N-am inteles niciodata de ce se duce lumea la Vama Veche. Ulite desfundate, constructii improvizate, muzica asurzitoare, plaja infecta, nisip plin de gunoi, betivi lesinati sau corturi din care se mai itesc ici si colo cate un cur gol sau o p… bleaga. Stiu, o sa ziceti ca spiritul vamii s-a cam dus dracu de cand turismul de masa a luat-o in stapanire, dar ca Vama a ramas in continuare un loc in care fiecare se simte bine pentru ca poate fi el insusi, adica liber, vezi Doamne. Nu inteleg, insa, de ce naiba comuniunea asta cu natura a turistului vamaiot se lasa cu daune la adresa naturii.
Prietenii mei Geta si Gabi merg frecvent acolo, cand suntem la 2 Mai, si acum isi duc si cei doi copii. S-au obisnuit cu mizeria de pe plaja, aproape ca n-o mai vad, si le place sa bea cafea la Ovidiu si suc proaspat de portocale.
Vineri seara ne-au pacalit si pe noi sa mergem la Stufstock. Era doar un mod de a iesi din casa Mioarei (gazda noastra de la 2Mai), ca sa nu stam sa bem sau sa ne uitam la televizor, asa ca ne-am dus. Fata de peisajul zilei, cand vedeai toate gunoaiele, seara aducea un plus de fum de mititei/porumb copt/carnati de plescoi/sau hamsii. La intrarea in perimetrul concertistic jandarmii cotrobaiau prin rucsaci dupa droguri sau bautura. Inauntru urla muzica si cam atat. Putinii musterii erau cam apatici, se pare ca formatiile nu erau pe placul lor, asa ca multi contemplau luna plina reflectata in mare. Asa am facut si noi, ca pe asta o intelegeam. Am stat o vreme pe nisipul rece. Doi caini au venit sa ne linga si sa se gudure pe langa noi. In fata noastra s-a cracanat unul si a inceput sa se pise facand opturi cu puta pe nisip. Apoi a venit un cuplu cu un rotweiller care a zgarmat si el cam tot pe acolo si s-a usurat. N-am asteptat sa se faca dimineata ca sa-i vedem pe bautorii maratonisti cum isi revarsa preaplinul vomitand in acelasi nisip, si am plecat inapoi in 2Mai.
A doua zi am preferat sa facem ultima plaja pe anul asta pe nisipul mai curat din 2Mai. Valurile erau mari si marea agitata, ca inainte de furtuna pe care o tot anuntau la radio meteorologii. A fost ultima baie, cred, pe anul asta, dar ne-a placut.
Calatorie initiatica prin Dobrogea
Am plecat sambata dupa amiaza din 2Mai ca sa nu ne bulucim pe sosele cu tot turistul roman de week-end. Ca si in primavara, cand mai fusesem acolo, am ales varianta ocolitoare de drum pana in Cernavoda. Adica n-am mai trecut prin toate statiunile pana in Constanta, ci am luat-o prin Limanu, Negru Voda, Cobadin, Adamclisi, Ion Corvin, Rasova si am intrat apoi pe autostrada la Cernavoda. E un drum de cam 150 de km, cu suisuri si coborasuri la propriu si la figurat. Urca si coboara dealurile calcaroase ale Dobrogei si te poarta ca o panglica prin campurile pline de lanuri de porumb sau floare a soarelui. Pe alocuri soseaua e proaspat asfaltata, dar in rest sunt doua benzi inguste marginite de nuci batrani de-o parte si de alta. Puteti merge cu peste 100 la ora in cea mai mare parte a drumului, dar sa va asteptati si la obstacole cum ar fi carute trase de magarusi, turme de capre, stoluri de gaste si vaci care-si balangane ugerele imense spre casa. Satele toate sunt destul de amarate, chiar daca au la intrare indicatoare colorate cu steagul romanesc si cel european, intre care scrie „X, comuna europeana”. Sunt in fapt niste sate tipic romanesti, in care oamenii isi traiesc vietile normal, la mica distanta geografica de fitele de pe litoral, dar la mii de ani, ca timp, distanta.
Calatoria prin sudul Dobrogei e fascinanta. Primavara campurile sunt pline de flori si verdele proaspat iti inunda privirea, toamna carutele cara stiuletii de porumb de pe camp, din loc in loc suie spre cer fuioare de fum de la pajistile arse, iar pe marginea drumului un taur se iubeste cu o vaca…;)
Ba, aseara era o nunta intr-unul din sate, si nuntasii parcasera masinile pe ambele laturi ale soselei, ca la ei in curte. Circulatia care de fel e destul de redusa, s-a blocat in mod neasteptat pentru sateni, carora le-a luat ceva timp sa se rupa de nunta ca sa-si dea la o parte masinile din calea unui tir care nu avea loc sa treaca, si nu mai lasa pe nimeni sa inainteze.
In fine, pentru cei insensibili la farmecul unor peisaje bucolice si atat, exista varianta istorica a drumului, care trece prin Adamclisi. Cum am invatat la istorie, pe aici au lasat urme vizibile romanii lui Traian, care i-au batut mar pe dacii lui Decebal. Dovada e monumentul victoriei unei batalii de pe la 102, dar care e reconstruit aproape in intregime in epoca moderna. Daca va abateti din soseaua principala spre monumentul indicat ca „Tropaeum Traiani” (probabil vine de la locul pe unde a tropait Traian cu oastea, ca din cate stiu io de la latina se scria „trophaeum” si se citea „trofeum”) aveti sansa sa ve rupeti masina in gropi. La capatul unui drum de 1,5 km platiti 6 lei de persoana ca sa intrati in curtea trofeului. Ii dati roata si cititi indicatorul care spune istoria locului, si atat. Eventual de sus de pe colina admirati un apus de soare, cum am facut noi.
Mai la vale de trofeul lui Traian se mai gasesc urmele cetatii Adamclisi. Adica niste ziduri care inconjoara ceva ce pe vremea lui Traian ar fi fost un municipiu, ce adapostea nu mai putin de sapte basilici. Acum sunt niste pietre aruncate in perimetrul ingradit de ziduri. Pe mijloc trece vechea canalizare a cetatii. Nu exista taxa de intrare si nici ghid. Va descurcati citind istoria explicata in termeni pomposi de niste arheologi pe niste panouri. N-o sa intelegeti nimic, decat ca minunata cetate a fost atacata de-a lungul istoriei ei zbuciumate de costoboci, goti, avari si slavi. Au refacut-o diversi, printre care si imparatul Constantin cel mare. Oricum, acum e o ruina, careia nici macar reclama nu i se face, ca sa mai stranga si amarata localitate Adamclisi niste banuti la buget de pe urma turistilor.
Spre finalul drumului, pana sa ajungeti la Cernavoda, veti traversa satul Rasova, care se intinde ca si soseaua pe malul Dunarii. E o priveliste minunata si calma. Calatoria sfarseste brusc in viteza autostrazii, dar merita facuta intr-o zi in care nu va grabiti nici sa va ardeti la soare, nici sa va intoarceti acasa.
