Cazul Daniela Tarău: viața în arestul Capitalei, pentru un om care se știe nevinovat, ancheta lui Cristian Panait și procesul absurd, în care niciun judecător nu catadicsea să citească dosarul.
„Personal history”, de Kay Graham, cândva cea mai puternică femeie din America, la cârma Washington Post: despre jurnalism, politică, feminitate și neîncredere. O carte despre cum era America great în secolul trecut.
Orice ai zice tu, arata pur si simplu superb, ca fenomen natural.
Chiar n-am mai vazut de muuult turturi la case!
Da' imi face sangele turturi in vine la gandul sa treaca vrun om sau vreo masina p-acolo. Gradinita? OOOOFFFF!
pana una alta, m-au omorat ai nostrii romani cu datul zapezii, doar in fata portii.
Astfel la mine pe trotoir (cum ar spune un prieten al meu din nu stiu ce tara)
sunt aliniate vreo 3 4 institutii, o scoala, o gratinita, o cresa, un spital.
Fiecare cu o poarta ingusta, cat sa treaca un om.
Stratul de zapada pe trotuarul ala e de juma de metru, gagii au iesit si au facut carare in fata portii lor, lata de un om, perpendiculara pe trotuar, sa poti trece de la strada la poarta.
Ei bine, eu care merg pe trotuar, merg merg si la un moment dat cad intr-o groapa,
ma gandesc ca s-o fi terminat stratu de zapada si plec mai departe, dar dupa un metru doi, ma impiedic de marginea cealalta.
Ma sui constiincios pe zapada si navighez mai departe, mai merg ce mai merg si nimeresc in a doua gaura.
Concluzia, am luat-o pe carare in directia opusa portii si m-am carat pe sosea, ca doar sunt un geep ce palaria mea nu?
Atunci sa vezi spectacol sonor, clacsoane gramezi, masini mergand in pasul meu de defilare in spatele meu si unii depasind si clacsonand…
Si atunci imi aduc aminte de Michel Sevago si al sau cavaler de Pardaillan si spun:
"Rabdare micutii mei pui de lup, faceti putina liniste ca nu ne putem concentra aici, ce naiba nu putem sa avem si noi 3 minute"!