Citesc acum o carte in devenire, o culegere de povesti scrise despre el insusi de judecatorul de la Bicaz despre care am scris aici. Un amanunt la care nu ma gandisem pana acum mi-a deschis in cap o intrebare, pe care v-o arunc si voua, cei care intrati pe aici si vreti sa-mi raspundeti: Care a fost cartea pe care ati citit-o prima data in viata? Atunci cand ati invatat sa descifrati literele si ati depasit ultima pagina din Abecedar. Prima care citita din scoarta in scoarta, si din care ati si inteles ceva, incat s-o tineti minte.
Judecatorul a retinut „Harap Alb”. La mine povestea e mai romantata, pentru ca mie nu mi-a placut sa citesc pana in clasa a IV-a. Lecturile suplimentare de la scoala erau o corvoada de care nu reuseam sa ma achit. Nu treceam de primele pagini, iar la scoala, cand era sa povestesc in fata clasei ce citisem (asa erau lucrarile de control sau „eseurile” de azi pe vremea mea, te scotea invatatoarea in fata clasei si te punea sa povestesti ce ai inteles din nu stiu ce lectura obligatorie avusesei), ei bine atunci incepeam sa inventez, cred.
Nu retin exact amanuntele astea, dar stiu ca mama era disperata ca nu citeam. Ea si tata fusesera doi pasionati de lectura, aveam o biblioteca plina de romane de dragoste (preferatele mamei) sau de razboi si aventuri (ale tatei), iar eu ma detasam ca o oaie neagra.
Buba s-a spart la o sedinta cu parintii, cand mama i-a dezvaluit secretul invatatoarei (doamna Ileana Siretchi, iata ce chestie, ii tin minte numele) si a rugat-o sa ma faca de ras in fata clasei. Culmea e ca a tinut manevra. Invatatoarea m-a intrebat in fata clasei de ce nu citesc sau ceva de genul asta. Stiu ca m-am simtit asa de rusinata in fata colegilor incat am ajuns glont acasa si i-am cerut mamei o carte de citit. Ei bine, prima carte pe care am citit-o cap coada si mi-a si placut a fost „Coliba unchiului Tom”. Un roman despre soarta sclavilor de pe plantatiile americane. Cam atat retin din ea. Stiu ca Unchiul Tom era un negru batran si intelept, dar mai departe nu mai retin mare lucru. Stiu ca in viata mea au intrat dupa asta toate cartile, buluc. Si am cazut in extrema cealalta, in care citeam non-stop si nu-mi mai faceam lectiile, nu mai ieseam la joaca cu copiii… Doar patinele cu rotile au mai salvat un pic situatia, dar nu pentru multa vreme 😉 Cand am ajuns la romanele lui Dumas, mama a trebuit sa mi le ascunda si sa mi le dea seara, cu portia, ca sa mai fac si altceva in restul zilei.
Asadar, voi ce carte ati citit prima data? Va amintiti? Mi-ar placea sa-mi scrieti.
nu stiu daca a fost prima, insa imi amintesc cat de tare ma emotiona fiecare paragraf. si imi construisem in minte niste imagini atat de exacte incat aveam mai mult senzatia ca vad un film. e vorba de cuore, inima de copil, din colectia biblioteca pentru toti, parca. avea copertile tari si paginile lipite cu "leucoplastul" ala galben care mirosea ciudat. aaa…uite, scriind mi-am dat seama ca prima carticica a fost una despre o ursoaica si incepea asa: ursoaica mama are-un pui/ cum in padure altul nu-i. era cu poze frumoase, patratoasa, colorata si mirosea a librarie.
aoleuuuu!!! am gasit pe net carticica mea cu "ursoaica mama are-un pui" si e cretina rau. la un moment dat puiu vrea sa ii traga o scatoalca lu tac-su, iar asta da sa riposteze. si intervine mama si zice asa: "nu asa, de buna seama, se educa un copil/ ca-i mucut si e debil".
