Cat costa sa faci pipi la Umbrarescu

Nu e buda lui Umbrarescu, e doar o inscriptie din Balta Alba

De fiecare data cand merg la Piatra Neamt ma dau in vant dupa un pipi scurt la benzinarie la Umbrarescu. Intre Bacau si Adjud, pe ambele sensuri ale drumului european E85, celebrul asfaltangiu Umbrarescu are  cate un popas pentru soferi, cu benzinarie, carciuma si, la mijloc o buda, ca o dovada a faptului ca oricine baga benzina, o cafea, o friptura si bea o bere fara alcool, trebuie sa se si usureze ca sa poata purcede mai departe la drum. Nu e vreun lux, e mai degraba un soi de „impinge tava” combinat cu „vacuta lesinata” de cartier, atat la benzinarie, cat si la carciuma si la buda, dar e ceva cat de cat civilizat in loc s-o scoti „p-aia mica” (si aici ma refer la fete, ca baietii o au mare, fireste) in frig si sa te pisi impotriva vantului.

Nu ma  deranjeaza florile din plastic, rafturile de alimentara, vanzatoarele care au un chef nebun sa te serveasca, faptul ca nu e nici dracu la pompa ca sa te ajute sa pui benzina (in caz ca esti vreo soferita speriata de faptul ca trebuie sa scuturi bine capul furtunului ca sa nu pice benzina pe jos – asta am inteles ca e o dilema masculina, dar nu insist), deci nu ma deranjeaza nimic din toate astea, dar ma calca pe nervi turnuletele de monezi de cate 10 si 5 bani insirate ostentativ pe masa de la intrarea in bude. Semn ca trebuie sa te simti sa contribui si tu la castelul de banuti pe care si-l ridica ca o furnicuta femeia de serviciu, asuprita saraca de un patron avar, care o plateste in bucati de hartie igienica pe care le vinde pe nimic pisatorilor care-i calca pragul.

Pesemne ca Umbrarescu asta e avar. Umbla vorba despre el ca a facut avere din asfalt, iar mini-cartierul de blocuri si cele cateva sedii de birouri din apropierea benzinariilor despre care vorbesc arata ca afacerile cu marca UMB sunt profitabile. Unde mai pui ca azi, venind dinspre Piatra Neamt, m-am simtit foarte protejata de preocuparea cu care plugurile cu inscriptia UMB umblau in sus si in jos pe E85, in asteptarea zapezii. Iar daca E85 e facut de Umbrarescu, nu pot decat sa-l felicit sincer pentru isprava. Intr-o tara plina de gropi, in care la dus am stat aproape o ora la iesirea din Bucuresti ca sa trecem de o portiune de cativa metri de gropi, in Afumati, E85 arata suspect de bine, aproape ca o autostrada nemteasca. Pe bune!

Dar sa revenim la turnuletele femeii de serviciu. De fiecare data cand am facut pipi la Umbrarescu, pana acum (si am facut de cateva ori) n-am platit. Mi se pare un nonsens, o meschinarie sa-i ceri bani ca se pisa la tine unuia care tocmai ti-a facut vanzare de peste un milion la benzina si poate a mancat si ceva la tine la carciuma. A, daca e un WC public care numai din asta traieste, undeva pe o autostrada unde opresti fix din cauza urgentei fiziologice, ok, dai banu, tragi apa. Dar cand buda e in incinta complexului, e ca si cum ma duc la restaurant si dupa ce consum ma taxeaza femeia de serviciu care a dat cu Domestos in baie.

De aceea, desi am vazut mereu turnuletele cu bani, am considerat ca ele cresc dintr-o darnicie excesiva si suspecta a clientilor. Nicidecum ca ar fi obligatoriu.  Nu mai spun ca de prea multe ori interiorul „tronului” lasa de dorit si olfactiv si vizual, deci niciodata nu mi-a dat prin cap ca ar trebui sa „fiu draguta” cu femeia de serviciu. Sa nu ma intelegeti gresit, nu e vorba de bani, ci de principiu.

