Un an si 11.000 de km

A nul trecut exact pe vremea asta (doar ca nu era zapada) imi tremura piciorul pe acceleratie. Stiu, unora le tremura pe ambreiaj, dar pesemne ca eu sunt mai slaba de piciorul drept, nu de stangul. In dreapta mea era un politist jovial, corpolent, cu ochi albastri, care vorbea intr-una si era bine dispus. Ma gandeam atunci ca o sa-i tin minte numele toata viata, dar uite ca l-am uitat. A fost a treia incercare de examen auto si ultima, pentru ca de data aia s-a lasat si cu verdictul „admis” pe formularul de evaluare.

Sase luni ma chinuisem sa devin soferita, parte din cauza propriei neputinte de a invata papagal niste raspunsuri despre mecanica si „conduita preventiva”, parte si din cauza sistemului tembel de programare la examen, din doua in doua luni. Asa ca prima data am ratat examenul teoretic, la un singur punct distanta de varianta castigatoare de 22. A doua oara am reusit sa scot 25 de puncte din 26, dar politistul – pe ala il tin mine, ca sa vezi, il chema Nicolae si era sictirit – a considerat ca n-am acordat prioritate pietonilor care abia puneau piciorul pe zebra, dar pe contrasens. Iar a treia oara am luat 26 de puncte- acuma nu mai retin nimic din intrebarile alea invatate papagal – si am avut noroc cu domnul politist jovial, caruia i-am zis din start ca daca nu-mi da carnetul nu stiu ce fac, ca de sase luni ma chinui. „Dar ce ati facut doamna de sase luni?”, m-a intrebat el amuzat.  S-a dovedit ca pana la urma conteaza mult ca politistul sa fie om, si un pic bine dispus, ca examinarea sa decurga normal, fara sa simti ca esti cel mai prost din curtea scolii, si ca politistul e pus acolo sa-si verse pe tine frustrarile de-o viata.

Am reusit, asadar, sa intru in randurile astora care se plang de trafic, care conduc agresiv, nu sunt gentili cu ceilalti participanti la trafic si in general se comporta la volan ca si cand ar fi sfarsitul lumii. Intr-un cuvant: bucurestenii. Desigur, parerea mea despre mine era alta, pentru ca instructorii (da, am avut trei: primul nu m-a invatat ce e cu frana de mana, pe considerentul ca el n-o foloseste niciodata, deci n-o sa am nevoie de ea, al doilea era detinatorul adevarului absolut, iar al treilea, ei bine al treilea a fost cel mai bun, dar l-am descoperit tarziu, abia cu cateva sedinte inainte de examen) mi-au spus ca masina e ca o femeie, nu trebuie s-o bruschezi, si ca in general in trafic e loc pentru toata lumea, deci sa-mi arat generozitatea si la volan, nu s-o tin doar pentru mine.

De curand, insa, mama mi-a reprosat ca o zgaltai prea tare cand pun frana, iar Gabi mi-a admis (cam strans cu usa ce-i drept) ca am un stil de condus „ca la Bucuresti”, pe care e bine sa-l am aci, in Capitala, dar cu care sperii pasnicii soferi din Piatra Neamt, de exemplu.  Prin urmare, dupa 11.000 de km cat am strans pe bord in anul asta, imi propun ca de maine sa fiu mai buna, sa pun frane mai putin bruste, sa fiu mai bleaga in trafic si sa nu-i mai desconsider pe aia care se baga in fata depasind coloana cu tupeu, sa nu mai comentez cand imi taie unul fata fara sa semnalizeze, chiar daca are masina mare si scumpa, si in general sa coabitez pasnic cu ceilalti un milion de soferi care vin zilnic prin Capitala. Pace in lume, cai putere pentru popor si parcari moca de la primarie!

Etichete: , ,

9 comentarii la “Un an si 11.000 de km” Subscribe

  1. Andrei 16/12/2009 at 18:04 #

    Arrgh, vreau si eu!

    • Dollo 16/12/2009 at 18:07 #

      pai s-a inventat masina pentru 16 ani+ 🙂

  2. Andrei 16/12/2009 at 18:17 #

    Nu varsta e problema, ci BAC-ul si babacul 🙂

    • Dollo 16/12/2009 at 18:23 #

      toate trec pana la urma 🙂

  3. Raluca 17/12/2009 at 02:10 #

    Auzi, iar iti iei angajamente de-astea… pacifiste? Sa te vad… 😉

    • Dollo 17/12/2009 at 02:16 #

      pai nu se zice asa: fie ca anul care vine sa fim mai buni, mai drepti, mai … 🙂

  4. Raluca 17/12/2009 at 03:05 #

    Da… si suntem mai rai in fiecare an… 🙂 Dar poate tu reusesti… 😉

  5. Spufi 17/12/2009 at 11:51 #

    Multi inainte. Pana la urma, daca nu te mai enervezi pe nesimtiti, oi sa te simti mult mai relaxata.

    • Dollo 17/12/2009 at 17:04 #

      Multumesc, relaxata sunt, dar ma revolta nedreptatile in general 🙂

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Turism nemţesc în Transilvania: “Adevărata Românie poate fi descoperită numai la sat”

Casutele de vacanta ale lui Jonas din Valea Verde

„Pupă-mă-n fund şi rămâi sănătos!”, salutul medieval inedit al sighisorenilor, a provocat, in epoca, indignarea Vienei, iar azi le smulge zambetele turistilor straini

Pedeapsa norvegiană, cum s-a ajuns la ajutor și n-au rămas la răzbunare

opera2

Zicătoare norvegiană: cu ce fel de fost deținut ai vrea să te întâlnești seara, pe o alee pustie? Aplicată în România, zicătoarea ar suna așa: cu ce fel de ziarist sau politician ai vrea să ai de-a face într-o campanie electorală?

Ziua 2: Dragă, eu unde dorm? că mă întreabă recenzorul….

Ospitalitate, dar nu degeaba

Dacă vă calcă recenzorul oferiți-i, vă rog eu, un pahar cu apă. Nici nu știți ce nevoie are!

Megastructuri și mini-popoare

catedrala2

Cum ne privesc turiștii care ne vizitează Casa Poporului. Ce diferență e între uimirea lor și a noastră când le vizităm catedralele lor, vechi de secole. Și la ce ne ajută clădirile astea impunătoare pe noi, oamenii de rând.

Zen and the Art of Marcela Maintenance*

marcela

Calitatea service-urilor din București: prețuri europene, servicii făcute românește, pentru că „așa facem noi și n-am avut niciodată probleme”. Avatarurile unui șofer care se încăpățânează să citească manualul mașinii.

„Căpșunarii” care construiesc metroul din Drumul Taberei

Faur, Gheorghe și Vișovan în fața scutului cu care vor săpa tunelul de metrou

Au plecat de 10-20 de ani din țară, s-au specializat în săpat tuneluri în Spania sau Italia, și acum vin ca specialiști „străini”. Vestea proastă e că vor să plece înapoi. Sunt dezamăgiți că România nu a ajuns Europa din urmă cât timp ei au fost plecați.