Ce sanse ai cand te opui bisericii si primariei

Locul marcat va fi ocupat de biserica, foto Mihnea Ciulei

Episodul doi din serialul despre biserici trateaza povestea unei comunitati din sectorul 3, care se judeca cu primaria pentru ca nu vrea sa i se strice parcul dintre blocuri pentru inca o biserica. Ce m-a frapat cand am documentat acest subiect a fost atitudinea agresiva a unui preot, care e consilier de imagine la Arhiepiscopia Bucurestilor. Visarion Alexa a fost initial neplacut surprins de intrebarile mele, dar la a doua discutie – cand l-am intrebat ce a facut Arhiepiscopia cu un alt teren, de 3000 de mp, pe care-l primise gratis de la primarie, ca sa construiasca aceeasi biserica, dar in alta parte – s-a declarat deja ofensat si m-a pus sa-i scriu preafericitului Daniel, ca sa-l intreb. Evident ca n-am primit niciun raspuns, dar stiti de ce? „Pentru ca biserica e o institutie de utilitate publica, dar de drept privat. Daca nu ne spuneti exact la ce va trebuie aceste raspunsuri, nu va vom raspunde!”.

Biserica este, asadar, o institutie privata, scutita de impozite, dar care primeste alocatii substantiale de la stat, bani, terenuri si alte inlesniri. Iar cand pui problema: dom’le, nu sunt cam multe biserici, totusi? Hai sa le terminam pe astea care sunt in santier si dupa aia sa facem altele. Preotii raspund ca bisericile nu se fac numai unde vor oamenii, si ca pana la urma, ce vreti, sa se faca carciumi? La scoli si spitale nu s-ar gandi.
Si alt lucru care m-a frapat si mi-a dat de gandit, daca o comunitate chiar are vreo sansa sa schimbe ceva in tara asta, a fost atitudinea autoritatilor in fata acestui conflict intre oameni si biserica. Nimeni nu se baga, nimeni nu indrazneste sa aiba o atitudine normala si mai ales legala in fata dorintelor bisericii. Altfel se bate moneda pe conservarea spatiilor verzi in Bucurestiul asta sufocat, dar cand e vorba sa ridicam o biserica, nu se mai gandeste nimeni la copaci. De parca lumanarile si tamaia ar emite oxigen pur prin ardere.
In cazul de fata, primaria condusa de onor primarul Negoita isi face un titlu de glorie din autorizarea numeroaselor biserici din sector, si nu da doi bani pe ce vor oamenii. Am discutat in parculetul disputat cu cateva mame care-si plimba copiii acolo. Femei tinere, educate, cu spirit civic, revoltate de ceea ce se intampla in comunitatea lor, cu ceva mijloace materiale la indemana. Pe buna dreptate, si pentru ca au avut timp, s-au apucat sa bata pe la usile astora pe care-i platim toti din impozite – bugetarii. Nu numai ca nu le-a rezolvat nimeni cererile, dar le-au si ras in nas. Femeile spun ca viceprimarul de la sectorul 3, Tartacuta il cheama, le-a masurat de sus pana jos cu privirea lui de om… solid, si le-a intrebat cu ce se ocupa (!?) Cand a aflat ca sunt casnice, pentru ca, deh, asigura viitorul de maine al patriei, vicele le-a raspuns zeflemitor: Inteleg!
Ce o fi inteles el? Ca de fapt alea sunt niste nevorbite, care s-au plictisit cu copiii in parc, si s-au gandit sa puna de un protest. Imi dau seama ce frustrare zace in oamenii astia, in femeile astea care se vad batjocorite de niste unii, oarecare, intamplatori pe niste functii, doar pentru ca statul si biserica si-au dat mana ca sa tina poporul in starea asta pe care o vedem toti de cateva saptamani pe toate posturile: mase amorfe care nu pot sa articuleze decat niste silabe: moas-te, moas-te, moas-te. Parca ar fi zombie.

O situatie de genul asta ma face sa ma gandesc, din nou, daca tara asta mai are vreo sansa sa se modernizeze in timpul vietii noastre. Oricum, o sa urmaresc cazul parculetului, sa vedem ce sanse are comunitatea sa castige macar in instanta impotriva bisericii si a primariei. Primul termen e pe 11 noiembrie.

P.S. In timp ce scriu asta, la Pro Tv se difuzeaza stirea despre coada la moastele Sf Dimitrie. Babele se cearta pe sarmale si altele incearca cu viclenie sa se bage in fata. Un politist in uniforma ii explica unei mamai care incearca sa eludeze coada: „Ca sa ajungeti si ca sa va ierte trebuie sa faceti un canon. Canonul inseamna sa stai in rand!” E?!

Etichete: , , , , , , ,

8 comentarii la “Ce sanse ai cand te opui bisericii si primariei” Subscribe

  1. Gilbert 27/10/2009 at 00:46 #

    Eu nu cred că există şanse reale ca ţara asta să-şi revină la normalitate în timpul vieţii noastre. Şi sunt 100% sigur de acest lucru.

    Pe de altă parte, însă, cred mai degrabă că ar trebui să ne întrebăm dacă măcar copii noştri ar putea să se bucure de o stare de normalitate. Iar gândul acesta mă îngrijorează rău de tot.

  2. Raluca 27/10/2009 at 02:34 #

    Dar Biserica a fost un instrument de manipulare a maselor si de expansiune de cand lumea… de ce ar fi acum altfel…???

