Christian Ciocan: „Daca sunt politist nu inseamna ca sunt si idiot”

Dupa ce l-am facut „chocalar„, Christian Ciocan, purtatorul de cuvant al Politei Capitalei, mi-a postat pe blog numarul lui de telefon, cu invitatia de a pofti la mai „multe precizari” pe marginea chestiunii in discutie. Printre ele, omul a tinut sa-mi spuna ca nu s-a suparat ca l-am bagat in seama pe blog, dar ca evident lucrurile nu se vad la fel de la el din birou: hainele de firma sunt de fapt cumparate din Turcia, popularitatea lui e doar un mod de a-i ajuta pe ziaristii care au munca grea, de teren, pentru ca stie ce inseamna asta, ca daca e politist nu inseamna ca e si idiot.

Discutia n-a fost tensionata, cum s-ar fi asteptat unii dintre fanii mei ;), ci intr-o oarecare masura lamuritoare, desi haotica si repetitiva pe alocuri, semn ca pe comisarul Ciocan l-au deranjat un pic anumite aspecte, de vreme ce a tinut de cateva ori sa-mi explice ca nu a fost deranjat, ca nu s-a suparat, si ca in general publicitatea il onoreaza, indiferent sub ce forma vine ea. El a incercat sa ma lamureasca  de ce e perceput ca un personaj „populabil” (vezi explicatia termenului in subsol*), iar eu sa-i explic de ce am fost deranjata de tonul lui, si de faptul ca in realitate nu mi-a ajutat cu nimic articolul despre contoarele furate, lucru pe care l-as fi asteptat de la politie mai mult decat un discurs amabil, dar gol de continut.

Prima remarca a fost aceea ca il cheama Christian, cu „ch” ca asa scrie in buletin, cum si la mine scrie Dollores cu doi l, desi numele original nu are decat un l.  Apoi a explicat intimitatile pe care le aplica fara discriminare tuturor acelora care il suna ca un mod de a economisi timp, scurtand convenientele. „Ma suna sute de oameni pe zi. La inceput ma luau cu buna ziua domnul Ciocan, buna ziua, sunt cutare, domnule Ciocan … Le-am spus sa-mi zica Cristi, ca asa imi zice toata lumea, si acasa. Nu consider asta o impolitete pentru ca nu mai pierdem timpul cu toate formulele astea, ci ne adresam direct si trecem la treaba”, zice Ciocan. I-am explicat ca acest aspect mi s-ar parea firesc daca ne-am cunoaste, dar de vreme ce eu te gratulez cu pronumele de politete, ma astept la reciprocitate.

Ciocan s-a ambalat mai departe spunandu-mi ca raspunde zi si noapte la telefon si e permanent la dispozitia jurnalistilor, chiar si in timpul sau liber, sub dus, la masa sau cand se barbiereste, sacrificandu-si inimitatea tot la cererea jurnalistilor, tocmai pentru ca el considera ca asta face bine imaginii politiei, dar si pentru ca stie ce inseamna munca grea de jurnalist, cam ca si cea de politist, pe ploaie, pe frig, pe teren, futut (asta e termenul meu, nu al lui) la cap de un sef insensibil care habar n-are cum e pe teren din biroul lui caldut. „Pentru ca daca sunt politist nu inseamna ca sunt si idiot. Si oricum am ajuns politist din intamplare”, adera fara sa vrea Ciocan la parerea generala despre politisti.

Urmatoarea pe lista lui Ciocan a fost o geaca (eu nu stiu care e, dar se pare ca a scris presa despre ea) care ar fi de firma. Eu scrisesem de haine in general, afland acest aspect de la terti care il cunosc pe Ciocan si se pare ca sunt deranjati de tendintele lui vestimentare. Omul mi-a spus cinstit ca „geaca aia e din Turcia, am luat-o anul trecut pentru ca mi-a placut foarte mult. Dar asta nu inseamna ca nu mi-as dori sa imbrac numai haine de firma. Mai ales ca m-am nascut intr-o familie cu foate multi bani…”.  Ciocan mi-a repetat inca o data ca nu e deranjat ca am scris despre hainele lui, pentru ca „daca sunt bagat in seama inseamna ca exist, iar eu sunt un tip sociabil”.

