Se cheama „Nothing but the truth”, un film facut in 2008, si trateaza cazul unei ziariste de la Sun Times care face puscarie pentru ca refuza sa-si dezvaluie sursa unei informatii, considerata de natura a periclita siguranta nationala. Si cand e vorba de siguranta natiunii americane, nu ne jucam, fireste. Mi-a placut. Ba, finalul m-a lasat chiar cu gura cascata, pentru ca, nu-i asa, ca o „ziarizda” care ma respect mi-am dat si cu parerea in timpul filmului, despre cine credeam eu ca ar fi scump aparata sursa. Dincolo de rolul foarte bine facut de Kate Beckinsale si de savurosul si profund umanul Alan Alda (pe care mi-l aminteam doar din M.A.S.H din anii tineretii) in rolul avocatului, am ramas cu cateva impresii dulci-amare.
Una ar fi ca presa da dovada si acolo, peste ocean, ca si aici, de superficialitate si sete de „news” timp de 48 de ore, si asta e atat de plastic spus de Alan Alda cand ii sugereaza clientei sale sa spuna dracului cine i-a fost sursa, dupa aproape un an de puscarie, si sa nu mai apere inutil un demodat principiu: „Omul poate sa duca o viata minunata, sa faca donatii si sa fie bun. Dar cand va muri, numarul oamenilor care vor veni la mormant va depinde de vreme”. Ziarista noastra statea deja de un an in puscarie, fusese batuta de „colege” si isi cam pierduse sotul care o punea cu alta, iar fiul ei de 7 ani era influentat de sotul frustrat ca nevasta a ales sa apere principiul in defavoarea familiei. Pentru restul lumii ea aproape nu mai exista, pentru ca reprezenta „yesterday news”. Nici urma de solidaritate de breasla.
Jurnalista n-a fost considerata o eroina de colegii ei, ca si acolo functioneaza invidia profesionala, iar speta a folosit poate mai mult producatorilor filmului, care la un moment dat au profitat sa grefeze pe ea un discurs patriotard sustinut de avocat in fata Curtii Supreme. In realitate sistemul, incercand sa se apare, o mancase de vie si pe agenta demascata de jurnalista, si chiar pe eroina, care facea puscarie pentru un delict exagerat de dragul spalarii imaginii guvernului SUA.
Dar cea mai importanta intrebare care mi-a ramas dupa filmul asta (pe care apropos, habar n-am unde puteti sa-l vedeti, eu l-am primit de la un pirat 😉 dar cred ca se gaseste pe DVD) e cati dintre ziaristii romani ar fi in stare sa faca puscarie, sa-si riste familia si viata pentru asa ceva, ca sa apere o sursa? Asa cum cunosc eu presa, din interior, nu cred ca sunt multi. Daca pot fi numarati pe degete… Nici eu nu stiu daca as putea, dar asta pentru ca nu sunt mama. Si finalul mi-a mai sugerat ceva, ca mare parte din taria de caracter de care a dat dovada ziarista din film, s-a datorat si faptului ca avea un copil de aceeasi varsta cu … victima/sursa.
Si iata inca o lectie despre morala, justitie si constiinta… de la cine altcineva decat de la…. americani! Intrebarea este – pana sa ajungem la ai nostri – cati dintre jurnalistii americani ar face puscarie ca sa protejeze o sursa? As incheia cu o expresie de gang gen "mai da-i in ma-sa de fitzosi", dar o sa-ti spun doar ca vreau sa vad filmul pentru prestatia Verei Farmiga (agentul CIA) – o actrita foarte expresiva si talentata, care-mi place la nebunie… 😉