„Fruncea” zbarcita a Banatului

Nu va ganditi ca tacamurile astea numerotate ca sa nu se fure ar fi argintaria familiei, sunt niste tinichele de toata frumusetea

Am petrecut, asadar, o saptamana in minunata statiune banateana Baile Herculane, acolo unde apa fierbinte iese din pamant si imprastie in jur miros de ou clocit. Desi e un medicament miraculos si gratuit, ai zice ca apa asta imputita nu face decat sa completeze nefericit ambianta de ruina si nesimtire in care stravechea statiune isi primeste azi numerosii turisti. Si sunt  multi masochisti, am constatat cu surprindere.

Am cateva amintiri de nesters din scurta vacanta de Revelion, pe care vi le voi impartasi acum, dar intre ele se detaseaza clar bratele paroase ale unei chelnerite tinere, care a simtit nevoia sa-si etaleze blana naturala intr-o bluzita cu maneci foarte scurte, atunci cand ne-a servit ciorba, personal, tinand polonicul cu una din aceste maini, usor tremuranda. Probabil de emotie, nu de frig, ca blana aia sigur ii tinea de cald.

Cum va spuneam si aratam in postul precedent, statiunea candideaza cu succes la titlul de  ruina secolului, si daca n-ar fi intr-o armonie atat de perfecta cu nesimtirea personalului din anumite hoteluri ti s-ar rupe inima la vederea cladirilor alora cu o arhitectura superba, cum sunt batjocorite de lipsa de investitii si de nepasare. Un cititor mi-a comentat ca statiunea a fost preluata de celebrul afacerist Iosif Armas, pe aproape nimic, in vremea cand ministru al turismului era celebrul Dan Matei Agaton, zis si „Spagaton” (si nu pentru ca facea spagatul) iar la putere era PSD. Nu ca restul partidelor aflate la putere n-ar avea si ele tunurile lor, dar uite ca eu am facut Revelionul la Herculane, deci scriu acum despre aceasta minunata statiune, perla Banatului, cum i se zicea. Povestea privatizarii o gasiti aici, eu va voi povesti doar experiente personale, cu care sigur v-ati mai intalnit si voi in turismul romanesc. Insa trebuie sa recunosc ca aici mi-au fost intrecute toate asteptarile, in sens negativ, desigur.

15 etaje de gunoi si nesimtire

Am stat la Hotelul Dacia – v-am scris aici cum arata. Doua stele, mizerie depusa in ani si ani de nepasare, mobilier vechi, personal pe masura. In cele 6 zile cat am stat acolo niciodata, dar niciodata, n-am vazut o camerista. Niciodata nu au luat gunoiul, deci nu se mai pune problema sa vorbim despre schimbat prosoape, asternuturi, pus hartie igienica la baie, sapun etc. O singura data am vazut o femeie de serviciu care i se plangea unei turiste ca vin zilele libere de Revelion si nu va mai avea cine sa munceasca, pentru ca „fetele vor fi libere”. Care fete? Pana cand am plecat holul de la etajul 8 a fost, pe rand, gazda unor pungi cu gunoi, iar dupa Revelion a fost presarat cu paharele din plastic folosite, chistoace de tigari si alte chestii folositoare omului. Si ganditi-va ca hotelul avea 15 etaje, 15 nivele de degradare si mizerie.

