Altfel, ce mai faci?

M a intalnesc cu un cunoscut. Fost coleg de liceu, coleg de breasla, baiat bun, n-are importanta detaliile. Facem schimb de amabilitati, eu ce am mai facut, el unde s-a mai dus, mici comentarii despre evenimentul la care ne-am intamplat amandoi. El era liber, dar venise totusi la sindrofie, si nu facea decat sa manance si sa bea, la o masa. Colegii lui din TV isi faceau meseria: filmau participantii cum baga in gura sau isi iau mancare de pe masa de autoservire si-si umplu farfuriile. Oamenii venisera acolo cu acest scop, cinstit, nu fusese vreun seminar transformat pe nesimtitte in chiolhan, ci doar o masa aniversara pentru o institutie veche. Dar la stiri nu am vazut decat asta: ecranul impartit in doua, in jumatate angajatii care bagau in ei, in cealalta jumatate – peroanele goale de la greva de la metrou. Caci despre metrou e vorba.

Atat a priceput presa din toata aniversarea aia. S-au inghesuit toti cameramanii apoi sa-i filmeze pe Boc si pe Berceanu, ca daca scapau aia vreo basina si ei nu erau pe faza s-o prinda. In general astia nu zic chestii demolatoare de lume la astfel de manifestari. Bla, bla-uri aniversare, urari de bine, amabilitati. Si imi place sa cred ca nici ei nu se simt bine inconjurati de gloata aia de ziaristi. Practic – ma gandeam – astia se adreseaza de fiecare data ziaristilor, ca avem atatea televiziuni si ziare incat sunt suficiente cat sa inconjoare orice oficial la o adica. Berceanu a vorbit azi, de exemplu, unui cerc restrans de ziaristi, desi era intr-o sala plina de oameni care de 30 de ani construiesc sau exploateaza metroul. Boc la fel. Bine, inainte il huiduisera sindicalistii lui Radoi, dar si aia tot un soi de ziaristi sunt.

E de fapt cam tot ce stim noi sa facem de 20 de ani incoace. Sa criticam, sa mistocarim, sa evidentiem mizerii facile. Chiar si atunci cand ne pretindem „presa serioasa” ne dam in stamba la fel ca „presa tabloida” sub pretextul ca „da toata lumea asta, nu pot sa nu dau si eu, ca dupa aia zice seful ca eu am fost prost si n-am vazut asta”.
In fine, revenind la fostul coleg. Dupa o discutie de un sfert de ora, in care, dupa parerea mea, am epuizat toate detaliile pe care ni le puteam spune unul altuia, era timpul ca fiecare sa-si vada de treaba. Amandoi eram acolo ca sa vorbim cu ceilalti. El n-avea chef. Doar era liber. Asa ca m-a intrebat: „si, altfel, ce mai faci?” Vorbisem despre job-uri, vorbisem despre vechii colegi, despre o potentiala reintalnire dupa … multi ani, cu vechii colegi de liceu. Alte subiecte nu mai aveam, pentru ca nu ne facusem niciodata confidente.  Deci n-aveam ce „altfel” de detalii sa mai discut cu el. Asta e, insa, o intrebare de umplutura pe care multi o folosim. Nu stii ce sa mai intrebi, o bagi pe asta cu „altfel, ce ai mai facut?”. Desi implica o oarecare intimitate si un grad de cunoastere, e o intrebare tampita pentru ca denota ori ca n-ai fost atent la ce ti-a zis ala pana atunci, ori ca nu te intereseaza nimic din ce-ti spune, dar bifezi acolo inca o rubrica. Se presupune ca nu esti chiar oricine, daca iti permiti sa-l intrebi „altfel”. Nu intotdeauna cand pui intrebarea asta astepti si raspuns. E ca atunci cand te intalnesti cu cineva si il intrebi „ce mai faaaaci, mai cutarica?”. Nu astepti ca ala sa-ti zica ce a mai facut (mai ales daca esti prieten cu el pe facebook si stii toate viralele la care s-a hlizit in ultimele luni). Ala se apuca constiincios sa-ti explice: „ce dracu sa fac, mai, cutare, nu vezi ce grea e viata asta. Patronu’, societatea, preturile, politicienii astia de kkt”. Dupa ce iti insira toate frustrarile lui, ca doar asta asteptai, nu?, il intrebi: „si, altfel, ce ai mai facut”?

Adica, cum? Exista si altceva decat job-ul, preturile, politica, sictirul? Neee. Chiar nu cred. Voi? Altfel ce ati mai facut? 😛

Etichete: , , ,

2 comentarii la “Altfel, ce mai faci?” Subscribe

  1. Andreea 20/11/2009 at 15:26 #

    Si pe mine ma enerveaza intrebare asta 🙂

  2. Oana B. 21/11/2009 at 03:16 #

    Altfel, n-am mai facut nimic deosebit. Dar o sa fac: ma duc la vot. Si nu votez un prostanac.

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Dacă ai vrea să trăiești doar atât cât poți

maini

Când mai vedeți reclame cu bătrâni râzând cu toată placa într-o lumină caldă, solară, să știți că ăia nu sunt nici români, nici la azil. Și poate nici așa bătrâni 😉

Cum se aproba un film pe vremea lui Ceaușescu

gabriela petre

Povestește Mihai Constantinescu, regizor care și-a început cariera cu niște pușcărie pentru delict de opinie, a stat pe bară zece ani după asta, fiindu-i interzis să lucreze în branșă, apoi a făcut un balet ideologic ca să nu-i fie rușine azi cu filmele semnate în vremea aia

Plasturii lui Negoiță – cât au costat și de ce s-au dezlipit

lipire-plasturi

50.000 de bucățele de „not so safety walk” cumpărate de la 3M au fost lipite bucată cu bucată de oamenii ADPB, pare-se la fel de prost cum a fost gândită toată lucrarea de pe Bulevardul Unirii

Pur și simplu Norvegia

16

Impresii de călătorie din Norvegia, încă o țară care nu suferă vreo comparație cu România.

Ziua 4: Și chinez, și ateu, și friguros

Cica daca Adam si Eva ar fi fost chinezi

Azi am explicat unui conclocuitor chinez cum funcționează termoficarea românească; i-am băgat mințile în cap recenzoarei care voia să mă înregistreze doar pentru că trecusem pe la mama, și apoi am bârfit copios cu niște recenzoare bătrâne și puțin ciupite de molii, ca mine 😛

Pedeapsa norvegiană, cum s-a ajuns la ajutor și n-au rămas la răzbunare

opera2

Zicătoare norvegiană: cu ce fel de fost deținut ai vrea să te întâlnești seara, pe o alee pustie? Aplicată în România, zicătoarea ar suna așa: cu ce fel de ziarist sau politician ai vrea să ai de-a face într-o campanie electorală?