Un an si 11.000 de km

A nul trecut exact pe vremea asta (doar ca nu era zapada) imi tremura piciorul pe acceleratie. Stiu, unora le tremura pe ambreiaj, dar pesemne ca eu sunt mai slaba de piciorul drept, nu de stangul. In dreapta mea era un politist jovial, corpolent, cu ochi albastri, care vorbea intr-una si era bine dispus. Ma gandeam atunci ca o sa-i tin minte numele toata viata, dar uite ca l-am uitat. A fost a treia incercare de examen auto si ultima, pentru ca de data aia s-a lasat si cu verdictul „admis” pe formularul de evaluare.

Sase luni ma chinuisem sa devin soferita, parte din cauza propriei neputinte de a invata papagal niste raspunsuri despre mecanica si „conduita preventiva”, parte si din cauza sistemului tembel de programare la examen, din doua in doua luni. Asa ca prima data am ratat examenul teoretic, la un singur punct distanta de varianta castigatoare de 22. A doua oara am reusit sa scot 25 de puncte din 26, dar politistul – pe ala il tin mine, ca sa vezi, il chema Nicolae si era sictirit – a considerat ca n-am acordat prioritate pietonilor care abia puneau piciorul pe zebra, dar pe contrasens. Iar a treia oara am luat 26 de puncte- acuma nu mai retin nimic din intrebarile alea invatate papagal – si am avut noroc cu domnul politist jovial, caruia i-am zis din start ca daca nu-mi da carnetul nu stiu ce fac, ca de sase luni ma chinui. „Dar ce ati facut doamna de sase luni?”, m-a intrebat el amuzat.  S-a dovedit ca pana la urma conteaza mult ca politistul sa fie om, si un pic bine dispus, ca examinarea sa decurga normal, fara sa simti ca esti cel mai prost din curtea scolii, si ca politistul e pus acolo sa-si verse pe tine frustrarile de-o viata.

Am reusit, asadar, sa intru in randurile astora care se plang de trafic, care conduc agresiv, nu sunt gentili cu ceilalti participanti la trafic si in general se comporta la volan ca si cand ar fi sfarsitul lumii. Intr-un cuvant: bucurestenii. Desigur, parerea mea despre mine era alta, pentru ca instructorii (da, am avut trei: primul nu m-a invatat ce e cu frana de mana, pe considerentul ca el n-o foloseste niciodata, deci n-o sa am nevoie de ea, al doilea era detinatorul adevarului absolut, iar al treilea, ei bine al treilea a fost cel mai bun, dar l-am descoperit tarziu, abia cu cateva sedinte inainte de examen) mi-au spus ca masina e ca o femeie, nu trebuie s-o bruschezi, si ca in general in trafic e loc pentru toata lumea, deci sa-mi arat generozitatea si la volan, nu s-o tin doar pentru mine.

De curand, insa, mama mi-a reprosat ca o zgaltai prea tare cand pun frana, iar Gabi mi-a admis (cam strans cu usa ce-i drept) ca am un stil de condus „ca la Bucuresti”, pe care e bine sa-l am aci, in Capitala, dar cu care sperii pasnicii soferi din Piatra Neamt, de exemplu.  Prin urmare, dupa 11.000 de km cat am strans pe bord in anul asta, imi propun ca de maine sa fiu mai buna, sa pun frane mai putin bruste, sa fiu mai bleaga in trafic si sa nu-i mai desconsider pe aia care se baga in fata depasind coloana cu tupeu, sa nu mai comentez cand imi taie unul fata fara sa semnalizeze, chiar daca are masina mare si scumpa, si in general sa coabitez pasnic cu ceilalti un milion de soferi care vin zilnic prin Capitala. Pace in lume, cai putere pentru popor si parcari moca de la primarie!

Etichete: , ,

9 comentarii la “Un an si 11.000 de km” Subscribe

  1. Andrei 16/12/2009 at 18:04 #

    Arrgh, vreau si eu!

    • Dollo 16/12/2009 at 18:07 #

      pai s-a inventat masina pentru 16 ani+ 🙂

  2. Andrei 16/12/2009 at 18:17 #

    Nu varsta e problema, ci BAC-ul si babacul 🙂

    • Dollo 16/12/2009 at 18:23 #

      toate trec pana la urma 🙂

  3. Raluca 17/12/2009 at 02:10 #

    Auzi, iar iti iei angajamente de-astea… pacifiste? Sa te vad… 😉

    • Dollo 17/12/2009 at 02:16 #

      pai nu se zice asa: fie ca anul care vine sa fim mai buni, mai drepti, mai … 🙂

  4. Raluca 17/12/2009 at 03:05 #

    Da… si suntem mai rai in fiecare an… 🙂 Dar poate tu reusesti… 😉

  5. Spufi 17/12/2009 at 11:51 #

    Multi inainte. Pana la urma, daca nu te mai enervezi pe nesimtiti, oi sa te simti mult mai relaxata.

    • Dollo 17/12/2009 at 17:04 #

      Multumesc, relaxata sunt, dar ma revolta nedreptatile in general 🙂

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Depre ziduri

pano

și oamenii care se încăpățânează să le construiască și să repete istorii de care omenirea ar trebui să se rușineze.

Primăria Capitalei cumpără lumina soarelui la suprapreț

panouri

Aministrația parcurilor București a cârpit sistemul de iluminat din Parcul Tineretului cu niște panouri fotovoltaice pe care le-a cumpărat cu de patru ori prețul pieței, de la o firmă care a făcut în viața ei o singură afacere: asta.

Viața și moartea într-un sat românesc. În 2012

Ale lor mâini bătrâne

Despre mutarea clasei muncitoare de la oraș la sat, înmormântarea organizată de firma de pompe funebre a preotului, despre UE care ne obligă să nu mai ținem mortul în casă, dar noi vrem să facem economie. Și despre politicieni.

Autorizația de construcție – când primăria e mai parolistă decât arhitectul (II)

unelte

În țara lui „așa se face”: dom profesor îți face o onoare cu forța, iar producătorul îți zice, voalat, că proiectantul tău e praf; Și se întâmplă că ne dispare din proiect și al treilea structurist

De ce ea? (3)

tarau-victoriei

Viața de după: reabilitarea, mai grea decât pușcăria, a muncit la negru pentru că nu o angaja nimeni, victoria de la CEDO și rejudecarea procesului în țară, pierderea și regăsirea dosarului, apariția unor „victime” noi atrase de ideea de potențial câștig, facultatea de drept, doctoratul și victoria finală.

Nu sunt dezamăgit de România, pentru că nu m-am lăsat amăgit

Camil Petrescu fiul

Camil Petrescu fiul, despre cum se vede România de peste ocean și din mijlocul Bucureștiului. De ce a plecat acum 43 de ani, de ce s-a întors azi și de ce ar mai pleca o dată, dacă ar avea iar 22 de ani. Despre salamul cu soia de New York.