A nul trecut exact pe vremea asta (doar ca nu era zapada) imi tremura piciorul pe acceleratie. Stiu, unora le tremura pe ambreiaj, dar pesemne ca eu sunt mai slaba de piciorul drept, nu de stangul. In dreapta mea era un politist jovial, corpolent, cu ochi albastri, care vorbea intr-una si era bine dispus. Ma gandeam atunci ca o sa-i tin minte numele toata viata, dar uite ca l-am uitat. A fost a treia incercare de examen auto si ultima, pentru ca de data aia s-a lasat si cu verdictul „admis” pe formularul de evaluare.
Sase luni ma chinuisem sa devin soferita, parte din cauza propriei neputinte de a invata papagal niste raspunsuri despre mecanica si „conduita preventiva”, parte si din cauza sistemului tembel de programare la examen, din doua in doua luni. Asa ca prima data am ratat examenul teoretic, la un singur punct distanta de varianta castigatoare de 22. A doua oara am reusit sa scot 25 de puncte din 26, dar politistul – pe ala il tin mine, ca sa vezi, il chema Nicolae si era sictirit – a considerat ca n-am acordat prioritate pietonilor care abia puneau piciorul pe zebra, dar pe contrasens. Iar a treia oara am luat 26 de puncte- acuma nu mai retin nimic din intrebarile alea invatate papagal – si am avut noroc cu domnul politist jovial, caruia i-am zis din start ca daca nu-mi da carnetul nu stiu ce fac, ca de sase luni ma chinui. „Dar ce ati facut doamna de sase luni?”, m-a intrebat el amuzat. S-a dovedit ca pana la urma conteaza mult ca politistul sa fie om, si un pic bine dispus, ca examinarea sa decurga normal, fara sa simti ca esti cel mai prost din curtea scolii, si ca politistul e pus acolo sa-si verse pe tine frustrarile de-o viata.
Am reusit, asadar, sa intru in randurile astora care se plang de trafic, care conduc agresiv, nu sunt gentili cu ceilalti participanti la trafic si in general se comporta la volan ca si cand ar fi sfarsitul lumii. Intr-un cuvant: bucurestenii. Desigur, parerea mea despre mine era alta, pentru ca instructorii (da, am avut trei: primul nu m-a invatat ce e cu frana de mana, pe considerentul ca el n-o foloseste niciodata, deci n-o sa am nevoie de ea, al doilea era detinatorul adevarului absolut, iar al treilea, ei bine al treilea a fost cel mai bun, dar l-am descoperit tarziu, abia cu cateva sedinte inainte de examen) mi-au spus ca masina e ca o femeie, nu trebuie s-o bruschezi, si ca in general in trafic e loc pentru toata lumea, deci sa-mi arat generozitatea si la volan, nu s-o tin doar pentru mine.
De curand, insa, mama mi-a reprosat ca o zgaltai prea tare cand pun frana, iar Gabi mi-a admis (cam strans cu usa ce-i drept) ca am un stil de condus „ca la Bucuresti”, pe care e bine sa-l am aci, in Capitala, dar cu care sperii pasnicii soferi din Piatra Neamt, de exemplu. Prin urmare, dupa 11.000 de km cat am strans pe bord in anul asta, imi propun ca de maine sa fiu mai buna, sa pun frane mai putin bruste, sa fiu mai bleaga in trafic si sa nu-i mai desconsider pe aia care se baga in fata depasind coloana cu tupeu, sa nu mai comentez cand imi taie unul fata fara sa semnalizeze, chiar daca are masina mare si scumpa, si in general sa coabitez pasnic cu ceilalti un milion de soferi care vin zilnic prin Capitala. Pace in lume, cai putere pentru popor si parcari moca de la primarie!
Arrgh, vreau si eu!
pai s-a inventat masina pentru 16 ani+ 🙂
Nu varsta e problema, ci BAC-ul si babacul 🙂
toate trec pana la urma 🙂
Auzi, iar iti iei angajamente de-astea… pacifiste? Sa te vad… 😉
pai nu se zice asa: fie ca anul care vine sa fim mai buni, mai drepti, mai … 🙂
Da… si suntem mai rai in fiecare an… 🙂 Dar poate tu reusesti… 😉
Multi inainte. Pana la urma, daca nu te mai enervezi pe nesimtiti, oi sa te simti mult mai relaxata.
Multumesc, relaxata sunt, dar ma revolta nedreptatile in general 🙂