Iar a luat iarna prin surprindere autoritatile! Dar lasa ca si noi prea suntem prosti si ne indignam de fiecare data in fata situatiei. Eu una fac urticarii la aceasta celebra zicere care dateaza de pe vremea cand chiar ne lua prin surprindere iarna, adica poate pe vremea lui Halaicu (primar al Capitalei intre 1992-1996) si hai, cu indulgenta, pe vremea lui Ciorbea-Lis (primari ai Capitalei in 1996 si respectiv 1997-2000). Pe vremea aia se mai intampla sa cada cate o fulguiala prin noiembrie, asa, de control, iar firmele de salubrizare-deszapezire private inca nu existau, nu se inventase nici repetitia cu pluguri in crucea noptii, cu primari care sa dea asigurari ca totul e sub control, ca exista stocuri de sare, nisip si vodca. Pe vremea aia erau doar niste tractoare amarate ale fostului RASUB (regia de salubrizare a municipalitatii), care adunau gunoiul cu furca, aruncau nisipul si sarea cu lopetile, si intre sezoane mai adunau si cainii de pe strazi.
E, dupa ce a venit celebra RWE in Romania, firma germana, deh, utilaje moderne, metodologie nemteasca dom’le, ia fulgul din zbor, dupa cum dadea asigurari un vice de pe vremea aia (era un taranist pe nume Cretu, care vorbea mult si nu facea nimic, adus in echipa de Ciorbea, dar pastrat tot in biroul ala si de Lis) au inceput sa curga si promisiunile. RASUB era de porc, nemtii de la RWE erau aia care aveau sa ne scoata si din jeg si din zapada. Monopolul pe salubrizarea Bucurestilor a fost poate primul mare contract si parandarat incheiat pana atunci la Primaria Capitalei, de celebra Conventie Democratica, in fapt de taranistii lui Ciorbea si Lis. Dar, fulgu’ nostru a fost mai al dracu’ ca nemtii, asa ca in prima iarna de dupa privatizare acelasi personaj Cretu avea sa ne indemne cu tupeu: „cetateni, puneti mana pe lopeti!”.
De atunci incoace rolurile sunt la fel distribuite: aia de la primarie zic ca sunt pregatiti, firmele de salubrizare s-au inmultit, cu capital autohton (au aparut baronii gunoaielor), nemtii au fost detronati pe rand cam din toate sectoarele (au mai ramas timid in 4, dar Piedone isi face de lucru si cu altii), utilajele sunt aliniate cu pompa inainte de zapada si dispar in viscol cand da zapada. Reporterii descopera si ei, de fiecare data, celebra fraza „iar au fost luati prin surprindere”, cetatenii se indigneaza in fata microfonului, la volan, fireste, „dar nu este posibil asa ceva, nu am vazut niciun utilaj, nu au dat cu nimic, nu se poate sa circulam in halul asta!”. De control, asa, se mai indigneaza si cate un primar, cum a facut Oprescu azi pe la pranz, amenintand cu sanctiuni, capete in gura, si alte expresii chirurgicale. Mai pe seara se calmase si-l luase in brate pe „toata noaptea am stat eu cu ei, dom’le, si s-au imprastiat tz tone de substanta antiderapanta, dar daca circula un milion de masini in Bucuresti… si soferii nu sunt pregatiti pentru iarna…”.
Si ne-a indemnat pe toti sa nu parcam masinile pe borduri, ca sa lasam rigolele libere pentru deszapezire. Pai masina mea sta pe bordura, ca nu mi-a facut nicio primarie parcare. Si daca era sa o iau de pe bordura, unde s-o fi dus, in trafic? Videanu era mai bun, ca ne indemna sa mergem cu metroul si RATB-ul. Si da, ne-a pus si borduri, ce-i drept.
Asadar, iarna asta, care de fapt nu va tine decat cateva zile, este la fel ca toate iernile de … hai nu 20, dar de 15 ani incoace. Ce va urzicati asa, fratilor? Zilnic traficul din Bucuresti e de toata jena, se circula greu, se consuma multi nervi si motorina ca sa parcurgi distante pe care mai bine le faci pe jos, edilii se lauda ca fac diverse si in fapt nu se tin niciodata de cuvant. Cand ati mai vazut voi primari care sa faca ce au promis? Si daca ar fi facut, va dati seama ca n-ar fi putut sa deszapezeasca azi ditamai autostrada suspendata? Ce naiba, aveti grija ce va doriti!
E normal, ce se intampla acum e o normalitate, legitimata ca atare de vechimea pe care o are, de numerosii ani de cand se intampla, fara putinta de schimbare. E mai presus de puterile noastre sa trimitem acolo, la primarie, niste oameni capabili, asa cum nu ne sta in puteri sa controlam fortele naturii. Prin urmare, relaxati-va, si ce daca ninge, ce daca se face mocirla aia gretoasa pe strazi (apropos, e de la tonele de antiderapant pe care le clameaza toti), ce daca stati cateva ore in trafic (daca nu va place cu metroul)? Nu vi se intampla asta tot timpul?
"Poate ca o solutie ar fi tocmai asta, sa ne comportam ca atare. Sa nu ne fofilam, pentru ca oricum nu va conta cand se va trage linie, sa traim corect, sa spunem lucrurilor pe nume, sa cerem respect si sa nu mai toleram mizeria si coruptia, pe motiv ca am devenit imuni la ea, ci s-o reclamam de fiecare data cand se intampla, cu gandul ca mai avem prea putin de trait ca sa inghitim toate rahaturile. Macar ca exercitiu merita incercat. Pana la urma tot n-avem nimic de pierdut"…
Pai, unde e exercitiul ala de care vorbeai mai deunazi…? Deja te-ai razgandit…? Si eu care ma luasem dupa tine…. 🙂
bine ma ca ai tu memorie 😛 in cazul de fata exercitiul consta in prosternarea in fata naturii. si a prostiei umane :)) oricum, bine zicea Obama cand zicea: aveti grija ce scrieti pe Facebook, ca nu se stie cand se intoarce impotriva voastra! .. mare om!
Si cine ce-a scris pe Facebook si s-a intors impotriva-i…? 😉
atata agitatie.
eu conduc 7 luni din an pe gheata (si ca mine alte cateva j'de mii) – fara lanturi, fara cauciucuri de iarna si alte celea, si nu ne mai plangem atata. in NWT nu se da cu nimic pe jos, "ca protejam mama natura" (o tampenie dupa mine dar asta e starea de fapt – nu protejezi nimic ca oricum ai sufocat pamantul cu asfalt). daca toti de'aici ar avea nervii din Bucuresti, cred ca in 5 minute n'ar mai ramane nici o masina intreaga. si nici pietoni in doua picioare pe trotuar.
aia de la Romania fac de fapt galagie ca sa mai gaseasca un vinovat, necum ca s'ar simti ei soferi prosti. e intotdeauna mai simplu cand e "cineva" de vina.
@andix – vezi, de aia nu vin io in Canada, ca acolo nici sa te plangi nu poti. mai bine aicea, mai o injuratura la primar, mai o indignare publica si uite asa trece viata 🙂 Voua v-a inghetat spiritul civic, ma, de atata iarna, de aia nu va mai plangeti:P