Circuitul hartiilor la ANAF

A m fost sa-mi declar un contract de drepturi de autor la ANAF (Agentia Nationala de Administrare Fiscala). Un vechi camin de liceu transformat in administratie financiara in sectorul 3, un hol intunecos, cu birouri vechi de-o parte si de alta si niste scaune jerpelite. Stiam ca imi trebuie formularul 020, asa ca m-am dus direct la registratura. Intreb cum fac.  O tanara zambitoare (pe cuvant!) imi spune ca imi trebuie formularul 050. Ii zic ca eu stiam altceva, dar poate ea stie mai bine. Fata se repliaza: „Sau cum spuneti dumneavoastra, eu sunt noua aici, si nu stiu”. Imi da formularul (dublu exemplar, fiecare cu cate doua foi) si-mi zice sa ma duc la functionarul care raspunde de litera B (a numelui meu). O intreb daca au vreun xerox, ca nu aveam contractul copiat. „Nuuu gasiti asa ceva la noi. Veniti alta data, cand vreti!”, ma indeamna aceeasi domnisoara flower-power.

O ignor si ma duc sa vorbesc cu gardianca de la usa, ca aia stie sigur unde gasesc un xerox. Aia la fel, numai zambete, desi am intrerupt-o dintr-o discutie la telefon. Zice ca gasesc xerox pe strada cealalta, la primarie.

Dupa un drum de 5 minute si 1 leu dat la xeroxul primariei, ma intorc victorioasa, cu multe alte hartii. Copie dupa contract, copie dupa buletin…  N-am pix. Ca sa completez formularele. Dupa ce fac rost de el ma uit ca curca-n lemne la rubricile alea. Cine le-a facut a avut o minte incalcita, de finantist. Dibuiesc cam ce ar trebui sa completez, si ca sa nu stric ambele exemplare din formular zic sa ma duc sa iau lumina de la doamna care raspunde de litera B. Intru in birou, doamna ma intreaba fara zambete, dar calm, daca am tot ce-mi trebuie, ii arat si ma linisteste, ca toate rubricile alea de pe cele doua foi nu ma privesc, deci erau acolo degeaba. Zice ca e bine cat am completat, si sa reproduc si pe al doilea exemplar. N-am inteles de ce decat cand m-am intors la registratura, la fata zambitoare, unde am primit al doilea exemplar pentru acasa. De ce naiba era nevoie sa consume doua hartii A4 ca sa-mi dea o dovada acasa ca am inregistrat contractul la ei? Ca doar hartia aia nu continea decat datele mele de identificare (pe care le stiu) si stampila cu numarul lor de inregistrare. Ar fi fost suficient un bon, ca dovada ca am fost pe la ei.

Bomboana de pe coliva a fost ca atunci cand am vrut sa verific daca sunt un contribuabil corect n-am avut cum. Pentru ca nu le mergea programul de gestiune a datelor pe calculator. Daca ar face economie la hartia aia pe care o consuma aiurea poate ar avea bani sa-si cumpere niste servere mai bune 😀 Zic si io!

Altfel, jos palaria, nu m-am enervat azi, si am reusit sa bifez formalitatea in mai putin de o jumatate de ora. Pana la urma, exista serviciu de finante perfect pe lume?

Tags: ,

No comments yet.

Leave a Reply

Oldies but goldies

Când gardul te dă de gol că ești nababul satului (III)

gardul

Proba șanțului și a zidului drept la sate; Viață de turnător de beton la mână; Azi ești tânăr și mâine îți cumperi gard jaluzea

De ce picură în Casa Poporului

casa poporului senat

Un accident umed a fost descoperit ieri, pe Facebook, în Parlament. Pentru că am apucat s-o cunosc pe mama Casei Poporului înainte să moară, vă invit să citiți un text din care veți afla și voi cum e când se sparge o țeavă în Palat, cum intră zăpada în birouri iarna, de ce unii zic că ar fi nevoie de termopane noi, câtă apă, curent și nervi consumă Casa Poporului ca să fie ceea ce este: locul în care cei mai iubiți fii ai poporului muncesc zi de zi pentru propășirea noastră, a tutulor.

Când Manhattanu era un soi de Ferentari…

Martha-Cooper-Kids

… iar Martha Cooper, prima femeie fotograf de la New York Post. Azi e septuagenară, dar se aleargă cu poliția și grafferii prin Brazilia ca la tinerețe. Și vine la București în 13-15 octombrie la Make a Point

Ziua 2: Dragă, eu unde dorm? că mă întreabă recenzorul….

Ospitalitate, dar nu degeaba

Dacă vă calcă recenzorul oferiți-i, vă rog eu, un pahar cu apă. Nici nu știți ce nevoie are!

Ce bucurie aș vrea eu să-mi facă Volksbank

bucurie

Banca pe care au dat-o mii de clienți în judecată oferă trei „lozuri” de câte 1000 de euro pentru satisfacerea unor bucurii omenești. Bucuria mea de client ar fi să-mi achit mai repede creditul la ei și să nu-i mai calc pragul niciodată.

(III) Clientul român e mitocan și nespălat

sexwork is work

Ultima parte a interviului cu „Profesoara” – una dintre cele mai vechi prostituate din București – face un portret robot al clientului român, de la gunoier și căcănar, până la politician și preot.