Toamna, promenada, Dambovita, relaxare

Parcare-DambovitaAm avut o intalnire la cafea, dimineata, si mi-am propus sa savurez o plimbare pe cheiul Dambovitei, la intoarcerea de la Unirea spre casa. Toamna poate face dintr-o trecere pe malul raului o plimbare relaxanta, la lumina unui soare bland. Copacii isi scutura frunzele ingalbenite ca niste rebuturi, sperand in zadar intr-o soarta de brad vesnic verde, apa Dambovitei clipoceste static printre pet-uri si vegetatie putrezita, raspandind mieseme imbietoare de mortaciuni si bazait de musca.

In zona raul face un cot spre dreapta, taindu-i fata impunatoarei Biblioteci nationale la care de cateva luni se lucreaza cu frenezia tinuta in frau cu greu timp de 20 de ani. Dincolo de gardul rupt pe alocuri stau cu batul in apa cativa pescari inconjurati de gunoaie si bucati de mamaliga. Si daca vrei sa te tii departe de ei ca sa nu le sperii… pestii, nu poti din cauza masinilor parcate pe trotuar, intr-o incercare dragastoasa de a admira, si ele, natura. Asa ca mergi strans flancat de gard, pe de-o parte, stergand de praf masinile de cealalta parte pana cand ti se infunda de tot intr-o camioneta Mercedes care se chinuie si chiar reuseste sa se urce pana-si lipeste roata de gard.

Promenada-Dambovita Pescari-Dambovita Malul-Dambovitei Cisterna-Dambovita

Asta te obliga sa te reorientezi, adica sa traversezi strada pe care trec in sir neintrerupt toate masinile de pe lume, adunate in dimineata asta in zona Unirii. Pe „malul” opus – masini parcate in spic. Alaturi de ele, prima banda ocupata de „avarii”. Jumatate din ce a mai ramas e blocat de o cisterna pe care scrie ADP4 si care uda… masinile, ca sa nu fie afectate de venirea toamnei. Verdeata nu prea mai e de udat. Mai sus, cam in acelasi mod, ocupa strada o camioneta de la firma de salubrizare care strange gunoiul. Pe fasia care le-a ramas s-o dispute, soferii isi mai cedeaza cu eleganta locul unul altuia. „Misca-teee, baaaa, in pula mea!”, i se adreseaza unul pe geamul deschis, cu gesturi largi si sugestive, celui din fata care se incapataneze sa nu reuseasca sa se strecoare pe langa cisterna. Receptez toate astea, cu acelasi nesat cu care narile mi se umplu de aerul de canal al Dambovitei, pentru ca sunt silita sa stau pe loc, blocata intre camionul parcat in gard si sirul de masini care nu poate fi abordat pietonal. Intre timp le fac o poza celor care se dau jos din camioneta, prilejuind astfel un dialog amabil, cetatenesc: „Da’ de ce ne pozezi, pasarica? Suntem fotogenici?” Dupa ce ma masoara dragastos, cu priviri comerciale, de jos pana la nivelul pieptului, cei doi se aseaza alaturi de pescari, in asteptarea pestelui cel mare. Nu ardea nimic.

Am ajuns acasa placut influentata de acest mod relaxant de a-mi petrece dimineata. Doamne, cat iubesc Bucurestiul si pe oamenii lui!

Etichete: , ,

No comments yet.

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Cum se aproba un film pe vremea lui Ceaușescu

gabriela petre

Povestește Mihai Constantinescu, regizor care și-a început cariera cu niște pușcărie pentru delict de opinie, a stat pe bară zece ani după asta, fiindu-i interzis să lucreze în branșă, apoi a făcut un balet ideologic ca să nu-i fie rușine azi cu filmele semnate în vremea aia

Îmi pasă de turci, dar de noi mi se rupe

proteste-turcia

Mai știe cineva azi de ce au ieșit revoltații noștri la Universitate în iarna lui 2012? Merge sănătatea mai bine? Țara e mai bine guvernată? Au ieșit din foame cetățenii ăia însetați de demnitate?

Slăbiciunile unei femei puternice

katharine-graham

„Personal history”, de Kay Graham, cândva cea mai puternică femeie din America, la cârma Washington Post: despre jurnalism, politică, feminitate și neîncredere. O carte despre cum era America great în secolul trecut.

Cum a distrus Oprescu o investiție de 14 milioane de euro, deturnând 5 milioane

oprescu_telegondola

Pentru o datorie de 5 milioane de euro a RATB către Metrorex, Primăria Capitalei preferă să arunce la coș o investiție de 14 milioane de euro, parte a unui proiect mai amplu, de 35 de milioane de euro, făcut din credite externe.

Cum s-a făcut de am aflat povestea Amitei Bhose

AmitaBhose_Vaideeni1980

Fascinanta istorie a unei indience care s-a îndrăgostit de România citindu-l pe Eminescu, a lăsat familie și avere în urmă și a venit să trăiască în comunismul fără apă caldă și curent în căminele din Regie.

„Căpșunarii” care construiesc metroul din Drumul Taberei

Faur, Gheorghe și Vișovan în fața scutului cu care vor săpa tunelul de metrou

Au plecat de 10-20 de ani din țară, s-au specializat în săpat tuneluri în Spania sau Italia, și acum vin ca specialiști „străini”. Vestea proastă e că vor să plece înapoi. Sunt dezamăgiți că România nu a ajuns Europa din urmă cât timp ei au fost plecați.