Rahatul alb si zeama neagra

Acoperisul Hanului lui Manuc plange peste trecatorii care merg doar pe sub stresini

Lipscani, centrul istoric al Bucurestiului

M-am saturat de „rahatul alb” – cum numea un emigrant canadian zapada de care era satul –  si inghetat care sta gramezi pe strazi, de zloata gri si inselatoare care-ti ascunde gheata de sub talpi si de zeama neagra care se scurge de pe acoperisuri si pentru care trebuie sa fii fericit, ca se scurge si nu ti se sparge in cap sub forma de turturi. Bucurestiul arata ca un frigider imens nespalat de ani de zile, in care s-a stricat mancarea, pute ranced, gheata veche e imposibil de spart, iar pe alocuri sunt scurgeri de zemuri neidentificate.

„Orasul neprietenos cu cetatenii”, acel rau impotriva caruia s-au angajat sa lupte toti primarii si candidatii la Bucuresti, se vede si simte cel mai abitir acum, cand e frig si mizerie.

Etichete: , , , , ,

No comments yet.

Lasă un comentariu