Dar bomboana de pe coliva era pusa zilnic de chelnerite. Tinere, batrane, scolite inainte sau dupa 89, nu conta, ca tot la fel de nesimtite erau. Hotelul era plin. Nu ma intrebati care a fost motivatia celorlalti, a mea a fost ca am primit biletele cadou. In conditiile astea, in primele zile s-a stat la coada ca sa-ti vina randul la masa, pentru ca desi hotelul avea doua restaurante, nu era deschis decat unul. Programul fix de dejun, pranz si cina era un prilej perfect pentru chelnerite sa le faca educatie turistilor care ori veneau prea devreme, ori prea tarziu. Auzeai, prin urmare, replici bune de starnit apetitul de bataie in acele ore: „Da’ de ce v-ati asezat la masa asta, nu vedeti ca e prea mare si nu are cine sa debaraseze?” i-a apostrofat o chelnerita pe doi care s-au asezat la o masa de zece persoane. Oamenii mai asteptau alte cupluri, asa ca masa s-a umplut repede. Degeaba. Aceeasi chelnerita a mai trecut si le-a zis: „Stati degeaba ca nu mai e mancare. La ora asta se vine?” Era cam 15.30 si programul de pranz se inchidea la 16.00. O chelnerita mai miloasa a venit totusi sa le ia comanda, incercand sa le ofere ceva. De la bucatarie s-a intors stanjenita: „Imi pare rau, dar nu ne mai ia nicio comanda la bucatarie, e prea tarziu!”. La care, chelnerita paroasa de care va scriam mai sus i-a replicat colegei ei samaritene: „Eu ti-am zis sa nu te incurci sa iei comanda, nu stiu ce ti-a venit?!”. Oamenii erau veniti sa se distreze, asa ca au facut haz de necaz. Au strigat la chelnerita ca vor sa manance restul de ciorba care era in bolul de pe masa noastra – noi fusesem norocosii care primisera ultima ciorba de vita din ziua aia. Apoi in timp ce ieseau din sala de mese i-au strigat aceleiasi chelnerite sa se grabeasca cu nota ca ei vor sa plece. Glume de tabara, dar care ascundeau un stil romanesc vechi, ce permite astfel de abuzuri din partea personalului din turism. Un occidental probabil s-ar fi dus sa dea cu managerul de pamant. La noi s-a facut haz de necaz si oamenii au plecat sa-si vada de concediu, ca doar nu-si ratau vacanta din cauza unei chestii care-i umilea pe banii lor, nu?

Chelnerita,  stapana turistilor cu bilet subventionat

Schimbul de amabilitati cu chelneritele nu era intotdeauna ostil. Cei mai multi turisti erau studenti veniti in tabara cu bilete subventionate. Unii puteau fi intimidati de chelneritele autoritare, cu replici de genul „N-aveti voie in restaurant, deschidem la 18.00”, si pustii se retrageau timizi, asteptand ora in fata usii restaurantului, de parca ar fi fost admonestati de un profesor la curs. Dar altii faceau si ei misto de ele, asa ca situatia se mentinea intr-un echilibru fragil. In realitate toata lumea facea marunt din buze, dar inghiteau, surprinzator, situatia.

Intr-o dimineata a picat curentul. Bun pretext pentru bucatarie sa nu gateasca. La micul dejun ni s-a spus ca nu se pot face chestii calde: ceai, cafea, omleta. Se pot comanda numai mezeluri si legume.  Revolta a venit cand la alte mese, alte chelnerite aduceau si cafele si omlete. Chelnerita noastra era si foarte inceata si foarte proasta. Parea ca e depasita de cele trei mese pe care le avea in grija. A incurcat comenzile, a venit cu ele atat de tarziu de parca atunci alerga porcul prin curte ca sa-i ia muschiul file, iar cand cei de la a treia masa au vrut sa comande si s-au gandit ceva mai mult pana i-au zis ce vor, femeia i-a apostrofat cu un „Haideti mai repede ca trebuie sa mai aduc si alte comenzi”.

5 lei bacsis pentru o bere rece si doua axile rase

Chelnerita noastra paroasa ne-a produs o impresie puternica pentru ca purta o camasuta aproape fara maneci, afisand astfel pe brate un par saten bogat, iar pe antebrate o spuzeala de cosuri rosiatice.  La ocazii i se vedea si axila, rasa ce-i drept, dar cu muguri de par iesiti vigurosi la aer. Nu-i spusese nimeni sa-si epileze bratele sau macar sa poarte o camasa cu maneca lunga sau cel putin sa nu-si mai treaca padurea pe sub nasurile clientilor cand le pune ciorba in farfurii. In schimb avea unghii lungi si pictate cu diverse modele, iar parul vopsit in suvitze. Tinerica era de regula sictirita, insa pentru ca am rugat-o frumos sa ne aduca alta bere mai rece, si a facut acest efort – cam ca un copil pe care-l trimiti in camera lui sa-si faca curat – i-am adus si noi zambetul pe buze la final cand i-am lasat 5 lei bacsis. Chiar a zambit, pe bune!