Azi, insa,  femeia in halat albastru a avut tupeul sa strige dupa mine, cand am iesit, ca ii datorez 20 de bani. Si uite asa am purtat o discutie instructiv educativa impreuna. Eu i-am zis ca nu mi se pare normal sa-mi ceara 20 de bani dupa ce i-am dat 140 de lei pe benzina. Ea imi zice ca ce treaba are ea cu benzinaria, ca ea apartine de carciuma. Eu o intreb cum isi da seama daca nu cumva n-am cacat o friptura mancata la carciuma lor. Ea imi zice ca mi-ar fi cerut bonul, ca doar de aia exista bon fiscal. Eu ii zic ca tot nu mi se pare normal, chiar si cu bon, sa platesc pentru ca friptura a fost a lor, eu doar am platit-o si digerat-o. Ea bate in retragere si ma priveste ciudat. Recurge la fraza cu „avem si noi un patron, nu suntem de capul nostru”. (Pentru conformitate, in timp ce noi vorbeam, cativa barbati constiinciosi au trecut si i-au pus pe maza cei 20 de banuti. Niciunul nu mi s-a alaturat in revolta. Tara de lasi, stiam asta. Femeia se fereste sa puna mana pe bani si le zice sa-i lase pe masa, stie ca barbatii de regula nu se spala pe maini dupa…)Ii zic femeii ca de unde stie patronul cati se pisa la ea la buda, ca sa-i tina socoteala la 20 de banuti, dat fiind ca nu vad niciun registru contabil pe masa plina de bucati de hartie igienica. Ea zice ca sunt de jur imprejur numai camere de luat vederi si nimeni nu se pisa fara sa plateasca, clar. Eu atunci arunc piesa de rezistenta, ii zic ca nu cred ca domnul Umbrarescu (sic!) se bucura la 20 de bani de la buda. Femeia face ochii mari, se plimba nelinistita intre usa de la barbati si aia de la femei si imi zice sa merg sanatoasa, sa am parte numai de bine si s-o las in pace. Ca o concluzie, ii zic ca oricum nu era suficient de curat la buda pentru cei 20 de bani. Femeia bate spre apoplexie. Cum adica sa nu fie curat!?! Dar cum vreau sa fie? Am plecat lasand-o bombanind despre curatenie si pretentii absurde ale clientilor, care nici bani nu vor sa dea.

Bref, ca sa raspund la intrebarea din titlu, daca stii sa pui problema nu te costa nimic! 😉

Tags: , , , , ,

9 Responses to “Cat costa sa faci pipi la Umbrarescu” Subscribe

  1. Gilbert 16/02/2010 at 14:31 #

    Mişto 🙂 Ca să bagi berea în tine, o plăteşti. Ca să o dai afară, o mai plăteşti o dată. Eu cred că taxa de pişătoare ar trebui inclusă în preţul berii, drept taxă ecologică, de mediu 😉

  2. Andreea 16/02/2010 at 14:42 #

    In legatura cu plata la buda as vrea sa spun doar ca exista si in alte tari locuri unde este o regula. De exemplu in centrul Amsterdamului (prin alte orase din Olanda nu am vazut) te costa 50 de centi sa te duci la baie chiar daca ai consumat in barul respectiv, iar in Austria daca folosesti buda benzinariilor este un loc unde poti, dar nu esti obligat, sa lasi maruntis.

    Eu am o singura amintire legata de UMB. Dupa ce am trecut de admiterea la facultate, am venit cu o prietena si mama ei la Bucuresti ca sa vedem un apartament de inchiriat. Pe drum spre Bucuresti am oprit la carciuma cu pricina si am baut un suc la o masa. Am plecat, totul minunat, aproape de Bucuresti imi dau seama ca nu am geanta. A fost singura data cand mi-am uitat geanta undeva, si era clar ca la UMB se petrecuse prostia mea. Eram disperata, mai ales ca aveam acolo o mica parte din averea mea de viitor student, telefonul si, mai ales, un lantisor care insemna foarte mult pentru mine. Am sunat pe numarul meu, nu raspundea nimeni. Din fericire ne-am intors in aceeasi zi, si desigur am oprit iar la aceeasi carciuma. Aveam dubii ca o sa-mi inapoieze cineva geanta, dar uite ca asa s-a intamplat si nu lipsea absolut nimic.

