Orbirea, lucrul care ne lipseste

Jose Saramago, Eseu despre orbire, editura Polirom

Am terminat acum ceva timp de citit „Eseu despre orbire”, scris de Jose Saramago. E prima carte pe care o citesc, scrisa de portughezul care s-a refugiat in Spania, repudiat de poporul sau, si am de gand sa il caut si in alte scrieri. Povestea orbirii vazuta de Saramago ma urmareste inca, desi am incheiat-o deja de cateva saptamani. Face parte din categoria aia de carti care mi-a picat in mana in ultimul timp, despre cat de fragila e fiinta, individul, in angrenajul social. Va recomand sa cititi cartea (nu are multe pagini :P) sau sa vedeti macar filmul pe care HBO cred ca o sa-l mai dea cat de curand – „Alb orbitor”. E povestea unui oras, a unei tari, in care se intampla o epidemie de orbire, si tot ce decurge din ea. E povestea in care veti recunoaste dureros de multe realitati pe care le traim noi, in Romania de azi, chiar daca aparent nu suntem orbi 🙂

Etichete: , , ,

6 comentarii la “Orbirea, lucrul care ne lipseste” Subscribe

  1. Aristocle 21/02/2010 at 16:55 #

    Unul dintre scriitorii mei preferaţi. "Eseu despre orbire" este scrisă plecând de la un "ce ar fi dacă…", ce s-a întâmpla dacă, deodată, fără o explicaţie anume, de care nici nu este nevoie, nu am mai vedea. În ce măsură bazele societăţii mai stau în picioare atunci când lupta pentru supravieţuire capătă accente tragice, când pentru o bucată de pâine ţi se cere, la propriu, să te prostituezi. Mai este loc de iubire, de compasiune într-o astfel de lume?

    Sau ce ar fi dacă s-ar descoperi o nouă evanghelie, scrisă chiar de Iisus? Ce am putea citi acolo? (Evanghelia după Iisus Hristos) Sau dacă Peninsula Iberică s-ar desprinde deodată de continent, pornind în derivă? (Pluta de piatră) Sau dacă, scârbiţi de clasa politică, oamenii unui oraş ar vota cu toţii nul? Ar fi izolaţi de către stat, care se va retrage din oraş cu absolut toate instituţiile sale, cetăţenii devenind nişte "leproşi civici". S-ar descurca ei fără ajutorul statului? Şi cum? (Eseu despre luciditate) Sau ce s-ar întâmpla dacă, deodată, Moartea ar înceta să-şi mai facă atât de hulita datorie? Ce ar spune Biserica, ce ar mai face sinucigaşii, bătrânii ar deveni o povară, e bine să nu mai mori? (Intermitenţele morţii)

    Exerciţii de imaginaţie care pot fi citite şi ca scrieri SF, dar în care de fiecare dată este interogată condiţia umană. Cine suntem cu adevărat, atunci când suntem puşi în faţa unor întâmplări extraordinare care au darul de a scoate la suprafaţă atât binele, dar mai ales răul din noi?

    • Dollo 21/02/2010 at 17:56 #

      @aristocle – mi-ai dat un ghid foarte usor de urmarit. Desi nu sunt de acord cu teoria votului nul, ca idee de sanctiune a clasei politice, o sa citesc ca sa vad argumentele lui Saramago 🙂

  2. Monica 21/02/2010 at 17:49 #

    Spre rusinea mea, inca nu am citit cartea. Dar am vazut filmul 😀

    Si da, merita.

  3. clarice 21/02/2010 at 23:55 #

    zic sa incerci si `Intermitentele mortii`! E f tare!

  4. clarice 21/02/2010 at 23:56 #

    sa vezi ce se intampla cand moartea isi ia concediu :))

    • Dollo 22/02/2010 at 00:22 #

      ma duc sa mi le cumpar pe toate, ca tot face Polirom integrala Saramago

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Pe barba mea, poliția face ce vrea

barba

În era datelor biometrice, în care computerul face recunoașteri faciale chiar și sub burka, poliția română îi refuză unui bucureștean înnoirea permisului de conducere pentru că nu vrea să-și radă barba

Și nevaccinați, și cu sănătatea garantată de stat

vaccinare2

Dialog între doi medici la Comisia de Sănătate din Senat:
– Niciun guvern nu poate impune ca în corpul supușilor săi să fie inoculate cu forța anumite medicamente.
– Dar de ce obligăm bolnavii de sifilis să se trateze?
– Da, îi tratăm cu forța pentru că sifilisul se transmite pe cale sexuală, dar SIDA și minoritățile sunt libere…

Slăbiciunile unei femei puternice

katharine-graham

„Personal history”, de Kay Graham, cândva cea mai puternică femeie din America, la cârma Washington Post: despre jurnalism, politică, feminitate și neîncredere. O carte despre cum era America great în secolul trecut.

Visiting Transilvania: “Traditional roma people on the left!”

Port traditional la un copil care cersea in Sighisoara

Turul bisericilor fortificate săseşti din Transilvania a fost, pentru cei şase ziarişti, o ocazie să cunoască România reală, cu drumuri proaste, cu monumente dărăpănate, cu prea mulţi “roma people” în locuri în care li se spunea că au trăit “the saxons”, dar şi cu oameni ospitalieri şi calzi, cu mâncare multă şi gustoasă, şi cu peisaje fabuloase.

Regrete eterne fără semnul exclamării

Discuție despre pronumele de politețe pe marginea unei jerbe mortuare în Piața de flori George Coșbuc: se zice „nu vă vom uita niciodată” sau „nu te vom uita, fată?” 😉

Scrisoarea pe care n-a mai primit-o Eugen Ionescu

dosarul-profesorul

Povestea profesorului Ion Nițulescu – un „element dușmănos” față de orânduirea socialistă – și a delatorilor săi, dintre care numai securistul șef mai trăiește azi bine mersi, măncându-și pensia într-o vilă somptuoasă chiar în satul natal al victimei sale