Un leu douazeci, ultima frunza

Am primit azi mai multe telefoane de la fosti colegi sau cunostinte care ma „felicitau” plangandu-ma ca ma intorc la fratii Paunescu. Pentru cei care nu stiu, eu mi-am inceput cariera in presa in 1994 la Curierul national, ziarul familiei Paunescu. Am invatat meserie de la cel mai mare frate, Valentin Paunescu, iar dupa 10 ani, cand el a murit, eu am plecat la noul Cotidianul, o promisiune interesanta a Academiei Catavencu. Din punctul meu de vedere balonul Cotidianul n-a tinut decat doi ani (desi oficial el a murit anul trecut), iar din 2006 am ajuns la Evenimentul zilei, ziarul care n-a reusit nici pana azi, in mod nedrept, sa scape de faima puilor nascuti vii de Cristoiu. De azi Evenimentul zilei le apartine fratilor Paunescu. Am dat un leu douazeci azi la chiosc ca sa cumpar ceea ce eu cred ca e ultimul ziar independent din Romania zilelor noastre. Si imi doresc sa ma insel.

Dimineata la metrou m-am intalnit cu o colega mai tanara care era ingrijorata de perspectiva schimbarii patronatului. Am avut o discutie din categoria: „Stii fata ca tatal lui Enrique Iglesias s-a apucat si el sa cante?”. Colega mea nu-l stia decat pe Boby Paunescu si credea ca el si fratele lui Razvan sunt singurii frati de pe lume 🙂 Nu traise, nu citise, nu auzise de  Bancorex, de Intercontinental, de Lido, de SPET (afacerea de la Craiova), de expresia „inginerii financiare” aparuta pentru prima data in Romania in anii ’90, ca titlu nobiliar lipit de numele lui George Constantin Paunescu (asta e tatal lui Boby si Razvan, si fratele lui Valentin si Viorel, pentru colegii mei mai tineri, care n-au auzit decat de filmul produs de Boby si de filmele in care a jucat iubita lui Boby…). O istorie lunga si neclara, ca multele din Romania. Nu-mi propun aici s-o clarific, nici nu e treaba mea si nici nu am destule informatii pentru asta. Ca sa ne clarificam, adevaratii frati Paunescu sunt Valentin (raposat), Viorel, George, si mai au o sora, dar nu despre asta e vorba.

Nu vreau nici sa dramatizez in genul bocetelor pe marginea colivilor numeroase ce s-au inchinat in ultima vreme prea multor ziare romanesti. Spun doar ca am lucrat zece ani pentru familia Paunescu – chiar daca atunci ziarul era condus mai mult de mana forte a fratelui Valentin – si alti doi pentru familia Ratiu&Academia Catavencu, doua ziare la care, nu de putine ori mi s-a spus sa renunt la anumite subiecte care daunau intereselor financiare sau prieteniilor patronilor.  Am amintiri frumoase din ambele locuri, mai mult de la Curierul national. Consider ca acolo a fost poate cea mai buna scoala de presa de dupa 1989, marturie stau numele care au trecut pe la Curierul si apoi s-au impus in diverse alte domenii, nu numai in presa. A fost, pentru mine, un fel de cei sapte ani de acasa in presa, o practica solida si serioasa care nu se mai face nicaieri, din pacate pentru tanara generatie de jurnalisti care vine nepregatita din scoala si incape pe mainile unor nulitati cu aere in diverse redactii.

Totusi, dincolo de respectul pe care il port in continuare oamenilor cu care am lucrat acolo, si memoriei lui Valentin Paunescu, caruia toti i-am spus si-i vom spune probabil mereu „Seful”, nu pot sa trec cu vederea faptul ca si el, ca toti patronii romani de presa, era tributar intereselor private, in detrimentul celebrei libertati de exprimare. Poate nu intr-o masura atat de mare si de parsiva ca alti patroni, dar suficient cat sa te faca sa-ti pui intrebarea, inainte de a incepe sa documentezi un articol: „oare asta n-o fi prieten cu Sefu?”. Fostii mei colegi stiu despre ce vorbesc, si cu siguranta au simtit asta toti ziaristii romani care au facut in cariera lor anchete de presa la ziare care au apartinut unor patroni romani. „Respect libertatea editoriala a echipei” este cea mai parsiva expresie sub care se ascund patronii romani de presa si cea mai trista minciuna cu care se duc la munca ziaristii romani.