:)) Oare cum o fi Coliba unchiului Tom dupa 30 de ani? 🙂
Singur pe lume… si boceam de sarea camasa pe mine…
Daaa, imi amintesc ca si eu am plans la aia 🙂
Ultimul mohican – James Fenimore Cooper, apoi colectia lui Karl May…carti de baietei adevarati 😛
Mi se pare normal 🙂 Desi, parca de la tine ar fi putut veni si o carte de retete culinare ? 😛
Vezi tu…shaorma se simte. E o stare de spirit. Totul trebuie sa izvorasca din adancimea si puritatea sufletului pentru a pregati o shaorma de calitate ;). Cartile de bucate sunt pentru mancaruri de muritori…
Daaaa, asta cu adancimea am mai auzit-o, cam prin perioada cand umbla vorba ca celebra shaorma de la Dristor ar avea oarece sosuri imbunatatite cu … secretii masculine 😛
Pai vezi…oamenii aia isi donasera si ESENTA lor masculina pentru a iesi o shaorma de calitate…pacat ca lumea nu apreciaza :). Daca nu s-ar face experimente culinare, am manca toti cartofi cu paine. Cred că ce-au incercat băeții de la Dristor va fi o delicatesă peste vreo 100 de ani. Ei sunt niște oameni înaintea timpului lor (la fel, probabil, cu cel care a pus prima data dulceață peste friptură 😀 ).
P.S.:Stiu intamplarea si nu am mancat niciodata de la Dristor. Asta la chifla este specialitate in Regie (in anul I de facultate, a venit un prieten de la ASE pe la mine si l-am tratat cu o shaorma la chifla care i-a ajuns si pentru pranz si seara. Iar el a declarat: "baaa…ce viata aveti voi in Regie…la mine la facultate, de 3j de mii de-abia imi iau un Bake Rolls din Romană" (bineinteles, cu usturoi 😉 )
Din cate stiu eu din povestile parintilor mei, am invatat sa descifrez literele din ziarele de sport ale tatei. Apoi, pe la 4 ani, a mers mama cu mine de mana sa ma inscrie la bilbioteca oraseneasca. Si stiu ca prima carte pe care mi-am ales-o din raft a fost "Mesterul Manole si alte balade populare". Si cam in aceeasi perioada, mi-au cumparat parintii mei niste carti cu povesti nemuritoare. Cred ca mai exista vreo doua in biblioteca de acasa, dar nu m-am gandit pana acum sa incerc sa recitesc una. Poate-ar fi o idee… 😀
nu mai stiu daca doctorul aumadoare sau fat frumos din lacrima, dar stiu ca primele de care am fost tare mandra ca le-am citit au fost legendele olimpului si coliba unchiului tom … 🙂
bine, eu in generala citeam de o speriam pe mama ca stateam in uniforma cand veneam de la scoala si citeam. murea mama de nervi ca nici macar nu ma schimb. iar seara citeam cu lanterna. ce apucaturi aeam! si inca le mai am, doar ca acum nu mai citesc cu lanterna …decat cu frontala cand merg undeva cu cortul… si disper pe toata lumea… si in cort citesti!!!! suntem la munte, bucura-te de stele… 😀
Craiasa Zapezii de Hans Christian Andersen. O carte mare si cu poze colorate si litere mari. Pe aia am invatat sa citesc si am si citit-o la final singura, cap-coada, ca avea mai multe povesti in ea. Ce mandra mai eram de mine! 🙂 Mi-am facut si costum de Craiasa, la carnaval in clasa I.
Si dup-aia "La Medeleni". S-am plans cu cartea in mana de am rupt si voiam sa ma cheme Olguta. 😀
La Medeleni, daaaa, ce-am mai plans si io dupa unchiu Vanea, parca….
N-o sa ma credeti, dar prima carte pe care mi-au cazut ochii in jurul varstei de 5 ani a fost o carte de poezii a lui Eminescu… Nu, nu va speriati… nu eram un "inceput" de geniu… Doar ca pe-astea le citea bunica seara cand isi mai aducea aminte ce viata grea avusese… Si cum mi se facea mila de ea ca plangea citind si citea plangand, am zis ca trebuie sa aflu si eu ce anume ii aduce atata melancolie si tristete… Asa am invatat sa citesc….Si cum copilaream la tara, "lipita" de bunica precum un pui de cangur in marsupiu, parca la un moment dat incepusem sa inteleg cate ceva din Eminescu… ceva despre niste plopi, despre niste lacuri, randunele… o mama…o nunta intr-o padure de licurici….
Dar cartea pe care am citit-o din scoarta in scoarta singurica, fara ajutor, a fost "Manusa" – o poveste ruseasca foarte frumoasa, "ambalata" intr-o carte sub forma de manusa cu un singur deget… era vorba despre niste animale ale padurii care ajung "colocatari" intr-o manusa… nu mai tin minte din ce cauza… Tin minte ca s-a sfarsit prost povestea (aia s-au certat ca chiorii), dar finalul era cu talc, firesc…. 🙂