Ar mai fi de remarcat vesela ciobita, tacamurile marcate cu cifre – „ca sa nu se fure, ce, sa le platim noi?”, a explicat o chelnerita – si fetele de masa de regula patate de clientii precedenti. Dupa Revelion, pentru ca mesele au ramas in acelasi aranjament – mai multe unite in lung –  cuplurile s-au asezat cum le-a venit mai bine la mesele lungi, de regula unul in fata celuilalt. Asta ar fi insemnat ca o chelnerita sa faca inconjurul mesei ca sa-i serveasca exemplar pe amandoi clientii.  Ei bine, nu, pentru ca chelnerita intreprinzatoare a facut imediat instructie cu ei: „va rog sa va asezati amandoi pe aceeasi parte, ca daca stati asa ar trebui sa mai avem o fata care sa serveasca pe partea cealalta”. De parca masa ar fi fost lunga cat zidul chinezesc si slabea chelnerita daca o inconjura. Oricum n-am vazut niciuna care sa stie regula servirii prin partea stanga, ci de regula farfuriile s-au dat si peste masa, si prin toate partile, cat sa le fie comod chelneritelor.

Nu trebuie uitat nici meniul, total lipsit de idei si de variatie. De baza erau ciorbele de vacuta – cu cate o bucata tare ca piatra, de vita, in farfurie – si cele de pui. Fripturile la gratar, de cotlet si ceafa, cu nelipsitii cartofi prajiti, si o asa zisa „salata ardeleneasca”, adica niste frunze de salata verde cu o zeama de lamaie. Nicio mancare specifica zonei, foarte rar peste – desi statiunea e la cativa km de Dunare.

Natura ne salveaza, dar nu ne baga in traista

In ciuda micimii oamenilor, zona e de o frumusete aparte si iti ofera compensatii multiple, daca stii sa le cauti. Din pacate sunt la fel de ascunse turistilor pe cat de evidenta e nepasarea angajatilor din turism. De exemplu poti face excursii de jumatate de zi pana la Cazane, dar pentru asta trebuie sa gresesti drumul si sa intrebi in stanga si dreapta pe unde anume prin Orsova trebuie s-o iei ca sa nimeresti. Daca veniti dinspre Herculane trebuie sa faceti dreapta, de fapt, spre Moldova Noua, nu spre centrul Orsovei, ca sa ajungeti la Cazane. Pentru o masa destul de buna, dar cam piperata, va recomand restaurantul Decebal, care va ofera si o panorama frumoasa asupra unui golf al Dunarii. Tot acolo e si capul lui Decebal, sculptat in stanca de niste artisti platiti de defunctul magnat Iosif Constantin Dragan. Cam pe acolo face toata lumea popas, dar in afara de capatana imensa si prevelistea Dunarii la Cazane nu prea ai altceva de facut. A, e o biserica „la etaj”, construita intr-un stil „vila de parnveniti”, cu termopane, iar la parter ai ocazia sa aprinzi lumanari daca te apuca evlavia in fata privelistii.

