Cine vrea să pună termopane la Casa Poporului

Pentru eficientizarea energetică a clădirii, tâmplăria iniţială din aluminiu ar trebui schimbată cu alta nouă, care să izoleze mai bine.
Cheltuielile pentru întreţinerea casei ajung anual cam la 10 milioane de euro, în timp ce veniturile de pe urma închirierii sălilor n-au depăşit un milion de euro în 2008. 
 

Febra reabilitării termice care a cuprins România în ultimii ani nu putea să ocolească taman cea mai cunoscută clădire a ţării. Consumurile mari de energie electrică, termică, de apă şi alte resurse de care se face vinovată imensa Casă a Poporului sunt puse pe seama instalaţiilor învechite care încălzesc, răcesc sau ventilează. Nu e mai puţin adevărat, însă, că nici tâmplăria uriaşelor ferestre nu-şi face treaba pentru care a fost proiectată.

Arhitecta Anca Petrescu subliniază mândră că Palatul Parlamentului are „mai mult decât termopane”, adică e apărată de intemperii de ziduri groase, în care sunt încastrate trei rânduri de geamuri, unul cu ramă din lemn la interior, şi alte două într-o ramă din aluminiu, pe exterior. Cât de bine au fost executate, totuşi, ferestrele Casei Poporului poate să vadă şi să simtă pe pielea lui orice angajat de acolo, stând într-un birou în care iarna pătrunde zăpada, iar vara dogoreşte soarele. Lucrurile sunt recunoscute şi de arhitectă, şi de administratorul clădirii, ambii suferind de aceleaşi neajunsuri termice în birourile lor.

Totuşi, fiecare are altă propunere. Petrescu susţine că geamurile sunt bune, dar lipseşte mâna de gospodar care să le repare. Administratorul Alex Tănase consideră că acolo unde se greşeşte din fabricaţie nu mai e nimic de făcut. „De bun simţ”, spune el, ar fi ca în procesul de reabilitare temică a casei să se monteze şi ferestre termopan, care ar contribui astfel la reducerea schimbului de căldură între interior şi exterior, deci implicit la scăderea facturii de căldură.

Prigoană: „De ce să n-o dăm turismului mondial?” 

Dacă şi când va fi aprobată această adevărată afacere a secolului pentru Palatul Parlamentului, şi cine o va face, rămâne de văzut. La concurenţă stă propunerea deputatului Silviu Prigoană de a muta Parlamentul din Casa Poporului şi concesionarea clădirii unui investitor care s-o exploateze pentru bani. Ambele propuneri stau la mâna ridicată a aleşilor, care trebuie să voteze ori legea lui Prigoană, ori păstrarea clădirii, şi reabilitarea ei.

Dacă se aprobă proiectul propus de mine va fi o licitaţie şi casa va fi închiriată sau concesionată. Nu sunt de acord să se vândă, pentru că e patrimoniu, e făcută de părinţii noştri. Dar ea poate aduce şi 100 de milioane de euro pe an din chirii”, crede deputatul Prigoană, care susţine totodată că cifrele oficiale prezentate de Camera Deputaţilor cu privire la sumele alocate întreţinerii casei ar fi mincinoase.

„Sunt minciuni cifrele astea, pentru că, nu uitaţi, casa are în pământ câte etaje are şi la suprafaţă, iar ce se întâmplă dedesubt nu ştie nimeni. Bugetul de jos nu e ştiut. Iar în casă mai sunt şi alte instituţii în afară de Parlament, care cheltuiesc şi alea pentru casă”, zice Prigoană.

Totuşi, deputatul preferă să ţină pentru el potenţialele planuri de investiţii, când e întrebat dacă a dus tratative cu investitori care ar fi interesaţi de clădire. „Nu e treaba mea asta, eu am fost contactat, într-adevăr, de nişte investitori mari de pe planetă, care sunt în domeniul enterteinmentului, şi care vor să liciteze, însă le-am spus că atunci când se va organiza licitaţia pot participa. Şi nu e vorba neapărat de mall, cum s-a spus în presă, ci de centru de conferinţe, expoziţii, orice care să aducă bani la buget. De ce să n-o dăm turismului mondial? 70% din spaţiile din clădirea asta sunt de expunere, nu este potrivită pentru Parlament. Să fie mutat Parlamentul în altă parte, nu e treaba mea unde, iar această clădire să producă bani la buget, nu să consume!”, conchide Prigoană.

Noiembrie 2001 – ultima nuntă 

De ce nu sunt capabili deputaţii să exploateze acum clădirea pentru bani? Pentru că şi acum există în Casa Poporului un Centru Internaţional de Conferinţe (CIC) care foloseşte cam 10.000 de mp de spaţii – săli, holuri – închiriindu-le pentru diverse acţiuni. Sumele încasate de CIC în 2008 din închirierea spaţiilor pentru diverse evenimente a fost de 4,2 milioane de lei, adică aproximativ un milion de euro. Banii au fost, însă, cheltuiţi pentru acoperirea necesarului CIC, deci cât a produs centrul, atât a şi cheltuit pentru existenţă.

