Va mai amintiti de PIC?

PIC-ul de azi

Era o carioca alba cu un continut ciudat mirositor, care stergea cerneala de pe caietele mult incercate de litere strambe de la clasa I. Va mai amintiti? Lasa in urma dare umede care cand se uscau se transformau intr-o pulbere fina alba, si ca orice lucru pe vremea aia isi dovedea eficienta mai mult la primele folosiri, ca dupa aia darele rezultate din stergere erau ceva ca cerneala diluata cu apa. Copilaria mea de decretel a fost marcata de aceasta extraordinara descoperire a cuiva, care permitea sa stergi greselile ca si cand n-ar fi fost. Adica era ceva mai tare ca guma, pentru ca stergea ceva ce parea iremediabil: scrisul „pe curat” cu cerneala. Stiti cum ne punea „tovarasa” sa scriem mai intai pe maculator, apoi sa trecem „pe curat”. Si ale naibi greseli, desi n-ar fi trebuit, se iteau si pe curat. Atunci intervenea PIC, cu forta lui supraomeneasca, cam cum e acuma Mister Musculo, instalatorul gel 😉

E, am gasit ieri in hypermarket niste carioci PIC si mi-am amintit de asta. Cred ca acum aveau doua capete, unul colorat si unul alb, de sters, nu stiu cat de eficiente or fi, ca oricum nu mai scriu cu cerneala azi ca sa-mi mai pese.  Dar uite cum iti poate aduce in minte o chestie minora niste amintiri pe care le credeam uitate.

Etichete: , , ,

9 comentarii la “Va mai amintiti de PIC?” Subscribe

  1. Andreea 17/01/2010 at 19:24 #

    Eu am avut din asta cu doua capete si in scoala dar si la liceu, cand ma re-apucase scrisul cu stiloul, pentru ca eram (si sunt) obsedata sa arate ordonat pagina. A fost mai greu cu cerneala neagra, iar in facultate si mai si, ca nu aveam timp de corectat, iar la un moment dat am renuntat. Cu toate astea, nu mai tarziu de acum cateva zile, cand scriam cu stiloul, ma gandeam ce bun mi-ar fi un Pic 🙂 Ma duc sa-mi iau!

    • Dollo 17/01/2010 at 21:39 #

      Eu am revenit de cativa ani la creion, dat fiind ca insemnarile mele sunt strict documentare, iar trecerea "pe curat" e direct in computer si apoi in ziar, ma descurc fara PIC.

  2. Gilbert 18/01/2010 at 00:51 #

    Io n-am fost niciodată priceput la mânuirea stiloului. Probabil că din acest motiv a trebuit să mă resemnez în a folosi numai stilouri Flaro (vă mai amintiţi de Flaro?). Ai mei n-au avut curajul să-mi dea pe mână un stilou chinezesc "cu peniţă de aur". Iar când în sfârşit am primit unul, după trei zile i-am şi rupt peniţa. Aşa că am fost un veşnic "abonat" la creioane. De aceea îmi vin în minte radierele chinezeşti parfumate. Panda (inevitabil). Aveau diverse culori (roz, verzi, galbene) şi diverse arome (de căpşuni, kiwi, banane). Nu ajutau la nimic, comparativ cu clasicele gume de şters Pelikan, dar "aroma" lor era ceva deosebit… Era bătaie pe ele în librării.

    • Dollo 18/01/2010 at 01:31 #

      Si toate astea bagate intr-un penar chinezesc cu pesti colorati pe capac. Culmea consumismului in epoca in care majoritatea aveau penare din lemn sau din mushama. Eu aveam un soi de geamantan al penarelor chinezesti, mare cat o agenda din ziua de azi, cu oglinjoara inauntru si numeroase compartimente. Pentru creioane, stilou, pix, carioci, culori, compas, rigla, echer etc. Numai penarul ala plin cred ca atarna un kil si ceva :))

  3. cris 18/01/2010 at 18:27 #

    ooo pic-ul! da il stiu. ma copleseste melancolia. colega mea de banca, cu neamuri in germania, avea d-alea shmechere cu 2 capete. erau fascinante. ma rodea invidia, recunosc.

    mai stiti si varianta cu lama si apoi "nivelat" cu unghia?

    da, fobia ustensilelor scolare, parca o resimt si acum.

    fetitei mele ii este perfect perpendicular, daca are sau nu penar la scoala, ce are in el, in ce stadiu e samd. si eu eram stresata sa nu se strice si consume nimicuta, sa fie totul perfect, imaculat, ascutit!

    mai stiti procedurile de "revitalizare" a cariocilor? spirt, nu?

    • Dollo 18/01/2010 at 20:31 #

      Daaa, spirt, dar pentru cariocile cu PIC exista o substanta cu care se reincarcau, ceva albicios, PIC lichid sau asa ceva…

  4. Andreea 18/01/2010 at 21:50 #

    Stiu ca prin 96-97 era un praf care se dizolva in apa si se introducea in carioca, il foloseam cu succes si la petele de cerneala de pe haine.

  5. Iuliana 19/01/2010 at 17:43 #

    Apropos de caiet "curat", imi amintesc si de faptul ca aveam sugativa permanent in fiecare caiet si ca avea colturile "blindate" – adica aveam pe coltul paginii (de obicei in dreapta jos) un colt de plic, sa nu care cumva sa indoi coltul paginii in chinurile scrierii…

    Si imi amintesc ce copii draguti eram noi cand ziceam "tovarasa, ala m-a gresit" ca se chinuia saracu' sa stearga o greseala si misca toate bancile din jur, nu doar pe-a lui…

    • Dollo 19/01/2010 at 18:12 #

      da, chiar, sugative or mai exista?
      de hartie, nu ma refer la altceva 😉

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Îmi pasă de turci, dar de noi mi se rupe

proteste-turcia

Mai știe cineva azi de ce au ieșit revoltații noștri la Universitate în iarna lui 2012? Merge sănătatea mai bine? Țara e mai bine guvernată? Au ieșit din foame cetățenii ăia însetați de demnitate?

Cu cât ne-a botezat Samsung Biblioteca Națională

Biblioteca Națională Samsung

Statul român plătește un credit de 104 milioane de euro pentru clădirea Bibliotecii Naționale, iar firma Samsung și-a pus numele pe ea, cu câteva televizoare în valoare de 300.000 de euro. O afacere marca Ministerul Culturii și Patrimoniului Național.

Scrisoarea pe care n-a mai primit-o Eugen Ionescu

dosarul-profesorul

Povestea profesorului Ion Nițulescu – un „element dușmănos” față de orânduirea socialistă – și a delatorilor săi, dintre care numai securistul șef mai trăiește azi bine mersi, măncându-și pensia într-o vilă somptuoasă chiar în satul natal al victimei sale

Je suis doamna de la litera B

realitate

Doamna care răspunde de litera B mănâncă dintr-o caserolă, lucrează la un birou care nu se vede de dosare, zilnic cu o armată de oameni nerăbdători la ușă, care nu lasă nici măcar timpul să iasă bășina celui dinaintea lor din birou, că dau năvală să-i ia locul. Nu vreau să știu ce s-ar întâmpla dacă pe doamna ar apuca-o pântecăraia.

„Bună, ce faci?!” – varianta nipono-americană cu happy end

gene-hitaki

Epstein și Kobayashi – Ce șanse erau ca un evreu și o japoneză, el economist, ea pictoriță, ambii trecuți de 60 de ani, să se întâlnească și să se iubească, în ditamai New York-ul?

Stăm prost cu nervii

sacrificat

O jumătate de oră într-un autobuz Mercedes, în cel mai bogat oraș al țării.