    • Dollo 16/02/2010 at 14:57 #

      @gilbert – pai nu prea e eco decat la copac, ca la buda se folosesc totusi detergenti din cand in cand 😀
      @andreea – da, jos palaria la faza cu geanta. Cat priveste restul, sunt de acord ca nu suntem unici in lume, insa in cazul de fata ma indoiesc ca tariful de 20 de bani e stabilit de patronat, ci e mai degraba o initiativa a femeilor de serviciu. Si atata vreme cat e benevola, iar e acceptabil, dar daca striga dupa tine sa le dai, deja e prea mult.

  3. Radu Vasile 16/02/2010 at 19:55 #

    E hapsani domne astia.

    Acu 2 ani eram in busteni, m-am oprit la o carciuma sa mananc, carciuma care facea parte din nu stiu ce hotel.

    Am mancat, am baut, asa cum stiu eu, asezzat ca al batran, 3 feluri de mancare + aperitiv+ salata.

    Udate toate din plin, ca sunt omul care bea o bautura, diferita, la fiecare fel de mancare, dupa cum e cazul.

    Daca aperitivul il incep cu un JW, Felu 1 si 2 cu un vin sau bere dupa caz (ce au aia prin sandramaua, ca nici sa beau spalatura de vase vanduta drept vin nu imi place),

    La desert un Camparii sau un BBC (cunoscatori stie), iar in final dupa masa un Henesy.

    Si ce vroiam sa spun? Na ca am uitat!

    A, da! Ma scol sa ma duc la baie.

    Cand la baie, o domnisorica mistocuta rau imi zice scurt:

    "Un leu".

    Ma uit la ea (am o privire tare blajina) si raspund:

    "Atit de ieftin, la Bucuresti sunt mai scumpe".

    Nu se prinde si imi raspunde:

    "Asa suntem noi pe aici prin provincie, mai buni la inima, nu luam pielea de pe om".

    Ma bufneste rasu si ii spun ca nu am de gand sa platesc, pentru ca am mancat am baut acolo de 80 ron si deci sa ma lase sa ma pisi si restul ca daca nu fac acolo.

    Mi-am insotit vorbele si de un gest sugestiv spre pantaloni.

    Uimita mi-a dat voie sa trec, la iesire i-am spus:

    "Domnisoara, nu stiu cine a pus taxa asta de 1 leu, dar vezi ca in conformitate cu lega protectiei consumatorilor si cu legea sanipidului, orice unitate de alimentatie trebuie sa aiba buda, pe limba ta, daca ai carciuma, tre sa ai buda cu apa calda si rece curenta".

    A cascat ochii mari si nu a mai zis nimic.

    Tarziu am aflat ca aia era buda hotelului si ca acea carciuma nu avea buda.

    Cu atit mai rau pentru ei, probabil anpc si sanipidu o sa aiba ce amenda.

  4. nashu_mare 18/02/2010 at 13:29 #

    Asta e o moda importata. Si pe la popasurile de prin Italia (de acelasi tip, cu restaurant, benzinarie, bla bla) sunt puse cosulete cu monezi. Nu e vreun pret fix (cel putin nu pe unde am fost eu), doar un anunt de genul "simtiti-va, bah!" si o tanti care contempleaza zambind cosuletul. Bine, ei o scriu pe un ton politicos dar semnificatia e tot aia.

    • Dollo 18/02/2010 at 17:30 #

      Acolo poate doamna aia nu sta numai sa contemple cosuletul, ci mai pune manusa si pe peria de buda;) Apoi contempla, nu cere de la obraz. Oricum ar fi, importata sau nu, moda nu mi se pare normala.

  5. Radu Vasile 18/02/2010 at 23:31 #

    referitor la lucrurile importate prost,

    mi s-a intimplat sa ma duc intr-un bar si sa mi se spuna de catre chelner:

    "Sa stiti ca a zis patronu ca orice masa mai mare de 80 ron trebuie sa lasati 10% in plus"

    Si l-am intrebat:

    "Dar ce, de cate ori vin pe aici nu las"?