Nu spun ca Evenimentul zilei a fost Fecioara Maria a presei romanesti. A avut si continua sa aiba scapari, articole prost documentate, oameni slabi, oameni cu interese personale reflectate in articole de ziar, lideri incapabili sa se ridice la inaltimea respectului echipei. Totusi, pentru mine EVZ a fost singurul ziar la care niciodata, dar absolut niciodata nu mi s-a spus sa scriu ceva care nu era adevarat sau sa nu scriu ceva ce se intamplase, pentru ca ar fi contravenit unui interes. In ciuda reputatiei lui, de multe ori nemeritat portocalii, eu am publicat la EVZ articole „de rau” despre Videanu, Basescu, Murgeanu, colegii mei au avut anchete despre alti politicieni „portocalii” si nu numai. Ori de cate ori am avut subiecte care loveau in reputatia taberei lui Basescu ele au fost publicate. Nu ne-a cenzurat nimeni, niciodata, nimic, decat poate propriile prostii, desi de multe ori nici pe alea nu ni le cenzura nimeni.

Poate ca patronii elvetieni erau prea departe sau poate ca un patron strain de presa stie ca a face bani din media nu inseamna sa speli bani, ci sa produci, zi de zi, un ziar vandabil, credibil si, pe aceste baze, profitabil. Poate ca, cine stie, si tanarul frate Bobby Paunescu a invatat si el asta prin cele strainataturi pe unde a stat la studii, si le va aplica in continuare pe noile produse media cumparate azi de la elvetieni. Cine stie, imi doresc sa fie asa. Ar avea de castigat din asta nu numai fratii Paunescu, ci o breasla si o tara, care, e drept, nu mai e dispusa nici sa citeasca, nici sa creada in presa. Pentru asta suntem de vina noi, ziaristii, dar in primul rand ei, patronii romani de presa.

O sa va intrebati, ok, daca elvetienii erau asa profesionisti, de ce n-au reusit sa mentinta ziarul profitabil? Raspunsurile aici sunt mai multe: un management prost, niste masuri de restructurare adesea neinspirate sau facute anapoda, scaderea pietei de publicitate, decredibilizarea breslei din cauze interne, pregatirea slaba a ziaristilor, toate cauze locale. Cum s-ar zice: ceas elvetian fabricat in Romania. Apoi, tot in Romania ar trebui sa se vanda, tara in care oamenii nu mai cumpara … ceasuri, pentru ca afla ora exacta gratis pe alte cai.

Azi, la conferinta de presa la care am fost, o fosta ziarista ajunsa acum PR-ista la un muzeu, imi batea obrazul ca nu-i „bag” si ei o stire din numeroasele comunicate pe care mi le trimite. I-am zis ca ziarul e mai mic si nu prea e loc decat de stiri importante. Iar ea ma intreaba „dar cand isi schimba formatul ziarul vostru?”. Ii zic ca se vede ca nu citeste ziarul, pentru ca are formatul deja schimbat de cateva zile. Zice: „pai il citesc pe net”. Ea nu cumpara ziarul, si ca ea suntem multi, dar are pretentia ca stirea ei sa apara in ziarul ala care costa un leu douazeci. Si care, daca nu se cumpara, nu va mai costa nici atat.

Tags: Bancorex, Basescu, Boby Paunescu, cenzura, Cotidianul, Curierul national, Evenimentul zilei, George Constantin Paunescu, Intercontinental, Lido, Valentin Paunescu, Videanu, ziare