Capul lui Decebal, sculptat in stanca dupa modelul Muntelui Rushmore Nu sunt indicatoare ca sa te aduca spre Cazane, dar au supravietuit vechile lozinci comuniste La biserica de la Cazane, lumanarile pentru vii sunt tinute la frigider Iar inauntru ai tot ce-ti trebuie ca sa le aprinzi La Cazane sa nu va asteptati sa vedeti niste cazane... Cazanele mici O masa pescareasca buna si o priveliste pe masura, la Restaurantul Decebal

Alta excursie te poate duce sa vezi un picior de pod al lui Traian, undeva intr-o margine de Drobeta Turnu Severin. Noua ne-a explicat o chelnerita draguta de la Taverna Sarbului – carciuma recomandabila, chiar inainte de intrarea in Drobeta, venind dinspre Orsova. Nu numai ca nu sunt indicatoare pana la piciorul podului lui Traian, dar ca sa ajungi acolo mergi pe o asa zisa faleza a Dunarii, plina de hartoape, iar cand ajungi la cautata relicva, nimic despre ea nu poti afla, pentru ca nu exista nicio placuta cu legenda. Privelistea Dunarii dintre Orsova si Drobeta e superba, iar drumul cu cratere te obliga la o viteza maxima de 60 de km pe ora, ceea ce-ti permite sa admiri locurile. Nu va entuziasmati ca vedeti Portile de fier, pentru ca nu le puteti vedea decat daca treceti la sarbi. Asa ne-a zis vamesul amabil caruia i-a paruit rau ca nu aveam pasapoartele la noi, ca ne lasa sa trecem. De pe partea romaneasca nu ai voie nici sa le pozezi, nici sa stationezi prea mult ca sa le admiri, ca vine un jandarm si se uita la tine ingrijorat. Noaptea ofera o priveliste frumoasa pentru ca sunt puternic luminate.

Drumul dintre Orsova si Drobeta, spre Portile de fier Drumul prost nu permite viteze mari, asa ca puteti admira in voie Dunarea spre Portile de fier Dunarea, intre muntii nostri si ai sarbilor Portile de fier vazute de pe terasa de la Taverna Sarbului Piciorul podului lui Traian - in mizerie si anonimat Aceleasi ramasite ale podului lui Traian, uitat undeva pe o faleza plina de gropi si balti

Si in statiune poti face excursii placute prin padure, pana la cateva grote. Grota Haiducilor, Grota cu aburi, iti ofera ocazia sa urci pe un munte accesibil si celui mai sedentar orasean. Iar odata ajuns in varf, la Grota cu aburi, si daca nu e ceata, privelistea e minunata, asupra vaii Cernei. Nu prea ai unde sa beneficiezi de baile termale atat de renumite, pentru ca iarna se pare ca singura piscina deschisa e la Hotel Roman, unde numai daca mergi la toaleta iti piere cheful sa mai vezi si cat de imputita e piscina. Poate ca vara lucrurile se vad altfel, dar eu asa le-am vazut acum, si pentru nimic in lume n-as mai repeta experienta, nici chiar gratis, darmite sa mai dau si cateva sute de euro ca sa petrec o vacanta de Revelion la Herculane.

Copacii sunt vesnic inrourati in padurile din Herculane Raul Cerna, in apropiere de Hotel Roman, candva o perla a statiunii Herculane Tot raul Cerna Cu conditia sa nu incurci cararile Pe drumul spre Grota cu aburi, prin aceeasi padure dai si de Grota haiducilor Grota cu aburi, seamana cu o... pentru care urci ca nebunul prin padure aproape o ora Ziua Herculane e in mizerie si ruina, noaptea e acoperit cu beculete

Etichete: , , , , , , ,

4 comentarii la “„Fruncea” zbarcita a Banatului” Subscribe

  1. George L 05/01/2010 at 03:09 #

    La multi ani! intai de toate. pe 2010, toate bune sa se adune, cele rele sa se spele. sa fiti sanatoasa, baftoasa si la punga groasa!

    acum, sa trecem la chestii serioase. descrierea atmosferii din statiune, a parului de pe bratele chelneritei si a ""bashinilor" din capul celorlalte chelnerite imi amintesc de atmosfera intalnita de mine in Eforie, pe vremea cand Curierul National isi trimitea angajatii la un hotel din acea statiune cu care avea un barter. totusi, parca in Eforie era ceva mai bine, desi mancam si noi pe bonuri la anumite restaurante naspa, unde chelnerii ne tratau ca pe niste paria. am nimerit intr-o vara cu o colega de la "cultura". o vorba de-a ei a ramas memorabila: "bai, chelnerii astia parca ne miros, pe noi astia care platim cu bonuri". saraca, mereu ii aduceau portii de mancare injumatatite, fata de portiilor celor care plateau cu bani. mda… ce vremuri. m-am calit :))

    felicitari pt poza cu tacamurile numerotate. e super tare.

