Traim in ora 25

Ora25, o carte care merita citita

„Ora 25 este timpul in care orice incercare de salvare e prea tarzie, chiar Mesia daca ar veni, ar fi prea tarziu. E nu ultima ora, ci o ora dupa cea din urma ora. Este cu precizie timpul societatii occidentale. E ora actuala. Ora exacta!”. Asa isi descrie chiar autorul cartea care a facut furori in Europa imediat dupa al doilea razboi mondial. E scrisa de romanul Virgil Gheorghiu, un scriitor celebru in lume, dar aproape un oarecare in Romania. Cartea asta, „Ora 25”, a fost debutul lui fulminant in lumea literara europeana si motivul care l-a facut sa continue sa scrie in limba romana, chiar daca toate cartile lui au fost mai intai publicate intr-o limba straina. Romania l-a descoperit abia dupa 1990.

Eu, si mai tarziu. Prietena unui prieten a fost filiera care mi-a adus in mana un roman exceptional, scris cu simplitate de un preot, despre ghinionul unui plugar din Romania postbelica de a fi un perpetuu detinut nevinovat in lagarele lumii. Povestea e semibiografica, scriitorul insusi fiind detinut in diverse lagare de concentrare, incercand sa ajunga din Romania in America.  Soarta personajului Ion, numit de-a lungul celor aproape 300 de pagini ba Ianos, ba Ienkel, ba Johan, este aceea a unui fir de praf din univers, calcat in picioare cu brutalitate si indiferenta de masina razboiului, alaturi de alte destine strivite intre Orient si Occident.

Absurdul situatiilor din roman, comice si tragice totodata, dezvaluie lumea romaneasca a satului din perioada interbelica, dar se cantoneaza iremediabil – si un pic prea actual pentru gustul meu de „tanjitoare” dupa emigrare – in sistemul dezumanizat si dezumanizant occidental care impinge societatea spre civilizatie cu forta, cu pretul sacrificarii identitatii si drepturilor individului. Omul devine cetatean si isi subscrie drepturile si libertatile societatii care nu e decat o masinarie uriasa de statistici.

Daca ar fi descoperita in masa in Romania de azi, cartea ar raspunde surprinzator unor prejudecati sau sentimente antisemite inca existente in mentalul nostru. Ion e pe rand folosit si tradat de evrei, de unguri, de francezi. E descoperit de nemti si apreciat tardiv, motiv care-i prelungeste cu cativa ani detentia dupa razboi. Nevasta ii e ravinta de jandarmul din sat, haituita de un evreu comunist venit sa instaureze ciuma rosie in Romania, siluita de rusi, dar ajutata de nemti. Toate personajele sunt victimele sistemului si spera in salvarea americana, in zadar, pentru ca yankeii sunt pusi si ei pe capatuiala in Europa si dau dovada, individual, de ignoranta si superficialitate.

Ion a ajutat la evadarea evreilor si a altor nationalitati din lagare, dar pe el nu-l ajuta nimeni, niciodata. Toti profita de bunatatea si naivitatea lui. E prototipul ultimului om bun de pe pe pamant. Dupa mai bine de zece ani de detentie inutila prin zeci de lagare, Ion isi reintalneste un fost camarad evreu, acum ajuns mare doctor in America, si venit in vizita in lagarul cu detinuti ai natiunilor dusmane. Ion ii cere, firesc, sa-l elibereze, daca tot e american si poate pune o vorba buna pentru el, care n-a facut nimic n-a omorat nicio musca, a fost detinut dintr-o perpetua eroare. Ce ii spune evreul e memorabil: „Tot taran ai ramas! Crezi ca un prizonier poate fi eliberat de un ofiter numai pentru simplul motiv ca e nevinovat? Daca ar fi asa s-ar goli lagarele. (…) Invata-te sa nu mai judeci ca un taran prost. Tu faci din fiecare problema o chestiune personala. Tarile mari si bogate nu se ocupa de cazuri individuale. Faptul ca tu esti sau nu vinovat este o chestiune personala a ta, care poate sa-i intereseze pe nevasta-ta, pe vecini si pe ceilalti tarani din satul tau. Numai ei se mai ocupa de chestiuni personale. Tarile civilizate lucreaza in mare, nu cu indivizi!”.

