Era o carioca alba cu un continut ciudat mirositor, care stergea cerneala de pe caietele mult incercate de litere strambe de la clasa I. Va mai amintiti? Lasa in urma dare umede care cand se uscau se transformau intr-o pulbere fina alba, si ca orice lucru pe vremea aia isi dovedea eficienta mai mult la primele folosiri, ca dupa aia darele rezultate din stergere erau ceva ca cerneala diluata cu apa. Copilaria mea de decretel a fost marcata de aceasta extraordinara descoperire a cuiva, care permitea sa stergi greselile ca si cand n-ar fi fost. Adica era ceva mai tare ca guma, pentru ca stergea ceva ce parea iremediabil: scrisul „pe curat” cu cerneala. Stiti cum ne punea „tovarasa” sa scriem mai intai pe maculator, apoi sa trecem „pe curat”. Si ale naibi greseli, desi n-ar fi trebuit, se iteau si pe curat. Atunci intervenea PIC, cu forta lui supraomeneasca, cam cum e acuma Mister Musculo, instalatorul gel 😉
E, am gasit ieri in hypermarket niste carioci PIC si mi-am amintit de asta. Cred ca acum aveau doua capete, unul colorat si unul alb, de sters, nu stiu cat de eficiente or fi, ca oricum nu mai scriu cu cerneala azi ca sa-mi mai pese. Dar uite cum iti poate aduce in minte o chestie minora niste amintiri pe care le credeam uitate.
Eu am avut din asta cu doua capete si in scoala dar si la liceu, cand ma re-apucase scrisul cu stiloul, pentru ca eram (si sunt) obsedata sa arate ordonat pagina. A fost mai greu cu cerneala neagra, iar in facultate si mai si, ca nu aveam timp de corectat, iar la un moment dat am renuntat. Cu toate astea, nu mai tarziu de acum cateva zile, cand scriam cu stiloul, ma gandeam ce bun mi-ar fi un Pic 🙂 Ma duc sa-mi iau!
Eu am revenit de cativa ani la creion, dat fiind ca insemnarile mele sunt strict documentare, iar trecerea "pe curat" e direct in computer si apoi in ziar, ma descurc fara PIC.
Io n-am fost niciodată priceput la mânuirea stiloului. Probabil că din acest motiv a trebuit să mă resemnez în a folosi numai stilouri Flaro (vă mai amintiţi de Flaro?). Ai mei n-au avut curajul să-mi dea pe mână un stilou chinezesc "cu peniţă de aur". Iar când în sfârşit am primit unul, după trei zile i-am şi rupt peniţa. Aşa că am fost un veşnic "abonat" la creioane. De aceea îmi vin în minte radierele chinezeşti parfumate. Panda (inevitabil). Aveau diverse culori (roz, verzi, galbene) şi diverse arome (de căpşuni, kiwi, banane). Nu ajutau la nimic, comparativ cu clasicele gume de şters Pelikan, dar "aroma" lor era ceva deosebit… Era bătaie pe ele în librării.
Si toate astea bagate intr-un penar chinezesc cu pesti colorati pe capac. Culmea consumismului in epoca in care majoritatea aveau penare din lemn sau din mushama. Eu aveam un soi de geamantan al penarelor chinezesti, mare cat o agenda din ziua de azi, cu oglinjoara inauntru si numeroase compartimente. Pentru creioane, stilou, pix, carioci, culori, compas, rigla, echer etc. Numai penarul ala plin cred ca atarna un kil si ceva :))
ooo pic-ul! da il stiu. ma copleseste melancolia. colega mea de banca, cu neamuri in germania, avea d-alea shmechere cu 2 capete. erau fascinante. ma rodea invidia, recunosc.
mai stiti si varianta cu lama si apoi "nivelat" cu unghia?
da, fobia ustensilelor scolare, parca o resimt si acum.
fetitei mele ii este perfect perpendicular, daca are sau nu penar la scoala, ce are in el, in ce stadiu e samd. si eu eram stresata sa nu se strice si consume nimicuta, sa fie totul perfect, imaculat, ascutit!
mai stiti procedurile de "revitalizare" a cariocilor? spirt, nu?
Daaa, spirt, dar pentru cariocile cu PIC exista o substanta cu care se reincarcau, ceva albicios, PIC lichid sau asa ceva…
Stiu ca prin 96-97 era un praf care se dizolva in apa si se introducea in carioca, il foloseam cu succes si la petele de cerneala de pe haine.
Apropos de caiet "curat", imi amintesc si de faptul ca aveam sugativa permanent in fiecare caiet si ca avea colturile "blindate" – adica aveam pe coltul paginii (de obicei in dreapta jos) un colt de plic, sa nu care cumva sa indoi coltul paginii in chinurile scrierii…
Si imi amintesc ce copii draguti eram noi cand ziceam "tovarasa, ala m-a gresit" ca se chinuia saracu' sa stearga o greseala si misca toate bancile din jur, nu doar pe-a lui…
da, chiar, sugative or mai exista?
de hartie, nu ma refer la altceva 😉
Se poate folosi cu mare succes hirtia igienica. Este chiar mai buna decit sugativa. Insa din pacate PIC (cel sub forma de praf) nu mai exista. S era foarte bun….in ziua de azi daca iti varsa copiii calimara de cerneala pe covorul cel scump sau pe tapiteria mobilei ala esti….
In primul rind PIC era numele unei substante albe (un praf care venea ambalat in pliculete mici de hirtie) produsa de industria chimica a republicii socialiste Romania prin anii 80 si care era utilizata la scoaterea peteleor de cerneala (de pe haine, covoare, tapiterie, etc). Abia mai tirziu au aparut acele carioci de fabricatie chinezeasca cu doua capete, unul pentru scris si celalalt pentru sters scrisul cu cerneala. Acele carioci foloseau, pentru a sterge cerneala, aceeasi substanta precum cea din pliculete (identificata dupa miros). Lumea a denumit si acele carioci tot PIC pur si simplu din inertie…..deoarece stiau de PIC-ul de dinainte…praful produs in Romania pentru a scoate petele de cerneala facute de cei mici cind spargeau din greseala calimara.