Traim in ora 25

„Ora 25 este timpul in care orice incercare de salvare e prea tarzie, chiar Mesia daca ar veni, ar fi prea tarziu. E nu ultima ora, ci o ora dupa cea din urma ora. Este cu precizie timpul societatii occidentale. E ora actuala. Ora exacta!”. Asa isi descrie chiar autorul cartea care a facut furori in Europa imediat dupa al doilea razboi mondial. E scrisa de romanul Virgil Gheorghiu, un scriitor celebru in lume, dar aproape un oarecare in Romania. Cartea asta, „Ora 25”, a fost debutul lui fulminant in lumea literara europeana si motivul care l-a facut sa continue sa scrie in limba romana, chiar daca toate cartile lui au fost mai intai publicate intr-o limba straina. Romania l-a descoperit abia dupa 1990.

Eu, si mai tarziu. Prietena unui prieten a fost filiera care mi-a adus in mana un roman exceptional, scris cu simplitate de un preot, despre ghinionul unui plugar din Romania postbelica de a fi un perpetuu detinut nevinovat in lagarele lumii. Povestea e semibiografica, scriitorul insusi fiind detinut in diverse lagare de concentrare, incercand sa ajunga din Romania in America.  Soarta personajului Ion, numit de-a lungul celor aproape 300 de pagini ba Ianos, ba Ienkel, ba Johan, este aceea a unui fir de praf din univers, calcat in picioare cu brutalitate si indiferenta de masina razboiului, alaturi de alte destine strivite intre Orient si Occident.

Absurdul situatiilor din roman, comice si tragice totodata, dezvaluie lumea romaneasca a satului din perioada interbelica, dar se cantoneaza iremediabil – si un pic prea actual pentru gustul meu de „tanjitoare” dupa emigrare – in sistemul dezumanizat si dezumanizant occidental care impinge societatea spre civilizatie cu forta, cu pretul sacrificarii identitatii si drepturilor individului. Omul devine cetatean si isi subscrie drepturile si libertatile societatii care nu e decat o masinarie uriasa de statistici.

Daca ar fi descoperita in masa in Romania de azi, cartea ar raspunde surprinzator unor prejudecati sau sentimente antisemite inca existente in mentalul nostru. Ion e pe rand folosit si tradat de evrei, de unguri, de francezi. E descoperit de nemti si apreciat tardiv, motiv care-i prelungeste cu cativa ani detentia dupa razboi. Nevasta ii e ravinta de jandarmul din sat, haituita de un evreu comunist venit sa instaureze ciuma rosie in Romania, siluita de rusi, dar ajutata de nemti. Toate personajele sunt victimele sistemului si spera in salvarea americana, in zadar, pentru ca yankeii sunt pusi si ei pe capatuiala in Europa si dau dovada, individual, de ignoranta si superficialitate.

Ion a ajutat la evadarea evreilor si a altor nationalitati din lagare, dar pe el nu-l ajuta nimeni, niciodata. Toti profita de bunatatea si naivitatea lui. E prototipul ultimului om bun de pe pe pamant. Dupa mai bine de zece ani de detentie inutila prin zeci de lagare, Ion isi reintalneste un fost camarad evreu, acum ajuns mare doctor in America, si venit in vizita in lagarul cu detinuti ai natiunilor dusmane. Ion ii cere, firesc, sa-l elibereze, daca tot e american si poate pune o vorba buna pentru el, care n-a facut nimic n-a omorat nicio musca, a fost detinut dintr-o perpetua eroare. Ce ii spune evreul e memorabil: „Tot taran ai ramas! Crezi ca un prizonier poate fi eliberat de un ofiter numai pentru simplul motiv ca e nevinovat? Daca ar fi asa s-ar goli lagarele. (…) Invata-te sa nu mai judeci ca un taran prost. Tu faci din fiecare problema o chestiune personala. Tarile mari si bogate nu se ocupa de cazuri individuale. Faptul ca tu esti sau nu vinovat este o chestiune personala a ta, care poate sa-i intereseze pe nevasta-ta, pe vecini si pe ceilalti tarani din satul tau. Numai ei se mai ocupa de chestiuni personale. Tarile civilizate lucreaza in mare, nu cu indivizi!”.

Nu stiu voua cum va suna chestia asta, dar mie una cartea mi-a dat cateva cosmaruri. Intr-o noapte am visat ca eram rapita de unii si tinuta prizoniera intr-un loc din care tot incercam sa trimit sms-uri disperate – ca Marijane din Irak 😀 – si nu reuseam.  Si cand m-am trezit cu senzatia uriasa de usurare ca n-a fost decat un vis m-am gandit ca prizonierii de razboi de azi sunt teroristii pe care poporul eliberator american ii schinghiueste in inchisorile in care sunt respectate drepturile omului. Ora 25, asa cum o vede Gheorghiu in romanul lui din ’40,  pare, din punctul asta de vedere, foarte actuala si acum.

Tags: americani, carti, evrei, lagar, Ora 25, prizonier, razboi, Romania, Virgil Gheorghiu