Una peste alta, tendintele populare ale lui Ciocan se datoreaza atat presei cat si superiorilor sai, care considera ca oamenii trebuie sa cunoasca si o alta fata a politistului roman, decat aia cu cashcheta pe spate, scarpinandu-se in dinti, asa ca Ciocan a fost incurajat sa apara in presa in posturi care n-au nicio legatura cu job-ul sau: la cratita sau in alte ipostaze domestice. „Nu va imaginati cum se supara jurnalistii daca ii refuzi”, se scuza Ciocan, parand sa nu inteleaga ca e de ajuns sa faci o singura data acest circ cu tine si despre tine, ca se deschide pentru totdeauna cutia Pandorei.

Politistii nu mai sunt tampiti, pentru ca sunt pe YM, tweeter si facebook

In fine, a fost atins si subiectul ID de messenger, pe care tot el, Ciocan, l-a infiintat pentru imbunatatirea comunicarii dintre politie si populatie. I-am zis ca parerea mea e ca asta e o fitza, si a sarit sa-mi explice ca primeste sute de scrisori de multumire, lunar, pe motiv ca prin messenger a reusit sa ajute o multime de oameni. Succesul de pe yahoo a propulsat politia acum si pe tweeter si pe facebook. „Mesajul transmis e acela ca politistii nu mai sunt tampiti!’, conchide Ciocan, care nu se considera o vedeta, dar e de parere ca toate aceste sacrificii personale pe care le-a facut, fiind non stop la dispozitia presei, au condus la eticheta pe care i-au pus-o toti colegii din politie: „Cristi, trebuie sa ne ajuti pentru ca imaginea ta vinde!”.

Ca sa nu mai lungim discutia, in timpul careia comisarul Ciocan era nevoit sa rejecteze o multime de apeluri de la altii, i-am cerut domnului Ciocan sa se puna in locul unui cetatean caruia i s-a furat bicicleta, si sa-mi spuna ce simte dupa ce vorbeste cu comisarul Ciocan pe msg, pe telefon, si pe toate celelalte forme de comunicare, dar in realitate politia tot nu-i prinde hotul si nu-i reda bicicleta. „Politia nu e Dumnezeu si face si ea ce poate. Am propus de ani de zile un sistem informatic de gestiune a lucrarilor, astfel incat sa-i putem raspunde omului in cateva zile despre stadiul in care se afla plangerea lui. Dar eu sunt doar Christian Ciocan, purtatorul de cuvant. Nu depinde de mine implementarea acestui sistem. Imi dau seama ce gandesc oamenii din cauza asta, dar atat cat pot eu, eu zic ca reusesc sa misc totusi ceva. Iar ce e mai important e ca nu mint. Institutional nu mint, asta sunt, spun ce gandesc!”

Ne-am luat la revedere cu senzatia (reciproca cred) ca ne-am cunoscut un pic mai bine. Fapt ce l-a indreptatit pe Ciocan sa incheie discutia in stilu-i caracteristic: „Scumpa doamna, va iubesc!”. Apoi s-a grabit sa adauge: „E o expresie, sa nu o interpretati…!” Culmea e ca de data asta nici n-am interpretat-o, pentru ca fusesem prevenita de alte ziariste ca dupa ce te cunosti mai bine cu Ciocan, iti spune ca te si iubeste 🙂 Probabil e precum faza cu combinatia la cartela Cosmote, la a treia discutie telefonica o sa-mi puna mana si pe picior 😛

(*) Acum sa va spun ce e cu termenul ala „populabil”. O prietena avea un vecin, un rom politist  de treaba, care a venit intr-o zi la tatal ei cu o treaba oarecare. (R)omul Politistul a fost impresionat de cate carti are tatal prietenei in biblioteca, si mai ales ca le-a si citit, iar in ciuda acestui efort, si a faptului ca tatal prietenei mele e doctor, in ochii romului politistului el parea la fel de „de treaba” ca un om din popor, cu care romul politistul nostru era obisnuit. Prin urmare, romul politistul l-a gratulat pe tatal prietenei mele cu formula: „imi place de dumneata, ca esti asa, populabil, nu ca altii”.

Etichete: Christian Ciocan, politist, purtator de cuvant