: nu au de lucru, dar fac copii ca să trăiască din alocații. Copiii lor le vor călca pe urme. Needucați, necalificați, vor fi următoarele generații de votanți cu sacoșa.