    • Dollo 05/01/2010 at 16:48 #

      la multi ani si tie!
      da, Herculane mi-a amintit si mie de vacantele de sarantoci pe care le-am facut la Eforie pe banii raposatului domn Paunescu, insa de data asta a fost muuult mai jegos. Desi as fi zis ca nu se poate mai rau ca la Eforie, si mai ales dupa 20 de ani in care aveam pretentia ca am mai evoluat si noi, in general, ca natiune.
      Colega de la cultura sa fie oare Veronica? 🙂 asa suna…:))

  2. cris 05/01/2010 at 19:32 #

    Herculane era "perla" lui tata. Se ducea 1 data pe an acolo la "dres". Herculane era frisca de pe tort pt tati, dupa un an de munca si stres. Zambea distant cand incercam sa-l conving de alte modalitati de a-tzi da banii pe vacante, cum ar fi la Predeal de ex.

    Nu frate, tati, numa HERCULANE stia si visa …

    De curand am gasit vederi din Herculane, trimise de tata, din care radiaza relaxarea, multumirea, fericirea unui concediu desavarsit.

    Of, daca ar mai fi trait si ar fi citit l-ar fi cuprins tristetea …

  3. dudu 08/01/2016 at 07:44 #

    Hotel Dacia e lux, sa mergeti la hotel Roman sa vedeti mizerie ce n-ati vazut. Hotelul n-are incalzire iarna.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Sanssouci, casa de la țară a unui rege cool

pajiste

La 1740 oricine putea să intre pe domeniul lui Frederick cel mare al Prusiei, cu condiția să fi fost îmbrăcat corespunzător. Azi intrarea costă 19 euro și îți dezvăluie un colț de rai și o poveste frumoasă.

Cum s-a întors ţurcana în Haţeg, în loc să emigreze

iovaneasa

Şapte tineri de la poalele Retezatului s-au apucat să crească oi când alţii ca ei voiau să emigreze. În câţiva ani au adunat în jurul lor peste o sută de crescători şi speră să fie urmaţi şi de consătenii care acum stau la poartă şi-i bârfesc.

Ziua 8 – Dumneata scrie ce trebuie, eu mă fac că nu văd… și semnez

Sursa foto: http://monstersketch.blogspot.com/2009_05_01_archive.html

Cea mai drăguță văduvă din blocul recenzat de mine, mă roagă să nu-i arăt ce am bifat la starea civilă, pentru că ea încă îl simte alături pe bărbatul ei mort de 35 de ani.

De ce ea? (2)

tarau-curte

Cazul Daniela Tarău: viața în arestul Capitalei, pentru un om care se știe nevinovat, ancheta lui Cristian Panait și procesul absurd, în care niciun judecător nu catadicsea să citească dosarul.

Dacă ai vrea să trăiești doar atât cât poți

maini

Când mai vedeți reclame cu bătrâni râzând cu toată placa într-o lumină caldă, solară, să știți că ăia nu sunt nici români, nici la azil. Și poate nici așa bătrâni 😉

Je suis doamna de la litera B

realitate

Doamna care răspunde de litera B mănâncă dintr-o caserolă, lucrează la un birou care nu se vede de dosare, zilnic cu o armată de oameni nerăbdători la ușă, care nu lasă nici măcar timpul să iasă bășina celui dinaintea lor din birou, că dau năvală să-i ia locul. Nu vreau să știu ce s-ar întâmpla dacă pe doamna ar apuca-o pântecăraia.