Cronica unui neam prost crescut

D upa lupte seculare care au durat pret de trei volume – mama, n-am mai citit asa carti groase demult 😀 – am terminat si eu „Cronica de familie” a lui Petru Dumitriu. N-o citisem pe vremea lui Ceausescu pentru ca atunci cand am deschis eu ochii pe carti, asta fusese interzisa, cred. Apoi, in anii 90 cand a fost reeditata eram ocupata cu altele, am fost in greva de carti din astea, o vreme, atrasa de copertile colorate ale Sandrei Brown et co. Stiti isteria cu cartile de dragoste si sex care invadasera tarabele prin 90, toate aveau pe coperta lucioasa cate una seminuda, luata pe la spate de unul cu muschi si priviri arzatoare. Iar textele din interior erau pe masura copertii…

Dar sa revenim la cronica lui Dumitriu, asta vanduta de Jurnalul national la pachet cu ziarul. Nu-mi pare rau ca am citit-o abia acum, dupa 20 de ani de democratie. Cu siguranta n-as fi inteles-o indiferent in ce alta perioada as fi citit-o. Cartea merita rabdarea voastra, a celor care va intrebati de ce suntem un neam atat de corupt, pervertit, obsedat de inavutire si mai ales lipsit de constiinta. Personajele lui Dumitriu – inteleg ca reale in buna masura, chiar daca cu nume schimbate pe alocuri – sunt atat de bine conturate, atat de actuale, indiferent de epoca in care au trait, de la 1800 incoace, cu destine atat de triste si absurde incat iti dai seama ca pana si existenta ta, a cititorului, e zadarnica in conditiile date. Puterea acestei carti sta in puterea pe care i-o dau cel putin 200 de ani de istorie de rahat care vin din urma si iti strivesc orice speranta ca poporul in care te-ai nascut mai poate fi vindecat, ca sa traiasca sanatos si normal.

Sunt atat de multe fragmente pe care ma gandeam sa le reproduc aici, ca sa intelegeti despre ce vorbesc, incat n-ar avea niciun rost sa o fac. Pentru ca sunt prea multe. Va recomand cartea asta, chiar daca v-ar putea inspaimanta lipsa de timp raportata la dimensiunile ei. In fond e cronica unor familii de la 1800 pana la instalarea comunismului in Romania. Ignorati o vreme asa-zisele talk-shouri de la televiziuni si va veti intelege mai bine natia prin cartea asta.

E tabloul aristocratiei romanesti altfel decat ati vazut-o pana acum in alte carti, cu drame interioare, cu framantari meschine, cu preocupari de capatuire, cu crime intre frati pentru averi. Dar in acelasi timp sunt ipostaze, personaje, mentalitati actuale, pe care le vedeti azi langa voi, poate in familie, poate in politica, poate le intuiti chiar daca nu va dati seama ca asa sunt. Cartea asta descrie cum se cumparau locurile in politica la 1800, cum se faceau afacerile cu comisioane si tepe pe banii statului, cum se tradau intre ei oamenii politici si aia de afaceri, tocmai pentru ca se cunosteau atat de bine, cum se murea aiurea in razboi sau cum puteai fi executat ca tradator desi nu erai tradator, doar pentru ca un general incompentent avea nevoie de un exemplu pentru trupe, cum erau vazuti romanii in strainatate, acolo unde se duceau sa-si cheltuiasca averile agonisite aici, cum priveau boierii taranimea care le muncea pamantul, cum tradau ziaristii interesul public pentru un pachet de bancnote primite de la afaceristi sau pentru o masa la Capsa, cu icre negre si vin frantuzesc, cum faceau si desfaceau femeile politica si afacerile, din budoarul lor, prin care treceau pe rand toti barbatii vremii, cum patrona Carol bordelurile Capitalei, ajutat de politie, cum primea acelasi Carol spagi de la afaceristi, prin Elena Lupescu care castiga banii chipurile la carti, huh. Si in final, cum s-au topit in comunism toate aceste destine, inutil, ca niste lumanari arse in plin soare. Daca va suna ceva cunoscut din toate astea, merita sa cititi „Cronica de familie”.

Veti castiga experienta unei lecturi impresionante, si veti pierde orice speranta ca in  viata voastra sau a copiilor vostri in Romania lucrurile se vor schimba. Vreodata.