    Imi raspunde:

    "Nu, data trecuta ati fost o masa mare, ati consumat de mai bine de un milion si nu ati lasat nimic".

    Dupa multe discutii il lamuresc ca nu eu eram, deci tipul era si prost.

    Si-a argumentat spusele cu faptul ca pe el patronul nu il plateste si ca traieste din ce i se lasa la servire.

    Atunci i-am spus, frate esti un mare pampalau. Eu nu ma angajam la asa ceva, sa depun munca benevol. Inteleg eu plata la participare, dar tre sa te asiguri ca exista participare.

    In momentul respectiv m-am ridicat de la masa si i-am urat o seara buna.

    Eu am fost si pe afara si sunt foarte familiarizat cu regula de 10%, dar afara, in Spania de exemplu, e trecuta in factura, iar acolo chiar simti ca ai pentru ce sa platesti.

    Am fost intr-o carciuma in Valencia, Asador Argentino,

    ei bine, Chelnerul m-a ajutat sa ma dezbrac, mi-a aranjat haina, mi-a tras scaunul si alte nimicuri din astea de ai zice ca nu conteaza, dar te fac sa te simti al dracu de bine cand ti se adreseaza.

    Apoi a venit cu un aperitiv din partea casei, iar la final a adus discret nota si impreuna cu ea cate un pahar de vin care se potrivea cu masa noastra si a ciocnit cu noi, nu a baut ca era in exercitiu functiunii, dar mi-a placut teribil.

    A avut mereu cate o vorba buna si ne-a facut sa ne simtim chiar bine. Si am zis, ca daca vreodata voi mai ajunge acolo, (ca nu prea mi-a placut Spania per amsamblu), nu o sa ratez acel restaurant.

    Revenind, acolo pe factura era trecut discret 10% tip.

  6. Calin Manta 15/08/2012 at 10:27 #

    Dragilor….cind ai nevoie de o toaleta si o gasesti curata si ingrijita iti place…cind sa platesti nu iti place…???

    Cind calci in iarba si pem poteci in r…nu ti convine..Deci cam la ce va ginditi voi? Care ar fi variianta preferata a romanasilor?

    • Dollo 16/08/2012 at 11:39 #

      Îmi place ca atunci când plătesc câteva milioane pentru benzină sau niște sute de mii la cârciuma de lângă, benzinăria aia să-mi ofere minimul serviciu de toaletă gratuit. Atâta tot.

Leave a Reply

Oldies but goldies

O zi la probațiune

alb-negru

Ce face un VIP condamnat cu suspendare, când ajunge în biroul consilierului de probațiune, unde trebuie să-și demonstreze îndreptarea: răspunde la telefon cu „dragă, sunt în oraș, la un interviu, vorbim mai târziu” 😉

Cum s-a „optat” pentru ora de religie

scoala

Curtea Constituțională îți dă, dar nu-ți bagă și-n traistă. Motive pentru care peste 90% dintre părinți au făcut cereri ca să-și înscrie copiii la ora de religie.

Doctorul cu 2000 de pacienţi şi 350 de oi

doctorul

Medicul Emil Crişan a făcut medicina de drag, dar a moştenit şi dragostea de animale de la strămoşii săi, aşa că azi îşi împarte priceperea între oameni şi animale.

Viceroy vrea să-și ia permisul, Bianca – doar să se mărite

IMG_2114

Pentru că statusul social adevărat stă în Dacia papuc, cu care se poate căra „marfa”, și în numărul de puradei agățați de fusta nevestei. Restul e deșertăciune.

Prezență inedită a lui Budha la răstignirea lui Iisus la București

soldati-jandarmi

Un Pilat din Pont grăsuț și chel a stârnit polemici în rândul audienței de la răstignirea lui Iisus – ediția 2014

Depre ziduri

pano

și oamenii care se încăpățânează să le construiască și să repete istorii de care omenirea ar trebui să se rușineze.