Toamna, promenada, Dambovita, relaxare

Parcare-DambovitaAm avut o intalnire la cafea, dimineata, si mi-am propus sa savurez o plimbare pe cheiul Dambovitei, la intoarcerea de la Unirea spre casa. Toamna poate face dintr-o trecere pe malul raului o plimbare relaxanta, la lumina unui soare bland. Copacii isi scutura frunzele ingalbenite ca niste rebuturi, sperand in zadar intr-o soarta de brad vesnic verde, apa Dambovitei clipoceste static printre pet-uri si vegetatie putrezita, raspandind mieseme imbietoare de mortaciuni si bazait de musca.

In zona raul face un cot spre dreapta, taindu-i fata impunatoarei Biblioteci nationale la care de cateva luni se lucreaza cu frenezia tinuta in frau cu greu timp de 20 de ani. Dincolo de gardul rupt pe alocuri stau cu batul in apa cativa pescari inconjurati de gunoaie si bucati de mamaliga. Si daca vrei sa te tii departe de ei ca sa nu le sperii… pestii, nu poti din cauza masinilor parcate pe trotuar, intr-o incercare dragastoasa de a admira, si ele, natura. Asa ca mergi strans flancat de gard, pe de-o parte, stergand de praf masinile de cealalta parte pana cand ti se infunda de tot intr-o camioneta Mercedes care se chinuie si chiar reuseste sa se urce pana-si lipeste roata de gard.

Promenada-Dambovita Pescari-Dambovita Malul-Dambovitei Cisterna-Dambovita

Asta te obliga sa te reorientezi, adica sa traversezi strada pe care trec in sir neintrerupt toate masinile de pe lume, adunate in dimineata asta in zona Unirii. Pe „malul” opus – masini parcate in spic. Alaturi de ele, prima banda ocupata de „avarii”. Jumatate din ce a mai ramas e blocat de o cisterna pe care scrie ADP4 si care uda… masinile, ca sa nu fie afectate de venirea toamnei. Verdeata nu prea mai e de udat. Mai sus, cam in acelasi mod, ocupa strada o camioneta de la firma de salubrizare care strange gunoiul. Pe fasia care le-a ramas s-o dispute, soferii isi mai cedeaza cu eleganta locul unul altuia. „Misca-teee, baaaa, in pula mea!”, i se adreseaza unul pe geamul deschis, cu gesturi largi si sugestive, celui din fata care se incapataneze sa nu reuseasca sa se strecoare pe langa cisterna. Receptez toate astea, cu acelasi nesat cu care narile mi se umplu de aerul de canal al Dambovitei, pentru ca sunt silita sa stau pe loc, blocata intre camionul parcat in gard si sirul de masini care nu poate fi abordat pietonal. Intre timp le fac o poza celor care se dau jos din camioneta, prilejuind astfel un dialog amabil, cetatenesc: „Da’ de ce ne pozezi, pasarica? Suntem fotogenici?” Dupa ce ma masoara dragastos, cu priviri comerciale, de jos pana la nivelul pieptului, cei doi se aseaza alaturi de pescari, in asteptarea pestelui cel mare. Nu ardea nimic.

Am ajuns acasa placut influentata de acest mod relaxant de a-mi petrece dimineata. Doamne, cat iubesc Bucurestiul si pe oamenii lui!

Etichete: , ,

No comments yet.

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Cât valorează un om? Dar după moarte?

sidonia cu geo bogza si miron

Cum am descoperit-o pe Sidonia Drăgușanu – scriitoare, ziarist freelancer în timpul războiului, activistă feministă, sfătuitoarea doamnelor, prietena domnilor – deși o uitase toată lumea, inclusiv Uniunea Scriitorilor

Megastructuri și mini-popoare

catedrala2

Cum ne privesc turiștii care ne vizitează Casa Poporului. Ce diferență e între uimirea lor și a noastră când le vizităm catedralele lor, vechi de secole. Și la ce ne ajută clădirile astea impunătoare pe noi, oamenii de rând.

Scrisoarea pe care n-a mai primit-o Eugen Ionescu

dosarul-profesorul

Povestea profesorului Ion Nițulescu – un „element dușmănos” față de orânduirea socialistă – și a delatorilor săi, dintre care numai securistul șef mai trăiește azi bine mersi, măncându-și pensia într-o vilă somptuoasă chiar în satul natal al victimei sale

Vinales, seva eco-bio a Cubei

vinales20

Dar ce căutași, maică, taman în Cuba? l-am întrebat noi pe albanez. Și el nu pricepea ce-l întrebăm, dar râdea la noi. Noroc că nevastă-sa mai scăpa câteva cuvinte englezești și până la urmă ne-a arătat stâlpii casei, a bătut cu mâna în ei și am priceput că albanil nu era albanez, ci zidar.

Când și de ce s-au dat ultimele amnistii în Europa

oug_gratiere-curcan

De la Ceaușescu, în 1988, care voia să fie iubit, la Vaclav Klaus, în 2013, care a vrut să scape niște corupți, Europa a trecut prin mai multe aministii și grațieri colective. Președinții care le-au dat nu s-au bucurat, însă, de simpatia populară.

Ce înseamnă să fii cioban

cioban

În pofida unei potenţe proverbiale, datorată chipurile cărnii de oaie, ciobanii nu mai au căutare la fete, iar o viaţă de celibat şi mizerie la oi nu mai e pe placul tinerilor.