Un film pentru „ziarizde” si nu numai

Nothing but the truth

Se cheama „Nothing but the truth”, un film facut in 2008, si trateaza cazul unei ziariste de la Sun Times care face puscarie pentru ca refuza sa-si dezvaluie sursa unei informatii, considerata de natura a periclita siguranta nationala. Si cand e vorba de siguranta natiunii americane, nu ne jucam, fireste. Mi-a placut. Ba, finalul m-a lasat chiar cu gura cascata, pentru ca, nu-i asa, ca o „ziarizda” care ma respect mi-am dat si cu parerea in timpul filmului, despre cine credeam eu ca ar fi scump aparata sursa. Dincolo de rolul foarte bine facut de Kate Beckinsale si de savurosul si profund umanul Alan Alda (pe care mi-l aminteam doar din M.A.S.H din anii tineretii) in rolul avocatului, am ramas cu cateva impresii dulci-amare.

Una ar fi ca presa da dovada si acolo, peste ocean, ca si aici, de superficialitate si sete de „news” timp de 48 de ore, si asta e atat de plastic spus de Alan Alda cand ii sugereaza clientei sale sa spuna dracului cine i-a fost sursa, dupa aproape un an de puscarie, si sa nu mai apere inutil un demodat principiu: „Omul poate sa duca o viata minunata, sa faca donatii si sa fie bun. Dar cand va muri, numarul oamenilor care vor veni la mormant va depinde de vreme”. Ziarista noastra statea deja de un an in puscarie, fusese batuta de „colege” si isi cam pierduse sotul care o punea cu alta, iar fiul ei de 7 ani era influentat de sotul frustrat ca nevasta a ales sa apere principiul in defavoarea familiei. Pentru restul lumii ea aproape nu mai exista, pentru ca reprezenta „yesterday news”. Nici urma de solidaritate de breasla.

Jurnalista n-a fost considerata o eroina de colegii ei, ca si acolo functioneaza invidia profesionala, iar speta a folosit poate mai mult producatorilor filmului, care la un moment dat au profitat sa grefeze pe ea un discurs patriotard sustinut de avocat in fata Curtii Supreme.  In realitate sistemul, incercand sa se apare, o mancase de vie si pe agenta demascata de jurnalista, si chiar pe eroina, care facea puscarie pentru un delict exagerat de dragul spalarii imaginii guvernului SUA.

Dar cea mai importanta intrebare care mi-a ramas dupa filmul asta (pe care apropos, habar n-am unde puteti sa-l vedeti, eu l-am primit de la un pirat 😉 dar cred ca se gaseste pe DVD) e cati dintre ziaristii romani ar fi in stare sa faca puscarie, sa-si riste familia si viata pentru asa ceva, ca sa apere o sursa? Asa cum cunosc eu presa, din interior, nu cred ca sunt multi. Daca pot fi numarati pe degete… Nici eu nu stiu daca as putea, dar asta pentru ca nu sunt mama. Si finalul mi-a mai sugerat ceva, ca mare parte din taria de caracter de care a dat dovada ziarista din film, s-a datorat si faptului ca avea un copil de aceeasi varsta cu … victima/sursa.

Tags: , ,

One Response to “Un film pentru „ziarizde” si nu numai” Subscribe

  1. Raluca 25/09/2009 at 02:26 #

    Si iata inca o lectie despre morala, justitie si constiinta… de la cine altcineva decat de la…. americani! Intrebarea este – pana sa ajungem la ai nostri – cati dintre jurnalistii americani ar face puscarie ca sa protejeze o sursa? As incheia cu o expresie de gang gen "mai da-i in ma-sa de fitzosi", dar o sa-ti spun doar ca vreau sa vad filmul pentru prestatia Verei Farmiga (agentul CIA) – o actrita foarte expresiva si talentata, care-mi place la nebunie… 😉

Leave a Reply

Oldies but goldies

(II) Prostituatele, distracție și sursă de venit pentru polițiști

politie-prostituate

Partea a doua din interviul cu „Profesoara”, una dintre cele mai vechi prostituate din București. După anii de glorie din comunism și zorii revoluției capitaliste, vin anii de hărțuire democratică din partea poliției și jandarmeriei

Cum și-a arogat PSD un cinema de 3 milioane de euro din bani publici

poza-cinema-gloria-pro

Cinema Gloria, inaugurat și folosit doar de PSD deocamdată, nu are autorizație de securitate la incendii. ISU susține că nu poate amenda nici PSD, nici primăria, din cauza unor chichițe legislative. Totuși a amendat în același timp un cinematograf autorizat, închiriat de USR pentru un eveniment public.

Regrete eterne fără semnul exclamării

Discuție despre pronumele de politețe pe marginea unei jerbe mortuare în Piața de flori George Coșbuc: se zice „nu vă vom uita niciodată” sau „nu te vom uita, fată?” 😉

Parcul meu IOR

Parcul IOR

Mi-a fost alături 40 de ani, m-a crescut și relaxat. Acum e rândul meu să-l apăr de șmecheri. Dacă sunteți din sectorul 3, veniți mâine la Titan ca să ne păstrăm parcul.

„Bună, ce faci?!” – varianta nipono-americană cu happy end

gene-hitaki

Epstein și Kobayashi – Ce șanse erau ca un evreu și o japoneză, el economist, ea pictoriță, ambii trecuți de 60 de ani, să se întâlnească și să se iubească, în ditamai New York-ul?

Cum se aproba un film pe vremea lui Ceaușescu

gabriela petre

Povestește Mihai Constantinescu, regizor care și-a început cariera cu niște pușcărie pentru delict de opinie, a stat pe bară zece ani după asta, fiindu-i interzis să lucreze în branșă, apoi a făcut un balet ideologic ca să nu-i fie rușine azi cu filmele semnate în vremea aia