Nu stiu voua cum va suna chestia asta, dar mie una cartea mi-a dat cateva cosmaruri. Intr-o noapte am visat ca eram rapita de unii si tinuta prizoniera intr-un loc din care tot incercam sa trimit sms-uri disperate – ca Marijane din Irak 😀 – si nu reuseam.  Si cand m-am trezit cu senzatia uriasa de usurare ca n-a fost decat un vis m-am gandit ca prizonierii de razboi de azi sunt teroristii pe care poporul eliberator american ii schinghiueste in inchisorile in care sunt respectate drepturile omului. Ora 25, asa cum o vede Gheorghiu in romanul lui din ’40,  pare, din punctul asta de vedere, foarte actuala si acum.

Etichete: , , , , , , , ,

2 comentarii la “Traim in ora 25” Subscribe

  1. cosmina 10/02/2010 at 16:16 #

    pare foarte faina cartea. trebuie sa recunosc ca in ignoranta mea nu am auzit de autorul asta si nici de volumul descris de tine. dar azi ma autopedepsesc si ma opresc in librarii. promit sa nu ma ies din ele fara Ora 25.

    cat despre cosmaruri in care sunt rapita…mi se intampla destul de des, doll. sa aiba oare legatura cu tara asta de rahat in care traim? si cu majoritatea oamenilor care o populeaza? vorba ta, noroc cu exceptiile

    • Dollo 10/02/2010 at 18:00 #

      nu cred ca gasesti cartea in librarii. A fost editata, din cate am inteles, doar o data, in anii 90. Poate s-o gasesti in vreo biblioteca. Gheorghiu se pare ca este cel mai tradus autor roman in strainatate, deci daca vrei cred ca ti-ar fi mai usor sa-l citesti in franceza…:D

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Nu sunt dezamăgit de România, pentru că nu m-am lăsat amăgit

Camil Petrescu fiul

Camil Petrescu fiul, despre cum se vede România de peste ocean și din mijlocul Bucureștiului. De ce a plecat acum 43 de ani, de ce s-a întors azi și de ce ar mai pleca o dată, dacă ar avea iar 22 de ani. Despre salamul cu soia de New York.

Jurnalul unei pisici de garsonieră

toshiba cu bile

Best of #pisicaToshiba 2017, foto, video și cugetări adânci 😉

Depre ziduri

pano

și oamenii care se încăpățânează să le construiască și să repete istorii de care omenirea ar trebui să se rușineze.

Epoca post adevăr, UE ține presa de mână și o încurajează să meargă spre lumină

eu-oficials

Jurnaliști europeni cer Comisiei Europene să-i apere de bogați, de politicieni și de ura cititorilor. UE știe că moartea presei = sfârșitul democrației, dar habar n-are ce e de făcut nici pentru salvarea uniunii, nici a presei.

Când Manhattanu era un soi de Ferentari…

Martha-Cooper-Kids

… iar Martha Cooper, prima femeie fotograf de la New York Post. Azi e septuagenară, dar se aleargă cu poliția și grafferii prin Brazilia ca la tinerețe. Și vine la București în 13-15 octombrie la Make a Point

Vinales, seva eco-bio a Cubei

vinales20

Dar ce căutași, maică, taman în Cuba? l-am întrebat noi pe albanez. Și el nu pricepea ce-l întrebăm, dar râdea la noi. Noroc că nevastă-sa mai scăpa câteva cuvinte englezești și până la urmă ne-a arătat stâlpii casei, a bătut cu mâna în ei și am priceput că albanil nu era albanez, ci zidar.