Negoita, acest Iohanis al PD-L

M da, mutarea lui Basescu surprinde prin infantilism, dupa parerea mea neavizata. Pe principiul „avem si noi primarii nostri”, Basescu i se opune curentului Iohanis cu un alt primar, cel putin la fel de cunoscut, dar din partidul care trebuie. In Morometii era parca scena aia cu copilul care se milogeste la poarta unor vecini care nu l-au invitat la pomana mortului lor, si la plecare ii avertizeaza: „Lasa ca moare si cutarica al nostru, si nu va chemam nici noi”.

In caz ca nu e, Basescu joaca perfect rolul disperatului, daca e el in stare sa faca numiri de premieri pe criteriul „al nostru are voturi mai multe ca al vostru”, ba mai si greseste numarul sectorului pastorit de Negoita, confundandu-l cu sectorul lui Piedone (omul lui Voiculescu, sic!).

Cat despre Negoita, nici el nu pare mai zdravan la minte, de vreme ce intra in hora asta, dupa ce a reusit intr-o vreme sa-si croiasca o cale aparent independenta, atunci cand a refuzat vehement sa candideze la Primaria Capitalei anul trecut. Imi amintesc ca zvonurile ca Negoita s-ar visa primar general aparusera inca din primii lui ani de mandat, dupa 2004, cand reusise sa transforme sectorul 3 intr-o oaza placuta ochiului obisnuit cu mizeriile de tot felul prin Bucuresti. Omul a stiut sa speculeze la maxim nevoile oamenilor si sa le imbine fericit cu ce putea el sa faca atunci: parcuri, parcari curatenie. Nu trebuia sa rascolesti pamantul ca sa mentii o aparenta decenta intr-un oras atat de incercat de nepasare precum e Bucurestiul. Dar da, trebuia sa rascolesti pamantul daca voiai sa rezolvi problemele grele, de infrastructura, de care, din nou, sufera Capitala. Negoita a inteles repede ca rolul de la sector e mult mai simplu si usor de jucat, in timp ce rolul de la Capitala i-ar fi stirbit din aura de primar minune cu care a castigat si mandatul 2.

Dar, sa nu cadem in capcana vorbelor lui Basescu. Acel 80% obinut de Negoita in 2008 se raporteaza la cel mai mare absenteism din Bucuresti. Sectorul 3, care a avut cel mai bun primar din oras, a stat si cel mai mult acasa la alegeri. De ce? Greu de spus. Nu s-o fi aruncat cu cadouri in populatie, cum au facut Vanghelie, Ontanu, Piedone. Nu s-or fi facut promisiuni populiste cum au facut Chiliman, Poteras. Negoita a preferat sa-si lase faptele din primul mandat sa vorbeasca despre el in campanie. Pe principiul „oricum tot el iese”, oamenii au stat indiferenti acasa. Negoita s-a declarat atunci scarbit de lipsa de recunostinta a cetatenilor. Pe buna dreptate. Asta sa-l fi indemnat sa fie si el indiferent in mandatul 2? Cine traieste in sectorul 3 nu poate sa nu remarce ca pe strazi mizeria a revenit (intre timp si celebrul salubrizator Prigoana a ajuns in Parlament), parcurile sunt cam lasate in paragina, ba unele dintre ele au disparut sub cladiri de birouri sau sub viitoare biserici. Negoita e un evlavios.

De vina o fi fost si boala lui teribila cu care s-a luptat intr-o vreme. Si-a dus-o departe de ochiul public, dar a neglijat deopotriva si sectorul. Poate e omeneste. Acum pare complet refacut si gata sa intre in liga mare: premier. In treacat fie spus, cred ca nasul lui, Adriean Videanu,  spumega acum de indivie. El care intotdeauna s-a visat premier, ba chiar doamna Miorita, nevasta, il gratula acasa in intimitate cu acest apelativ… Ce ti-e si cu politichia asta!

In fine, Negoita pare ca seamana acum cu suta de lei promisa de Ceausescu din balconul de la CC in preajma revolutiei. Suna ca dracu si nu face decat sa dea apa la moara criticilor din tabara cealalta. Au si inceput sa-l toace pe la televiziuni, ba cu scandalul Andresan, ba cu afacerile facute cu firma prietenei nevestei, ba cu dubioasa extindere a cazinourilor din sector. Nu sunt inventii, sunt intamplari reale, dar ele nu-i anuleaza restul realizarilor. Sau n-ar trebui. Dar, analistii fac ce stie si poporul sa faca cel mai bine: sa nege calitatile oricui, ascunzandu-le in spatele barfelor si a acuzelor de tot felul, de la „nu vedeti cum arata?!” pana la „e corupt pana in maduva oaselor!”. De parca ar fi vreunul mai breaz intre ceilalti. Nu impartasesc alegerea lui Basescu, nici acceptul lui Negoita, consider ca se fac de ras amandoi, dar nici balacareala opozitiei nu mi se pare corecta. Pana la urma, insa, pesemne ca se merita toti, unii pe altii, si pe toti impreuna ii meritam noi, astia care nu suntem in stare sa alegem altfel.

Etichete: , ,

One Response la “Negoita, acest Iohanis al PD-L” Subscribe

  1. romania inedit 10/11/2009 at 04:48 #

    Basescu chiar e disperat ca pierde puterea !

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Secretul Rozaliei din Criţ: “Ne-a ferit Dumnezeu de emigrare aicea, că avem mult de lucru”

Minunata ciorba ardeleneasca a adunat Europa la aceasi masa

Cu timpul oamenii au constatat că activităţi pe care noi le considerăm plictisitoare, pentru că le facem zi de zi, pot fi vândute foarte bine străinilor, care nu le-au văzut niciodată

Din Buenos Aires con mucho calor

eu

Zgomotos, fierbinte, cu iz de grătar și cu aromă de tango – Buenos Aires, orașul cu 13 milioane de oameni

Eu sunt lucrător sexual, legea e o curvă

sexworker

Interviu în 3 episoade cu „Profesoara”, una dintre cele mai vechi prostituate din București. Azi, începuturile – „Epoca de aur”, când comunismul tolera prostituția, marca era mai tare ca dolarul iar clientul era domn.

Cum s-a „optat” pentru ora de religie

scoala

Curtea Constituțională îți dă, dar nu-ți bagă și-n traistă. Motive pentru care peste 90% dintre părinți au făcut cereri ca să-și înscrie copiii la ora de religie.

De ce ea? (3)

tarau-victoriei

Viața de după: reabilitarea, mai grea decât pușcăria, a muncit la negru pentru că nu o angaja nimeni, victoria de la CEDO și rejudecarea procesului în țară, pierderea și regăsirea dosarului, apariția unor „victime” noi atrase de ideea de potențial câștig, facultatea de drept, doctoratul și victoria finală.

Scrisoarea pe care n-a mai primit-o Eugen Ionescu

dosarul-profesorul

Povestea profesorului Ion Nițulescu – un „element dușmănos” față de orânduirea socialistă – și a delatorilor săi, dintre care numai securistul șef mai trăiește azi bine mersi, măncându-și pensia într-o vilă somptuoasă chiar în satul natal al victimei sale