    De ce crezi ca mamaiele alea asa-zis credincioase se calca-n picioare ca animalele, la moaste si la sarmale, si sunt din ce in ce mai incrancenate in fiecare zi, desi se duc regulat la slujbe? Pentru ca Biserica le-a spalat creierele, nu le-a mantuit…

    Si o sa inchei referindu-ma la afirmatia atribuita lui Malraux – „Secoul 21 va fi religios sau nu va fi deloc". Cica autorul a negat-o si a comentat: "Mi-au pus în gură: secolul XXI va fi religios. O profeţie ridicolă; cred în schimb că dacă umanitatea secolului viitor nu găseşte nicăieri un model exemplar de om, va fi rău”.

    • Dollo 27/10/2009 at 02:43 #

      ar trebui sa ne consoleze ideea ca traim vremuri istorice 😀 Daca tot suntem la capitolul maxime si cugetari, imi amintesc si eu un fragment din Tai Pan parca (sau una din cartile pe care era musai sa le citesti pe vremuri, cand era la moda alt proverb "nu e carte ca Shogunu si masina ca Lastunu"). Si in cartea asta se spunea ca asiaticii nu se rugau pentru o viata linistita si fara incidente, ci pentru a trai timpuri incarcate de intamplari interesante, nu conta daca erau bune sau rele. Ma rog, originalul o fi altfel, dar in traducere cam asta era ideea.

  3. Spufi 27/10/2009 at 15:03 #

    Ce ocazii, atatia la un loc.

    O singura lovitura 😀

    • Dollo 27/10/2009 at 15:32 #

      nu inteleg la cine te referi.. 🙂

  4. Spufi 27/10/2009 at 15:34 #

    ingramadeala anuala de la diferitele moaste 😀

    • Dollo 27/10/2009 at 15:36 #

      aaa, ingramadelile, ca parca se inmultesc pe an ce trece. Dintr-o singura zi de Sf Dumitru s-au facut sase, la Sf Paraschieva la fel.

Trackbacks/Pingbacks

  1. Dollo are "Glob" » » (In)Sula lui Negoita - 11/04/2010

    […] Cunoscutii lui dau vina pe crunta boala pe care Negoita a fost nevoit s-o infrunte in ultimii ani fara sa se dea la fund prea mult. S-a inchis in birou si a facut tratamente, a ramas fara par, a rarit vizitele pe teren si n-a mai aparut aproape deloc in public pana la marea mascarada de anul trecut cand a fost nominalizat premier. Acum aparent a trecut hopul, dar boala e parsiva. Poate de asta, poate ca asa e el mai evlavios, ca orice politician roman, Negoita a fost foarte apropiat de biserica, in anii lui de mandat, iar asta s-a tradus prin alocarea generoasa de terenuri si fonduri pentru constructia de noi biserici, mergand pana acolo incat si-a stricat cateva din parcurile amenajate in primul mandat, ca sa aiba popimea unde sa stranga bani in “casa Domnului”. Asta e inca un minus in ochii multor locuitori din sector, iar faptul ca in sectorul 3 s-au construit cele mai multe biserici din Bucuresti nu e scuzat de restul realizarilor, atata vreme cat pentru una singura dintre ele primarul a ajuns sa nesocoteasca vointa comunitatii, in favoarea unui popa lacom. E vorba de Parcul Emil Garleanu, a carei poveste o puteti citi aici. […]

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Generaţia „Silicon Valley” de România, după 50 de ani (II)

Bucuria revederii dupa 50 de ani

Noi nu am muncit pentru un regim politic, ci pentru bunăstarea unui popor. Am rămas aici ca o datorie față de cei care ne-au învățat. Însă acum în România specialiștii sunt tratați în bătaie de joc. Eu încă nu sunt pensionar, deci nu simt că atentez la siguranța țării, cum sunt considerați acum pensionarii, cu veniturile lor

Pentru Dan. Și pentru toți cei care au murit „ca fraierii” la Revoluție

O bunică de pe strada care-i poartă numele lui Dan

Azi e doar un nume de stradă în Berceni. Pe ea locuiesc oameni. Probabil unii dintre ei s-au enervat acum câțiva ani când au fost nevoiți să-și schimbe buletinele pentru că primăria le schimbase numele străzii.

Ziua 8 – Dumneata scrie ce trebuie, eu mă fac că nu văd… și semnez

Sursa foto: http://monstersketch.blogspot.com/2009_05_01_archive.html

Cea mai drăguță văduvă din blocul recenzat de mine, mă roagă să nu-i arăt ce am bifat la starea civilă, pentru că ea încă îl simte alături pe bărbatul ei mort de 35 de ani.

Regrete eterne fără semnul exclamării

Discuție despre pronumele de politețe pe marginea unei jerbe mortuare în Piața de flori George Coșbuc: se zice „nu vă vom uita niciodată” sau „nu te vom uita, fată?” 😉

Je suis doamna de la litera B

realitate

Doamna care răspunde de litera B mănâncă dintr-o caserolă, lucrează la un birou care nu se vede de dosare, zilnic cu o armată de oameni nerăbdători la ușă, care nu lasă nici măcar timpul să iasă bășina celui dinaintea lor din birou, că dau năvală să-i ia locul. Nu vreau să știu ce s-ar întâmpla dacă pe doamna ar apuca-o pântecăraia.

De ce picură în Casa Poporului

casa poporului senat

Un accident umed a fost descoperit ieri, pe Facebook, în Parlament. Pentru că am apucat s-o cunosc pe mama Casei Poporului înainte să moară, vă invit să citiți un text din care veți afla și voi cum e când se sparge o țeavă în Palat, cum intră zăpada în birouri iarna, de ce unii zic că ar fi nevoie de termopane noi, câtă apă, curent și nervi consumă Casa Poporului ca să fie ceea ce este: locul în care cei mai iubiți fii ai poporului muncesc zi de zi pentru propășirea noastră, a tutulor.