Pentru aceia care încă se mai întreabă, Casa Poporului a fost închisă pentru nunţi, botezuri, cumetrii, în noiembire 2001, după cum susţine Biroul de presă al instituţiei. Măsura a fost luată după ce în presă au apărut imagini ale unor petreceri de familie găzduite de Palatul Parlamentului pentru diverşi sportivi, artişti, dar şi interlopi. 

Sala Unirii – 4.500 de euro/zi 

Dintr-un tarifar aprobat de conducerea Camerei Deputaţilor, reiese că preţurile practicate de CIC pentru închirierea diverselor săli ale Casei poporului ar fi următoarele:

  • 4.500 de euro/zi pentru Sala Unirii, 4.400 de euro/zi pentru Sala Cuza, 3.500 de euro/zi pentru Sala Rosetti, şi preţurile merg în jos până la cea mai ieftină, Sala Nicolae Iorga, cu 1.600 de euro/zi.
  • La aceste sume se adaugă diverse tarife pentru garderobă – 30 de euro/zi, sisteme de sonorizare – 150 de euro/zi, instalaţii pentru traducere simultană – între 150 şi 300 de euro/zi, videoproiectoare, microfoane şi alte instalaţii, până la un simplu scaun care e taxat cu 2 euro/zi.

Sumele nu spun nimic celor care nu se ocupă cu organizarea de evenimente, însă oamenii din branşă susţin că aceste preţuri sunt mult mai mari decât în orice altă locaţie din oraş, ajungând câteodată să fie şi duble faţă de piaţă. Evident, prestigiul clădirii contează, dar preţurile mari la chirii fac ca evenimentele atrase de Casa Poporului să fie mai puţine, şi numai dintre cele „cu buget foarte mare”, după cum s-a exprimat un organizator. 

DESIGN. Alveolele care întrerup continuitatea holurilor au fost cerute de Nicolae Ceauşescu şi sunt vânate acum de ocupanţii clădirii pentru amenajări de birouri 
Mă deranjează că pe anumite coridoare deja au început să închidă cu rigips alveolele. «Cizmarul ăla prost», cum era considerat Ceauşescu, a cerut acele alveole. Tocmai pentru că trebuia lumină pe coridor. Nu mie mi-a venit ideea, ci lui. Mi-a zis că erau coridoarele prea lungi, şi au nevoie de pauze, de alveole, pentru lumină, respiraţie. Şi e foarte frumos aşa. Ultimele şase etaje sunt acum închise cu rigips, pentru diverse obligaţii ale fostului secretar al Camerei. S-a dus tot efectul holului. Zilele trecute m-a chemat cineva ca să le facem şi femeilor de serviciu o cameră să-şi pună măturile şi hainele acolo. Păi bine domnule, între coloanele de marmură să şi le pună?”, s-a revoltat arhitecta Anca Petrescu.

Textul face parte dintr-un serial pe care l-am scris pentru EVZ în 2010

Citește și:

Cine a salvat Casa Poporului de la ura naţională în ‘90

Casa Poporului, spălată cu mopul de 200 de “hocheiste”

Etichete: , , , , ,

No comments yet.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Nu sunt dezamăgit de România, pentru că nu m-am lăsat amăgit

Camil Petrescu fiul

Camil Petrescu fiul, despre cum se vede România de peste ocean și din mijlocul Bucureștiului. De ce a plecat acum 43 de ani, de ce s-a întors azi și de ce ar mai pleca o dată, dacă ar avea iar 22 de ani. Despre salamul cu soia de New York.

De ce picură în Casa Poporului

casa poporului senat

Un accident umed a fost descoperit ieri, pe Facebook, în Parlament. Pentru că am apucat s-o cunosc pe mama Casei Poporului înainte să moară, vă invit să citiți un text din care veți afla și voi cum e când se sparge o țeavă în Palat, cum intră zăpada în birouri iarna, de ce unii zic că ar fi nevoie de termopane noi, câtă apă, curent și nervi consumă Casa Poporului ca să fie ceea ce este: locul în care cei mai iubiți fii ai poporului muncesc zi de zi pentru propășirea noastră, a tutulor.

De ce nu-i prieşte Mioriţei iarba din UE

turma-alergand

Oieritul românesc supravieţuieşte cu greu, între subvenţia europeană care vine târziu, dezinteresul tineretului pentru meseria de cioban, şi supremaţia supermarketurilor care ne bagă pe gât brânză de import.

Învățăm greu, mimăm mult și uităm repede

iohannis

Săptămâna trecută, după 25 de ani de tergiversări, dosarul Revoluției s-a închis, fără să fie cineva pedepsit și fără să știm vinovații. Dar asta e deja istorie, acum ne arde incendiul din club, de data asta va fi altfel, acum au murit tineri nevinovați pentru profitul unora, nu pentru democrație și alte abureli.

Pe barba mea, poliția face ce vrea

barba

În era datelor biometrice, în care computerul face recunoașteri faciale chiar și sub burka, poliția română îi refuză unui bucureștean înnoirea permisului de conducere pentru că nu vrea să-și radă barba

Peru: buricul incașilor, capcana turiștilor

machupicchu12

Ca să vizitezi Machu Picchu – casa de vacanță a lui Pachacuti, omorât de spanioli cu varicelă, descoperită 500 de ani mai târziu de un american – trebuie să bagi 140 de dolari în pușculița din Bermude a vreunui politician peruan, pe cel mai scump bilet de tren din lume.