Etichete: , , , , ,

9 comentarii la “Cronica unui neam prost crescut” Subscribe

  1. Andreea 13/01/2010 at 11:25 #

    Aoleo, pai la asa concluzie nu cred ca vreau sa o citesc :(. Nu de alta, dar si-asa imi pastrez greu mobilizarea…

    • Dollo 13/01/2010 at 12:51 #

      🙂 te inteleg, dar ma gandesc ca inca un pic de realism ca sa supravietuim in tarisoara nu strica niciodata. Cine stie cand aluneci pe panta iluziilor si te gandesti ca am intrat in randul lumii. E bine sa-ti bazezi blazarea pe un fundament solid, istoric 😀

  2. mihnea 14/01/2010 at 15:32 #

    ai ajuns la vorba lu m.badea: "nu in timpul vietii noastre.. " :))

    • Dollo 14/01/2010 at 16:05 #

      de asta exista astia celebri, ca sa ajungi la vorbele lor, nu?;)

  3. Logosfera 21/01/2010 at 21:07 #

    Am pierdut deja speranta ca lucrurile se vor schimba in Romania si m-am decis demult sa nu fac copii in aceasta tara. Asta doar uitandu-ma in jur, fara sa citesc aceasta carte 🙂

    • Dollo 21/01/2010 at 21:13 #

      Pai asta simteam si eu inainte de a citi, dar dupa 3 volume am inteles un pic si de ce 🙂

  4. ileana 30/12/2011 at 14:27 #

    Buna. M-am apucat ieri seara de Cronica.. Sper sa termin azi primul volum. Am impartit trebile in mod democratic in casa – eu cu Cronica, salata de beuf si curatenia, sotul cu sarmalele si cumparaturile. Intrebare intrebatoare: ai amanat intalnirea pentru 15 ian 2012 sau ai anulat-o? Si daca se mai tine, pot participa si eu? Nu sunt membru al clubului tau, sunt doar o cititoare a articolelor tale. Si imi plac foarte mult. Unele.
    La multi ani!

    • Dollo 30/12/2011 at 14:33 #

      Ileana, te aștept cu drag. La club vine fiecare care citește. Nu e cu cotizație sau cu înscriere, e doar pe bază de citit 🙂 Da, am amânat-o pe 15 ianuarie, dar înainte cu câteva zile vă voi întreba din nou, care când poate să vină, și decidem de comun acord. În principiu cam în jurul acelui week-end ar trebui să fie. La mulți ani și ție și mulțumesc că mă citești 🙂

  5. old 45 19/04/2013 at 15:48 #

    …dar tabloul celorlalte pături ale societăţii româneşti? Cum vor fi fost?

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Cum se aproba un film pe vremea lui Ceaușescu

gabriela petre

Povestește Mihai Constantinescu, regizor care și-a început cariera cu niște pușcărie pentru delict de opinie, a stat pe bară zece ani după asta, fiindu-i interzis să lucreze în branșă, apoi a făcut un balet ideologic ca să nu-i fie rușine azi cu filmele semnate în vremea aia

Ziua 2: Dragă, eu unde dorm? că mă întreabă recenzorul….

Ospitalitate, dar nu degeaba

Dacă vă calcă recenzorul oferiți-i, vă rog eu, un pahar cu apă. Nici nu știți ce nevoie are!

Învățăm greu, mimăm mult și uităm repede

iohannis

Săptămâna trecută, după 25 de ani de tergiversări, dosarul Revoluției s-a închis, fără să fie cineva pedepsit și fără să știm vinovații. Dar asta e deja istorie, acum ne arde incendiul din club, de data asta va fi altfel, acum au murit tineri nevinovați pentru profitul unora, nu pentru democrație și alte abureli.

Casa Becali, fostă Groza, fostă Auschnit, fostă Manu

Palatul lui Becali din București

“Intrați, bey, fotografiați ce vreți voi, vizitați tot, mi se rupe! O să văd eu ce-o să scrieți după aia, dacă sunteți cu sufletul curat… Intrați, faceți ce vreți, numa’ să nu furați!”. Așa ne-a primit Gigi Becali în curtea casei sale din Aleea Alexandru nr.1

Slăbiciunile unei femei puternice

katharine-graham

„Personal history”, de Kay Graham, cândva cea mai puternică femeie din America, la cârma Washington Post: despre jurnalism, politică, feminitate și neîncredere. O carte despre cum era America great în secolul trecut.

Cu cât ne-a botezat Samsung Biblioteca Națională

Biblioteca Națională Samsung

Statul român plătește un credit de 104 milioane de euro pentru clădirea Bibliotecii Naționale, iar firma Samsung și-a pus numele pe ea, cu câteva televizoare în valoare de 300.000 de euro. O afacere marca Ministerul Culturii și Patrimoniului Național.